EU, PONŢIU PILAT…
Nu vreau să văd cu ochii ce-am hotărît cu gura…
Claudia nu mai tace, cu visurile ei!…
Am mîinile curate şi nici o clipă ura
nu m-a-ncercat, să merit să fiu bătut de zei…
Da, s-a-mplinit dreptatea – dar nu a mea, ci-a lor…
Dreptatea nu e una, nici adevărul nu-i…
Oricît dispreţ trezeşte în mine-acest popor,
de bună seamă are şi el dreptatea lui…
E vînătă amiaza şi trage a furtună…
O fi murit, sau simte în răni suflarea rece?...
De fapt, ce-mi pasă mie?! Pe limba lui nebună
s-a îndîrjit spre moarte din faţa mea să plece…
Nu-i nici un semn… Cînd plouă, mai fulgeră, mai tună…
De-aş fi iudeu, ce Paşte pe cinste-aş mai petrece!
CÎNTEC DE MUŞTERIU
Un Dumnezeu nevolnic şi cuminte,
bătut pe crucea robilor, la soare!
Şi zici că dacă-n groapă-au să-l coboare,
va trage-afară morţii din morminte?!
Mai taci, muiere! Ce-ţi mai trebui minte,
cînd ai aşa mîndreţe de picioare…!
Nu-l vezi, chiorît, cum sîngeră şi moare.
scuipat de viu din gura celor sfinte?!
E Paştele şi-ar fi cu mult mai bine
să dai încolo basmele prosteşti…
Ce-ţi trebui ţie vorbe să te-aline,
cînd poţi un tîrg întreg să fericeşti?
Nu-s vii destui? La ce să mai învie
şi morţii pe la uşa ta, Mărie?
MÎRLA
Ce-i pasă mîrlei, cînd se simte bine,
c-a fost bătut în cuie Dumnezeu
sau că pămîntul gîfîie din greu
de-atîta moarte cîtă-a strîns în sine?
Nu-i pasă mîrlei de ce vreme vine,
nici de ce chinuri vede-n jur mereu,
necum de cîte-au fost, sau de vreun zeu
ce-n cîrca lui povara lumii-ar ţine.
Să nu-i zici mîrlei mîrlă dacă are
vreo treabă ea cu-a veacului durere,
sau cerului de pus vreo întrebare!
Senină-i mîrla şi nimic n-o doare
decît să-i tulburi clipa de plăcere
cu cobea morţii… şi-alte prostioare.
AMURG ÎN DOI
Şi iată-ne bătrîni, de vise goi,
într-un tîrziu de lume levantină,
atît de alţii fără nici o vină
şi-atît de-aceiaşi că duhnim de noi.
Ne fuge-ntruna ochiul înapoi
şi nu ne vine-a crede ce puţină
e vremea ce-ar putea să ne mai ţină
în poala ei zgîrcită pe-amîndoi.
Ne ştim din rădăcini, dar împreună
n-am fost pe rod şi nici în pîrg n-am dat,
şi totuşi, veştezi, Dumnezeu ne-adună
şi ne-mpleteşte iar, la scăpătat,
să-i pună morţii dragostea cunună
şi veşniciei floarea la uscat.
Răzvan CODRESCU
Mai puteţi citi pe acest blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu