INTERMEZZO LIRIC: UN SONET SPANIOL DE SEC. XVI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

FERNANDO DE HERRERA (1534-1597),

ZIS „EL DIVINO”

SONETUL XXXV*

Por un camino, solo, al Sol abierto,

de espinas y de abrojos mal sembrado,

el tardo paso muevo, y voy cansado

a do cierra la vuelta el mar incierto.

Silencio triste abita este desierto

y el mal que ahí conviene ser callado;

cuando pienso a caballo, acrecentado

veo el camino, y mi trabajo cierto.

A un lado levantan su grandeza

los riscos juntos, con el cielo iguales,

al otro cae un gran despeñadero.

No sé, de quién me valga en mi estrecheza,

que me libre de Amor, y de estos males;

pues remedio sin vos, mi Luz, no espero.

***

Stingher pe-un drum și dogorit de Soare,

mă ostenesc prin mărăcini, spre unde

prind pașii mei tîrzii să se afunde

într-un abis ce cale-ntoarsă n-are.

Pustiul trist dă mut să mă-nconjoare,

iar răul lui mai grabnic l-aș ascunde;

de-ncerc, în șa, cu mintea-a le pătrunde,

drumu-i mai greu și zdroaba mea mai mare.

De-o parte piscuri parcă vor să-și mute

de jos în sus trufașa măreție,

de alta stau să cadă stînci haíne.

Nu știu, pe muche, cine-o să-mi ajute,

cînd, rob Iubirii, pătimesc urgie,

căci leac, Lumina mea, nu-i fără tine.

Tălmărire românească de

Răzvan CODRESCU  

* Dintr-o antologie a poeziei spaniole la care am visat încă din anii studenției.