Astăzi,
3 decembrie, d-l Demostene Andronescu,
ultimul mare poet în viață al temnițelor comuniste, împlinește 90 de ani. 2017
este anul în care i-a apărut a patra ediție a volumului de versuri Peisaj lăuntric și urmează să-i apară,
pînă la Crăciun, a doua ediție a memorialului Reeducarea de la Aiud (ambele la Editura Manuscris din Pitești).
Tot în acest „An comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” a fost decorat cu Crucea Patriarhală. Urîndu-i „La mulți ani!”, postez aici una dintre cele mai frumoase poezii ale sale și ofer link-ul excepționalei emisiuni din 2015 a d-nei Eugenia Vodă. Dumnezeu să-l țină sănătos, iar pe noi să ne facă vrednici de a-i fi
contemporani. (R. C.)
ÎNDOIALĂ
Lui V. Voiculescu
Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este
Pîn’ să mă faci părtaş luminii Tale?
Sau poate tot n-a fost decît poveste
Şi-am colbăit degeaba-atîta cale...
De-atîta vreme urc tîrîş, pe coate
Şi-am smuls în căţărare-atîţi luceferi
Că de-o mai ţine mult urcuşul, poate
Doar cei prea-nalţi să mai rămînă teferi.
Şi-am risipit atîta suflet, Tată,
În rîvna mea neasemuit de mare
Că de-o mai fi s-ajung în cer vreodată
N-o să mai am ce-Ţi pune la picioare.
L-am dat tribut la fiecare vamă,
L-am aşternut pe fiecare treaptă,
Şi-l risipesc-ntruna, dar mi-e teamă
Că la sosire nimeni nu m-aşteaptă...
Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,
Urc muntele cu-nchipuite creste;
Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...
Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!
La multi ani ! Bunul Dumnezeu sa-i daruiasca sanatate! Sunt 15 ani de cand am avut onoarea sa-l cunosc si de fiecare data cand am avut ocazia sa fiu in preajma sa am simtit prezenta unui om deoesebit, distins !
RăspundețiȘtergereRadu Greuceanu
LA MULTI ANI ACESTUI RADU GYR AL GENERATIEI SALE !
RăspundețiȘtergereTocmai i-am cumpărat cartea de poezii. Cred că am s-o învăț pe dinafară!
RăspundețiȘtergere