Atît de mult ne-a luat-o înainte
iubirea-ncît abia de-o mai vedem,
ca pe-o nălucă albă de golem,
în zarea lumii ce frumos ne
minte.
N-ajung la ea duioasele cuvinte
cu care-ncerc statornic să te
chem
și frumusețea ta-i ca un blestem
la care iau neputincios aminte...
Cui ne-ai lăsat, iubire,
pe-amîndoi
așa de-nstrăinați și de departe,
și nici măcar n-arunci un ochi
spre noi?!
Ți-am închinat cîndva, naiv, o
carte,
dar azi îmi iau sonetele-napoi
și te blestem cu limba ta de
moarte!
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu