vineri, aprilie 19, 2019

INTERMEZZO LIRIC: VALENTIN DAN INEDIT




ȘA DESCĂLECATĂ


Tu chiar credeai că n-aș putea să zbor
doar mestecîndu-ţi urma de sub talpă,
doar bîndu-te din văzul tuturor
ca pe un gînd, o sîngerare albă?

Tu chiar credeai că n-aș putea să curg
pînă în ochii tăi, secînd înecul,
ca de aceea, apă în amurg,
să mă usuc, încetul cu încetul?

Tu chiar credeai că n-aș putea să-ngroș
această scăpărare, aste flame,
cu ale mele vene, șerpi nervoși,
doar ca să-ţi ţin de sete și de foame?

Tu chiar credeai că n-aș putea să sting
incendiile care te îngheață
sub platoșa de carne și de zinc
pe care am bătut-o peste viață?

Tu chiar credeai că n-aș putea să tai
din norii mei oleacă de minune
și-un pic de oboseală, ca să ai
sub ce să te întinzi cînd o să tune?

Tu chiar credeai că n-aș putea să scot
din inima părerii o poiană
pe care să o-nsămînțez cu tot
ce te azvîrle-n lume cosînzeană?

Tu chiar credeai că n-aș putea să culc
pe urma ta o urmă omenească
și din ninsori să înăspresc un fulg
în care primăvara să dospească?

Tu chiar credeai că n-aș putea să mut
cuvîntul tău zidit în adiere
în strigătul de dor al unui mut
cu șoapte lungi, cu și mai lungi junghere?

Tu chiar credeai că n-aș putea să scald
cu ceruri vii privirea ta fugară
și, ca să-ţi fie ţie mai înalt,
să storc din mine trepte pentru scară?

Tu chiar credeai că n-aș putea să sorb
ca pe un sînge nevăzut de piele
lumina dezvelită unui orb
în dimineața nesfîrșirii mele?

Hai, spune-mi, chiar credeai că n-o să pot
să las deodată totul deoparte
ca din adîncuri umbra ta s-o scot
și să pornesc cu umbra ta în spate?

Hai, spune-mi, spune-mi, chiar așa credeai?
Dar chiar nu vezi c-am îngheţat în tine?
Ce simplă e sudoarea de pe cai
cînd biciurile toate sînt străine. 

Valentin DAN   

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire