Cele de mai jos trebuiau să fie răspunsul către un “Anonim” în cadrul rubricii de comentarii la o postare recentă (“Marginalii post-electorale”), dar întrucît au mult peste 4000 de semne, m-am văzut nevoit să le postez aici. Citatele din comentariul anonim au rămas fără diacritice şi cu ortografia autorului lor. (R. C.)
“Domnule Codrescu, onest ar fi fost sa fi ramas neutru in aceasta lupta intre ei, nu sa-i sustineti pe «mogulii» buni (care-l sustin Basescu) in detrimentul «mogulilor» rai (care-l sustin pe Geoana)”.
Păreţi un om tînăr şi foarte sigur de sine. Dacă ocoşa dvs. deşteptăciune lasă loc de un sfat de la unul ceva mai vîrstnic şi mai hîrşit, atunci reţineţi că nu-i nici loial şi nici strategic să începi discuţia cu cineva acuzîndu-l aprioric de lipsă de onestitate. La ce să mai pierzi timpul cu un necinstit sufleteşte şi la ce să te mai aştepţi de la el?! Dacă sînteţi convins de lipsa mea de onestitate, atunci nu merit - şi nu merită - să mai staţi de vorbă cu mine.
Cît despre distincţia dintre “mogulii buni” şi “mogulii răi”, e ceva ce-mi atribuiţi insinuant fără să-mi aparţină, punînd din capul locului discuţia pe o pistă falsă (şi infantilă).
“Iar daca tot ati postat pe blog parerea politica a domnului Gabriel Constantinescu ca un exponent al fostilor detinuti politici, de ce nu ati facut la fel si cand fostii detinuti politici s-au coagulat inainte de alegeri in jurul lui Ion Coja, incropind si o anticamera de sustinere a lui? Acum sint realisti fostii detinuti, atunci nu erau?”.
Foştii deţinuţi politici nu reprezintă un monolit. Sînt oameni şi oameni, cazuri şi cazuri. Nu d-l Gabriel Constantinescu l-a susţinut pe Ion Coja: îi imputaţi, abrupt, părerile altora, la care nu subscriem nici eu, nici dumnealui. Ba mai mult: eludaţi faptul că eu chiar m-am delimitat strict şi de Ion Coja, şi de susţinătorii săi, inclusiv pe acest blog. Faptul de a fi fost deţinut politic nu-i titlu de infailibilitate nici măcar în percepţia unui partizan neonest şi neinteligent ca mine: cu unii pot cădea de acord, cu alţii nu. Sau, cu unul şi acelaşi om, pot să cad de acord într-o privinţă, dar să nu cad de acord în alta. Lumea e complexă şi nu putem gîndi cu toţii la fel, nici nu putem avea întotdeauna dreptate. Dar a te înşela într-o privinţă nu înseamnă a fi neonest, nici a fi onest nu înseamnă că ai automat şi dreptate.
“Daca ne uitam ce oameni au beneficiat dupa '90 de sustinerea fostilor detinuti politici ne apuca sminteala. Intr-o postare la acel comunicat dati un raspuns ca d-nul Constantinescu ajuns la 88 de ani nu prea mai aude si l-au cam lasat puterile. Pai in conditiile astea tocmai de aceea ar fi trebuit luate cu precautie si mai mult cu ingaduinta de circumstanta parerile politice ale directorului revistei Puncte Cardinale”.
Iarăşi generalizaţi abrupt şi ireverenţios, punînd în cîrca unora păcatele altora.
Cît despre faptul de a te lăsa auzul şi puterile, el nu înseamnă că eşti automat iresponsabil (ca să nu zic ramolit, cum se deduce din diatriba dvs.). În treacăt fie spus, cei mai mari iresponsabili pe care i-am cunoscut, şi înainte, şi după 1989, au fost, cu rare excepţii, oameni care vedeau şi auzeau foarte bine, ba chiar stăteau să plesnească de sănătate.
De altfel, ştiţi şi dvs. că bunul-simţ tradiţional echivalează bătrîneţea cu înţelepciunea, nu cu ramolismentul (“Cine n-are un bătrîn, să şi-l cumpere!”, sau: “Dacă tinerii ar şti, dacă bătrînii ar putea...”). O lume care nu mai crede nici măcar acelor bătrîni ai ei care şi-au dat constant măsura onestităţii (şi d-l Gabriel Constantinescu e un astfel de caz) e o lume care are o problemă serioasă, de ordin mental şi sufletesc. Bădărănia impioasă şi suficientă a tinereţii riscă să fie şi o formă de handicap comunitar (perfect congeneră cu formele curente de ignorare sau persiflare a trecutului, a tradiţiei).
“PD-L a speculat de minune transformarea dezbaterii intre-o dihotomie comunisti vs anticomunisti. O dihotomie care nu exista. Si va dati seama ce s-ar fi intamplat daca ar fi castigat Geoana «comunistul». Ziua urmatoare ar fi nationalizat economia, tara ar fi fost reformata dupa princiile lui Marx si Engels, totul culminand cu o vanatoare a mosierilor. Evident, toate sub atenta veghere a Partidului Unic”.
Mai sus vorbeaţi de “laboratoarele de propaganda ale PD-L-ului”, iar în urmă reveniţi “exemplificator” asupra speculării unei false dihotomii comunişti versus anticomunişti.
Mai întîi v-aş întreba: care “laboratoare de propagandă”?! PD-L este un partid care trăieşte strict pe spinarea lui Traian Băsescu şi nu are nici pe departe resursele şi structurile centrale sau teritoriale ale PSD (urmaşul direct al PCR), căruia mult mai degrabă i se poate atribui o mare maşinărie de propagandă, sprijinită contextual în recenta campanie şi de cele mai “audiate” televiziuni. Forţa şi mijloacele de manipulare n-au fost deci la îndemîna prăpăditului PD-L, ci la îndemîna uriaşei coaliţii anti-Băsescu.
În ce priveşte “falsa dihotomie”, ea există şi nu este deloc falsă în realitate, ci e falsă numai în felul în care – cu o deconcertantă naivitate – o înţelegeţi dvs. (ca reiterare posibilă sau intenţională a vechilor forme de statalitate comunistă: Partid Unic, naţionalizări, teroare civilă şi concentraţionară etc., după pseudo-principiile stalinismului sau marxism-leninismului).
În formele şi metodele tradiţionale ale comunismului nu mai crede nici măcar Ion Iliescu şi de ele nu ne mai temem nici măcar un prost ca mine sau un ramolit ca d-l Gabriel Constantinescu. Aici e vorba de cu totul altceva: de perpetuarea mizeriei mentale şi morale pe care a generat-o comunismul şi pe care o întreţine stînga de extracţie comunistă. Cu o mentalitate vicioasă şi cu o moralitate putredă nici o societate nu se poate regenera, oricîte forme noi ar adopta în plan economic şi instituţional.
Nu de “comunistul” Geoană (în felul lui, poate mai european decît Băsescu) se teme cineva, ci de ce se ascunde în spatele lui, de sinistrul Ion Iliescu şi de un întreg front peceristo-securistic care trăieşte încă din osînza unui trecut criminal şi care acum se străduieşte, cu alte metode şi mijloace (“revoluţia furată”), să delapideze şi prezentul, prin fii şi prin nepoţi (dar şi cu cîrdăşia iresponsabilă a unor liberali lipsiţi de orice rectitudine, mereu impotenţi electoral – cu toate şorţuleţele lor masonice – şi mereu încurcaţi penibil într-un hăţiş pestriţ de orgolii şi interese, personale sau de grup).
Că Traian Băsescu e ieşit şi el din aceeaşi tîrlă, aceasta – fiţi pe pace! – n-o ignoră nimeni (iar eu am spus-o demult şi răspicat). Fapt este însă că el a arătat, măcar formal şi parţial, o tendinţă de desprindere haiducească (piraterească?) de vechiul comunism şi de nababii lui cosmetizaţi, iar dacă şi el are un “spate” impur (cine-i pur în politică, şi mai ales în culisele ei?), în orice caz nu se compară cu marii rechini ai fostei nomenklaturi şi ai fostei Securităţi, nici n-are mîinile murdare de sînge, ca Ion Iliescu şi gealaţii lui.
Pentru unul ca d-l Gabriel Constantinescu, care a trăit pe pielea sa întreaga istorie tragică a secolului XX (trădare monarhică, trădare politicianistă, război, prizonierat, închisoare politică, domiciliu obligatoriu, naţionalizare forţată, marginalizare socio-profesională, revoluţie furată ca-n codru, mineriade post-decembriste, “manelizare” mediatică, “democraţie originală”), iar acum constată că parte din actanţii ei cei mai siniştri umblă să tîlhărească, deghizaţi în democraţi de stînga, şi istoria încă puberă a secolului XXI, acestea toate sînt lucruri care contează, note care “fac diferenţa”. Iar în Traian Băsescu nu vede nicidecum vreun personaj mesianic, ci doar un rău mai mic în comparaţie cu alternativa pesedisto-mafiotă, care încă ameninţă România, după 20 de ani de iluzii înşelate şi de ratări succesive, nu cu întoarcerea la comunism, dar cu blocajul pe termen lung într-un stîngism larvar, într-un capitalism sălbatic şi într-o “democraţie originală” pe care e firesc ca un om coherent de dreapta să le reclame principial şi să le amendeze punctual, chiar dacă aude mai greu sau se mişcă mai încet...
Nota de insolenţă ireverenţioasă a intervenţiei dvs. ar trebuit, poate, să mă facă să nu vă răspund, ba chiar să nu vă postez comentariul. Am avut însă impresia că pot depista îndărătul rîndurilor dvs. o nemîngîiere sinceră, un sîmbure viu de dramatică umanitate. De aceea, am ales, în locul soluţiei comode de a vă ignora, un răspuns lung – mai lung decît se obişnuieşte în economia unui blog. Poate că a meritat, poate că nu... Am încercat să (mă) explic, nu neapărat cu iluzia de a vă convinge, dar cu modesta speranţă de a vă pune măcar puţintel pe gînduri. Dacă am reuşit, cîştigul nu-i al meu, ci ar putea fi mai degrabă al dvs. (care în mod sigur aveţi înainte mai mult viitor decît mine). Dacă nu, nu: astrele vor continua să se rotească, iar Dunărea nu se spurcă, vorba aceea, cu un găinaţ de vrabie...
Răzvan CODRESCU
Domnule Codrescu,
RăspundețiȘtergereVă asigur că, cel puţin în ce mă priveşte pe mine, răspunsul dumneavoastră a meritat. În sensul că ne-aţi arătat mai clar acea mişcare iscusită a mîinii care face din alba, neagra. Sau măcar gri. Ea este vizibilă nu doar în felul în care calificaţi indignarea sinceră a autorului rîndurilor citate drept un caz de „insolenţă ireverenţioasă” (sic!), ci în special în chestiunile pe care le omiteţi. De pildă, omiteţi să spuneţi că „actanţii siniştri deghizaţi în democraţi de stînga” conlucrează sinergetic şi satanoandric cu actanţii siniştri deghizaţi în democraţi de dreapta la „tîlhărirea” istoriei României. Omiteţi să spuneţi că fiii şi nepoţii din jurul lui Băsescu au aceiaşi strămoşi cu fiii şi nepoţii din jurul lui Geoană. Astfel de omisiuni „inocente” fac, într-adevăr, diferenţa dintre onestitate şi lipsa ei. Iar a minimaliza „forţa şi mijloacele de manipulare ale prăpăditului PD-L” (în comparaţie cu cele ale „uriaşei coaliţii anti-Băsescu”), e totuna cu a spune că Cozmin Guşă e mai tare decît Traian Ungureanu. În afară de asta, blogul dumneavoastră şi altele, înrudite,ne-au demonstrat în ultimele săptămîni că forţelor pedeliste de manipulare nu le-au lipsit nici energia, nici sprijinul aliaţilor neaşteptaţi. Sprijin care, după acest răspuns al dumneavoastră, nu îmi mai pare deloc surprinzător.
Este un raspuns plin de resentimente si agresivitate fata de o persoana de alta opinie. Eu sunt din provincie si aici voturile s-au cumparat cu un milion de lei pe bucata, cei batrani au fost pusi sa jure pe icoane iar cei tineri si-au fotografiat votul dat lui Basescu. Peste tot a fost plin de afise si panouri cu Basescu. Si orasele mari sunt pline de panori pe blocuri. "Prapaditul PD-L" a cheltuit sume uriase ca sa castige alegerile, mult mai mari decat ale adversarilor. Nu va cred de rea credinta, dar cred ca sunteti rupt de realitate. Desconsiderarea unuia care nu este de acord cu dvs. si tonul pe care il folositi nu va fac cinste.
RăspundețiȘtergereNu spuneţi nimic nou faţă de cel căruia tocmai i-am răspuns.
RăspundețiȘtergereV-am postat tocmai dintr-un fel de onestitate obosită şi nu fără o mîhnită mirare că nişte oameni de inteligenţa dvs. se pot preta, pe un fond de împătimire conjuncturală, la o recepţie atît de vicioasă.
Dacă nu sînteţi lămuriţi asupra părerii mele despre Traian Băsescu şi alţii din aceeaşi tagmă, vă invit să citiţi, pe acest blog, articolul intitulat "După referendum" (iulie 2007).
Ceea ce am spus eu este, în mare, că acest "comunism rezidual" (dar foarte virulent) are o variantă hard (Ion Iliescu, PSD şi sateliţii lui) şi o variantă soft (Traian Băsescu şi acoliţii lui), mult mai retractilă, ba chiar dispusă la un început timid de "metanoia". Năzuinţa noastră nu poate fi aceea de a ne acomoda cu vreuna din variante, ci de a le înfrunta pe rînd (dacă se poate, "cu înţelepciune de şarpe şi curăţie de porumbel"), începînd cu cea mai încăţelită în răul ei (şi nu trebuie să înţelegeţi că eu socotesc PDL-ul mai "prăpădit" decît este, ci l-am numit aşa în comparaţie cu PSD-ul şi cu toată clica lui de sprijinitori contextuali).
Sigur, ideal ar fi să eradicăm deodată tot ce este balast comunist şi prelungire mafiotă, dar pentru aceasta ar fi nevoie de o nouă revoluţie (pe care să nu ne-o mai fure nimeni), ceea ce veţi fi observat şi dvs. că nu prea ne stă la îndemînă.
Dacă e să se facă năzuita curăţenie pe cale paşnică şi democratică, atunci trebuie s-o luăm cu binişorul, pas cu pas, manifestînd luciditate, răbdare şi constanţă, între timp străduindu-ne fie să construim un partid necomunist nou, fie să-l consolidăm pe unul existent deja, în aşa măsură încît să fie şi să fim capabili ca la viitoarele alegeri să cîştigăm cu acea majoritate necesară pentru a nu mai face compromisuri şi cîrdăşii impure (nici cu PSD, nici cu PC, nici cu PRM, nici cu PNG, ba nici măcar cu PDL sau cu UDMR). Altfel degeaba ne vom exhiba în presă şi pe bloguri neputinţele opărite, suspectîndu-ne unii pe alţii şi sporind haosul general cu propriile noastre resentimente decerebrate şi visceral vindicative.
Deocamdată atît s-a putut, opţional: opotziţia faţă de revenirea PSD-ului (care urmează să mai şi fie dusă pînă la capăt). Pe urmă ne vom răfui, pe cît va fi necesar, şi cu restul (dacă mai avem cu adevărat vînă "reacţionară")
După ce m-am văzut nevoit să resping mai multe comentarii de o obtuzitate vulgară, în care sînt făcut beat şi trimis la culcare, mi-am dat seama că efortul explicativ n-a meritat şi că am supraestimat inteligenţa şi buna-credinţă a interlocutorilor mei vitejeşte anonimi.
RăspundețiȘtergereCum nu mă simt obligat faţă de nimeni cu vreo justificare, iar treburi de făcut am cu duiumul, sistez aici comentariile la acest răspuns (şi pe această temă), invitîndu-i pe cei neconsolaţi de votul recent al românilor să-şi verse năduful pe alte bloguri "care este". Regretul lor de a nu fi ajuns la Cotroceni şi în fruntea bucatelor Geoană, Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Voiculescu şi Vanghelie este mai mult decît poate răbda un biet blogger beat şi neonest ca mine. Dar, cum spuneam, astrele se rotesc, Dunărea curge, iar Dumnezeu ne rabdă în bunătatea Lui să facem umbră pămîntului (şi chiar spaţiului virtual)...
D-lui C. M.
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău, domnule dragă, că nu vă mai pot posta (vedeţi ultima mea intervenţie!), dar reţin pentru uz privat bancul cu Vanghelie şi “mogulii”. Aluzia din titlu e, într-adevăr, la “Ţiganiada” lui Budai-Deleanu.
Unor comentatori favorabili, dar nepostaţi:
Vă mulţumesc în principiu, dar nu simt nevoia de consolări şi încurajări (am alte pîrghii de reglaj, interioare). Iar dacă am spus că sistez comentariile pe tema respectivă, atunci sigur nu-mi voi lua vorba înapoi, şi pentru că nu-mi stă în caracter, dar şi ca să fac puţin pe nebunul – ca unul ce am învăţat, de la Cervantes şi Petre Ţuţea, că “nebunia” e un bun antidot pentru “prostia” ambientală (am folosit ghilimelele deoarece nici eu nu sînt chiar nebun, nici preopinenţii mei chiar proşti, ci numai ne prefacem cu toţii... “per la patria gentile”).
Pentru "Chrisalida":
RăspundețiȘtergereAm convenit că nu mai postez aici. Pe de altă parte, mă puneţi într-o situaţie delicată faţă de un prieten capricios, dar drag. Nu vă pot răspunde în numele lui. Mărturisesc că sînt şi eu neplăcut surprins, mai ales de radicalismul şi vehemenţa tonului.
Oricum, de la R. I. sînt multe alte lucruri de învăţat (inclusiv - vorba lui Noica - "dezvăţul").
Poate că trebuie să vă recăpătaţi calmul, să găsiţi tonul potrivit şi să i vă adresaţi direct, chiar la respectiva rubrică de comentarii. Pe blog, îl ştiu prompt şi urban cu răspunsurile, chiar dacă întrebările nu-i convin.
va multumesc mult pentru raspuns
RăspundețiȘtergereDoamne, ajuta!
Lui Alexandru:
RăspundețiȘtergereLocul comentariului dvs. ar fi fost mai degrabă pe blogul d-lui Claudiu Târziu. D-l Iulian Capsali poate că n-are dreptate în context, poate că s-a pierdut cu firea, dar e un om plin de calităţi şi, fiţi sigur, de bune intenţii. O să-mi spuneţi, poate, că şi iadul e presărat cu bune intenţii. Aşa o fi, dar nu văd cum aş putea rezolva eu problema...