„CE CULOARE ARE CIUMA...”: O CONVORBIRE PE FACEBOOK

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Postez și aici, la sugestia mai multor prieteni, o convorbire înjghebată în subsolul de comentarii al unei postări de pe Facebook.

Postarea cu pricina a fost următoarea:

DACĂ E SĂ FACEM COMPARAȚII...

Nu știu cîtă pertinență poate avea compararea celor două imagini, dar nu trebuie uitat că diferența esențială este alta: în prima imagine e aproape numai populația Bucureștiului, ieșită în stradă din proprie inițiativă, pe cînd în a doua imagine e o populație pestriță adusă cu japca de prin toată țara. (Nu mai vorbesc de raportul dintre cantitatea și calitatea umană...)

Iată și convorbirea respectivă, scoasă dintre celelalte comentarii (numeroase și destul de inegale):

RĂZVAN CODRESCU: Ceea ce s-a întîmplat pe Arena Națională nu are nici o legătură cu așa-zisa mișcare #rezist, decît în mintea obsedaților acefali intrați la o idee fixă și care văd „rezistenți” peste tot, cum vede năucul cai verzi pe pereți. Pe Arena Națională, 20000 de bucureșteni normali la cap și sinceri admiratori ai Simonei Halep au huiduit o țoapă – nu pentru inepțiile pe care le-a debitat pionierește cu două seri înainte, ci pentru indelicatețea manifestată față de Simona Halep chiar în ziua evenimentului.

CRISTI JOANTĂ: „Așa zisa”?...

RĂZVAN CODRESCU: Da, „așa-zisa”, pentru că mai mult de jumătate din cei care ies în stradă n-au nici o legătură cu ea (decît în anumite minți înfierbîntate).

CRISTI JOANTĂ: De acord că mulți nu au legătură, nu știu dacă jumătate , dar, cu toate astea, nu e o „asa-zisă” mișcare... Și cred ca ei au mințile cele mai înfierbîntate... sau ce or avea în capetele lor seci.

RĂZVAN CODRESCU: Nu știu să vă spun, cap cu cap. Poate Dumnezeu să știe. De partea cealaltă, a „ciumei roșii”, vi se pare că ar fi capete mai puțin seci?

CRISTI JOANTĂ: Absolut, nu. Dar nu despre asta mi se pare că era vorba. Și de ce neapărat partea cealaltă, a ciumei roșii? Cred că știți la fel de bine ca și mine că, în afară de cretinii #rezist și adepții ciumei roșii,  mai există și alte categorii de oameni. Care gîndesc cu capul lor... și care nu se lasă înregimentați de clișee, sloganuri, ajutoare de la stat și mai știu eu ce altele.

RĂZVAN CODRESCU: Mai rămîne ca ei să se vadă și să se audă.

CRISTI JOANTĂ: De existat, există. Și știți la fel de bine ca și mine. Cu ajutorul lui Dumnezeu se vor face auziți într-o bună zi.

RĂZVAN CODRESCU: Doamne, ajută!
MARCO JURA: Eu îi critic și pe unii, și pe alții, de aia nu mă suportă nimeni. Dacă zic rău de Johannis, mă aplaudă pesedeii, dar mă hulesc admiratorii președintelui. Dacă zic rău de PSD, îmi aud ,;de bine” din cealaltă parte. Curios e că intelectuali sînt și unii, și alții, dar trag la rame în sens opus.

RĂZVAN CODRESCU: Pentru că refuzăm înțelepciunea minimală că nu te poți lupta cu toți dușmanii deodată. Trebuie luați pe rînd, începînd cu cei mai învechiți în rele, și nu strică abilitatea de a te folosi conjunctural de unii împotriva altora. Dacă vreau să scap de „ciuma roșie”, nu strig împotriva celor care strigă împotriva ei. După ce am terminat cu un rău, încep lupta cu celălalt. E o strategie elementară, iar în lipsa ei nu facem decît să ne paralizăm reciproc și să întreținem boala, ba chiar devenind tovarășii ei de drum.

MARCO JURA: La punctul ăsta a greșit și Codreanu, că i-a băgat pe toți corupții la un loc și nu a pactizat cu nici o parte. Exceptînd un acord cu Maniu, atît. Și, ca să nu fie dubii, nu pun vreun semn de egalitate între mine și el, că nu e cazul, ci doar iau exemplu.

MARCO JURA: Nu spun o noutate dacă afirm că acest #rezist nu e o făcătură națională, ci e importat, avînd rădăcini în învățăturile lui Marx sau Stalin. În România ele nu pot fi scoase (încă) la iveală, deoarece trebuie să le dea unora senzația că ar fi de dreapta. Deși nu e mare lucru să dăm vălul la o parte și să vedem că lupta împotriva patriotismului, a Bisericii, a obiceiurilor, susținerea mișcării LGBT, și altele, numai de dreapta nu sînt.

RĂZVAN CODRESCU: Așa este. Dar hai să terminăm întîi cu urmașii vechiului marxism (care a făcut răul cel mai mare acestei țări, de la Gheorghiu-Dej și Ana Pauker pînă la Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, via Ceaușescu-Iliescu), iar apoi vom continua lupta cu noul marxism (care deocamdată trebuie lăsat – și chiar sprijinit pe alocuri – să lucreze împotriva vechiului marxism, căruia singuri se vede de 28 de ani că nu-i putem veni de hac)!

CRISTI JOANTĂ: Noul marxism e mult mai violent decît ceea ce numiți dumneavoastră urmași ai vechiului marxism. Iar pe Dragnea et co nu îi văd ca pe urmași ai bolșevicilor de care vorbiți. Îi doare pe ei undeva de ideologii etc. Sînt doar niște afaceriști. Iar să te faci frate cu dracu’ nu mi se pare o soluție. Nici practică și nici morală.

RĂZVAN CODRESCU: Vechiul marxism nu se mai manifestă atît ideologic (ba chiar mimează, după caz, fie democrația, fie naționalismul), cît comportamental: este vorba de un anumit tip uman ieșit din vechiul activist de partid, adevăratul „om nou” lăsat moștenire de comunism: șmecher, hoț, incult, mitocan, naționalist la modul demagogic sau patriotard, fără nimic sfînt (chiar dacă dispus la un anumit populism ortodoxist, exploatabil electoral), musai antioccidental (Occidentul e iadul capitalist, fără nuanțe și fără excepții), inerțial prorus, obsedat de confiscarea dictatorială a puterii, pe care nu o poate înțelege și exercita decît ca mafie „de partid și de stat” (aceste noțiuni în mintea lui se suprapun și se confundă), „noi și-ai noștri” trecut din registrul caragialesc în registrul marxist-leninist („Cine nu-i cu noi e împotriva noastră”). Aceste jeguri sinistre ale istoriei (care ar fi rămas niște nimeni de prin coclauri, dacă n-ar fi existat comunismul) se folosesc, ca și înaintașii lor, de prostia maselor populare, a poporului menținut în sărăcie și incultură pentru a fi cît mai lesne manipulat. Sînt puternici pentru că, dincolo de faptul că nu se împiedică în nici un fel de scrupule, au moștenit structurile și osînza vechiului PCR și vechii Securități. Iliescu este adevăratul lor tătuc postceaușist, care le-a asigurat succesiunea și prosperitatea după 1989 sub paravanul „democrației originale” și care le-a și rămas președinte de onoare (căci altă onoare nu cunosc). Ei au pus mîna, treptat, pe toate pîrghiile economice, politice și chiar instituționale, atît la nivel central, cît mai ales la nivel local, dar au trebuit, conjunctural, să mimeze, cu dinții strînși, și un anumit europenism democratic, pe care în realitate nu dau doi bani și de care încearcă să se debaraseze din mers, pe măsură ce își simt tot mai mult sacii suiți în căruță. Intelectualii – mai greu manipulabili – sînt adversarii lor odioși de 70 de ani încoace, „dușmani ai poporului” care trebuie, pe cît posibil, marginalizați și discreditați în ochii mîrlei majoritare (iar, dacă se lasă, cumpărați și folosiți ca „tovarăși de drum”). „Domnul”, „intelectualul” e tot ce urăște mai visceral „ciuma roșie”, al cărei principal efort și pariu, de 28 de ani încoace, este să întrețină mentalitatea proletară a lui „Noi muncim, nu gîndim”, la care se reduce pînă la urmă întregul mecanism al dictaturii (fie fățișe, fie camuflate). Nu-i de nici o mirare că pentru ei nostalgicii lui Ceaușescu sînt oricînd preferabili așa-zișilor „tefeliști” și că se hrănesc abject din toate inerțiile gloatei, pe ale cărei voturi iresponsabile și-au construit o „legitimitate” perversă, pe care o întrebuințează discreționar pentru strictele lor interese prezente, într-un dispreț total atît față de trecutul, cît și de viitorul țării. Aceasta este „ciuma roșie”, emanația fetidă a vechiului marxism, blestemul istoric de sub care n-am fost încă vrednici să ieșim și care ne-a adus în cea mai mare fundătură a istoriei noastre. Iar dacă nu înțelegem asta nici măcar în ceasul al doisprezecelea, atunci chiar că ne merităm soarta.

CRISTI JOANTĂ: Analiza dumneavoastră este foarte pertinentă... dar ce ne facem cu noul marxism, mult mai visceral și intolerant? Și ei, la fel ca și ceilalți, se folosesc tot de prostia maselor, de astă dată „educate”, care aruncă cu noroi în tot ce este românesc și chiar sfînt nouă: țară, Biserică, tradiții... absolut tot le pute! Și vor o țară ca afară. Mi se par, prin prisma agendei pe care o au, mai periculoși decît vechii comuniști. În plus, nu m-ar mira ca, la un moment dat, să își dea mîna... Presupun că nu mă bănuiți de vreo simpatie fesenistă, dar prefer baba care se roagă în fața icoanei, incultă și fără dinți (cu atît va rămîne Liicheanu în istorie, dacă va rămîne), tefelistului cool, venit și el tot de la coada vacii, dar care e european și occidental și căruia îi pute tot ce e românesc. Asta ca să lămurim puțin și „calitatea umană”.

RĂZVAN CODRESCU: Nu știu dacă babele știrbe mai sînt și rugătoare (retorica asta îmi place și mie), iar eu, făcînd portretul unui dușman, nu ignor pe celălalt (ba chiar aș îndrăzni să spun: pe ceilalți). Mereu va fi un dușman cu care să ne luptăm, iar pe măsură ce Apocalipsa se apropie, dușmanii vor fi din ce în ce mai mulți și mai perverși. Ține de discernămîntul nostru să nu luptăm cu un dușman făcînd jocul altui dușman, ci să-i ajutăm să se mănînce între ei, pînă ce, vorba lui nea Petrache [Petre Țuțea], „vor rămîne cîți am botezat eu”. Problema este că deocamdată (ca să nu zic de 28 de ani) noi, la dreapta, nu reușim să alcătuim un front unitar, ci, încet-încet, am ajuns mai degrabă „tovarășii de drum” ai național-comunismului deghizat în pseudo-democrație populistă. Dumnezeu să ne lumineze, că întunericul e mare de tot – și în afara, și înlăuntrul nostru. Iar dacă Dragnea și Dăncilă sînt pariul nostru „salvator” cu istoria, atunci aproape că îmi vine să mă dau cu legebetiștii (ca în bancul ăla care circulă pe Facebook: - Unde te duci, fiule? - La miting, tată. - Sper că ești gay”...). Vai de capul nostru unde am ajuns, mîncîndu-ne între noi, de la vlădică la opincă, și lăsînd să se puiască sub ochii noștri și relele vechi, și relele noi, de nu mai știi dacă ciuma e roșie sau albastră!

CRISTI JOANTĂ: Da, retorica asta e frumoasă... dar nu e doar retorică, în principiu e o realitate. De ce dreapta nu a reușit să facă un front comun (deși acum se încearcă ceva), știm la fel de bine și eu, și dumneavoastră... Nu, Dragnea și restul nu sînt pariul nostru, cel puțin nu al meu. Cît despre ideea de a-i face să se mănînce între ei, nu scriați chiar dvs mai sus că noii marxiști trebuie chiar sustinuți? Cît despre ciumă, nu e nici roșie , nici albastră... la bază.

RĂZVAN CODRESCU: Iată că noi nu reușim să ne lămurim unii pe alții, iar ciuma – roșie, albastră, neagră... sau cum o fi ea – merge triumfal înainte! Se pare că la stînga interesul e mai mare decît ura, iar la dreapta ura e mai mare decît interesul. Dar avem o retorică frumoasă...

CRISTI JOANTĂ: Eu cred că în mare parte sîntem lămuriți. Dar ne cam place retorica. Că e frumoasă, nu? Și ne mai cunoaștem între noi. Cred că tot la stînga e și ura mai mare. Dreapta suferă de șefie și prea multe idei. Cel puțin asta văd eu de 28 de ani.

RĂZVAN CODRESCU: Nu știu de ce suferă, dar e bolnavă tare. Iar după 28 de ani mă tem că vorbim despre o boală cronicizată. Rămîne de văzut doar cu cine murim de gît.

CRISTI JOANTĂ: De acord.