RĂSPUNS UNEI PROVOCĂRI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Acum mai bine de 75 de ani, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a condamnat în mod ferm (franc)masoneria, iar hotărîrea respectivă nu a fost niciodată invalidată oficial de atunci încoace, ceea ce înseamnă că ea rămîne principial în vigoare, dincolo de diferitele contexte istorico-politice sau de posibilele discuţii de amănunt.

Prin urmare, la repetata provocare „amicală” a masonului X. Y. (sau a oricărui altuia) cu privire la pretinsa compatibilitate dintre poziţionarea masonică şi poziţionarea creştină, eu nu am de ce să angajez discuţii oţioase şi să exprim opinii personale, ci, ca mădular al Bisericii Ortodoxe Române, e de ajuns să reamintesc poziţia oficială a Bisericii mele (cu simpla precizare că, din cîte am cunoştinţă, poziţii asemănătoare au fost formulate de-a lungul vremii, din secolul al XIX-lea încoace, şi de alte Biserici ortodoxe – rusă, greacă, cipriotă etc. – precum şi, în mai multe rînduri, de Biserica Romano-Catolică).

Nu-i treaba mea să fac speculaţii despre cum e cu putinţă ca membri ai Bisericii (şi uneori chiar clerici) să adere la – sau fie şi numai să cocheteze cu – această organizaţie para- şi anti-bisericească, divergentă – total sau parţial – faţă de temeiurile dogmatice şi morale ale creştinismului în general. Eu nu pot decît să mărturisesc că mie Hristos îmi este de ajuns şi că nu simt nevoia să-mi proptesc statutul de creştin ortodox cu ideile şi practicile masonice, nici cu alte oferte „spirituale” mai mult sau mai puţin exotice.

În ce priveşte cazul Mircea Eliade (ce pare să fie obsesia lui X. Y.), mi-am exprimat altădată un modest punct de vedere (postat şi pe acest blog) şi nu mă simt tentat să plusez, nici n-am pretenţia să-l impun şi altora (mai ales că sînt departe de a deţine toate datele problemei). Mă rezum la a spune că nu mi se pare că sensibilul caz Mircea Eliade ar ţine esenţial de raportul creştinism-masonerie, chiar dacă unele tangenţe se pot invoca.

Îl rog, deci, pe „amicul” cu pricina (Doamne, cu mulţi „amici” ne mai pricopsim în viaţă!) să ia act de cele de mai jos şi să-şi direcţioneze în altă parte provocările insidioase, care pe mine unul mă lasă… „nemuritor şi rece”. (R. C.)

ÎPS Nicolae Bălan (1882-1955), Arhiepiscop al Sibiului 

şi Mitropolit al Ardealului (1920-1955)

Hotărîrea Sfîntului Sinod

al Bisericii Ortodoxe Române

din data de 11 martie 1937

Biserica osîndeşte francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă, şi în special pentru următoarele motive:

1. Francmasoneria învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnîn­du-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea pro­­pagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismu­lui, ale cărui învăţături sînt revelate de Dumnezeu. Vînînd pe cît mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, francmasoneria îi rupe de Biserică şi, avînd în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca ne­cre­­dinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.

2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobînd ideea unui Dumnezeu per­­­sonal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană deosebită, destinată nemuririi.

3. Din raţionalismul său, francmasoneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învăţămînt laic, re­probînd orice principiu moral şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viaţă spi­­rituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel mai cras, în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele francmasoneriei.

4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii şi creştinii, şi francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta înseamnă că creştinismul nu dă un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobîndirea mîntuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într-o situaţie superioară creştinilor, din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mîntuirii.

5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii dintre adepţii ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o forţă quasi-religioasă. În orice caz, prin acest cult francmasoneria vrea să se substituie oricărei alte religii, deci şi creşti-nismului.

În afară de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social cînd întreprinde acţiunea sa contra francmasoneriei.

6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi sub­versivă subminare a ordinii sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pămînteşti decît acelea care reprezintă ordinea stabilită vizibil, îi face unelte în mîna unor factori neştiuţi încă nici de ei, avînd să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. Este o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există o siguranţă în viaţa statului şi în ordinea stabilită. Este o luptă ce ia în sprijin minciuna şi întunericul: împotriva jurămîntului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat statului, ei dau jurămînt păgînesc.

7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica Ortodoxă, care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor şi le-a ajutat să-şi menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pen­­tru exterminarea varietăţii spirituale din sînul omenirii.

Iar măsurile cele mai eficace pe care Biserica înţelege să le ia împotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinii social-morale şi al naţiunii, sînt următoarele:

1. O acţiune publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi a activităţii nefaste ale acestei organizaţii.

2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească; în caz contrar, Frăţia Ortodoxă Română, extinsă pe toată ţara, va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămînă în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormîntării, în caz că pînă atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.

3. Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-l va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce aparţin lojilor.

4. Sfîntul Sinod şi toate corporaţiile bisericeşti şi asociaţiile religioase stăruie pe lîngă poporul român şi corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În cazul că guvernul nu o va face, Sfîntul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din iniţiativă parlamentară.

(Hotărîrea istorică a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de acum 75 de ani s-a bazat pe analiza raportului alcătuit de Î. P. S. Dr. Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului. Acest amplu raport, sub titlul „Studiu asupra francmasoneriei”, a fost reprodus integral, la 60 de ani de la citirea lui în Sf. Sinod, de revista Scara, Treapta a doua, anul I, iunie 1997, p. 65 şi urm., putînd fi acum lesne de găsit şi pe internet – vezi, de pildă, aici)

Mitropolitul Nicolae Bălan, înconjurat de clerici şi credincioşi 

(la Sibiu, în pragul anilor '40)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Brâncoveanu între Ortodoxie şi masonerie

* Ex Oriente lux – "Lumina vine de la Răsărit"

* Masoneria de duminică