Din arhiva „Punctelor
cardinale” (1999)
Acum 19 ani, chiar de Buna Vestire,
americanii, sub pălăria NATO, bombardau Serbia.
Statisticile aliaților spun că ar fi fost în jur de 500 de victime
civile, dar cele sîrbești vorbesc de 2500. Tot atunci au fost distruse zeci de
biserici și mănăstiri (printre care nu puține monumente istorice din epoca
medievală). Nu avem voie să uităm această baie de sînge în care s-a încheiat
secolul XX... în numele democrației și al valorilor civilizației occidentale!
Reproduc aici editorialul pe care l-am publicat atunci în „Puncte cardinale”
(aprilie 1999). Oricîte rațiuni politice sau militare s-ar putea invoca în
motivarea acestei barbarii, nici una nu poate răspunde pertinent întrebării
fundamentale: „De ce în Postul Paștelui și de Buna Vestire?”. (R. C.)
MĂCEL DE BUNA
VESTIRE
„Iar în a
şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din
Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat
care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi
intrînd îngerul la ea, a zis: «Bucură-te,
ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvîntată eşti tu între
femei [...] Nu te teme, căci ai
aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pîntece şi vei naşte fiu, şi vei chema
numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema, şi
Domnul Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa
lui Iacov în veci, iar împărăţia Lui nu va avea sfîrşit». Şi a zis Maria
către înger: «Cum va fi aceasta, de
vreme ce eu nu ştiu de bărbat?».
Şi răspunzînd, îngerul i-a zis: «Duhul
Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru
aceea şi Sfîntul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema» [...]. Şi a zis Maria: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul
tău!»” (Luca 1, 26-38).
Fiat-ul Mariei
reprezintă încuviinţarea şi angajarea umanităţii în iconomia dumnezeiască a
mîntuirii. Voinţa omului se smereşte, în deplină libertate, dinaintea voinţei
lui Dumnezeu. Creatura consimte Creatorului ei, cu prisos de har, de iubire şi
de bucurie. Prin Maria grăieşte nu doar fecioara din Nazaretul Galileei, ci
întreaga natură omenească. Dumnezeire
şi omenitate într-o voinţă şi într-o lucrare – iată sensul adînc al fiat-ului marianic, pe care Biserica
îl cinsteşte de două mii de ani şi de care se înfioară etern cerurile şi
pămîntul!
Feciorelnica încuviinţare a Mariei reprezintă esenţa
şi culminaţia umanului în raport cu divinul. Această tainică armonie
mîntuitoare este prăznuită pînă azi, în ziua de Buna Vestire (25 martie), de
întreaga creştinătate. Din acest izvor de smerenie începe să curgă peste lume
lumina neînserată a Zilei Opta, slava negrăită a Împărăţiei lui Dumnezeu.
În aşteptarea marelui praznic al Învierii Domnului,
creştinătatea este chemată în această zi a bucuriei să se pătrundă de pilda
Mariei, înviind-o în cugetul şi-n fapta fiecărui credincios („Fie, Doamne, după
cuvîntul Tău; facă-se voia Ta”). Sau, cel puţin, aşa s-ar cuveni să fie...
*
Dar ce vedem în jurul nostru, chiar de Buna Vestire,
în această lume care se pregăteşte să sărbătorească două mii de ani de
creştinism? Sînge şi moarte, în numele unei dreptăţi care umblă cu capul spart!
Voinţei lui Dumnezeu, Care ne cheamă la iubire cuminecătoare, i se opune violent
voinţa trufaşă a omului, care se crede buricul pămîntului! Vieţi nevinovate
pier într-un măcel motivat, chipurile, de presupuse imperative „umanitare”! Fiat-ul omului nu mai răspunde
îngerului luminii, ci îngerului întunericului; el nu mai încuviinţează
naşterea, ci distrugerea; nu mai poartă spre ordinea transcendentă a mîntuirii,
ci spre ordinea imanentă a unei lumi dezdumnezeite.
Ar fi oţios să intrăm aici în detaliile politice ale
intervenţiei armate a NATO în regiunea Kosovo. Desigur, Slobodan Miloşevici
este un personaj problematic (os de comunist, roşu în cerul gurii), dar de-acum
nu mai este vorba de arbitrarul unei voinţe dictatoriale, ci de întregul popor sîrb, care-şi apără la unison temeiurile istorice şi
demnitatea statală. Distincţia propagandistică dintre „popor” şi „conducătorii”
lui nu este, în acest caz, decît o minciună sfruntată, îndărătul căreia se
caută o scuză morală pentru un măcel absurd. Desigur, comunitatea
internaţională are dreptul să se îngrijoreze de anumite abuzuri şi să apere
principiile unui larg consens democratic, dar de ce oare această grijă se
manifestă atît de diferenţiat? Conflicte etnice şi teritoriale, presărate cu
abuzuri strigătoare la cer, au avut loc, nu demult, şi-n Cecenia sau în
Transnistria, fără ca NATO să fi intervenit în vreun fel şi fără ca un Bill
Clinton să se fi sinchisit atît, perorînd despre „moralitate” (ce ironie cinică!)
în faţa „naţiunii americane”... E limpede că aici nu mai este vorba de „moralitate”
şi „dreptate”, ci de interese de tip imperialist (politice, economice şi
strategice). Desigur, civilizaţia trebuie apărată, dar cine dă dreptul ca ea să
fie cîrpită cu cadavre, prin mijloacele violenţei vindicative? Barbaria ucigaşă
nu poate fi instrument al civilizaţiei (indiferent cine ar întrebuinţa-o): ea
trebuie desconspirată ca o formă de terorism
organizat în folosul celui mai tare. Politic sau oricum ai privi lucrurile, totul se pierde
într-un hăţiş de contradicţii, peste care tronează, sfidător, Îngerul Morţii...
Creştineşte vorbind (să fie „fundamentalism” acesta?),
nu putem decît să constatăm, cu amară luciditate şi vie îngrijorare, că lumea
noastră a ajuns într-un impas teribil, amintind de profeţiile despre
Antihrist...
În pragul zilei de Buna Vestire, în vremea de
reculegere şi purificare a Postului Mare, cu o săptămînă înainte de Paştele
catolic şi cu două săptămîni înainte de cel ortodox, creştinii se ucid unii pe
alţii, uitînd complet de cele dumnezeieşti, cuprinşi de un fel de demonie
deghizată în retorisme justiţiare, în care „litera” triumfă monstruos asupra „duhului”.
Cu atît mai nedemnă apare atitudinea pro-americană de vierme complexat pe care
a adoptat-o în context (impunînd-o întregii politici a puterii în funcţiune)
preşedintele României, după ce mai deunăzi deplîngea (pozînd în puritate victimizată)…
„mizeria” vieţii politice! Curat murdar, d-le Emil Constantinescu! (Că se putea adopta și o altfel de atitudine au arătat-o pozițiile Poloniei, Cehiei sau Ungariei.)
Iar dacă se va spune că, în fond, li se răspunde
sîrbilor „cu aceeaşi monedă”, cum să ocoleşti întrebarea (ce se cade şi mai
abitir pusă acelor marţafoi politici care fac paradă de „creştin-democraţie”):
e oare creştinismul civilizaţia lui „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”?
Triumful Răzbunării asupra Iubirii nu de la Hristos l-am învăţat... Şi nici
triumful interesului asupra „minimei morale”…
Pe Cîmpia Mierlei (Kosovopolje) Hristos este răstignit
a doua oară – nu doar de cei implicați direct în conflict, dar şi de propria
noastră complicitate morală la
acest spectacol apocaliptic al DREPTĂŢII CARE UCIDE...
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu