Eu nu înțeleg de ce i
se reproșează unui Klaus Werner Iohannis (am scris bine?) „tăcerea” sau, altfel
spus, că ar fi „mut” ori „mutălău”. Las la o parte faptul că mutul vorbește mai
multe limbi de largă circulație (germana maternă, engleza, franceza) sau că,
atunci cînd vorbește românește, o face mult mai corect decît lătrătorii agramați
ai „ciumei roșii” sau decît mîrla pesedistă din teritoriu (inclusiv din spațiul
virtual). Dar tăcerea însăși de ce ar fi ceva de reproș sau de rușine? Nu ne
învață înțelepciunea populară din bătrîni că „tăcerea e de aur”? Sau tot
înțelepciunea din bătrîni (dar cultă, nu populară) că „dacă tăceai, filosof
rămîneai” (si tacuisses philosophus mansisses)? Nu-i o taină a tăcerii care
transcende cleveteala noastră cotidiană? Nu se definește laudativ Lucian Blaga,
ditamai poetul (ardelean, ca și profesorul de la Sibiu), că e „mut ca o
lebădă”? Nu la un sens adînc al muțeniei trimite și arta lui Brâncuși („Masa Tăcerii”)?
N-a fost percepută mistic însăși divinitatea ca „muzică tăcută” (la música
callada a lui San Juan de la Cruz)? Dacă CREȘTINUL disprețuiește „cearta de
vorbe” (I Corinteni 11, 16) și prețuiește tăcerea ca pe „o taină a veacului ce va
să fie” (Sf. Isaac Sirul: „Cuvintele sînt uneltele veacului acestuia. Tăcerea
este o taină a veacului ce va să fie”), ba chiar o ia ca nevoință monahală („legămîntul
tăcerii”), CRETINUL, în schimb, este cel ce tinde, vorba lui Petre Țuțea, „să
prefacă Logosul în logoree”. Tăcerea nu-i neapărat, cum cred palavragii de
Videle sau de Căcîna (via Las Fierbinți), vreun păcat sau vreun cusur, ci ține
mai degrabă de o anumită economie a virtuții și a vredniciei („tace și face”). „Vorba multă, sărăcia omului” (tot bătrînii ăștia!). Nu atît să taci e rău (ba „cine tace, parte-și face”), cît să vorbești anapoda
(și logic, și gramatical), ca „proasta satului ajunsă-n fruntea statului” și ca
fanii ei analfabeți și oligofreni – „poporul de idioți” cărora „le curg
balele”, cum spunea bietul Țuțea, care se văita, în amurg, că a făcut pentru ei
13 ani de pușcărie! „Morala” nu poate fi decît una singură: mai bine taci decît „să vorbească gura fără tine”!
Răzvan CODRESCU
Dar nu este tăcut deloc, să ne amintim doar de o mostră de locvacitate, după referendumul pentru familie: ”S-a dat o lecție imensă acestor infatuați care au promovat ura și așa cum se spune popular, i-am tratat cu flit”.
RăspundețiȘtergereȘi încă un mic amănunt. În fotografia postată, președintele nu este la Masa Tăcerii, ci stă inspirat cu curul pe unul dintre apostoli.
Sunt aici cateva aspecte aici care, cred, trebuie privite in alta lumina. Domnul Iohannis nu e nici poet sau filosof, ca Blaga, nici ascet. Functia domniei sale este publica si, intr-un sistem democratic electoral, ca ne place sau nu, acest lucru presupune si comunicarea cu cei carora le ceri sa isi puna increderea in tine votand. Apoi, urmand textul dumneavoastra si vorbele din batrani din el, as spune ca o alta mare problema este ca presedintele tace, dar nu prea face. Si daca acum vine cu argumentul (ridicol, as spune) ca nu gireaza abuzurile pesediste si de aceea nu sta de vorba cu doamna Dancila (oare Sfantul Grigorie Palama gira aberatiile Calabritului, cu care "vorbea" intens, epistolar?!), de ce a refuzat oare dezbaterea cu ceilalti candidati, desi unii dintre ei i-au cerut-o insistent? Despre oponenta domniei sale nici nu mai are rost sa vorbim, e clar ca "ce e-n gusa...", adica mai nimic.
RăspundețiȘtergereLasînd tăcerea la o parte, în cobtextul dat nu mai e vorba de cît de bun sau de rău e Iohannis, ci de care este singura alternativă la el rămasă din cîte am avut: nu mai e vorba de valoarea sau non-valoarea lui personală, ci de faptul că... dacă nu-i el, e Dăncilă!
RăspundețiȘtergere