5. TAINA SFÎNTULUI MASLU
Sfîntul Maslu este Sfînta Taină prin care cei bolnavi pot
primi tămăduire sufletească și trupească prin ungerea cu untdelemn sfințit și
invocarea de către preoți a harului Sfîntului Duh. De regulă, Taina aceasta se
săvîrşeşte de către şapte sau măcar trei preoți, dar, în împrejurări care nu permit
altfel, poate fi săvîrşită şi de unul singur.
În Episola
Sfîntului Iacov (5, 14-15) avem cel mai clar temei evanghelic al Tainei:
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru
el, ungîndu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței îl va
mîntui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor
ierta lui”. Slujirea mesianică a lui Hristos are și această dimensiune
taumaturgică (vindecătoare), pe care, în plan mistic, se întemeiază Taina
Sfîntului Maslu și ierurgiile (la care ne vom referi ceva mai jos), iar în plan
laic – medicina creștină (al cărei principiu de bază este: „Medicul tratează,
Dumnezeu vindecă”)*.
Pentru săvîrşirea Sfîntului Maslu, se pun pe masă o farfurie
cu făină de grîu (sau grîu pur și simplu) și un vas cu untdelemn (simplu sau
amestecat cu puțin vin roşu), iar împrejurul lor şapte lumînări şi şapte
beţişoare învelite cu vată la un capăt. Preotul se roagă pentru sfinţirea
untdelemnului şi citeşte şapte pericope biblice (Apostol și Evanghelii). După
fiecare citire a Evangheliei, preotul rosteşte o rugăciune pentru vindecarea
bolnavului de neputinţele sufleteşti şi trupeşti, făcînd asupra lui semnul
crucii cu untdelemn, pe frunte, obraji, nări, gură, piept şi mîini.
Untdelemnul este simbolul milei dumnezeiești, dar și al bucuriei și sfințeniei
(cf. Luca 10, 33-34). La sfîrşit, se
citeşte rugăciunea de dezlegare, punîndu-se pe capul bolnavului Evanghelia
deschisă.
La
dorinţa bolnavului (sau a îngrijitorilor lui apropiați, dacă acesta nu este în
deplinătatea conștiinței), Taina Sfîntului Maslu poate fi făcută asupra sa de
mai multe ori, fie în biserică, fie acasă. În tradiția răsăriteană, Sfîntul
Maslu nu este neapărat o pregătire pentru moarte (extrema unctio), nici nu se dă anume și o singură dată în pragul
morții (in articulo mortis); el
împlică nădejdea tămăduirii, care se poate realiza sau nu, după cum vrea
Dumnezeu, Stăpînul absolut al vieții și al soroacelor, supremul „doctor al
sufletelor și al trupurilor”, cum Îl numim în rugăciunile noastre. Pe lîngă
posibila vindecare, Taina Sfîntului Maslu aduce iertarea păcatelor generalizate
(ce, așa cum s-a spus, „nu sînt mai mici fiindcă le face toată lumea”) şi nu
înlocuieşte Taina Spovedaniei. Ba chiar ar fi de dorit ca înainte de Maslu, în
măsura în care condițiile o permit, bolnavul să se spovedească. Se prea poate ca în urma Sfîntului Maslu bolnavul
să nu se vindece, chiar dacă el a participat la slujbă cu toată credinţa şi
smerenia. Aceasta înseamnă că Dumnezeu consideră boala trupului său mai de
folos pentru mîntuirea sa decît însănătoşirea. Dar în nici un caz nu-i va
lăsa sufletul nevindecat, suferinţa lui va afla mîngîiere şi moartea îi va fi
mai uşoară.
În
legătură cu Sfîntul Maslu, circulă în popor superstiţia că acesta „alege”, în
sensul că „ori te vindeci, ori mori”. Nu-i exclus, desigur, ca bolnavul să
moară la puţin timp după slujbă, dacă Dumnezeu se milostiveşte să-i scurteze
suferinţele. E voia şi lucrarea lui Dumnezeu, mai presus de rațiunile
omenești. „Să fim însă siguri – învăța Mitropolitul Gurie Grosu – că Dumnezeu,
la Care iubirea covîrşeşte dreptatea, ne ia cînd socoteşte că e mai bine
pentru mîntuirea noastră, chiar dacă noi nu-I cerem milostivirea; cu atît
mai mult îi va chema la Sine în clipa cea mai de folos sufletului lor pe cei ce
se străduiesc să-I fie fii vrednici şi credincioşi” (Carte de înțelegere a rugăciunilor de toate zilele și a slujbelor
bisericești, ed. 2004, p. 119).
Din
untdelemnul sfinţit care rămîne, din făina binecuvîntată şi puţină aghiazmă
(mică) se fac turtiţe care se coc şi se mănîncă înaintea mesei de dimineaţă.
Bolnavul se poate unge singur, în continuare, cu untdelemnul sfinţit. Acesta
se poate folosi şi la candelă, dar în nici un caz nu se va folosi la prepararea
hranei curente. (Va urma)
Răzvan CODRESCU
* Pentru înțelesul „medicinei
creștine” și activitatea social-medicală în duhul vechilor vasiliade, a se vedea Dr. Pavel Chirilă, Conceptul de medicină creștină – I. Sfînta
Scriptură citită de un medic ortodox, Ed. Christiana, București, 2001, și
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Pr. Dr. Mihai Valică, Spitalul creștin. Introducere în medicina pastorală, Ed.
Christiana, București, 2004 (reed. 2009).
Mai puteți citi pe acest blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu