Cîrpim un vis cu altul, dar viața
nu ne iese
și ne uităm adesea, cu sufletul mîhnit,
cum vremea se-ngustează și tot ce
am iubit
dispare fără urmă în gura
beznei dese.
E moartea la-ndemînă mereu și pe alese,
pe cînd din pomul vieții gustatul
e oprit,
iar Dumnezeul nostru, cel unul și-ntreit,
ca un paing, pe cruce, o altă
pînză-și țese.
Străini de tine, Doamne, și văduviți
de rai,
pierim pe limba noastră, de singuri
și de vii,
doar șarpele se ține de tot ce sîntem
scai,
de parcă umbră firii de-a pururi
ne-ar veni...
Ne ești pe lume-atîta cît vrei
ca să ne ai?
Și te avem atîta cît vrei ca să
ne fii?
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu