Necesara,
singura și adevărata încununare
a
„Anului comemorativ al Patriarhului Justinian
și
al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”
Patriarhia Română a transmis
Centrelor eparhiale „îndemnul de a săvîrşi în ziua de 9 martie, ziua
pomenirii celor 40 de Mucenici, slujbe de pomenire a celor care au pătimit în
timpul regimului comunist ateu, apărînd credinţa în Dumnezeu şi demnitatea
poporului român”.
Data de 9 martie a fost aleasă ca zi
de pomenire a mărturisitorilor care au pătimit sub dictatura comunistă, din
două motive. Primul este acela că „Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al
apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, iar al doilea motiv este
că „Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea
zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada
1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie
2011, precizînd că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători
împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an”.
Într-o interpretare optimistă,
îndemnul transmis de Patriarhie poate fi considerat încă un pas înainte făcut
spre Canonizarea Sfinților Mărturistiori din vremurile comuniste. Asumarea, la
nivelul Patriarhiei, a importanței jertfei aduse pentru credință și libertate
de către mărturisitorii și luptătorii anticomuniști se exprimă de mai mulți
ani, atît prin slujbe de pomenire a celor căzuți în lupta cu comunismul, cît și
prin studii publicate în Ziarul Lumina,
în emisiuni la TV Trinitas și Radio Trinitas, prin cărți publicate și
conferințe publice despre eroii luptei anticomuniste din România siluită de
dictatura comunistă.
Totuși, într-o interpretare
realistă, se poate spune că toate acestea sînt, ca importanță și consistență,
doar umbra a ceea ce ar reprezenta, pentru națiunea noastră creștină,
canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste (prezenți deja în
conștiința românilor sub numele generic de Sfinții Închisorilor Comuniste). Cuvîntul
potrivit pentru a descrie importanța canonizării Sfinților Mărturisitori din
vremurile comuniste este exorcizare.
Într-o societate românească posedată
încă de foști membri ai eșaloanelor 2 și 3 ale Securității și PCR, precum și de
urmașii și acoliții acestora, într-o națiune cu sufletul tulburat fie de vechi
și încă nedispărute mentalități comuniste, fie, mai nou, de toxicitatea
secularizării ateiste și a „corectitudinii politice” importate din spațiul
Uniunii Europene, altfel spus, în haosul demonic în care rătăcim de aproape
trei decenii, proclamarea publică a sfințeniei celor care au fost schingiuiți,
batjocoriți și asasinați în Gulagul din România reprezintă începutul unei adevărate
exorcizări. Aceasta pentru că, prin canonizarea Sfinților Mărturisitori din
vremurile comuniste, Biserica ar oferi exemple sfinte de curaj în
mărturisirea credinței în fața stăpînilor acestei lumi și, totodată, ar
reafirma setul de valori morale în temeiul cărora acești români au acceptat să
renunțe la confortul compromisului și și-au asumat să înfrunte demonul roșu.
În România, importanța canonizării
mărturisitorilor creștini din timpul dictaturii comuniste a fost înțeleasă și
asumată de Biserica Romano-Catolică prin beatificarea și începerea procesului
de canonizare a Monseniorului Vladimir Ghika, fost aristocrat român ortodox
devenit preot catolic, cel care a refuzat să plece din țară împreună cu Regele,
după preluarea puterii de către comuniști, și a decis să rămînă alături de
credincioșii săi și să mărturisească împotriva comunismului, motiv pentru care
a fost arestat la 18 noiembrie 1952, sub acuzația de „înaltă
trădare”, și întemnițat la Jilava, unde a fost amenințat, bătut la sînge și
torturat, plecînd la Dumnezeu în ziua de 16 mai 1954, din cauza
tratamentului bestial la care a fost supus.
Biserica Ortodoxă Română are mii de
Sfinți Mărturisitori torturați și asasinați în închisorile comuniste sau uciși
în luptele de partizani, pe tot cuprinsul țării. Condițiile canonice ale
proclamării lor ca Sfinți ai Bisericii sînt întrunite: există evlavie în rîndul
poporului și al clerului ortodox – chiar mai mare decît pentru unii dintre
Sfinții canonizați de Biserica noastră după 1989 –, există sfinte moaște,
există vindecări minunate prin rugăciunea la acești Sfinți, iar dovezile de
sfințenie din viața acestora sînt nenumărate și temeinic documentate.
Proclamarea la nivelul Patriarhiei Române
a „Anului comemorativ al Patriarhului Justinian și al Apărătorilor Ortodoxiei
în timpul comunismului” este un demers important în asumarea publică, de către
Biserică a jerfei Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste, însă
importanța acestei jertfe pentru istoria și renașterea morală a Națiunii Române
impune să fie depășită abordarea strict academică și birocratică: conferințe
preoțești, ceremonii religioase, simpozioane, publicare de studii și de cărți
etc.
Canonizarea Sfinților Mărturisitori
din vremurile comuniste poate să exprime despărțirea definitivă a Bisericii
noastre de acele momente controversate, de compromis discutabil, din istoria
relației dintre Biserică și dictatura comunistă. Totodată, canonizarea acestor
Sfinți ar exprima un mesaj foarte puternic și clar din partea Bisericii cu
privire la imperativele morale ale timpurilor noastre, refuzul Sfinților
de a colabora cu dictatura comunistă devenind sursă de inspirație pentru
creștinii noștri în a refuza, la rîndul lor, compromisul cu secularizarea
ateistă, cu corupția, cu trădarea de neam și de țară, cu ispita
comportamentelor anticreștine din societatea contemporană.
Rătăcirea României postdecembriste
și eșecul nostru ca Neam și Țară își au originea tocmai în întîrzierea cu care
au fost recuperate și reafirmate valorile creștine în temeiul cărora mii de români
– preoți, călugări, militari, profesori, muncitori, țărani, studenți, elevi
etc. – s-au împotrivit dictaturii demonice a comunismului. România noastră ar
fi fost cu totul alta, dacă figurile demonice ale foștilor membri ai
eșaloanelor 2 și 3 ale PCR și Securității ar fi fost alungate din spațiul
public, din viața politică, din economie, din cultură, din administrația
Statului. Totodată, sufletul Națiunii noastre ar fi fost un suflet plin de
lumina credinței, dacă valorile creștine ar fi fost afirmate cu mai mult curaj
în calea celor care ne-au jefuit și ne-au trădat după 1989.
România anului 2017, „Anul
comemorativ al Patriarhului Justinian și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul
comunismului”, se află la o răscruce de drumuri ale istoriei. Europa așa-zis
unită – acest proiect multiculturalist de inspirație neomarxistă numit Uniunea
Europeană – este într-o criză profundă și nu reușește să se întoarcă spre
Națiunile Europene în numele cărora s-a format. Riscul destrămării acestei unități
precare este mai mare decît oricînd. La hotarele Țării stau într-o așteptare
neprietenoasă vechi dușmani, tînjind după bucăți din trupul țării noastre.
Națiunea Română este dezbinată, trădată vreme de aproape trei decenii de
politrucii care au condus Statul Român și lipsită de forța asumării valorilor
creștine. Numărul românilor scade cu aproximativ două milioane la fiecare
deceniu; pericolul dispariției noastre fizice este unul extrem, dacă nu ne vom
opri de la uciderea pruncilor prin avorturi și de la batjocorirea Tainei
Cununiei.
Doar o ofensivă majoră din partea
Bisericii mai poate să trezească Națiunea noastră din această somnolență
demonică în care s-a scufundat. Canonizarea Sfinților Mărturisitori din
vremurile comuniste dobîndește, în acest context, valențele începutului unei
necesare exorcizări a sufletului românesc. O exorcizare prin care demonii care
ne pervertesc sufletul vor fi alungați, iar drumul nostru în Istorie, spre
Judecata lui Dumnezeu, va fi iarăși un drum alături de Iisus Hristos, un drum
al mîntuirii noastre, ca Neam creștin.
Așteptăm, deci, cu mare nădejde în
Dumnezeu, ca Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să dea poporului român
creștin ortodox vestea cea bună că, în acest an 2017 d. Hr., „Anul comemorativ
al Patriarhului Justinian și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”,
Sfinții Mărturisitori din vremurile comuniste vor începe să fie canonizați și
își vor afla cuvenitul loc, spre pomenire și închinare, în Sinaxarele și
sfintele slujbe ale Bisericii lui Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu