joi, februarie 21, 2013

INTERMEZZO LIRIC: IUBIREA-N NOI




I

Să-ţi dai măsura în zadar ţi-aş cere
cît nu îţi arde dragostea-n călcîie,
căci prea eşti trup ca-n urma ta să mîie
mai mult decît dă firea prin plăcere.

Dar fără tine speţa ce s-ar face
şi lumea asta cît de fadă-ar fi
de n-ar aprinde-n carnea ta vipii
dulceaţa care nu ne lasă-n pace?

Ce preţ ai tu o ştiu la fel de bine
şi Dumnezeu, şi şarpele din rai,
şi-Adam – atît cît îl mai port în mine.
Şi-o ştie alcovu-n care goală stai,
ce tace ziua sub răsfăţuri line,
iar noaptea prinde cel mai dulce grai…


II

Pe suitoarea dorului cărare,
pe care-am mers o vreme cîteşdoi,
şi azi mai plînge visul după noi
de cît din umblet ne-a-ndrăgit de tare.

Nicicînd mai gíngaş n-o să-l calce poate
alţi paşi porniţi spre capătul de sus,
căci doruri azi la fel de pure nu-s,
ci-abia mai umblă dragostea pe coate…

De n-am ajuns nici noi pe creasta lui,
aşa de zvelţi că n-atingeam pămîntul,
nu cred să-i stea-n putere nimănui
s-atingă-n trup limanul slavei, sfîntul,
iar moartea nu mai văd de dragul cui
şi-ar mai călca, pe limba ei, cuvîntul…


III

Ori prea mult suflet dragostea mi-a fost,
ori prea mult trup în dulcea ei văpaie,
că nu-i rămîne morţii să mai taie
decît un fir legat de lume prost.

Ne ispitim cu-naltul sau cu josul,
dar nimerim prea rar ce se cuvine,
iar multul sau puţinul n-are cine
să ni-l măsoare, ca să-i ştim folosul.

O viaţă bîjbîim şi ni se pare
mereu mai mult decît ne este dat
să ştim cu siguranţă fiecare
şi să-ntrupăm în noi cu-adevărat,
încît, să n-aibă cerul îndurare,
doar moarte-am fi, pe cît am fost păcat.

Răzvan CODRESCU

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire