DESPRE „IMBECILITATE” ȘI „PROSTIE”
Am spus-o mai demult, dar simt nevoia să repet:
CU TOȚII SÎNTEM PROȘTI.
DAR UNII SÎNT ATÎT DE PROȘTI
CĂ NICI NU-ȘI DAU SEAMA...
Motto:
„Nici eu știu, nici tu cunoști:
Hai să rîdem ca doi proști!”
Tudor Arghezi
Nu demult am fost pus în situația de a da o explicație cu privire la cuvîntul „imbecil”: „O precizare asupra cuvîntului «imbecil» (pentru a cărui utilizare am fost nu o dată «stigmatizat»): cu toții, pentru păcatele noastre, sîntem imbecili - etimologic: slabi (de minte și nu numai). «Imbecilitas humani generis» (Cicero). Numai că nu toți «imbecilii care sîntem» gîndim la fel. Ca de la imbecil la imbecil, să ne urăm ca Domnul să ne ușureze crucea imbecilității!”.
Acum mă văd în situația de a da o explicație și cu privire la cuvîntul „prost”: Nu toți proștii sînt la fel. Există două mari categorii de proști: cei „născuți” (cărora nu prea ai ce le face) și cei „făcuți” (care-și pot reveni din prostie). Și eu am fost prost, nu o dată, și mi-am revenit (de la sine sau cu ajutorul altcuiva). N-am întîlnit pînă acum nici un singur om care să nu fi fost prost măcar o dată în viața lui. Mai sînt însă și unii care nu-s proști propriu-zis, ci doar fac pe proștii (dintr-un interes anume). Prostia face și ea parte, într-un fel sau altul, din condiția umană. Sigur, ideea ar fi încercăm să fim cît mai puțin proști cu putință (căci să nu fim proști deloc nu se poate).
În concluzie, s-ar putea spune că toți sîntem proști, dar unii sînt atît de proști încît nici nu-și dau seama.
Răzvan CODRESCU
publicat de Răzvan Codrescu @ 03:45
2 comentarii
2 comentarii:
„Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj.”
Ion Creangă
De la imbecilitate la prostie, de la proscris la disolut, sau atunci cand ortodoxia rahatului cu perje miroase a trandafir.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire