Aducerea aminte
a trecutului este una dintre condițiile care fac din noi, oamenii, ființe
culturale, nu doar biologice. După cum trecutul a fost trăit, zi de zi, ca
prezent marcat de evenimente de intensitate diferită, comemorarea urmează, ca o
umbră, retrăirea emoțională a acestora.
Memento tragic
Turcii
au procedat cu cinismul indus de Coran (spre control, citez doar două poziții
în care este pe larg argumentat războiul sfînt: cap. 2, vers.190-194, și cap 8,
vers. 13-18; de obicei cuvîntul capitol este prezentat netradus: sura). Au luat din București, de la
Curtea Domnească, familia în captivitate, în Vinerea Mare, iar osînda, după
luni de torturi în temnițele de la Istanbul, s-a efectuat de Sîntă Măria Mare,
ziua de naștere a Domnitorului (împlinea 60 de ani) și ziua onomastică a
Doamnei sale (Maria Brâncoveanu). Au asistat plenipotențiari străini (evident
din țările creștine; istoriografia nu cunoaște vreo notă de reproș, dacă nu de protest).
În fața lui au fost decapitați un boier, Văcărescu, și cei patru fii, de la cel
mai mare la cel mai mic. Trupurile tuturor au fost aruncate în Mare. [...]
Sensul martiriului
Dacă
Brâncoveanu și-ar fi păstrat capul turcindu-se, dacă boierii s-ar fi turcit păstrîndu-și
averile (situația s-a consumat din Egiptul coptic pînă în Albania catolică, de unde
le-au și venit drept căpetenii pașale), Europa secolului al XVIII-lea, recte Austria și Rusia, ar fi avut în
față, pe Carpați, nu descendenți ai romanilor rătăciți quasi bimilenar, ci neofiți islamici care ar fi cîntat cu pasiune „Și-au
plecat olteni la coasă, ilailailaila” = nu există nici un Dumnezeu în afară de
Allah (La ilaha illa Allah, la ilaha illa
Allah – psalmodierea musulmană)...
Ion UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu