O POVESTE CU TÎLC

În legătură cu textul meu postat anterior – «Răspuns unui Anonim (prin care se înţeleg şi alţii)» – şi cu anumite comentarii (postate sau nepostate) pe care le-a generat, prietenul Claudiu Târziu s-a amuzat să-mi trimită următoarea «poveste cu tîlc»:


Un vînzător de Coca-Cola se întoarce dezamăgit din Israel, unde voia să înceapă o afacere.
Un prieten îl întreabă: "De ce nu ai avut succes la evrei?".
Omul răspunde: "La început am fost convins că totul va merge bine. Dar am avut o problemă: nu cunoşteam limba ebraică. Astfel, m-am gîndit să folosesc un mesaj compus din trei postere, după cum urmează:
Primul poster – Un individ zace pe nisipul fierbinte al unui deşert, complet epuizat.

Al doilea poster – Omul bea Coca-Cola.

Al treilea poster – Se reface imediat şi aleargă revigorat.

Aceste postere au fost amplasate peste tot în zonă.
"Grozav! Ar fi trebuit să meargă perfect!!", zice prietenul.
"Da, aşa este, numai că am uitat că evreii citesc de la dreapta la stînga..."
 

P. S.

Povestea de mai sus mi-a adus aminte, mutatis mutandis, de o faimoasă vorbă a lui Noica: “a fi rutean în cultură”. “Rutean” poate fi cineva nu numai în cultură, ci şi în politică. Rămîne secundar ce anume nu distinge: verdele de albastru, sau roşul de portocaliu, sau două nuanţe de roşu între ele...
Ce-i drept, evreul n-are nici o vină că citeşte de la dreapta la stînga: e evreu. Ruteanul n-are nici o vină că nu distinge lingvistic albastrul de verde: e rutean. Şi poate că nici românul n-are nici o vină că nu deosebeşte mental roşul de portocaliu, sau roşul închis de roşul deschis: e român.
Mă întreb însă dacă nu cumva în neputinţa sau în refuzul obstinat de a deosebi corect culorile şi nuanţele politice nu stă toată “povestea” noastră (fără tîlc) de 20 de ani încoace... (R. C.)

P. P. S.

Fiind legată de “Răspunsul” anterior, se înţelege că nici în subsolul acestei “Poveşti” nu voi posta comentarii.