INTERMEZZO LIRIC: TRIPTIC SONETIC

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Christian Vrolijk, Ranonkel

I

Cînd grea de vis te faci iubirii nadă,

din cer te-alintă limbile de foc

şi nurii tăi din plete-n tălpi se coc,

ca poama gata de pe ram să cadă.

O lume-aş da să-ţi pot gusta din roadă

şi-n umbra ta de-a noaptea să mă joc,

şi să-ţi ghicesc în poală, ca-n ghioc,

ce ochii-aievea n-au hatîr să vadă!

Dar tu nu pari să ştii, nu zic de mine,

dar nici măcar de bunul Dumnezeu,

ci numai limba şarpelui te ţine

cu ochii treji şi tînjitori mereu,

cînd dulce-şi sună vechea lui ispită

de-a fi pe veci iubire răzvrătită.

II

Răscumpărăm din zi în zi păcate,

dar de prihană n-om scăpa nicicînd,

căci pradă morţii fără greş căzînd,

ne ia cu ea pe nerăscumpărate.

Doar îngerii sînt firi neîntinate,

ce ard în cer ca lamura de gînd,

în timp ce-n noi e sufletul plăpînd

şi trupul stors de cît blestem îl bate.

Cînd pe Golgota rob cu rob îşi suie,

mai grea sau mai uşoară, crucea lui,

ca să i-o poarte-n loc vreun Simon nu e.

Mereu mai singuri dăm în brînci pe cale

şi nu-i mai pasă-n urmă nimănui

de celălalt, ci doar de ale sale...

III

Noi am fost cîndva poeţii blestematelor iubiri,

feţi din lacrima durerii care sîngeră pe cruce,

şi în visurile noastre au plesnit pe crengi subţiri

muguri ce să dea în floare niciodată n-or s-apuce.

Ni s-a scurs pe nesimţite din sfioasele clepsidre

toată pulberea de aur a minunii de a fi

şi în gura rece-a morţii, ca pe limba unei hidre,

adormim în somnul veşted al tăcerilor tîrzii.

Iar în urma noastră lumea se chirceşte de uitare

şi o iau la vale anii spre stelarele genuni,

şi nimic nu mai rămîne să ne fie lumînare

şi să-nduplece cu ruga mila îngerilor buni,

doar, în firea lui divină reîntors din toţi şi toate,

ne va ţine minte-acela ce-ar uita, dar nu se poate.

Răzvan CODRESCU