joi, septembrie 26, 2019

INTERMEZZO LIRIC: REST ADAMIC

SUMARUL BLOGULUI



Întoarce-ți, Doamne, îngerii-napoi,
cu trîmbițele lor înfricoșate,
și nu mînia ce pe drept ne bate,
ci mila ta revars-o peste noi!

Mai dă-ne un eon și-n ochii goi
ne-aprinde focul slavei ne-nserate,
doar ne-om spăla cu timpul de păcate
și-om sta cîndva în fața ta ca noi!

Măcar de dragul visului frumos
cu care ne-ai zidit odinioară,
mai lasă-ți susul ca pe-un dar în jos
și mai îndură-a lemnului povară,
nimic să nu rămînă de prisos
și nimenea din rai pe dinafară!

Răzvan CODRESCU

1 comentarii:

La 27/9/19 10:09 a.m. , Anonymous Anca Corduneanu a spus...

Amin.
Domnul să vă răsplătească pentru frumosul pe care îl treziți în inimile noastre în acest ,,timp-pâlnie”. Respect.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire