RĂSPUNS UNEI INFAMII
STÎLPUL ŞI CARIUL
În România interbelică, apoi în rezistenţa armată anticomunistă din munţi şi în temniţele politice comuniste nu a existat acest radicalism confesional între români, care astăzi polarizează intelectualitatea ţării. Un Ion Gavrilă Ogoranu, de pildă, nu-i mai mică figură a rezistenţei eroice româneşti pentru că a fost – Dumnezeu să-l odihnească – greco-catolic şi nu ortodox. La Aiud au fost închişi şi au murit cu miile, apărînd Crucea şi Neamul, atît ortodocşi, cît şi greco-catolici. Mausoleul-biserică ridicat acolo îi pomeneşte pe toţi şi reprezintă o expresie unică şi nediscursivă a ecumenismului suferinţei şi a jertfelniciei generice pentru Hristos. Despre rămăşiţele adunate în osuarul de acolo nu se poate preciza dacă şi care aparţin unor ortodocşi sau unor greco-catolici. Se vede că moartea stă sub alte rînduieli, e mult mai “ecumenică” decît viaţa şi numai bestia nu se cutremură dinaintea ei (deşi un Rudolf Otto, în cartea sa despre Sacru, mărturiseşte a fi observat pînă şi la iapa lui, Diana, “cutremurul sacru” în faţa unui cadavru de aceeaşi specie).
Sub acest nivel bestial a înţeles să cadă, din păcate, episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu, prin incomensurabila mojicie comisă recent pe seama mitropolitului ortodox de la Cluj. Neconsolaţi de deconspirarea publică a “calului troian” pe care şi-l dobîndiseră în cetatea ortodoxă, dar şi în lipsă acută de argumente teologice, greco-catolicii se pretează în ultima vreme la astfel de mojicii anecdotice cu caracter insinuant-vindicativ, utilizînd fără nici o urmă de scrupul decontextualizarea şi mistificarea calomnioasă, ba chiar afişînd – de la vlădică la opincă – un fel de beatitudine delirantă a turpitudinii demagogice.
Î. P. S. Bartolomeu a răspuns cu elegantă cumpănire (reproduc mai jos atît “precizarea” episcopului unit de Cluj-Gherla, cît şi “precizarea la precizare” a înaltului ierarh ortodox), evitînd să califice aşa cum ar fi meritat lipsa de discreţie şi de cinste sufletească a omologului său pastoral din minoritatea “fraţilor” uniţi cu Roma.
Nu-ţi trebuie acuitate intelectuală sau erudiţie teologică, ci doar cel mai elementar bun-simţ pentru a vedea că situaţiile nu se pot compara: Î. P. S. Nicolae s-a împărtăşit el însuşi cu catolicii ca ierarh (nu ca simplu preot sau credincios anonim), într-o împrejurare prin nimic deosebită, în vreme de Î. P. S. Bartolomeu a dat Sf. Împărtăşanie (mutatis mutandis, ca şi nunţiul apostolic prezent la Timişoara!) unor fraţi de suferinţă care i-au solicitat-o, într-o împrejurare cu totul specială şi legată de un trecut comun legitimant. Pe de altă parte, greco-catolicul venit să se împărtăşească la ortodocşi e ca şi cum s-ar reîntoarce acasă, în comunitatea liturgică din care s-a desprins cîndva şi a cărei conştiinţă continuă să supravieţuiască în însăşi denumirea noii sale confesiuni. Ca să nu mai spun că, din pricina împrejurărilor istorice cărora au trebuit să le facă faţă, mulţi greco-catolici, inclusiv preoţi, au trecut într-o viaţă de om de colo-colo chiar de mai multe ori, fiind alaltăieri greco-catolici, ieri ortodocşi, azi iar greco-catolici, iar mîine poate iar ortodocşi. Aceste cazuri au existat şi vor mai exista, făcînd parte din drama religioasă a Ardealului de după 1700, iar ele au fost mereu privite cu condescendentă înţelegere. Ortodocşii nu au însă nici un motiv istoric de a merge să se împărtăşească la catolici, de care nu-i leagă nici tradiţia, nici cine ştie ce presiuni ale momentului.
Prin urmare, Î. P. S. Bartolomeu rămîne în continuare un stîlp de rezistenţă al Ortodoxiei, în vreme ce Î. P. S. Nicolae nu este decît cariul care roade la baza acestui stîlp, la rînd cu toţi trădătorii de ieri şi de azi ai dreptei credinţe răsăritene şi ai fatalei noastre identităţi istorico-spirituale.
Răzvan CODRESCU
Mausoleul-biserică de la Aiud
Anexa 1
Săptămîna trecută, pr. Daniel Avram, purtător de cuvînt al P. S. Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, a dat publicităţii următoarea precizare:
“Referitor la interviul acordat de Prea Sfinţia Sa Florentin, Episcop al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, ziarului Făclia din data de 21-22 iunie a. c., precizăm:
La una dintre întrebările formulate de jurnalista M. Tripon, Prea Sfinţia Sa Florentin face următoarea remarcă: Un astfel de exemplu a fost oferit şi în comisie chiar de către vicepreşedintele acesteia, unul dintre înalţii ierarhi ai BOR. Acesta ne-a relatat cum, în timp ce era la Sfânta Liturghie, la cuminecare, a venit un preot unit care i-a spus: «Eu sunt preot greco-catolic şi doresc să mă împărtăşesc». «Ce era să fac?» ne-a întrebat, în comisie, pe noi. «Trebuia să-l dau afară? Sigur că nu. L-am cuminecat şi am continuat celebrarea liturgică».
Înaltul ierarh la care face aici referire Prea Sfinţia Sa Florentin este Înalt Prea Sfinţia Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Vicepreşedinte în cadrul Comisiei mixte de dialog dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică din România”.
Anexa 2
Săptămîna aceasta, Î. P. S. Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania precizează la rîndul său:
“La 14 septembrie 2000 (Ziua Crucii), invitat de Asociaţia din Sibiu a Foştilor Deţinuţi Politici şi cu binecuvântarea Arhiepiscopului Andrei de Alba Iulia, am oficiat sfinţirea monumen-talului mausoleu din cimitirul oraşului Aiud şi o Liturghie cu parastas în memoria celor decedaţi în odioasa închisoare din aceeaşi localitate, slujbă la care au asistat aproximativ 400 de foşti deţinuţi politici, supravieţuitori «aiudeni», veniţi din toată ţara. Înainte de începerea slujbei, chiar în capelă, pe lângă slujitorii deja înveşmântaţi, au apărut doi preoţi bătrâni, îmbrăcaţi în veşminte, unul din ei gârbov, împovărat de ani şi suferinţe. Mi-au spus că sunt greco-catolici, foşti şi ei deţinuţi politici, şi m-au rugat să-i primesc să slujească laolaltă cu noi, pentru ca tot împreună să ne rugăm pentru morţii noştri. Am fost de acord, au slujit, s’au împărtăşit, şi tot împreună am făcut pomenirile. Şi a fost pace.
La proxima întâlnire de dialog cu ierarhii greco-catolici am relatat acest fapt emoţionant şi cu totul special din viaţa mea.
Acum, după aproape opt ani, Prea Sfinţitul Florentin Crihălmeanu (cu care, de altfel, am o relaţie personală bună) scoate acest episod din naftalina unei memorii aproximative, spre a denunţa, chipurile, inconsecvenţa mea în contexul «cazului Corneanu», dar şi spre a pune sub semnul întrebării autoritatea mea morală de a mă pronunţa într-un anume fel. Mult mai tânăr şi fără experienţa celor din generaţia mea, colegului meu din strana stângă îi e greu să realizeze că atunci, în cimitir, se crease o situaţie cu totul excepţională, că eu şi preoţii greco-catolici aveam o platformă comună: anii de temniţă şi numele celor exterminaţi acolo. Cred că, oricum, între gestul meu de la Aiud şi acela al mitropolitului timişoarean este, totuşi, o diferenţă”.
publicat de Răzvan Codrescu @ 15:48
28 comentarii
28 comentarii:
Interesant cum papistaşii se mândresc cu colaborarea unui delator dovedit...
Că mai este şi ateu, contează mai puţin.
"...prin incomensurabila mojicie comisă recent..."
D-le Codrescu,
Nu pot intelege nicicum de unde ati dedus ca relatarea unui fapt real (confirmat chiar de cel in cauza) poate fi apreciata (atat de mojiceste - sic!) ca o mojicie.
Este surprinzator ca IPS Anania face distinctie intre 'legaturile speciale' ce le avea IPS Sa cu preotii greco-catolici, legaturi datorate suferintelor comune, si 'legaturile speciale' ale IPS Corneanu cu episcopul greco-catolic cu o ocazie fericita. Cu ce suntem mai buni crestini cand suferim impreuna decat atunci cand ne bucuram impreuna (mii de oameni!) sfintind o biserica - a "Unitatii si Pacii"?
felicitari d-le Codrescu!strangeti randurile in jurul Unicului Arhipastor al Bisericii Ortodoxe Romane-Bartolomeu Anania!adevaratii fii ai Bisericii lui Hristos cunosc glasul pastorului adevarat si-l urmeaza !!!
Cum vi se pare d-le Codrescu problema impartasirii unui preot greco la o liturghie arhiereasca, nu sentimental, ci in sensul in care Parintii vedeau lucrurile?
Ce ar fi facut un Iustin Popovici, Paisie Aghioritul sau altii care au inteles ca credinta catolica este o mare inselare? Ar fi cedat sentimentelor? Oare baza intr-o astfel de realitate mai presus de ceruri, pe care o constituie painea cea cerească, este suferinta din inchisoare - inteleasa de noi omeneste -, sau adevarul? Un ierarh care impartaseste un catolic, sub forma greco, ce apostolat si ce lucrare face in momentul respectiv? Dragoste este sa-l lasi in continuare sa creada ca are preotie si ca crestinismul lui este in regula? Sau sa-i spui, cat de delicat poti, ca asa ceva nu se poate. Cu ce au ramas asa-zisii preoti care poate nici nu mai sunt in viata acum? Cu gestul de bunavointa si cu o confirmare pt ei, ca da, uite, se poate sa fim sacramental impreuna si ca pana urma toata aceasta despartire dintre noi este dictata de alte motive decat cele care tin de adevar? Frumoasa dragoste, dar din pacate sufleteasca si nicidecum duhovniceasca.
In conditiile acestea unde este consecventa noastra? Nu sustinem si credem ca impartasania este precedata de adevarul de credinta marturisit si trait dupa putere? In ce adevar au crezut cei doi prelati greco? Nu le era oare mai de folos, chiar si pedagogic vorbind, asa cum Biserica ne invata, sa fie refuzati? Poate ca un astfel de gest ar fi determinat acea neliniste buna, dandu-le de gandit, daca ar fi avut o buna dispozitie a inmii.
Desigur ca Nicolae este un caz special cu care nu se poate face vreo comparatie, nu doar legat de intercomuniunea ce a practicat-o, cat si de atitudinea lui generala de-a lungul vremii, dar chiar si gestul lui Bartolomeu, vrem nu vrem, confirma lumii un lucru: catolicii sunt Biserica, au si ei taine valide. In conditiile acestea deageaba este toata tevatura care s-a facut pana acum: cu cine sau la cine s-a impartasit careva.
Indiferent de presupusul atac pe care asa-zisul ep. greco a intentionat sa-l faca la adresa lui Bartolomeu, situatia respectiva, a impartasirii, releva clar o inconsecventa crasa in judacatile de valoare, chiar si din partea noastra, cand stam sa apreciem gesturile celor doi mitropoliti romani si spun asta oricat l-am iubi pe Bartolomeu si oricat ar fi fost de curajos actul sau din sinod. Eu va intreb, Bartolomeu isi da seama ca a gresit atunci, sau il deranjeaza doar punerea pe aceasi treapta cu Nicolae de data aceasta?
Toate acestea, iata, vin dintr-o mare confuzie si intunecare, fapt cultivat si de mincinosul tratat de la Balamand din 93 in care sinodul BOR a reusit sa calce in picioare asezamintele parintilor, tradand dreapta credinta. Spunea pr. Coman C-tin referitor la acest moment, atunci cand fiii duhovnicesti s-au aratat ingroziti de consecintele tratatului: lasa ca multe in istorie s-au semnat si s-au uitat, trecand in desuetitudine. Eu nu cred ca in ordinea duhului lucrurile stau asa simplu, tradarile se platesc prin pierderea harului. Lucru care este tot mai evident la noi toti. Cititi tratatul de la Balamand cu comentariile "excelente" ale eminentei ce si-a adus o contributie importanta la conceperea si semnarea lui, fostul mitropolit Antonie de trista amintire. Totul e mai mult de cat penibil, comentariile fiind adresate parca unor adevarati analfabeti in cele ale credintei ortodoxe.
Este timpul sa trecem la problema de fond a caderilor de genul acesta. Trebuie lamurit odata pt. totdauna ca demersul conducerii BOR de cativa zeci de ani, care ne-a impins la compromisuri dogmatice de neimaginat, prin toate aceste miscari ecumenico-globalizante, este cat se poate de pagubitor, putandu-ne costa pe noi si pe urmasii nostri mantuirea, prin pierderea credintei celei adevarate. In consecinta, trebuie elaborat un document, asa cum au facut sarbi, georgienii si Ierusalimul, prin care sa se ceara sinodului iesirea din miscarea paneretica a Consiliului Mondial al Bisericilor, repudiindu-se toate documentele tradatoare de pana acum. Alta cale nu este. Altfel vom asista neputinciosi in continuare la tot felul de gesturi care mai de care mai pline de „dragoste” cu celelalte confesiuni sau religii, care nu vor avea alt final decat moartea noastra a tuturor printr-o lenta dar sigura asfixiere duhovniceasca
macar IPS. Bartolomeu i-a impartasit cu Trupul si Sangele Mintuitorului (desi, din cite stiu eu: doar pt ortodocsi se savirseste liturghie...). cei doi preoti batrini, trecuti si ei prin chinurile Aiudului, au primit Euharistia (caci era Euharistie!) spre Inviere-sau spre osinda. Nu stim (?).
Pentru Ioan:
Mojicia nu ţine atît de relatarea faptului în sine (pe care Î. P. S. Bartolomeu, de altfel, nici nu s-a străduit să-l ascundă, ci l-a relatat cu încredere şi francheţe, chiar la vremea respectivă), cît de momentul ales şi de scopul vădit în care arhiereul dvs. s-a decis să-l "divulge", sugerînd o echivalenţă inexistentă între cele două "gesturi" mitropolitane: cel al "ecumenistului" de la Timişoara şi cel al "tradiţionalistului" de la Cluj.
Cît despre "specificitatea" celor două împrejurări, iarăşi comiteţi o echivalare forţată, ca şi cînd ar fi vorba de doi poli ai aceleiaşi experienţe comuniante: unul al suferinţei, altul al bucuriei.
Numai că sfinţirea unei biserici greco-catolice este o afacere particulară a confesiunii dvs., care nu implică în nici un vreo "legătură specifică" (precedentă sau succesivă) cu ortodocşii sau cu orice altă confesiune necatolică. În vreme ce la Aiud era vorba de oameni care trecuseră împreună prin experienţa-limită a suferinţei de tip martiric şi făceau pomenire morţilor lor azvîrliţi deopotrivă în aceleaşi gropi comune. Nu era vorba de o cîrdăşie aleatorie, ci de un capital comun de suferinţă şi jertfă în numele lui Hristos.
Ca să nu mai vorbesc că este cu totul altceva ca un ierarh să împărtăşească pe alţii dintr-ale lui şi ca un ierarh să se împărtăşească pe sine dintr-ale altora. Canonic, probabil, şi gestul Înaltului Bartolomeu este amendabil, dar a avut, în orice caz, mai mult temei motivaţional, mai puţină gravitate şi nici un fel de ostentaţie. De aceea, de altfel, deşi mărturisit consecutiv, nu a făcut nici un fel de vîlvă, nici de-o parte, nici de cealaltă. Iar acum, după 8 ani, este conjurat mojiceşte să facă o vîlvă artificială, ca închipuit pandant al "scandalului Corneanu" (care în realitate e unic şi fără precedent, nu numai la noi, ci în toată aria Ortodoxiei).
Pentru Ovidiunaso:
Cred că în cele de mai sus este şi un început de răspuns pentru dvs. (care mi se pare că excelaţi printr-un fel de radicalism invers, eludînd complexitatea unei situaţii excepţionale, pe care n-o puteau prevedea canoanele de acum o mie de ani).
Cît despre "asfixierea duhovnicească", fiţi pe pace: nu de la Înaltul Bartolomeu va veni (dacă e să vină)!
In ce-lpriveste pe PS Bartolomeu, lucrurilesunt prezentate tendentios si nu se pot compara, nu se pot pune in aceeasi balanta.Preotii greco-catolici s-au impartasit la ortodoxi, unde ar trebui sa le fie locul, caci din ortodoxie s-au rupt.Sustin ca ceea ce a facut PS Corneanu este o abatere grava de la Ortodoxie, si trebuia judecata ca atare.Ca nu are cine (aici), sa faca acest lucru este alta poveste.
Domnule Razvan Codrescu, canoanele apostolice nu sunt de acum 1000 de ani. Sunt de sorginte apostolica, deci dintr-o perioada martirica a Bisericii. Ele sunt foarte valabile si in cazul de la Aiud. Ca s-au imparatasit e o problema si nu mica. Dar mai grav este a consluji cu preoti ne-ortodocsi. Ca greco-catolicii sunt rupti din Ortodoxie e o treaba, dar chiar si daca acei doi preoti batrani ar fi fost cinda greco-catolici si ar fi revenit in 1948 la Ortodoxie unde, sa zicem, ar fi fost hirotoniti, iar apoi ar fi re-devenit greco-catolici dupa '90, tot nu puteau fi primiti. In chestiile acestea nu ne putem juca , vorba romanului, "de-a uite popa, nu e popa". Orice trecere, ca si pocainta (stim noi cui), se face nu de moment (pentru o slujba sau pana la iesirea din Sinod), se face constient si se pecetluieste sacramental. Botezul eterodox devine valid in momentul convertirii la Ortodoxie; el nu este valid inainte (asa cum confunda unii ecumenisti astazi). Forma fara har, administrata in afara Bisericii, primeste har la intrarea in Biserica (lucru ce poate fi inteles si din textul rugaciunii ce insoteste Mirungerea facuta la slujba de trecere a catolicului la Ortodoxie). Lepadarea de Biserica opreste harul preotiei... Ma refer la preotii greco-catolici sus citati.
Ma raliez si eu fratelui Ovidiunaso, stiind ca este patristic ceea e spune, adaugand si acestea la adresa clericului greco-catolic:
"Cariul" isi face treaba de cariu, ca de aia e el lepadat de adevar. Lui ii place sa se amuze pe spatele Ortodoxiei romanesti, pe care o vede cu slabiciuni si oarescari inconsecvente. Iar asta il bucura si vrea sa ne arate de prosti ca sa para ei mai presus. Cariul doar se hraneste din slabiciunile inerente ale stalpului pe care-l roade. Dar hai sa fim de acord ca ecumenismul si actele semnate in secolul 20 de ierarhi ai BOR, in numele BOR, dar nereceptate de popor (care nici nu stie de ele, insa poate fi influentat de teologia si "duhul" lor propovaduit prin anumite facultati de teologie) cu diferiti eterodocsi chiar duc la confuzii. Cel putin in mintile celor care nu au studiat respectivele problemele teologice serios. Iar acestia nu sunt putini si nu sunt numai dintre cei ce nu au pretentia unei instructii teologice. Sunt multe de supus, insa nu inteleg a le discuta pe un blog. Lucrurile stau un picut mai grav decit ni se pare sau stim si, in acelasi timp, un picut mai bine... Pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu profesionist, vorba unui cunoscut duhovnic... Si e de partea celor ce-L cauta sincer.
Dumnezeu sa ierte si pre cariu si pre noi!
Vor mai iesi si alte locus-uri cariate in istoria recenta a BOR, insa nu asta este ceea ce trebuie sa ne sperie, ci trebuie sa punem o data inceput bun in problema ecumensismului a a implicarii gresite in el, cum sugera Ovidiu. Credeti ca Dumnezeu nu a ingaduit scandalul Corneanu cu o iconomie, anume aceea de a ne trezi si a ne indrepta, de a pune pe tapet, in mod nesperat, problemele grave ale ecumenismului?... Spre mantuirea multora. Ca doar e Profesionist si ne vrea binele...:)
Cu respect!
Marian M
PS: v-am citit mai pe la mijitul zorilor cu drag cele 2 poezii
"O mie de ani" era numai un fel de a vorbi. Ştiţi şi dvs. că nu sînt numai canoanele apostolice (dar nu asta este problema). Mi-a plăcut mult şi reţin îndeosebi din replica dvs.: "Cariul doar se hrăneşte din slăbiciunile inerente ale stîlpului pe care-l roade".
Sigur că şi demersul Înaltului Bartolomeu poate fi amendat de rigorile conştiinţei ortodoxe, mai ales dacă e judecat după acrivie, nu după iconomie. Dar a ne cheltui acum gloanţele, cum se spune, într-un supralicitat "caz Anania", cînd ard două cazuri de gravitatea Drincec-Corneanu, înseamnă să cădem exact în cursa care ni s-a întins.
Cînd ne-a luat casa foc, aveam un picior slăbit la un scaun. Acum să oprim focul, care ameninţă să mistuie tot, şi pe urmă vedem noi ce-i şi cu piciorul de la scaun...
Am si eu o nelamurire...dar nu are legatura cu articolul asta. Andrei Scrima pe ce pozitie l-ati situa, avand in vedere ca a fost o natura foarte complexa si ca a mers pe linia ecumenismului, intr-o oarecare masura. PS-Articolul este foarte bun si merita citit.
Dragă Răzvan, "Amicus Plato sed magis amica Veritas" Iar "Veritas", "Adevărul" este Hrisos desigur, dar şi adevărul de credinţă care este ortodox şi catolic (deplin, universal şi sobornicesc). Aşa stând lucrurile, ceea ce a fost la Aiud este exact cum spun fraţii Ovidiu şi Marian, n-avem ce face... Tot un fel de manifestare "emo" (vorba lui Radu Preda), desigur de altă facură, dar care nu e în duhul şi în canoanele Sfinţilor Părinţi! Nu are deci nici un "rost" să apărăm şi scuzăm această rătăcire, ci dimpotrivă, de folos este asumarea ei şi "retractatio". Astfel vom plăcea lui Dumnezeu şi vom da adevărată mărturie închizând şi gurile vrăjmaşilor, care, iată, se leagă de orice slăbiciune, cădere şi neputinţă...
Căderea Înaltului de acum 8 ani nu anulează însă poziţia ortodoxă din 9 iulie a.c., şi pe aceasta o primim şi o susţinem, ca şi pe dânsul bineînţeles. Cum s-a spus oarecum într-un comentariu de la problema Baconski: "în cele ce vei fi găsit în acelea vei fi judecat."
Iar acum (deocamdată cel puţin), Înaltul se găseşte bine iar Baconsky (şi Corneanu, şi Drincec...) rău! Se ne rugăm pentru amândoi, ca şi pentru Corneanu şi Sofronie, ca ortodocşii să se întărească iar cei căzuţi să revină!
Iertare...
Ziceam de canoanele apostolice pentru ca ele deja reglementeaza, intr-o epoca martirica, sa nu se conslujeasca cu schismatici ori eretici. Eu inteleg ca pe acele vremuri, ca si acum, imperiile nu intrebau pe crestini care-s din schisme si ereziile timpurii si care stau drept. Ii baga pe toti in aceeasi inchisoare, celula, taietoare. In rest, eu, desi stiam si stiu lucruri pe care nu vreau a le spune, precum chestiunea in cauza a articolului, nu am vrut sa le spun si nici nu vreau nici acum tocmai pt ca nu voiesc ca prin cazuri cu siguranta "mai" micutze decit cele ale celor 2 celebrii sa dau apa la moara cui nu trebuie. IPS Bartolomeu, chiar si numai prin lupta pe care o duce acum, arata ca si-a inteles greseala. Cei 2 ma tem ca nici dupa Sinod nu au facut-o. Insa trebuie sa vedem, totusi, adevarul pana la capat si sa umblam la radacina. Este deranjanta naivitatea unora de pe oarecare site-uri de a transforma pe IPS Bartolomeu fie in nu stiu ce "chestie" rea, pe de-o parte, fie intr-un nou Sf. Marcu Eugenicul, pe de alta. Din pacate nu tine. Cel putin deocamdata. Si, in consecinta, trebuie sa ne reorientam spre ceva "mai" la esenta. Unde, cine, cum? Asta este o mare intrebare a momentului. Dar e bine sa nu ne iluzionam mai mult decit trebuie, ca sa stim cum stam si sa nu ne trezim mai apoi ca nu ne place unde am ajuns. Cu singe rece!... In rest, sunt intru totul de acord cu ceea ce mi-ati raspuns. Bucurie!
@Preot
Multumesc, parinte, pentru cuvint! Ma alatur si sarut dreapta spre binecuvantare... Mai ca-mi vine sa spun o gogoasha si mai mare a IPS Bartolomeu, una pentru care Sf. Marcu Eugenicul, cu care este asemanat de unii, spune ca e pierzatoare de har si apostazie... Ma intreb daca ma bate Dumnezeu daca o spun sau mai rau, daca nu o spun... Si cum duhovnicul e plecat departe, tac pana una alta.
@Maria
Nu stiu cui adresati intrebarea, insa, daca ar fi sa conturez ceva din umilele-mi cunostinte, Andrei Scrima este ecumenist. Chiar foarte ecumenist. Undeva sustine ca el intelege sa ziem un soi de unitate transcendetala a religiilor in duhul celor afirmate de Joachima da Fiorella, eretic de prin secolul 12 (daca nu ma lasa memoria), care spunea ca exista 3 epoci in istorie: una a Tatalui (Vechiul Testament), alata a Fiului (Noul Testament) si ultima, a Duhului Sfant - care ar fi si inceput, printr-o revarsare a Duhului peste toti si toate. In varianta Andrei Scrima, Duhul se revarsa prin toate religiile.
Oare va mirati ca este atit de iubit si promovat de grupurile europeniste de la NEC sau ca de opera lui s-a ocupat adesea doamna Anca Manolescu, guenonista de felul ei (cel putin asa o stiu din ce scrie si publica de atata vreme; poate s-o fi pocait de curind, nu stiu).
Despre apartenenta lui la Masonerie se vorbeste, dar eu, personal, nu am confirmare si ma tem sa nu barfesc.
In rest...minte stralucita, studii nteresante pe Parinti...dar... care persoana care incerca la o manastire de pe langa Balamand (de nu gresesc), infiintata de el, sa invete pe calugari eretici (din diverse erezii) rugaciunea lui IIsus, fara, insa a le atrage atentia ca fara Duhul Sfint, care vine in Biserica (Ortodoxa), sacramental, nu are sens sa practice asa ceva... Manastirea se coia cumva interconfesionala!
Sa mai aducem aminte ca a fost secretarul Patriarhului Athenagoras, cel care a ridicat anatema de pe romanao-catolicism?
Fratilor, daca gresesc si minte in cea ce am scris, indreptati-ma!
Cred ca e de ajuns sa luam volumul "Scrieri ecumenice" (editat nu de mult) al lui Andrei Scrima si sa ne lamurim.
Iertati de bagarea in seama a propriei persoane!
PS: si iertati-mi graba, ca de data asta nu am recitit ce am scris in ultima postare inainte de a posta si e plin de greseli de ortografie, unele chiar ilare. Din graba, caci nu am vreme sa scriu... O fac pe apucate. Nu am dormit in noaptea asta o secunda... Tre sa ma trag la somn...
Pentru Preot:
Amin, Părinte!
Pentru Maria:
Hai s-o lămurim cu viii, şi pe urmă o să vedem ce-i şi cu morţii!
Primiţi încredinţarea întregii mele simpatii!
pentru MARIANM:
Nu vă formalizaţi, pe blog cam toţi comitem greşeli. Fie ca acestea, ortografice, să fie singurele!
Odihnă bună şi mulţumiri pentru lucida implicare!
Domnii mei,
iertati-mi indrazneala de a tulbura pacea acestui blog crestin. Eu sunt un evreu oarecare si caut raspuns la o problema a mea, sperand ca domniile voastre ma puteti ajuta cu un raspuns intelept.
De multa vreme sotia mea se viziteaza cu o vecina crestina. Am stiut dintotdeauna ca obisnuieste sa manance ne-cosher in vizitele ei, dar intotdeauna s-a pastrat o discretie a tututor celor implicati, asa ca nici eu nu am spus nimic.
Daunazi insa, vecina a inceput sa umple cartierul cu vorbe, ba a distribuit si fotografii compromitatoare. As fi vrut ca Rachela sa spuna ca nu e adevarat sau macar, recunoscand adevarul, sa declare ca ii pare rau si ca nu va mai face niciodata. Am amenintat-o chiar cu repudierea... Nu a facut-o, ba mai mult, toti antisemitii de pe strada au inceput sa ii ia apararea, sa spuna ca, ce as fi zis daca se ducea la vecina chinezoiaca sa manance caine, sa fiu multumit ca a mancat doar porc...
Fiul meu, care e stapanul casei acum, a adunat un consiliu de familie si acolo s-a hotarat ca de acum incolo oricine va mai manca ne-cosher sa fie repudiat, dar pe maica-sa a iertat-o pentru ca i-ar fi spus lui ca ii pare rau. Iar ea continua sa refuze penitenta, spunand doar ca ii pare rau de tulburarea care s-a produs, si accepta hotararea pe care consiliul a luat-o "deocamdata". Iar zilele trecute a organizat in curte un mini-festival chinezesc...
Eu nu stiu ce s-a fac mai ales ca un vecin crestin a inceput sa imi reproseze public, ca acum vreo opt ani i-am dat sa guste din turta de Pascha pentru ca mi-a cerut...
M-as bucura nespus de un sfat ...
Domnule Codrescu,
Foarte simpatica apologia pentru Inaltul Bartolomeu.E foarte bine scrisa interventia Dumneavoastra.Sunt pe punctul sa imi retrag observatia malitioasa referitoare la chiuiturile si oftaturile din proza dvs. polemica. O simpla reparcugere a Apologiei Elenei de Gorgias ar confirma cu varf si indesat o filiatie ilustra, pe care, desi o repudiati constient, o oficiati cu un farmec magistral (genus irritabile -dulceque- vatum). Spre enervarea unor confrati puristi si, evident, mai putin initiati in taina a ceea ce se cheama kairos. Minunat articol!
Imi vine in minte, a propos de kairos, dialogul talmudic dintre doi intelepti, la scurt timp dupa prabusirea celui de-al Doilea Templu. Disperat la gandul ca jertfele trebuie suspendate o data cu desacralizarea si naruirea zidurilor, cel dintai e gata sa isi sfasie vesmintele. Noroc cu cel de -al doilea care il sfatuieste sa se potoleasca: in definitiv, chiar daca jertfele trebuie sa inceteze,faptele de credinta si iubirea, atat de placute lui Dumnezeu au ramas si vor dainui in veci.
Va asigur ca recursul meu talmudic nu are nimic insidios. Felicitari inca o data!
Ganduri bune,
jb
Precizare importanta...
Cel care imi reproseaza ca am calcat si eu Tora, este fiul celui caruia i-am dat sa guste pasca, nu cel in cauza...
Pentru "Itzac":
Reţinem, din toată această simpatică în-scenare "evreiască", faptul că ne aşteaptă un mini-festival... "chinezesc".
Pentru jb:
Nici eu nu m-am gîndit la ceva insidios. Poate spre perplexitatea unora, aceasta pare să fi fost, pe acest blog, ziua înţelepciunii "talmudice". Cîte avem de învăţat unii de la alţii!
Va trimit si eu un comentariu pe care l-am scris acum vreo trei saptamani din disperare, in focul evenimentelor, inainte sa apara cel dintai memoriu al laicatului si care se arata, vai, atat de actual si, indraznesc sa zic, profetic. Am fost acuzat de unele persoane de limbaj suburban si ca din el razbate multa ura. As vrea sa stiu daca numai atata lucru se poate desprinde din el.
Sinodul BOR prins cu cioara vopsita
Asa ar trebui sa sune mai degraba articolul de mai jos scris in favoarea “venerabilului” Neculai si preluat dintr-o ziar din Timisoara.( http://www.timpolis.ro/index.php?page=column&r=15&a=1)
De ce? Pentru ca interveviatii scot in evidenta o inconsecventa crasa a conducerii BOR din ultimii zeci de ani. Pe de-o parte am incheiat tot felul de tratate de recunoastere reciproca (vezi Balamand, Chambesy, etc. prin care s-a facut recunoasterea deplinatatii tainelor cu catolicii), facem rugaciuni impreuna (saptamana de rugaciune comuna din luna ianuarie a fiecarui an, cu participarea tuturor in toate bisericile si chiar in sinagoga), ne trimitem tinerii la burse la catolici si protestanti – ca doar au stiinta si dare de mana -, participam la miscarea ecumenica (in care vin asa-zise Biserici de toate coloraturile si cu moduri de interpretare cat se poate de personale ale Scripturii, cu femei preoti si episcopese, cu preoti homosexuali, etc.), prin care am pus bazele unei recunoasteri limitate a tainelor protestantilor (vezi acordul B.E.M – botez, euharistie, preotie), am mai scos din Molitfelnic Rugaciunile de primire a ereticilor pe motiv ca nu mai este cazul sa-i numim eretici pe fratii crestini si in plus capitolul respectiv ingreuna semnificativ cartea de rugaciuni (vezi declaratile pr. Nicula din Vestitorul Ortodoxiei pe aceasta tema), iar pe de alta, dupa toate acestea enumerate mai sus ne mai miram – dar oare cine or mai fi acestia, poate noi, cei cativa talibani fundamentalisiti risipiti prin tara sau pe aiurea? - ca Nicolae a facut gestul care l-a facut sau ca pr. Teofil permite tinerilor din strainatate sa se impartasesca la catolici sau ca poporul “drept credincios”, necathehizat de veacuri, la un semnal s-ar uni intr-o veselie cu toti, ca de, Dumnezeul este acelaşi peste tot.
Fratilor, inconsecventa noastra, a celor pe care ne mai doare de ce se intampla este si ea la fel de mare ca a sinodalilor. Pai cel mai consecvent dintre toti, inscris perfect in logica tuturor demersurilor de unitate de pana acum este chiar Nicolae, precum şi toti aceia care se intreaba cu legitima mirare: ce ne mai opreste sa ne impartasim – unii, un numar considerabil, o fac deja mai ales in Timisoara - la catolici sau aiurea, atata timp cat tainele respective sunt valabile? Aceasta este intrebarea ce ajunge cel mai adesea sa se puna, daca mai avem o minima consecventa logica, caci dupa toata constructia teologica a compromisului de pana acum ar trebui oricand sa ne ducem la ceilalti sa ne impartasim. Ca doar oprelistea nu consta intr-o decizie de sus a Sinodalilor la coacerea vremii, adica tot la un semnal al politicului antihristic globalizant.
Dar, oare, pana acum nu ne intrebam chiar deloc ce am facut cu toate acele magashow-uri ecumenice si cu toate rugaciunile in comun? Să nu fi fost vorba in realitate de o impartasire in duh si in simtire? Ratacit, evident? Daca nu a fost asa, de ce am mai făcut-o sau la îndemnul cui, pentru ce interese, pentru ca dadea oare bine politic? Sa nu ne inselam fratilor, integritatea noastra in credinta dupa astfel de manifestari tradatoare nu va mai fi niciodata aceiasi, fie ca suntem clerici sau mireni. Uitam prea adesea ca Euharistia este la randul ei o incununare a unei impartasiri graduale, de rugaciune, insotire impreuna si mai ales de tinere si traire a adevarul evanghelic predate de Parinti. Noi ce am realizat? Am inceput cu insotirea si declaratile de iubire, fara adevar, pacalindu-i si pe ei si pe noi intr-un mod de-a dreptul rusinos. Nu ne este chiar deloc teama de felul in care Dumnezeu insusi vede aceasta mascarada care ne inchide si noua dar si celorlati, ce mai aveau o sansa prin noi sa faca deosebire intre adevar si minciuna, portile cerurilor?
Daca ips. Bartolomeu sau noi am vrea sa fim cu adevarat drepti, dupa toate actele liturgice comune si recunoasterile reciproce de pana acuma, ar trebuia sa ne declaram cu totii, clerici si mireni, caterisiti si afurisiti pentru incalcari flagrante ale canoanelor dar in primul rand a dragostei ce spune raului si adevarului pe nume, singurele premise ce fac posibila si lucratoare Euharistia. Deci, inca o data, sinodul BOR ar trebui in bloc sau in cea mai mare parte a lui sa se considere caterisit si sa se pocaiasca pentru toata politica bisericeasca minicinoasa din ultimii ani, iar noi mirenii sa fim afurisiti pentru toate apostaziile ce le-am inghitit pana acum fara o reactie mai de seama.
Spun toate acestea din prea multa amaraciune si din neintrezarirea vreunei sperante de curatire a unei stari bisericesti grele care treneaza de atatia zeci de ani.
Cele de mai sus au fost intarite si de o intalnire personala recenta cu doctoranzi in teologie din Germania, care imi spuneau ca se duc duminica alternativ la ortodocsi si la luterani, ca nu vad de ce nu se pot impartasi la ei, din moment ce documentul BEM s-a adoptat si le-am recunoscut euharistia; ca au inaltari sufletesti deosebite la predicile tinute de femeile preot, care, nu-i asa, predica mult mai bine decat preotii nostri ortodocsi fara de vocatie.
Chestiunea de fond, asadar, iata ca nu este cazul Nicolae, el nefiind decat un caz simptomatic pentru o intreaga Biserica, care mai tine sa-si zica inca ortodoxa, desi in afara de aspectul rostirii formale a unui crez in care putin mai cred cu adevarat, nimic n-a mai ramas, nici din tinerea traditiei nici din trairea sfintilor si marturisitorilor de odinioara.
Sa nu uitam miza care se pune acum odata cu luarea in discutie a lui Nicolae de catre Sinod este mult mai mare decat ne inchipuim. Necondamnarea lui va fi echivalenta condamnarii noastre la iesirea din cadrele statornicite ale Bisericii, partasia si pecetluirea noastra cu toata necuratia teologica practicata pana acum nu numai de ierarhul incriminat ci de atat de multi altii. Intr-un cuvant spus, va fi alegerea noastra de a fi de partea Dumnezeului celui viu sau a celui din umbra ce da semene tot mai mari ca se ridica pentru a se inscauna.
Problemele abia acum s-ar putea pune cu adevarat, odata cu luarea unei masuri mai aspre impotriva lui Corneanu, ceea ce, fie vorba intre noi, oricum nu se va intampla, pentru ca nu are cine s-o ia, implinindu-se inca odata vorba proverbului romanesc ce zice: a vazut cineva vreodata orb la orb sa-si scoata ochii?
O adevarat lucrare de primenire si o adevarata Biserica Ortodoxa Romaneasca va incepe si se va arata abia atunci cand ne vom hotara sa lasam minciuna institutionalizata si sa strangem randurile, cautandu-i pe aceia dintre preoti si episcopi care au fost numiti de sus si nu de la oameni, hotarati fiind sa tina dreptarul adevarului.
Astept un raspuns concret de solidarizare si de elaborare a unui document bine gandit care sa evidentieze toate abaterile si compromisurile de neacceptat din ultimii ani, prin care am parasit de facto calitatea de credinciosi ortodocsi si prin care sa fie delimitat inca odata adevarul de minciuna, fratii mincinosi de cei doritori de mantuire. Fie ca odata cu intocmirea si acceptarea lui de catre noi, Dumnezeu sa se milostiveasca si sa ne ierte pentru toate alergaturile pe la Baalii si Astartele lumii acesteia, carora le-am jertfit ce era mai de pret in sufletul nostru – adevarul de credinta.
Un frate indurerat dintre multi altii, ce a terminat teologia la Sibiu si care se simte tradat de cei care ar fi trebuit sa fie calauze in tinerea adevarului de credinta: dascali de teologie si episcopi.
E bine că aţi postat aici acest text viu ca o rană deschisă.
Aveţi, cred, toată dreptatea cînd scrieţi: "Chestiunea de fond, aşadar, iată că nu este cazul Nicolae, el nefiind decât un caz simptomatic pentru o întreagă Biserică, care mai ţine să-şi zică încă ortodoxă, deşi în afară de aspectul rostirii formale a unui crez în care puţini mai cred cu adevărat, nimic n-a mai rămas, nici din ţinerea tradiţiei nici din trăirea sfinţilor şi mărturisitorilor de odinioară".
Cu adevărat, aşa şi este, se vede că am intrat în vremurile de pe urmă, "perioada eshatologică". Şi dacă aşa stau lucrurile, să nu uităm cuvântul lui Dumnezeu pentru creştinii acestor vremuri: "Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!"
Încetul cu încetul soluţiile omeneşti se împuţinează şi se va instala o stare de neputinţă vecină cu deznădejdea. Mare trezvie! Să nu uităm că "ce e cu neputinţă la oameni, la Dumnezeu e cu putinţă", şi că tocmai în aceste situaţii fără de ieşire Domnul va da soluţii paradoxale, şi chiar, într-un fel, imprevizibile...
Marturisirea publica, prin care Inaltul Anania isi expune ferm pozitia fata de Ortodoxie, este purtarea Sa din cadrul Sinodului. Daca in sinea Sa a gandit ca a gresit impartasind cei doi preoti, prin votul Sau a "sters" aceasta greseala si a revenit luminos, in randurile Arhiereilor curati si devotati Ortodoxiei. Cred ca daca nu avea dubii privind acel episod de la Aiud, nu ar fi opus rezistenta in Sinod ci ar fi votat la gramada.
Si da, va trebui ca ierarhii nostri sa iasa din toate aiurelile de tratate si organizatii, la care au aderat, de-a lungul vremii. Dac vor de buna voie, bine; daca nu, vor trebui siliti, cu "compello intrare", ca tot le place Benedict-ul.
Mda, probabil ca vocea episcopilor romani nu mai reprezinta ortodoxia si atunci recurgem la vocea imediat de sub Dumnezeu: vocea poporului, nu-i asa, "vox populi, vox Dei".
Ierarhi bezmetici, ametiti dogmatic, L-au calcat in picioare pe Hristos, prin diferite tratate...; nici un Sinod Ecumenic nu a legiferat aceste tratate; erezii facute in nume personal, dar anuntate public.
Sper sa nu gresesc semnaland acest articol (parte din cel final care se va tipari luna viitoare) al lui Mihail Neamtu. Contine cateva afirmatii esentiale: http://grupareaaproape.wordpress.com/2008/07/17/ortodoxia-romaneasca-deficitul-comunicarii-si-inflatia-retorica/#more-3
@Maria, din nou, in legatura cu p. Andrei Scrima
Pentru a fi fair play pana la capat si incercand sa nu gresesc inaintea lui Dumnezeu si a constiintei mele, atrag atentia ca in articolul de mai sus, care este critic la adresa IPS Corneanu si a ecumenismului, Mihail Neamtu semnaleaza si o afirmatie (din 1968) sa-i zicem sceptica vis-a-vis de ecumenism a parintelui Andrei Scrima. Este o noutate si pentru mine. Vad ca este dintr-o carte tiparite anul acesta.
« Deriva majoră a mişcării ecumenice a fost sesizată şi de cei mai deschişi autori ai Ortodoxiei secolul XX. Într-o scrisoare datată 12 februarie 1968, pr. Andrei Scrima îi mărturisea ieromonahului Benedict Ghiuş următoarele: „pentru mine, cel puţin, lucrarea Duhului nu mai trece neapărat astăzi prin servituţile aparatului ecleziastic oficial, aparent, kirchenpolitisch; ecumenismul, de pildă, după perioada de foc a marilor riscuri creatoare, tinde să devină rutină, Conseil Oecuménique des Eglises, neinteresant şi apăsător, e locul unei sterilităţi spirituale şi al unei confuzii doctrinale.”»
Mă bucur de această semnalare promptă a articolului lui Mihail Neamţu. Merită ca nimeni să nu scape textul integral, care se va tipări în "Idei în dialog".
Scris post factum, cu luciditatea unui observator onest şi avizat, textul este probabil printre cele mai lămuritoare, iar unele observaţii critice la adresa "taberei" anti-Corneanu nu trebuie să supere, ci mai degrabă să pună pe gînduri, pentru că, într-adevăr, în lumea noastră ortodoxă mai este mult de învăţat în privinţa felului de a duce o discuţie şi de a apăra o cauză.
Mulţumim, Mihail Neamţu!
Scuze anticipate d-lui jb
... dar sa inteleg ca va asumati pozitia lui Socrate, nu-i asa ?
Cel putin pozitia respectiva nu se "implica" ci se.."explica".
Se "implica"... este in cazul de fata un mod foarte elaborat si cult, trebuie sa recunosc, da'... de-om racai la radacina gasim ca "prezumptia" (folosita atat de maiestru de Gorgias) este ceva mai stangaci folosita de dvs. Altfel sofismul este tentant.
Defapt, daca am trai intr-o lume fara nici un fel de griji, un "duel intelectual" cu dvs pe post de Socrate si dl oricine-altcineva pe post de Gorgias ar fi extrem de interesant. Ne-am minuna cu totii... cum se face ca nu Gorgias este cel cu Crito si cu Phaedo.
Ma iertati Coane...
Ar fi bine sa nu mai judecati, caci judecati veti fi. Vedeti-va mai bine de propriile pacate! Asa se duc pe apa Simbetei toate energiile in tara asta, pe "dezbateri" fara nici o noima si altele asemenea...
Ortodoxia cea contemplativa n-a facut din pacate decit sa ne cantoneze in spatiul balcanico-mioritic in care ne zbatem si ne vom zbate in continuare pina la venire Mintuitorului, alaturi de fratii in credinta ortodoxa sirbi, ucrainieni, greci s.a.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire