INTERMEZZO LIRIC: TĂCERE EXTATICĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Ne-ntrecem în cuvinte, dar toate-s zarvă goală

și vremea ca o știmă le-nghite-n goana ei:

abia tăcerea morții e cel dintîi temei

al veșniciei care ne ia pe toți în poală.

De-aceea mut contemplu plutirea ta domoală

pe sub mireasma crudă a florilor de tei,

cînd ca un înger fața pămîntului o iei

și visul de aievea îl vindeci ca de-o boală.

Nu-i limbă să te-ncapă, nici gînd să te-nțeleagă,

ci totu-i doar beție a văzului vrăjit,

ce singur se pătrunde de taina ta întreagă

și trage tot apusul din nou spre răsărit,

iar Dumnezeu își pune nădejdea lui în noi

și pe tăcute raiul ni-l dăruie-napoi.

Răzvan CODRESCU