Din Duminica Floriilor, care deschide Săptămîna
Patimilor, pînă în Duminica Tomei (numită în popor şi „Paştele cel mic”), care
încheie Săptămîna Luminată, creştinătatea trăieşte toiul timpului pascal. („Ciclul
pascal” se întinde, altminteri, pînă la Rusalii.)
Dacă săptămîna de după Înviere, purtînd
pecetea luminii, este una de binecuvîntată bucurie, cea dintre Florii şi
Înviere, purtînd pecetea întunericului, este una de cernită reculegere şi de
compătimire cu Hristos. Ea se
cheamă Săptămîna Mare sau Săptămîna Patimilor, cînd seară de seară, din Duminica Floriilor şi pînă în Vinerea Mare, au loc în
biserici slujbele numite Denii, în care se face pomenire despre toate prin cîte
a trecut Iisus, de la sosirea Sa în Ierusalim şi pînă la moartea Sa pe cruce.
Numele acestor slujbe de seară provine din limba slavonă, unde cuvîntul are
înţelesul de „veghe” sau „priveghere”*.
Auzind că Învăţătorul este gata să urce la Ierusalim şi ştiind că mai marii
cetăţii Îi puseseră gînd rău, propriii Lui ucenici s-au codit să-L urmeze
într-acolo. Iată însă că Toma Geamănul (Didymos),
unul dintre cei 12, îi îmbărbătează şi pe ceilalţi, zicînd: „Să mergem şi noi
şi să murim cu El!” (Ioan 11, 16).
Drumul Patimilor începe cu Intrarea
Domnului în Ierusalim, cînd poporul care peste cîteva zile Îi va cere
moartea („Să fie răstignit!... Sîngele lui asupra noastră şi asupra copiilor
noştri!” – Matei 27, 23 şi 25) Îl întîmpină
acum cu ramuri de finic şi cu osanale (de unde proverbul: „Cine-ţi strigă azi
Osana, mîine te va răstigni”). Prima denie pascală se ţine chiar în seara zilei
de Florii. Prin post, reculegere şi rugăciune, credincioşii Îl însoţesc pe
Iisus ca şi cînd ar fi ei înşişi martori direcţi la ultimele zile ale vieţii
Lui pămînteşti, pătimind cu El în duh şi murind simbolic păcatului, ca să fie
cu adevărat vrednici de bucuria Învierii.
Intrarea Domnului în Ierusalim (zugrăvită
de obicei în naosul bisericilor) reprezintă împlinirea profeţiei mesianice de
la Zaharia 9, 9-15: Iisus este
imaginea Împăratului, iar Ierusalimul imaginea Împărăţiei (prefigurarea
Ierusalimului ceresc). Numele grecesc al icoanei este Baiophóros (de la báion,
„frunză/ramură de finic”, şi phéro,
„a purta”), căci cei ce-L întîmpină au în mîini stîlpări. În Erminia lui Dionisie: „Cetate şi
dinafară deal; Hristos şezînd pe un asin tînăr şi binecuvîntînd [mulţimea], iar
dinapoi apostolii; şi înaintea lui Hristos un copac sus pe deal, din care
copiii taie ramuri şi le aruncă pe jos [...]. Şi afară de poarta cetăţii –
iudei, bărbaţi şi femei, ţinînd ramuri şi [ducînd] copii în braţe şi pe umeri;
iar alţii, de pe zidurile şi ferestrele cetăţii, privindu-L pe Hristos” (Dionisie
din Furna, Erminia picturii bizantine,
Editura Sophía, București, 2000, p. 112). Se observă că Hristos este înfăţişat
călărind cu ambele picioare de aceeaşi parte a asinului şi cu faţa spre
privitorul icoanei. „Acest mod de a-L zugrăvi pe Iisus contrastează cu
picturile religioase apusene, în care El este, de obicei, reprezentat călărind
cu picioarele de o parte şi de alta a asinului” (Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura
Sophía, Bucureşti, 2005, p. 95).
Răzvan CODRESCU
* Denia este de fapt
slujba Utreniei (slujba de dimineaţă) săvîrşită seara, în ajun, în felul
privegherilor. Dacă privegherile se săvîrşesc în ajunul sărbătorilor
importante, de-a lungul întregului an, deniile se săvîrşesc în numai două
săptămîni ale anului bisericesc: în săptămîna a cincea şi în săptămîna a şaptea
(a Patimilor) din Sfîntul şi Marele Post. Cele două denii din săptămîna a
cincea reprezintă utreniile zilelor de joi şi sîmbătă şi sînt axate pe Canonul cel Mare al Sfîntului Andrei
Criteanul (imnograf din sec. VIII, prăznuit aparte pe 4 iulie), respectiv pe Acatistul Bunei Vestiri (atribuit
Patriarhului Serghie al Constantinopolului, din sec. VII). Deniile din ultima
săptămînă a Postului pascal se săvîrşesc zilnic, din seara Floriilor pînă în
seara Vinerii Mari, cele mai importante fiind socotite cele de joi şi de vineri
seara (numite pe alocuri „denia mică” şi „denia mare”).
------------------------------------------------------------------------
Poate fi procurat și prin internet:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu