E o vorbă că „românul îşi pune căciula dinainte şi se judecă singur”. Numai din cînd în cînd şi nu întotdeauna la vreme. Dar mai e şi vorba aceea cu „mai bine mai tîrziu decît niciodată”…
Cumpănind lucrurile mai atent, am luat hotărîrea – în faţa „căciulii” mele – să renunţ, în noua ediţie a cărţii intitulate În căutarea Legiunii pierdute, la lungul şi oţiosul capitol despre „tentativele de dreapta în România postcomunistă”. Acum vreo 12 ani, pe cînd l-am publicat pentru prima oară, răspundea altui context şi altor nevoi (şi n-am nimic de retractat din ce am scris atunci). Acum, fie şi numai prin scurgerea timpului, accentele cad altfel.
Renunţînd la el în economia volumului, se înţelege că am scos şi de pe blog părţile pe care apucasem să le postez. Nu mă simt dator nimănui cu vreo explicaţie în acest sens, ci doar aduc faptul la cunoştinţă. Nu-i numai atît, dar este şi un exerciţiu de smerenie.
Oricum, în carte rămîn destule referiri, directe sau doar tangenţiale, la nu puţinele „frămîntări” ale dreptei româneşti postcomuniste şi la eventualele ei perspective, dar miza discursului este pînă la urmă alta: o mai corectă cunoaştere, înţelegere şi asumare a trecutului, cu bunele şi cu relele lui. Din orice „lecţie” a istoriei este de învăţat, dar nimic din trecut nu se reiterează ca atare. Problema unei drepte actuale (legionare sau nelegionare) trebuie să rămînă o altă discuţie (şi cred că am încercat s-o port, în mare, în Cartea îndreptărilor). O discuţie pe care probabil că voi mai avea prilejul s-o port, punctual, dar în alte contexte.
Fie ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi – şi în privinţa trecutului, şi în privinţa prezentului. Eventualul beneficiar adevărat s-ar cădea să fie viitorul.
Răzvan CODRESCU
J'ai vraiment eu du plaisir à te lire.
RăspundețiȘtergereAmitiés
Paul Yawer
Nu mă pretez să le răspund Anonimilor (nelaşi, fireşte) care mă pun în faţa dilemei: smerenie sau laşitate? Singura măsură - care ţine de salubritatea blogului - e aceea de a nu-i posta.
RăspundețiȘtergereUn răspuns pentru ei se află poate în cuvintele lui N. Steinhardt: "La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie – putinţa de a şti că semenul lor e tot atît de întinat ca şi ei".
În ce mă priveşte, n-am nici un răspuns. Şi - pentru cine e dispus sa mă creadă - nici o dilemă.
Si totusi ar fi fost normal ca intr-un volum despre Miscarea Legionara sa apara si un bilant al manifestarilor neo-legionare. Eu cel putin asa cred.
RăspundețiȘtergereCele trei articole sterse de pe blog au ramas pe internet in varianta "cache". Cine vrea sa le citeasca le poate gasi. Merita!
RăspundețiȘtergereIntrebare: de unde stia Iliescu in iunie 1990 ca in Piata Universitatii s-au infiltrat legionari? Batea campii? Probabil ca nu din moment ce Marian Munteanu a lansat ulterior Miscarea. Cei din piata erau convinsi ca Iliescu a lansat o diversiune ordinara. Ilici insa nu a mintit, altcineva i-a pacalit...
@ Alexandru
RăspundețiȘtergereÎn principiu, da. În fapt, ar fi trebuit să atîrn de coada Legiunii o grămadă de tinichele care nu erau ale ei. Acum 12 ani era altceva, Trăiau încă mulţi supravieţuitori ai Mişcării, iar despre tineri se mai putea spune că erau în curs de lămurire şi că mai aveau timp să-şi dea măsura, construind la dreapta ceva realist şi durabil. Acum e limpede că n-a fost să fie aşa, că forţele s-au disipat, iar în loc de lămurire mai mult a sporit confuzia (uneori pînă la caricatură). Elita legionară din vremea lui Codreanu nu s-ar recunoaşte în nici una dintre aventurile neolegionare de azi. Vechea Legiune, cu virtuţile şi cu păcatele ei, a fost una, ceea ce avem astăzi e alta (şi printre prea multele păcate e tot mai greu să mai desluşeşti vreo virtute). Pe urmă, din 2000 încoace, au fost evoluţii sau involuţii derutante, ale unor oameni sau ale unor grupuri, „harta” s-a redus şi s-a schimbat simţitor (mai rar în bine şi mai des în rău). Există şi o inflaţie a pseudo-ofertelor de dreapta, tot mai greu de circumscris, iar sensibilitatea pentru dreapta tradiţională a scăzut simţitor (sau a intrat într-o periculoasă confuzie cu tradiţia ortodoxă, tinzînd către filetism). Divergenţele între persoane şi grupuri, în loc să se estompeze, s-au adîncit şi ele, creînd o atmosferă toxică, pe care adversarii ştiu de minune s-o exploateze în folosul lor. A face „bilanţul” public al unor asemenea lucruri devine inutil şi penibil (pe deasupra crescînd de la sine, printre atîtea dezamăgiri şi polemici curente, riscul excesului de subiectivitate). Singura şansă a unei adevărate drepte creştine de mîine este de a se despotmoli din mocirla otrăvită de azi (care trebuie uitată, nu „imortalizată”). Iar Legiunea, bună-rea cum a fost, rămîne un complex şi incitant capitol de istorie, care a încetat demult să ne mai fie contemporan. În aceste condiţii, sîntem mai mult decît oricînd „în căutarea Legiunii pierdute”, nu pentru a recupera şi reconstrui ca atare Legiunea, ci pentru a construi, cu experienţa ei cu tot, o nouă alternativă de dreapta, actuală, credibilă şi viabilă, fără de care nici o îndreptare nu va mai fi cu putinţă, pe plan comunitar, în dezacordata lume românească.
@ Big Ben
Textul integral a rămas, în primul rînd, în cărţile mele anterioare, cele cîteva actualizări neaducînd, cel puţin în prima jumătate a materialului, nimic esenţial nou. Ceva nou aducea numai ultimul capitol adăugat materialulului (şi din care va ieşi, poate, un alt articol, publicabil în alt context, ca dezbatere de strictă actualitate).
Cît despre speculaţia dvs. cu privire la Piaţa Universităţii, în felul aceasta s-ar putea pretinde orice.
O decizie inteleapta. Rufele se spala in familie, nu in public.
RăspundețiȘtergereStergand capitolul lasati chiar d-voastra impresia ca dreapta are numai trecut, nu si prezent.
RăspundețiȘtergereMai întîi că dreapta şi legionarismul nu sînt sinonime (legionarismul e de dreapta, dar dreapta nu-i neapărat legionară).
RăspundețiȘtergereApoi eu am eliminat din carte un capitol, nu toate referinţele la prezent (care sînt destul de numeroase, mai ales în secţiunea "Polemici actuale").
V-ar sta bine, în general, să vă preocupaţi de alte treburi decît de modesta mea carte.