vineri, iunie 21, 2013

ÎNMORMÎNTAREA PĂRINTELUI IUSTIN PÂRVU


 
Ieri, joi 20 iunie 2013, în prezenţa a mii de credincioşi din toată ţara (dar şi de dincolo de hotarele ei), a avut loc la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de la Petru-Vodă liturghia solemnă, slujba funerară şi înmormîntarea Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu (săvîrşit duminică 16 iunie, la ora 22.40), al cărui loc de odihnă a fost rînduit în apropierea sfîntului lăcaş. A slujit un impresionant sobor de preoţi, în frunte cu Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Nu putea lipsi Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, atît de apropiat în vremea din urmă de marele stareţ şi împreună-ctitor cu acesta al complexului mănăstiresc de la Poarta Albă-Galeşu, închinat pomenirii martirilor din gulagul românesc.


Mesajul patriarhal de condoleanţe, citit în cadrul oficiului religios, a nimerit tonul eleganţei părinteşti (pe care mulţi înclinaseră s-o pună la îndoială). Textul - frumos intitulat "Părintele Iustin Pârvu - ziditor de suflete şi ctitor de mănăstiri" - merită citit şi îmi îngădui să-l postez şi aici (cu ortografia curentă a blogului), preluat de pe site-ul www.basilica.ro (imaginile sînt şi ele împrumutate de pe internet, dar de pe site-uri mai generos ilustrate, cărora cei ce, dintr-o pricină sau alta, n-am putut fi prezenţi la faţa locului se cuvine să le aducem frăţeşti mulţumiri).
Şi încă o menţiune (pentru că tot mai mulţi se întreabă în context): încă de la sfîrşitul lunii mai, Părintele Iustin a lăsat - cu limbă de moarte, cum se spune - ca stareţ imediat după sfinţia-sa să nu fie nimeni altcineva decît ieromonahul Hariton Negrea, duhovnicul Mănăstirii Durău (fiul său duhovnicesc, intrat în monahism pe seama Mănăstirii Petru-Vodă, în 1996, şi hirotonit, în 1998, de către Mitropolitul Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al României, ca preot slujitor şi duhovnic al Mănăstirii Durău, ascultare în care s-a aflat în toţi aceşti ani). E de presupus că posteritatea imediată a Părintelui Iustin nu va fi deloc una uşoară: trebuie înţelepciune de şarpe, curăţie de porumbel şi multă, multă rugăciune. (R. C.)



Părintele Iustin Pârvu –
ziditor de suflete
şi ctitor de mănăstiri

(Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, 
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
la slujba de înmormîntare a Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu)

În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfîntului Duh a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul-ctitor al Mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de la Petru-Vodă, judeţul Neamţ, şi duhovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti.
Format în atmosfera de rugăciune şi înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău şi Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Iustin a îndurat, cu multă credinţă, încercările temniţelor comuniste de la Văcăreşti, Jilava, Aiud şi Suceava (între anii 1948-1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credinţă în vremuri de încercare.
Ca deţinut politic, a fost forţat să lucreze în mină, iar apoi ca lucrător forestier, într-o perioadă în care mulţi monahi erau obligaţi să-şi părăsească mănăstirile în urma promulgării Decretului comunist 410⁄1959.
Biruind încercările şi nedreptăţile vremurilor de prigoană, a revenit în viaţa monahală, slujind ca ieromonah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa, iar din anul 1991 ctitorind, în apropierea satului său natal, Mănăstirea Petru-Vodă şi, mai tîrziu, începînd cu anul 1999, în apropierea acesteia, Mănăstirea de călugăriţe Paltinu, în care a organizat şi o casă pentru copiii săraci.


Monahul, oriunde s-ar afla, este într-o permanentă luptă pentru dobîndirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru a face cunoscută lucrarea lui Dumnezeu celor din jurul lui. Misiunea lui este de a fi „lumina lumii şi sarea pămîntului” (Matei 5, 13-14), dar mai ales rugător permanent pentru mîntuirea oamenilor.
Cînd este chemat la slujire preoţească, monahul devine iconom al Tainelor lui Dumnezeu, urmînd cuvintelor Sfîntului Apostol Pavel: „Nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (2 Corinteni 4, 5).
Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a dat speranţă celor ce suferă, pentru că el însuşi a trecut prin suferinţă. Celor care au urmat „calea cea strîmtă şi cu chinuri” Dumnezeu le-a făgăduit: „Le voi da în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decît fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor” (Isaia 56, 5).
Privind la lumina vieţii sale şi la mulţimea ucenicilor pe care Părintele Iustin Pârvu i-a îndrumat pe calea mîntuirii în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veşnice este o pierdere pentru viaţa şi lucrarea pastorală a Bisericii, pentru monahismul românesc şi pentru mulţimea credincioşilor care l-au cunoscut.


În aceste clipe de vremelnică despărţire pînă la obşteasca Înviere, pentru ucenicii săi duhovniceşti rămîn ca mîngîiere rugăciunea şi aducerea-aminte a cuvintelor ziditoare de suflet pe care le adresa tuturor.
Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel răstignit, înviat şi înălţat la Cer, să odihnească sufletul slujitorului său Iustin arhimandritul în loc luminat, în loc de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea şi suspinul; şi să-i ierte orice greşeală a săvîrşit el cu cuvîntul, cu fapta sau cu gîndul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni!
Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!
Cu părinteşti binecuvîntări şi condoleanţe pentru obştea mănăstirii,

DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Rămas-bun pe pămînt şi bun-venit în Cer... 

Mai puteţi citi pe acest blog:

5 comentarii:

La 21/6/13 2:09 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Frumos gest parintesc din partea Patriarhului, dar pacat ca nu a pomenit si de Galesu printre ctitorii.
Ava Iustin, roaga-te pentru noi!

 
La 21/6/13 2:29 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Nu doar de Galesu nu se face pomenire, dar nici de Schitul de la Aiud sau de azilul de bătrîne de la mănăstirea de maici (unde vieţuieşte şi preoteasa Părintelui Calciu).
Nu cred că textul e alcătuit de Patriarh, ci doar supervizat de acesta. Una din două: ori cel care l-a alcătuit a fost incompetent, ori Prea Fericirea sa l-a mai retezat pe ici,pe colo...
Eu zic însă că nu merită căutate noduri în papură şi că e bine şi aşa...

 
La 21/6/13 9:34 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Nici dracu nu fuge de tamaie cum fuge Parintele Patriarh de orice aduce aminte de rezistenta anticomunista, de neomartiri si de sfintii inchisorilor. Avand in vedere acestea, mesajul la moartea Parintelui Justin, asa cum este el, inseamna foarte mult. Sunt de acord cu domnul Codrescu ca nu e momentul sa cautam noduri in papura si cred ca e foarte bine ca s-a postat si aici. Cred ca Parintele Justin cel mai mult se roaga in cer pentru Patriarhul Daniel...

 
La 21/6/13 10:07 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Patriahrul e ocupat cu serbariele Lumina si Trinitas in aceste zile. Pe goarnele BOR (actionar majoritar Daniel Ciubotea - patriarh) alte stiri au prioritate. Functia de patriarh nu-i permite un discurs prea radical. La Targu Ocna, chiar i s-a atras atentia de la distanta ca nu s-a auzit de vreun Gafencu canonizat de BOR, asa ca sa se termine o data pentrut totdeauna cu mitologiile. O vrea omul sa spuna si altceva. Pana una alta insa BOR nu e legionara, antisemita, fundamentalista, gratie PF Daniel, care e corect politic, european si foarte, foarte inteligent.

 
La 22/6/13 8:34 a.m. , Anonymous Fratele Alexandru a spus...

Moartea a fost pentru Parintele Justin o eliberare din toate punctele de vedere: si de raul general al lumii in care traim, si de suferinta bolii grele, si de neputintele sufletesti si trupesti ale varstei sale, si de "activistii" care invatasera sa se foloseasca de sfintia sa ca sa isi promoveze ideile lor fixe, si de insinuarile unor domni ca Vasileanu si Codrescu, si de un popor care cu cat il cautau mai mult cu atat il meritau mai putin, pentru ca ii mancau vremea si il storceau de puteri fara sa fie capabili sa se ridice la inaltimea chemarii lui, sa traiasca si sa cugete cu adevarat crestineste si curat romaneste.
Acuma Parintele e liber deplin si rugator cu sfintii in eternitate, nu il mai atinge nimic din rautatea, din fatarnicia si din prostia acestei lumi.
Si eu cred ca pentru Patriarhul Romaniei se roaga ava cel mai tare, sa il faca Dumnezeu din manager cu adevarat pastor, pentru ca fara pastorire parinteasca Biserica se duce de rapa, odata cu Tara. Altfel, daca urmam calea pe care se merge astazi, Catedrala Mantuirii Neamului, oricat de mare s-ar face, nu va fi a mantuirii ca salvare, ci a mantuirii ca sfarsit: a mantuirii fara mantuire.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire