JUSTIȚIE ȘI MORALĂ
Scurt compendiu
de morală creștină
pentru
avocați
Am descoperit
de curînd o carte luminoasă. Doamna Mirela Chelaru a publicat un volum de
meditații morale la viața de om al Legii (judecător și avocat) prin care, sper
eu, atenționează asupra unor conținuturi morale impresionante. Volumul se
numește Spovedania
unui avocat. Între iubirea de Poruncă și porunca Iubirii și este publicat la Editura Christiana
(București, 2020, 142 pagini). Cunoscusem anterior două din lucrările
autoarei: Haideți
să vă amuzați cu sau fără avocați (Holding Reporter, București, 1998)
și Douăzeci de
pași spre mîntuire în basmul creștin. Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de
moarte (Christiana,
București, 2016). Pe cea de-a doua am și prefațat-o cu mare bucurie. Atunci am
aflat că a mai scris și Leagăn de lumină (Gramar, București, 2001) și O revoluție (Gramar, București, 2006). Îndrăznesc
însă să spun că această carte, Spovedania unui avocat ..., le ține în tonusul ei de literă și
spirit pe toate celelalte. E povestea unei convertiri, în fond, de la iubirea
de Poruncă la porunca Iubirii. De altfel autoarea ne și mărturisește: „Sînt avocat și fost judecător. Poate vameș și
fost ostaș... Iar cînd am realizat cam unde mă situez prin alegerea și profesia
mea, blocată ca aspirații, în reciprocitate și simetrie perfectă, am simțit
nevoia lămuririlor de față. Poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom dezbăra și
eu și alți legaliști ca mine, de reflexele uneia dintre cele mai urîte patimi:
îndreptățirea de sine. Rîndurile ce urmează sînt doar o mărturisire raportată
la îndeletnicirea mea, cea de utilizator de Lege. Mărturisire necesară mai ales
acum, cînd lucrurile au devenit și devin din ce în ce mai confuze, iar Legea
lui Dumnezeu, pentru mulți, devine Legea omului, neputîndu-i mîntui nici măcar
pe vameși sau pe ostași... Voi răspunde, astfel, la o întrebare care îmi vine
în minte din ce în ce mai mult în ultima vreme: Am iubit Porunca (citește
Legea) și am lăsat Iubirea? Cui am slujit eu, în viața mea, ca judecător, apoi
ca avocat? Lui Dumnezeu, oamenilor, sau doar... mie însămi?” (Argument, p. 14). Capitolele cărții curg parcă din
această întrebare: Despre slujirea avocatului (pp. 15-30); Despre suferirea nedreptății (pp. 31-45); Despre dreptatea cea de două feluri (pp. 46- 60); Despre reclamarea nedreptății (pp. 61-73); A cere sau a nu cere? (pp. 74-86); Drepturile omului trupesc sau drepturile omului
duhovnicesc? (pp.
87-102); Câte ceva
despre ispitele avocatului (pp. 103-117) și De la vinovăție la pocăință (pp. 118-135). Cartea se deschide
printr-o Prefață semnată de Părintele Profesor Constantin Coman
(pp. 5-8) urmată de un Argument al autoarei – din care am și citat pe larg (pp. 9-14) și se încheie cu
un sensibil Epilog sau Eul cu înlocuitori (pp. 136-142). O Spovedanie publică? Poate.
Dar sigur un semnal că pentru a Învia ai nevoie să-ți descoperi agoniile, să-ți
trăiești morțile. Morțile tale și cele din jur. Recunosc că o astfel de carte
poate sta mărturie că tot ce se hrănește din vocație are nevoie de interogări
fundamentale, sistematice. Ca să nu ne credem Dumnezeu. Ci să rămînem oameni...
Pr. Constantin
NECULA
3 comentarii:
Girată de părintele Constantin Coman și de părintele Constantin Necula, cartea, care n-a putut fi lansată, sfidează contextul pandemic și își ocupă firesc locul ei la marele „ospăț” al vredniciei creștine românești.
O carte superbă! Și o copertă pe măsură! Felicitări autoarei și editorilor!
Mă simt dator să precizez că frumoasa copertă (finalizată de Valentin Dan) i se datorează în cea mai mare măsură fiicei autoarei, graficiana Patricia Teodora Chelaru.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire