Aud tot mai des sintagma denigratoare „intelectualii
lui Băsescu”*. Nu m-am numărat
printre ei, nu le împărtășesc întotdeauna pozițiile și nu desfășor, deci, nici
o pledoarie pro domo, dar mi se pare
intolerabil ca fel de fel de fîrțîngăi și de pițipoace (mai ales pe maidanele
virtuale) să-i judece astăzi ca pe niște infractori ai scenei publice,
identificîndu-i cu toate păcatele așa-numitului „băsism” (o tragicomedie demult
expirată).
Băsescu a avut intuiția (sau a fost sfătuit) că
ar fi bine să încerce să adune în jurul său nu doar pe proștii țării, ca
Dragnea, ci pe deștepții ei. O parte din elita intelectuală (căreia i s-a tot
reproșat că doar cîrtește, dar nu se implică) a încercat să valorifice un
context care nu i se mai oferise pînă atunci, în iluzia că, adunată la un loc
și sprijinită fie și minimal, ar fi putut drege sau construi ceva. Socoteala în
sine nu era greșită, dar n-a fost să fie așa, pentru că Băsescu însuși n-a
putut suporta pînă la urmă vecinătatea intelectualilor și nu s-a priceput ce și
cum să facă și să dreagă cu ei. Drept care, treptat, aceștia s-au întors
fiecare la uneltele sale (oarecum cu „coada între picioare”), iar escrocii și
impostorii au triumfat încă o dată (aceasta este însăși povestea României
postdecembriste).
A le imputa așa-zișilor „intelectuali ai lui
Băsescu” această tentativă nereușită și a le purta perpetuu pică pentru ea, ba
a le pune și valoarea între paranteze, nu este decît încă o noapte a minții
românești.
Răzvan CODRESCU
* Intră aici, de-a valma, Andrei Pleșu, Horia-Roman
Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Mihail
Neamțu, Sebastian Lăzăroiu, Traian Ungureanu, Radu Preda, Daniel Funeriu, Sever
Voinescu, Bogdan Tătaru-Cazaban, Mircea Cărtărescu etc.
Prea des, din nefericire, este confundat adevarul cu saracia in idei si limbaj. De aceea multi oameni prefera sa stea cu ochii lipiti de Antena3 sau RTV, unde niste semianalfabeti precum Gadea, Badea sau Ciuvica repeta aberatii pe un ton latrat, spre deliciul turmei care isi spune, satisfacuta, "da domne', le zic lucrurilor pe nume".
RăspundețiȘtergere