miercuri, septembrie 25, 2013

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LXXXII)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Cartea recenzată

2003
ISTORIA ÎN ACTUALITATE:
PENELE ARHANGHELULUI [1]

Dezbaterile din ultimele decenii despre cazul Nietzsche sau despre cazul Heidegger au coincis cu acuzaţiile de adeziune la Mişcarea Legionară formulate la adresa unor intelectuali români de faimă europeană, ca Mircea Eliade şi Emil Cioran. După un procedeu întrebuinţat nu numai de poliţiile secrete ale regimurilor totalitare, au fost fabricate chiar documente false, care să le ateste “culpabilitatea”; avocaţii apărării, la rîndul lor, s-au străduit să-i “delegionarizeze”, invocînd circumstanţe atenuante sau absolvindu-i de orice vină.
Claudio Mutti, un important cercetător al fenomenului sociopolitic şi cultural din România interbelică, autor a numeroase studii, printre care şi o scurtă monografie despre Mircea Eliade (1989), editor, traducător şi publicist italian, perfect cunoscător al limbii române, s-a încumetat să întreprindă – pe baza unei solide documentaţii bibliografice – o amplă investigaţie sine ira et studio cu privire la legăturile lui Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica şi Vasile Lovinescu cu Mişcarea Legionară. Cartea sa, sugestiv intitulată Le penne dell'Arcangelo (Penele Arhanghelului), a fost publicată iniţial în Franţa şi Italia, pentru ca în 1997 să apară şi în traducere românească (Florin Dumitrescu), sub îngrijirea şi cu postfaţa lui Răzvan Codrescu, la Editura Anastasia din Bucureşti.
Autorul îşi propune din capul locului să facă lumină în ce-i priveşte pe cei cinci intelectuali români, dincolo de acuzaţiile infame ale unora, dar şi de zelul apologetic al altora. Astfel, volumul cuprinde cinci scurte monografii (cea dedicată lui Vasile Lovinescu răspunde în mai mică măsură scopului cercetării, pe cînd cele mai documentate sînt cele dedicate lui Nae Ionescu şi lui Mircea Eliade) şi două anexe: “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” şi “«Cazul» Eliade traversează Alpii”.
Studiul beneficiază de o foarte interesantă prefaţă semnată de Philippe Baillet, un excelent cunoscător al fenomenului românesc interbelic. Printre altele, Baillet vorbeşte despre o certă specificitate a Mişcării Legionare în cadrul fascismelor europene, concluzionînd, ca şi alţi cercetători avizaţi, că Mişcarea Legionară nu e decît un “fals fascism”, dat fiind caracterul ei religios, precum şi doctrina jertfei, cu rădăcini adînci în creştinismul românesc. În acest sens, apelul făcut de prefaţatorul francez la mărturia lui Mircea Eliade e revelator prin sine însuşi şi nu mai are nevoie de vreun comentariu. Istoricul religiilor afirmă, în volumul II al Memoriilor sale, că pentru Corneliu Codreanu “Mişcarea Legionară nu constituia un fenomen politic, ci era de esenţă etică şi religioasă. Repetase de atîtea ori că nu-l interesează cucerirea puterii, ci crearea unui «om nou»”. Necesitatea jertfei, leit-motiv al doctrinei legionare, e explicată de Baillet prin persistenţa temei arhaice – legate de creştinism prin intermediul poeziei populare (vezi Balada Meşterului Manole) – a zidirii spirituale.
Contribuţia lui Claudio Mutti este cu atît mai binevenită cu cît istoriografia noastră, cu prea puţine excepţii, este tributară, sub aspect metodologic, acelui mod de a gîndi unilateral şi tendenţios exprimat în jargonul ideologiei democratice. Manualele de istorie definesc Mişcarea Legionară ca pe o unealtă a Germaniei hitleriste şi o acuză, printre altele, de a fi propagat o “ideologie monstruoasă”. În multe studii româneşti sau străine, Garda de Fier este pur şi simplu etichetată drept aripa paramilitară a Mişcării Legionare, pe cînd acesta nu este decît unul dintre numele sub care a activat politic Mişcarea Legionară. În realitate, fenomenul e mult mai complex şi mai nuanţat, iar înţelegerea lui presupune ca gîndirea să se elibereze de numeroasele prejudecăţi privitoare la istoria modernă şi contemporană a României.
Studiul lui Claudio Mutti nu este un studiu critic de istorie literară şi nici un studiu de istorie generală, ci mai degrabă un studiu de istoria ideilor, ce-şi propune să dizolve nu doar prejudecăţile noastre, născute din ignoranţă, dar şi acuzaţiile şi punctele de vedere ostile. Autorul încearcă să determine specificitatea Mişcării Legionare în cadrul fascismului sau al fascismelor, ajungînd la concluzia că fenomenul are un caracter profund religios, legionarismul fiind, cel puţin în faza lui iniţială, o mişcare de regenerare naţională în spirit creştin. În acest sens, Claudio Mutti citează ilustrul punct de vedere al medievistului italian Franco Cardini, după care Garda de Fier reprezintă mai degrabă o mişcare religios-militară decît o mişcare politică: dată fiind strînsa ei legătură cu tradiţiile româneşti, se impune o cercetare sociologică şi antropologico-etnologică, mai mult decît o abordare ideologico-politică. Revoluţia legionară e o revoluţie interioară, de regenerare morală, bazată pe o pedagogie comportamentală exemplară (a se vedea taberele de muncă şi cooperativele comerţului legionar). După Petre Ţuţea, legionarismul n-ar fi altceva decît naţionalismul absolut, aşezat însă pe un temei greşit: naţionalismul integral, care, după părerea sa, era impracticabil în condiţiile istorice respective. Chiar Philippe Baillet, în prefaţa mai sus menţionată, defineşte Mişcarea Legionară nu ca pe un partid politic, ci ca pe un ordin în care neofitul, pînă să devină membru cu drepturi depline, trebuie să treacă diferite probe. După expresia lui Codreanu, revoluţia legionară “înainte de a fi o mişcare politică, teoretică, economică etc. [...] este o şcoală spirituală: în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un erou”.
Semnificativ, în această privinţă, este şi următorul citat extras de Mutti dintr-un articol al lui Mircea Eliade, “O revoluţie creştină” (1937): “… nici una din revoluţiile care s-au făcut, sau sînt în drum a se face, nu s-a desfăşurat atît de total sub semnul spiritualului, ca cea a tineretului român. Nici una, mai ales, n-a încercat o atît de desăvîrşită «reactualizare» a creştinismului răsăritean. De multe sute de ani, se părea că creştinismul răsăritean nu mai poate crea forme istorice […]. Şi iată, deodată, la zece ani de la sincopa ortodoxiei ruseşti […], apare o nouă formă de viaţă istorică, revoluţionară, alimentată de ortodoxie!”. La fel de semnificativă este mărturisirea de credinţă a istoricului religiilor publicată în Buna Vestire tot în acelaşi an: “Cred în această biruinţă pentru că, înainte de toate, cred în biruinţa duhului creştin. O mişcare izvorîtă şi alimentată din spiritualitatea creştină, o revoluţie spirituală care luptă în primul rînd împotriva păcatului şi a nevredniciei – nu este o mişcare politică. Ea este o revoluţie creştină. […] Dar niciodată un neam întreg n-a trăit o revoluţie cu toată fiinţa sa, […] niciodată un neam întreg nu şi-a ales ca ideal de viaţă călugăria şi ca mireasă – moartea…”.
După Eliade, revoluţia legionară reprezintă cea mai semnificativă schimbare cunoscută de România modernă, îndeosebi prin faptul că această revoluţie tinde să creeze o nouă aristocraţie a spiritului, avînd vie conştiinţa propriei misiuni istorice şi a “învierii neamului”.
Cum se explică, prin urmare, adeziunea, acestor intelectuali de primă mărime la Mişcarea Legionară? Care va fi fost imboldul unei asemenea opţiuni şi cum s-au manifestat aceşti cinci intelectuali în respectivul context socio-politic şi cultural? Reînnodînd la un nivel superior tradiţia naţionalismului formulat de Eminescu, elita intelectuală românească a perioadei interbelice a aderat în mare parte la legionarism; aceasta se datorează, în primul rînd, faptului că, în România ca şi în alte părţi, principalii protagonişti ai bolşevismului erau, în epocă, elemente de origine alogenă. În vreme ce cuzismul avea însă un caracter fundamental antisemit, legionarismul (mai ales dacă luăm în considerare prima sa fază, pînă la asasinarea lui Codreanu) a avut un caracter esenţial religios. În această privinţă, Constantin Noica se arăta preocupat în publicistica lui, printre altele, de a diferenţia Mişcarea Legionară de cuzismul care o precedase. Din punctul său de vedere, legionarismul a descoperit parazitul ascuns înlăuntrul firii românului, nu un parazit din afară.
Emil Cioran, după ce se disociase în mod public de propriul trecut, într-un interviu acordat lui Gabriel Liiceanu, în 1990, îl acuza pe profesorul Nae Ionescu de a-i fi tîrît generaţia într-un joc politic periculos şi nefast, întrucît, cum se ştie, profesorul de metafizică a fost considerat de mulţi “eminenţa cenuşie” a Mişcării. Tot Cioran, într-un alt interviu, acordat în 1972 lui François Bondy, explică adeziunea intelectualităţii române la legionarism printr-un soi de alienare, nu fără legătură cu caracterul profund fatalist al românului, astfel că Garda de Fier ar fi reprezentat pentru generaţia lui nici mai mult nici mai puţin decît “un leac al tuturor relelor: al plictiselii ca şi al blenoragiei”. Acelaşi Cioran, care în anii ‘30 era însufleţit de un fanatism nelimitat, declara că Balcanii constituiau “spaţiul ideal al delăsării şi al ratării”. Cioran a urmat o cale mai degrabă paralelă cu cea a Mişcării Legionare, căci el era un antitradiţionalist. În Schimbarea la faţă a României, Cioran se lasă purtat de un fanatism fără echivoc. Aceasta îl face să vorbească de o adevărată “transfigurare a României” – nu o transfigurare abstractă, mediocră, goală de sens, ci una vie, frenetică, exultantă, reprezentativă pentru “mentalitatea tinerilor în noua Românie”. Lui Cioran îi repugna sistemul parlamentar, considerat o “ruşine a speciei umane, simbol al unei umanităţi degenerate, fără pasiuni şi fără convingeri”. Aversiunea sa faţă de democraţie i-o împărtăşeşte, într-o scrisoare, şi lui Eliade: “Orice gest de distrugere a democraţiei în România e un act creator”, astfel că pentru el “revoluţia legionară e ultima şansă a României”.
Cît despre Nae Ionescu, acesta s-a dovedit, în activitatea sa universitară, un adept al “creştinismului metafizic”: profesorul avea un cult pentru tradiţia doctrinei creştine în desfăşurarea ei organică.  După expresia lui Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu s-a dovedit a fi “un om de stînga în politica socială”, dar “un reacţionar de extremă dreaptă în tehnica politică”. El a făcut din ziarul Cuvântul principala tribună pentru denunţarea “abuzurilor guvernamentale” (după ce organul fusese aproape un oficios al Palatului regal), criticînd pe faţă politica lui Carol II şi a camarillei acestuia. Profesorul a jucat, prin marea sa autoritate intelectuală, rolul de îndrumător direct al unei însemnate părţi a elitei legionare, cu care a menţinut o legătură permanentă. Nu degeaba Nae Ionescu a fost considerat maestrul spiritual al generaţiei anilor ‘30. În 1933 Cuvântul a fost suspendat, iar Nae Ionescu arestat şi închis la Jilava. A murit în 1940, asasinat, pe cît se pare, din ordinul amantei lui Carol II [2]. Arestat şi internat în lagărul de la Miercurea Ciuc, Nae Ionescu, cu conferinţele sale (adunate mai tîrziu în volumul Fenomenul legionar [3]), transformă lagărul într-o adevărată universitate. Poetul Radu Gyr, internat şi el în lagărul respectiv, îşi amintea: “Nae Ionescu domina lagărul, cu formidabila lui linie de gîndire şi de scrutare a evenimentelor, cu prestigiul cu care, bolnav, suporta suferinţa, cu demnitatea şi nobleţea cu care întîmpina toate şicanele jandarmilor şi toate rigorile cumplite ale lagărului” (Radu Gyr, “Suferinţă, jertfă şi cîntec”, trad. în Al passo con l'Arcangelo. Ritmi legionari, Parma, 1982).
Nici unul dintre aceşti corifei ai “culturii angajate” n-a fost înscris în Legiune în sensul formal şi birocratic al termenului, deşi există unele mărturii (cea mai elocventă fiind cea a lui Evola) conform cărora Mircea Eliade ar fi făcut parte din cuibul “Axa”, condus de Mihail Polihroniade; totuşi au trăit cu toţii – şi nu putea fi altfel – spiritul.epocii lor.

Gabriel STĂNESCU

Autorul volumului recenzat

CLAUDIO MUTTI – CERCETĂTOR
AL FENOMENULUI LEGIONAR

Traduceri şi ediţii

Ion I. Motza, L’uomo nuovo [Cranii de lemn], Edizioni di Ar, Padova, 1978 (după care s-a făcut şi traducerea spaniolă a lui Antonio Medrano: El hombre nuevo, Ediciones Ojeda, Barcelona, 1999).
Codreanu, Corneliu Z., Circolari e manifesti [Circulări şi manifeste], Edizioni all’insegna del Veltro, Parma, 1980.
Codreanu, Corneliu Z., Il Capo di Cuib [Cărticica şefului de cuib], Edizioni di Ar, Padova, 1981; reed. 2002.
*** Al passo con lArcangelo. Ritmi legionari [Cîntece legionare], Edizioni allinsegna del Veltro, Parma, 1982.
Banea, Ion, Il Capitano [Căpitanul], Edizioni all’insegna del Veltro, Parma, 1983 (apărută în acelaşi an şi la München, în Colecţia “Europa”/Ion Mării).
Codreanu, Corneliu Z., Per i legionari. Guardia di Ferro [Pentru legionari], Edizioni di Ar, Padova, 1984.
Testamento di Ion Motza [Testamentul lui Ionel Moţa], Edizioni allinsegna del Veltro, Parma, 1984.
Sima, Horia, Il crollo di un’oligarchia [Sfîrşitul unei domnii sîngeroase], 2 vols., Edizioni all’insegna del Veltro, Parma, 1985/1986.
*** Il Processo Codreanu [Procesul lui Codreanu din mai 1938], a cura di Horia Cosmovici, Edizioni allinsegna del Veltro, Parma, 1989.
Motza, Ion I., Corrispondenza col Welt-Dienst (1934-1936) [Corespondenţa cu “Serviciul Mondial”: 1934-1936], Edizioni all’insegna del Veltro, Parma, 1996.
Ionescu, Nae,  Il fenomeno legionario [Fenomenul legionar], Edizioni allinsegna del Veltro, Parma, 1998.

Studii şi articole

a) în volume:

Mircea Eliade e la Guardia di Ferro, Edizioni all'insegna del Veltro, Parma, 1989; trad. rom.: Mircea Eliade şi Garda de Fier, Editura Puncte Cardinale, Sibiu, 1995.
Les plumes de l'Archange. Quatres intellectuels roumains à la face de la Garde de Fer: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Éditions Hérodes, Chalon-sur-Saône, 1993 (cu o prefaţă de Philippe Baillet); trad. it.: Le penne dell'Arcangelo. Intellecttuali e Guardia di Ferro, Società Editrice Barbarossa, Milano, 1994 (versiune revăzută şi adăugită); trad. rom.: Penele Arhanghelului. Intelectualii români şi Garda de Fier (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu), Editura Anastasia, Bucureşti, 1997.
– “Evola e la Romania”, introducere la Julius Evola, La tragedia della Guardia di Ferro, a cura di Claudio Mutti, Fondazione “Julius Evola”, Roma, 1996; trad. rom.: Julius Evola, Naţionalism şi asceză. Reflecţii asupra fenomenului legionar, Editura FRONDE, Alba Iulia-Paris, 1998 (“Evola şi România” – pp. 11-38, cu precizarea: “Introducere revăzută şi adăugită pentru ediţia românească”).
– “Nota editoriale” la Constantin Papanace, La genesi ed il martirio del Movimento Legionario Romeno, Il Cinabro, Catania, 1998.
Eliade, Vâlsan, Geticus e gli altri. La fortuna di Guénon tra i Romeni, Edizioni all’Insegna del Veltro, Parma, 1999 (cartea este tradusă în româneşte şi îşi aşteaptă editorul român [4]).
– “Nota editoriale” la I. Antonescu, A. Constant, Per una Romania legionaria, Settimo Sigillo, Roma, 2000.
Mircea Eliade, Legiunea şi noua inchiziţie, Editura Vremea, Bucureşti, 2001.

b) în periodice:

“La spiritualité légionnaire”, în Totalité, anul VII, nr. 18-19, 1984, pp. 204-208.
– “Emil Cioran e il suo pensiero politico”, în Storia Verità, nr. 3, august-septembrie 1991/ nr. 4, octombrie-noiembrie 1991.
– “Cioran e la Guardia di Ferro”, în Avanguardia, anul X, nr. 73, noiembrie 1991; trad. rom.: “Emil Cioran şi Garda de Fier”, în Puncte cardinale, anul VI, nr. 1/61, ianuarie 1996, pp. 6-7.
– “Socrate tra i legionari”, în Avanguardia, anul XI, nr. 77, martie 1992.
– “Morto esule legionario romeno” , în L'Umanità, 1 iulie 1993.
– “Processate il professore”, în L'Italia settimanale, septembrie 1993 (sub pseudonimul C. Veltri).
– “Heidegger sui Carpazi”, în Orion, anul II, nr. 11, noiembrie 1993.
– “Elena Codreanu: le mie prigioni” , în L'Italia settimanale, aprilie 1994 (sub pseudonimul C. Veltri).
– “Quando Indro esaltava Codreanu”, în L'Italia settimanale, 3 august 1994 (sub pseudonimul Omar Muti).
“Elena Codreanu racconta”, în Orion, decembrie 1994; trad. rom.: “Elena Codreanu povesteşte...”, în Puncte cardinale, anul V, nr. 2/50, februarie 1995, pp. 6-7.
– “Vasile Lovinescu e il suo ambiente”, în Heliodromos, serie nouă, nr. 9, iarna 1995, pp. 17-25.
– “Codreanu e l'Italia”, în Pagine libere, aprilie 1995.
– “Il «Capitano» in Italia. I rapporti fra Codreanu e la nostra nazione”, în Storia del XX secolo, anul II, nr. 12, aprilie 1996, pp. 37-40; trad. rom.: “«Căpitanul» în Italia”, în Puncte cardinale, anul VI, nr. 8/68, august 1996, p. 5.
“L'inquisizione marxista contro Mircea Eliade”, în Pagine libere, septembrie 1996, pp. 48-50; trad. rom.: “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade”, în Puncte cardinale, anul VII, nr. 2/74, februarie 1997, p. 3, reluat în anul IX, nr. 4/100, aprilie 1999, p. 18 (cf. şi Penele Arhanghelului..., ed. rom. cit., pp. 121-129).
“I legionari romeni nella guerra di Spagna”, în Storia del XX secolo, noiembrie 1996, pp. 51-57; trad. rom.: “Legionarii români în războiul din Spania”, în Puncte cardinale, anul VII, nr. 1/73, ianuarie 1997, pp. 4-5.
– “Ifigenia legionaria”, în Origini, nr. 13/1997, pp. 10-14; trad. rom.: “Ifigenia legionară”, în Puncte cardinale, anul XI, nr. 11/131, noiembrie 2001, pp. 6-7.
– “Ion Moţa şi «Serviciul Mondial»”, în Puncte cardinale, anul VIII, nr. 4/88, aprilie 1998, pp. 10-11.
– “Mircea Eliade vad alatt”, în Pannon Front [Budapesta], 1 iunie 1999.
– “Corneliu Codreanu e lItalia”, în Raido, anul IV, nr. 16, 1999.
– “Codreanu secondo Montanelli”, în Origini [supliment al revistei Orion], februarie 2000.
– “A colloquio con Elena Codreanu”, în Origini [supliment al revistei Orion], februarie 2000.
– “Mircea Eliade e l’Olocausto”, în Orion, nr. 200, mai 2001, pp. 39-41; trad. rom.: “Mircea Eliade şi Holocaustul”, în Puncte cardinale, anul XI, nr. 12/132, decembrie 2001, p. 15.
– “Le penne dell’Arcangelo: rivoluzione conservatrice in Romania?”, în Orion, nr. 201, iunie 2001.
– “Anche Cioran sotto processo?”, în Orion, nr. 203, august 2001. [5]

[1] Recenzie (aici retradusă în Redacţie, din limba italiană) la Claudio Mutti, Les plumes de l'Archange. Quatres intellectuels roumains à la face de la Garde de Fer: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Éditions Hérodes, Chalon-sur-Saône, 1993 (cu o prefaţă de Philippe Baillet); trad. it.: Le penne dell'Arcangelo. Intellecttuali e Guardia di Ferro, Società Editrice Barbarossa, Milano, 1994 (versiune revăzută şi adăugită); trad. rom.: Penele Arhanghelului. Intelectualii români şi Garda de Fier (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu), Editura Anastasia, Bucureşti, 1997. Citatele din autorii români interbelici au fost date după sursele originale. Am adăugat recenziei o bibliografie a contribuţiilor autorului italian la cercetarea istoriei şi spiritualităţii legionare.
[2] În jurul morţii premature (la numai 50 de ani) a profesorului Nae Ionescu s-au formulat fel de fel de supoziţii conspiraţioniste şi senzaţionaliste, dar pînă la producerea unor probe pertinente ele par mai degrabă fantezii de epocă. [Nota Blog]
[3] Principalul monograf de pînă astăzi al profesorului Nae Ionescu, d-na Dora Mezdrea, pune serios la îndoială autenticitatea textelor respective. [Nota Blog]
[4] Versiunea românească a cărţii a apărut chiar în 2003, cu titlul Guénon în România. Eliade, Vâl­san, Geticus şi ceilalţi. Succesul lui Guénon printre români, la Editura Vremea din Bucureşti (cu o prefaţă de Florin Mi­hă­escu, o prezentare de Enrico Montanari şi o postfaţă de Răz­van Codrescu). [Nota Blog]
[5] Pentru o bibliografie mai bogată şi actualizată, a se vedea “Dosarul bibliografic” din ediţia a doua a cărţii mele În căutarea Legiunii pierdute (Ed. Christiana, Bucureşti, 2012), pp. 363-365. [Nota Blog] 

* Gabriel Stănescu, “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului”, în Puncte cardinale, anul XIII, nr. 1/45, ianuarie 2003, p. 12, cu adaosul redacţional “Claudio Mutti – cercetător al fenomenului legionar”, p. 13 (ambele sub rubrica “Memoria dreptei”).

Autorul recenziei 
(Dumnezeu să-l odihnească)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”
 (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos(2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)(2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

2 comentarii:

La 26/9/13 9:59 p.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

Pe ce se bazeaza doamna Dora Mezdrea cand contesta textele "fenomenului legionar"? Ar fi interesant de aflat

 
La 29/9/13 10:24 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Dacă chiar vă interesează să aflaţi, nu-i nimic mai simplu: citiţi monografia pe care autoarea i-a alcătuit-o lui Nae Ionescu, mai ales volumele al treilea şi al patrulea.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire