luni, aprilie 09, 2012

INTERMEZZO LIRIC: 3 FALSE SONETE

SUMARUL BLOGULUI



ARHAEUS

Nu noi murim, ci-o lume-ntreagă moare,
ce-aceeaşi e şi alta-n fiecare,
lăuntric ţărm de amintiri şi vise
pe care nimeni nu ni-l jefuise…

Ca nişte zei în felul nostru-am fi
de n-am avea cusurul de-a muri!
Dar poate-n ce-i în noi suflare vie
rămînem treji şi moartea nici nu ştie…

Poate că poartă sufletul în sine,
ca-ntr-un arheu al milelor divine,
tot ce-a trăit fiind în trup odată
şi tot ce-a-nchipuit cu rîvna toată,
iar lumea-n mic aceasta-nseamnă poate:
că Dumnezeu ni-i Tată, dar şi Frate.


ECCE HOMO

Ei zic că-i cerul gol, că neamul nu-i,
că sîntem, vii sau morţi, ai nimănui,
că sufletul e-o biată amăgire,
iar visul este boala lui subţire,

că dragostea-i în pori şi în viscere,
că fericirea-atîrnă de plăcere,
că nu-i nimic pe lume sfînt şi mare,
că pofta-i lege-n toţi şi-n fiecare.

Dar omul simte – şi-a simţit mereu –
că poartă-n el un rest de Dumnezeu,
că-şi are vremea leac în veşnicie,
că-i loc să moară, dar şi loc să-nvie,
că una e cu neamul lui şi-şi duce
în cîrcă măreţia ca pe-o cruce.


NĂLUCĂ

De ce e blondă a visului nălucă?
Şi de ce are ochi atît de verzi
că poţi în ei ca-n codri să te pierzi?
De ce mereu spre soare-apune apucă?

De ce e-n ea atîta dor de ducă
şi-atîta zor în gleznele subţiri?
De ce pălesc aievele iubiri
şi-n urma ei pe lujer se usucă?

Cu cît mai mult o jindui din priviri,
cu-atîta ţi-e mai ciudă şi te miri
de ce nu stă cu gîndul s-o dezmierzi
şi să-i descînţi de inimă uitucă?
O, Doamne, blonda visului nălucă
şi ochii ei cei negrăit de verzi!

Răzvan CODRESCU

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire