INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (11)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

By Andrew Gonzalez

I

Şi azi te văd cum fluturi alb batista

şi fug în şiruri pomii dintre noi,

pînă-ţi rămîne nevăzută trista

înfiorare-a umerilor goi...

În mintea mea eşti tînără şi vie,

şi ceru-o ia în sus din ochii tăi,

şi-atîrnă de făptura ta mlădie

pămîntul tot, cu dealuri şi cu văi...

Curînd se face veacul jumătate

de cînd aievea nu ne-am mai văzut,

dar ne mai ţine minte codrul, poate,

cu sfiiciunea primului sărut,

şi luna ne mai caută, pe coate,

prin nopţi de vară, sufletul pierdut...

II

Rămîne-n noi atît de viu, iubito,

păcatul dulce-al primei nebunii,

şi viaţa-acum, cînd toată ne-am trăit-o,

nu-i, fără el, decît o pată gri.

E-un timp anume pentru fiecare

ce-arată c-a trăi a meritat,

oricît ar fi durerea-n rest de mare

şi-oricît ne-ar paşte moartea pe-nserat.

Răscumpărare-i dragostea a toate

şi n-are seamăn frumuseţea ei,

ce vrea mereu pe cît de mult se poate

şi poate cît nici n-ai ajuns să vrei,

căci din măsura vremilor ne scoate

şi tainic ne preface-n neam de zei.

III

Eu ştiu că trupu-atîrnă greu de vină,

dar şi că duhul e nuntit cu el

şi că se cere bezna spre lumină

şi ce-i puţin spre ce-i mai mult defel.

Ce biruieşte pîn' la urmă-n noi

întrece chipul ce-l avem prin fire

cu cît în viul vieţii mai apoi

ne-asemănăm cu cel ce-i tot Iubire.

Nu-i trupul chip, nici duhu-asemănare,

dar îndoită firea noastră este

şi nu-i ispită pe pămînt mai mare

decît uitarea ce se-ntinde peste

această taină vie-n fiecare

de-a fi, cu trup cu tot, făpturi celeste.

IV

Te-au omorît cu pietre-n Rusalim,

te-au ars pe rug la Rîm, ca vrăjitoare,

ţi-au pus ţăruş la Buda-n ţintirim...

dar soiul tău de nici un chin nu moare!

Te-a alungat şi Dumnezeu din rai

şi s-au speriat chiar diavolii de tine,

dar profeţia spune c-o să stai

şi-n cîrca Marii Fiare care vine!

Ce taină-atunci ascunde-n ea Maria

şi cum de-i loc în cer de-atîtea sfinte?

Din care fire s-a născut Mesia

şi care Eve iau la el aminte?

Ţi-e stricăciunea miez, sau fecioria?

Şi dragostea pe cîte limbi ne minte?

V

De n-ar fi eros, ce-ar plini agape?

Sînt toate scrise-n cer, cu rostul lor,

şi-atît de mult în viul vieţii-ncape

cît n-are mintea să cuprindă spor.

Minune-i lumea, Doamne, şi-n cădere,

şi-i frumuseţe pînă şi-n păcat,

şi nu vom şti decît la înviere

ce-a fost frumos şi bun cu-adevărat.

Doar Dumnezeu măsurile le ştie

şi multe nu-s cum nouă ni se par,

căci şi-n durere-i loc de bucurie,

şi-n bucurie este loc de-amar,

şi cu atît e dragostea mai vie

cu cît n-avem de noima ei habar.

VI

Fugi iubirea noastră, despuiată,

în toamna grea de vînturi şi de ploi,

şi-n urma ei strigăm zadarnic, iată,

căci nici cu-n ochi nu caută-napoi.

Învineţeşte-n frigul toamnei ude,

dar surdă e la orice glas tîrziu,

sau se preface numai că n-aude,

pe cît de mîndră-n sinea ei o ştiu...

Cu ce-am greşit n-am înţeles prea bine

(iar tu ridici din umeri cînd te-ntreb)

şi-n cîrca mea, cu cît mă uit la tine,

cu-atît durerea creşte ca un gheb,

pe cînd în jur se lasă noaptea pură

a morţii care nu ne mai îndură.

VII

De-i Dumnezeu în sinea lui iubire,

cum mai putem să fim iubire noi,

ce nici nu sîntem dumnezei prin fire

şi ştim, din rai, cît am rămas de goi?

Suflarea lui, oricît de vii ne-ar face,

tot sîntem altceva şi mai prejos,

şi nu ne dă nici morţi păcatul pace,

iar trupul gol ne doare pîn' la os.

Să fie crucea lui răspunsul care

e dat de sus smintitei noastre firi?

Dar cît mai credem crucii fiecare

şi ne mai arde cerul în priviri?

Cînd dragostea e-o jertfă atît de mare,

mai poţi, iubito, barem să te miri?

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (3)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (4)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (5)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (6)
* Intermezzo liric: Erosstihuri (7)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (8)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (9)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (10)