Manipulată sau
nu, la nimic nu pare mai sensibilă mîrla autohtonă decît la suferințele
borfașului! Borfașul e văzut ca fratele care „a reușit în viață” și trebuie
asumat ca model existențial! Dacă nu ne putem ajunge toți ca borfași, atunci
măcar să-i apărăm pe cei care s-au ajuns: ei sînt idealitatea noastră de popor mioritic! (R. C.)
Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a atras
atenţia, în contextul scandalului uriaş declanşat pe marginea cazului Sorina
Pintea, că de cînd s-a intensificat lupta împotriva corupţiei politicienilor a
apărut un detaşament de mercenari în presă, dar nu numai, care sînt
specializaţi în apărarea celor care au intrat în malaxorul Justiţiei:
„De când s-a intensificat lupta împotriva
corupţiei politicienilor, în presă, dar nu numai, avem o adevărată gardă
pretoriană, un detaşament de mercenari, specializaţi în apărarea şi
victimizarea numelor mari prinse cu ocaua mică. Nu e nimic politic, nu vă
lăsaţi păcăliţi! Sînt nişte negustori buni care au înţeles repede că aceia care
fură şi-ajung pe mîna Justiţiei au bani mulţi şi vor să-şi scape pielea. Mai
întîi sînt serviciile plătite pe perioada procesului, cînd fanfara se angajează
să facă mult zgomot pentru intimidarea procurorilor şi judecătorilor, dar şi
pentru sensibilizarea spectatorilor. Mai pe urmă, şi dacă procesul se termină
prost, fanfara continuă să cînte, nu gratis, pentru reabilitarea publică a
condamnatului (inocent, victimă politică) […]
Pe vremea marii ofensive împotriva Justiţiei a
fost un lobby fantastic care ţintea
toate grupurile semnificative: magistraţi, politicieni, decidenţi etc.
Drepturile omului, închisorile arhipline, telejustiţia, you name it... N-a rămas nici o temă a
binelui general neatinsă şi, ca să fim cinstiţi, un efect secundar pozitiv a
fost conştientizarea publicului pe chestiuni procedurale şi pe condiţiile din
închisori. Dar, să nu ne amăgim, a fost un efect secundar. Acum, dacă
confiscarea averilor ar fi cu adevărat efectivă, acest grup antreprenorial s-ar
reorienta spre cu totul alte categorii şi n-ar mai vicia arena Justiţiei, însă,
cum banii din corupţie rămîn în mare parte în conturi offshore sau sînt eliberaţi din greşeală de sub sechestru, fanfara
continuă să o ducă bine. […]
Sigur că în plasă pică mulţi. Şi sînt şi eu de
acord cu reglementarea cătuşelor la mîini, nu cum e acum, însă înţeleg bine că
e în interesul politicienilor să nu schimbe nimic pentru că atunci fanfara n-ar
mai avea muniţie. […] Justiţia livrează circ pentru că politicienii o lasă
tocmai ca să poată cînta fanfara. […] Banii furaţi au altă valoare faţă de cei
munciţi, pentru posesor. Iar situaţia e de multe ori suficient de disperată să
cedezi oricăror oferte mai mult sau mai puţin attractive”.
Senastian Lăzăroiu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire