O
APARIȚIE DE EXCEPȚIE
LA
EDITURA LUMEA CREDINȚEI
Cuvînt
înainte
Printr-un neobișnuit schimb de roluri, Teodor Baconschi mi-a
cerut să scriu o predoslovie la dialogul său cu Răzvan Bucuroiu. Se cuvine
îndeobște ca maestrul să prefațeze tatonările discipolului și să-i iscălească,
indulgent, un soi de laissez-passer
binevoitor, iar nu invers, astfel încît postura mea se
îngînă cu impostura. Mă limitez așadar să aștern cîteva impresii, ca prim
cititor al cărții, ca ascultător invitat pe o strapontină să asist la dialogul
celor doi prieteni. Prelungesc astfel nenumăratele taifasuri în trei sau mai
mulți la care am participat pe strada Tolstoi din capitală, și te invit și pe
tine, bunul cititor, să ni te alături, asigurîndu-te că aici nu se poartă nici
gulere scrobite, nici morga savantă sau moralizatoare.
După
cum vei vedea cînd întorci pagina, cartea începe cu „dragă Doru”, căci
interlocutorul lui Răzvan Bucuroiu nu este fostul ministru de Externe al României,
ci un bun prieten și vechi coleg de întreprinderi culturale creștine. Este,
fără îndoială, cea mai intimă dintre conversațiile purtate de Teodor Baconschi
în ultimii ani, deși cartea nu se transformă într-o spovedanie autobiografică,
ci rămîne un dialog elegant, despre spiritul veacului și duhul de dincolo de
timp. După Legătura de chei, dialogul
cu Armand Goșu despre mandatul în fruntea diplomației române (Curtea Veche,
2013) și Anatomia ratării (Humanitas,
2016), conversația cu Dan-Liviu Boeriu despre feluritele „tipuri și tare din România
postcomunistă”, Teodor Baconschi se lasă antrenat de Răzvan Bucuroiu într-un
soi de itinerarium mentis in Deum, a
cărui încheiere depășește orizontul vremelnicelor noastre intrigi și
interogații, „pentru a face loc simplității negrăite, acel vast
tărîm pe care îl vom străbate, cu ochii deschiși, la capătul ostenelilor
noastre”.
Deși vorbesc despre multe, de la
naționalism la globalizare și de la corectitudinea politică la anticorupție,
Teodor Baconschi și Răzvan Bucuroiu evită să zăbovească în malebolgiile
politicii sau la patologiile veacului, pe care ne-am obișnuit să le deplîngem
și să le disecăm ad nauseam, ci urcă, alene sau alert, treptele care
conduc înspre lucrurile cu adevărat importante. În chip vădit, cei doi
prieteni, trecuți bine de mezzo del cammin, nu au răbdare să se piardă
în glose efemere, ci țintesc mereu spre miezul lucrurilor, astfel încît
întregul dialog este, în cele din urmă, despre Dumnezeu și om, despre
Dumnezeul-Om. „Ceva esențial și definitoriu, spre folosul mai multora” se degajă din acest exercițiu peripatetic, iar cititorul,
inevitabil captivat, se alătură tăcut dialogului și, astfel, „conversației
neîntrerupte” prin care se articulează gîndirea și cultura, cum spune
Horia-Roman Patapievici.
Discuția e animată, pe alocuri
chiar cordial polemică, atunci cînd jurnalistul creștin asumă o poză mai
autohtonistă, iar intelectualul și diplomatul îi opune un nesmintit europenism.
Cînd primul schițează fuga în
trăirism și critica intelectualismului, celălalt evocă joncțiunea dintre
credință și rațiune. Cînd Bucuroiu
pare să deplîngă în spirit tradiționalist derivele modernității, Baconschi sare
în apărarea timpului ce ni s-a dat și construiește o întreagă pledoarie pentru
„o hermeneutică
integratoare”, sau „o nouă sinteză între gîndirea patristică și științele tari contemporane”, în duhul lui Teilhard de Chardin.
Temperamentele complementare și stilul variat al celor doi
prieteni asigură prospețimea și vioiciunea dialogului. Ambii sînt proteici, vii, imposibil de
capturat într-o postură chircită, îmbîcsită, statică. Răzvan Bucuroiu
are nerv gazetăresc și scharf lingvistic, știe să provoace și să surprindă, iar
interlocutorul intră în horă, fandează și provoacă la rîndu-i, evitînd ca dialogul să se
transforme în interviu. Deși eseistul cultivă
solemnitatea rostirii, nu se sfiește, cînd subiectul sau ritmul o cer, să fie
direct și percutant, așa cum Bucuroiu trece pe neașteptate, uneori, de la
concizia gazetărească la efuziuni mistice demne de Pelerinul rus. Erudiția lui Teodor Baconschi e profundă, metabolizată, digerată și deci
digestă, astfel încît acesta nu se pierde pedant în
excursuri patrologice, ci vorbește în termeni accesibili omului din veacul XXI
despre împietrirea inimii și ascensiunea continuă către Dumnezeu. El nu evită
însă nici subiecte mai frivole, glisînd astfel cu grație de la sklerokardia și epektasis la prea puțin bizantinele iPod și rock’n roll.
La
rîndul său, Răzvan Bucuroiu este capabil să treacă – deloc surprinzător pentru
cei care îl cunosc – de la incisivitatea jurnalistică la năucitoare proze mistice, ca
atunci cînd evocă o slujbă pentru viața fetiței lui, greu încercată într-o vreme: „fiecare cuvînt al liturghiei, fiecare ectenie bătea la
porțile sufletului, care se deschiseseră prin suferință. Au pătruns, nevămuite,
toate cuvintele, a intrat Logosul întreg, liturghisitor. Tot alaiul de gesturi,
de cîntări, de mirosuri și culori, tot – fără rest – a impregnat făptura
noastră sleită de durere. Nu ne mai «apăram», nu ne mai zbura gîndul la toate
deșertăciunile lumii, eram concentrați pe fiecare silabă și da!, atunci L-am
cunoscut și L-am primit pe Dumnezeu în inimă. Ne-a năpădit o stare de «fericită
întristare» care avea gustul raiului, sînt absolut sigur că acesta este!”.
Asemenea înălțimi
cunoaște dialogul, astfel încît, pagină după pagină, cititorul este întărit în
senzația că în conversație a mai coborît cineva – chiar El, Subiectul, „Logosul
cosmic”, Cel ce dă sens oricărei vorbiri și oricărei relații între oameni. Căci
nu deslușirea tarelor și tiparelor umanității de azi îi preocupă pe cei doi
prieteni, ci lămurirea și limpezirea de sine, întru cele de sus. Iată de ce,
chiar și cînd atinge coarde discordante, dialogul nu este polemică, ci agapă,
împreună-rostire a doi creștini ortodocși, înscriși pe același drum al
interogației salvatoare, în interiorul tradiției lor. Fără îndoială, această
comuniune te va include și pe tine, „cititorul acestui
dialog, care participi la el nu doar prin lectură, ci și printr-o
comunitate vie de probleme existențiale”.
Adrian PAPAHAGI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu