I CAN’T BELIVIU!
SUMARUL BLOGULUI
De la „fenomenul Piața Universității” la „fenomenul Piața Victoriei”
Pe una dintre pancartele inteligente din Piața Victoriei
(au fost și destule neinteligente) am putut citi: I CAN’T BELIVIU, adică nici nu pot fi ca tine
(Liviu), nici nu te mai pot crede pe cuvînt. După toată prestația postelectorală,
despre asta este vorba pînă la urmă...
Mai mulți cititori
ai blogului mă iscodesc cu privire la umila mea părere despre evenimentele încă
în curs pe scena publică românească. Aleg aici formularea unuia dintre ei: „Dumneavoastră
ce credeți, domnule Codrescu? Protestele trebuie continuate după abrogarea
Ordonanței 13?”. Interesul prioritar nu este pentru ceea ce a fost, ci pentru
ceea ce urmează.
Mă încumet să
răspund (oricît de puțină greutate ar avea „vocea” mea, cu totul marginală): Fără doar și poate!
Ordonanța în sine n-a
fost decît factorul declanșator și decît unul dintre aspectele problemei grave
cu care ne confruntăm. Aspectul cel mai periculos este tendința dictatorială
adusă de Liviu Dragnea. S-a făcut un prim pas, dar lucrurile trebuie duse pînă
la capăt: guvernul care a creat această situație trebuie să plătească, iar
păpușarul lui trebuie pus la punct și oprit să mai recidiveze în acest spirit
și pe această linie. Și trebuie multă vigilență ca nu cumva ceea ce s-a abrogat prin Ordonanța 14 să fie reintrodus ulterior pe cale parlamentară, prin votul majorității pesediste.
Sigur, păstrînd
regulile democrației, PSD-ul, legitimat electoral, nu mai poate fi înlăturat
altfel decît prin alegeri (iar cine îl conduce e problema lui internă). Poate fi însă determinat, prin presiunea străzii, a
medierii prezidențiale (bine că la Cotroceni e Iohannis și nu Ponta!) și a opoziției parlamentare (atîta cîtă este), să-și
vadă lungul nasului și să ofere varianta unui guvern decent în locul butaforiei
guvernamentale instrumentate de Liviu Dragnea în interes personal (ca să-și
salveze pielea de penal și să-și satisfacă visul bolnav de putere
discreționară, bazată pe șmecherie și populism). Cu toată lipsa lui de mari
conștiințe și competențe, PSD-ul are totuși resursele de a da un prim-ministru
și o echipă guvernamentală cu un mai mare grad de autonomie, credibilitate și
eficiență, în măsură să răspundă cît de cît atît exigențelor interne, cît și
celor internaționale (de care – fie că ne place, fie că nu – nu putem să facem
abstracție).
România trăiește
acum dramatic confruntarea dintre majoritatea reală (întruchipată în
protestatarii anticomuniști din Piața Victoriei, de pe tot cuprinsul urban al
țării, dar și din diaspora) și majoritatea fictivă rezultată din absenteismul electoral de pe 11
decembrie (întruchipată de mîna de pensionari care s-au dus să ceară la
Cotroceni demisia lui „Iohanis”), dar întrebuințată ca pretext legitimant de o
clică politică lipsită de scrupule și lacomă de privilegiile puterii. În aceste
condiții, strada se cade să continue ce a început, dar atentă să nu se lase
manipulată de alte forțe impure, ci de a păstra linia demnității civice, a
exigenței morale și a caracterului pașnic, precum și o anumită unitate sau
solidaritate „cu prioritate de dreapta” la care s-a ajuns după atîta păgubos
război româno-român. De partea cealaltă, o putere exercitată rezonabil va
depăși și impasul conflictual cu președinția, va asigura și o atmosferă publică
respirabilă, cel puțin pentru perioada imediat următoare. Iată cam ce și cît poate revendica „strada” în mod legitim, pînă la viitoarele alegeri (în logica antipatică a democrației). Și ce n-ar trebui să rateze în nici un caz. Mai mult decît atît mă tem că ar fi, în contextul imediat, o imprudență foarte primejdioasă. (Îmi cer iertare: e poate o teamă de om bătrin...) Exaltarea (pînă la un punct firească) nu trebuie să ne ducă nici la supraevaluarea de sine, nici la subestimarea adversarului (care e abject, parșiv și chiar mai puternic decît pare). Eradicarea generală a „ciumei roșii”, pe care n-am reușit-o în 27 de ani, cere altă durată, alte căi și alte mijloace...
În fine, esențial
este să nu se cedeze diversiunilor mediatice și să nu se piardă de sub picioare
realitatea de dragul ideologiilor. Modestul meu apel general este unul la
constanță, luciditate și măsură. Și la o democrație înțeleasă și manifestată,
măcar în ceasul al unsprezecelea, ca reală demofilie.
Dincolo de orice aparențe, poporul nu caută să aibă puterea, ci dragostea celor puternici/împuterniciți (pe care n-a ajuns încă s-o simtă în acest început de veac și de mileniu – nici dinspre stînga, nici dinspre dreapta).
Puțină dragoste face mai mult decît toate promisiunile electorale. Și e sigur
„slăbiciunea” care-I place și lui Dumnezeu.
Răzvan CODRESCU
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Vă recomand să citiți, pe Platforma ROST, și textul de ieri al d-lui Bogdan Munteanu (Germania), „Demnitatea unei națiuni”.
„Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte...!”
Comisia Europeană
a validat o iniţiativă
pentru familia tradiţională
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Am primit și dau mai departe...
Comisia Europeană
a validat o iniţiativă
pentru familia tradiţională
Referendumul pentru familie din România, departe de a fi o iniţiativă extremistă sau homofobă, are corespondenţe la nivelul Uniunii Europene. Mai exact, „Mum, Dad and Kids” este o iniţiativă cetăţenească ce aşteaptă încă pînă la data-limită, 3 aprilie, strîngerea numărului necesar de semnături pentru a putea intra în discuţia forurilor superioare europene. Iniţiativa cetăţenească europeană este, conform paginii oficiale a Comisiei Europene, un fel de referendum: o propunere semnată de cel puţin UN MILION de cetăţeni poate deveni parte a politicii europene, prin apelul adresat Comisiei de a face o propunere legislativă. Cu alte cuvinte, dacă un milion de oameni – nu trei milioane, ca în România – semnează o asemenea petiţie, măsurile propuse în ea pot deveni lege comunitară. „Mud, Dad and Kids” este o iniţiativă cetăţenească validată de Comisia Europeană, care propune adoptarea de către Europa a următoarei definiţii a familiei: „Căsătoria este uniunea durabilă între un bărbat şi o femeie, iar familia se bazează pe căsătorie şi/sau pe urmaşi”.
Toate detaliile despre această iniţiativă pot fi găsite la adresa http://www.mumdadandkids.eu/, unde puteţi de asemenea să semnaţi electronic în favoarea ei.
După cum se vede, iniţiativa Coaliţiei pentru Familie nu este o manifestare izolată şi retrogradă, cum încearcă să o prezinte oponenţii, ci o poziţie recunoscută şi acceptată la nivel european. Mai mult decît atît, pentru forurile superioare ale UE este nevoie de un număr de trei ori mai mic de semnături decît cele adunate în România pentru ca o asemenea iniţiativă să poată deveni propunere legislativă.
Toate detaliile despre această iniţiativă pot fi găsite la adresa http://www.mumdadandkids.eu/, unde puteţi de asemenea să semnaţi electronic în favoarea ei.
După cum se vede, iniţiativa Coaliţiei pentru Familie nu este o manifestare izolată şi retrogradă, cum încearcă să o prezinte oponenţii, ci o poziţie recunoscută şi acceptată la nivel european. Mai mult decît atît, pentru forurile superioare ale UE este nevoie de un număr de trei ori mai mic de semnături decît cele adunate în România pentru ca o asemenea iniţiativă să poată deveni propunere legislativă.
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
21 comentarii
21 comentarii:
@ Anonim (nepostat)
Înjurați foarte plastic (și în piață, sau numai on-line?), pesediștii v-ar invidia.
În ce mă privește, am judecat și eu cît mă duce mintea. Se prea poate să mă înșel (cum ar trebui să admiteți că v-ați putea înșela și dvs.). Rămînem martori amîndoi - și la ce-a fost, și la ce va mai fi. N-ar trebui să ne supărăm așa unii pe alții numai pentru că nu putem gîndi toți la fel. Bine măcar că ne-ncape aceeași baricadă!
Cu alte cuvinte, ce ne dorim este sa nu mai fim condusi - furați atât de deșănțat. Cam joase totusi pretențiile.Sperăm ca P SD sa aducă niste canalii mai cu stil. Buna platformă in jurul careia se recladeste unitatea națională. Încurajatoare si dătătoare de speranțe.
@ Ștefan
Nu e vorba de ce ne dorim din ce trebuie, ci de ce ne dorim din ce se poate pentru început, pe cale strict democratică (căci și strada se vrea democrată, și Europa ne vrea democrați, iar puterea actuală tot prin democrație s-a impus, pentru păcatele noastre!). Dacă vom cîștiga această bătălie, ne sporim însă considerabil șansele de a cîștiga la un moment dat și războiul intern (care durează din 1990 încoace), chiar pe mîna unei democrații consolidate. Mi-ar plăcea și mie să nu fie doar niște mișcări de stradă, ci o revoluție (adevărata și marea revoluție, pe care să nu ne-o mai fure nimeni, nici dinăuntru, nici din afară), dar avem oare resursele și datele necesare pentru asta? Mie mi se pare, cu neplăcere, că nu. Le-am putea avea în cîțiva ani de veghe constructivă, în măsura în care vom păstra unitatea și patosul comunitar. Altminteri riscăm, cum am mai pățit-o, să cădem din lac în puț.
„Comportamentul coalitiei PSD-ALDE a generat revoltă și indignare. Opoziția parlamentară PNL-USR vrea să exploateze această situație. Presedintele Iohannis (ales cu 6,2 milioane de voturi din cei 18,2 mil. alegători - adică 34%) se va adresa mâine Parlamentului. Aștept de la cel mai înalt reprezentant al statului să militeze pentru rațiune și UNITATE națională. Dincolo de jocurile politicianiste (ale unora și/sau altora). Încă nu e (prea) târziu. Vom vedea.”, a scris Marian Munteanu pe Facebook.
Atentie: pe masura ce numarul manifestantilor scade, manifestatiile devin mai vulnerabile si mai usor de suspectat de manipulare! Asa s-a intamplat pe vremuri si cu Piata Universitatii (care nu mai era in vara ce fusese in primavara). Trebuie facut efortul a se iesi in continuare in numar semnificativ, pentru ca altfel totul se va fasai. Sa nu ne lasam acum, pentru ca, daca ne lasam acum, nu vom mai avea poate multa vreme un context atat de favorabil, iar caracatita se va reface pe nesimtite. Si sa nu ne bazam prea mult pe politicienii din opozitie: ei au interesele si ascultarile lor, iar unii din ei nu sunt mai breji decat cei pe care ii contesta acum!
Strada poate fi usor folosita ca unii sau altii si isi faca mendrele, cum s-a intamplat si dupa Colectiv. Trebuie si insistenta, si vigilenta. Sunt de acord cu ultimul comentator.
Abrogarea Ordonanței „de urgență” și eventuala cădere a cabinetului Grindeanu s-ar putea să însemne mai puțin decît ne-ar plăcea să credem, dar, conjugate, pot reprezenta un element psiho-moral important pentru viitorul „reacțiunii”. Dacă guvernul nu pică, iar revizuirile Codului penal se strecoară cu binișorul prin Parlament pînă la Paști, atunci nu vom fi făcut, cu toată această sublimă mobilizare stradală, decît să adăugăm un nou capitol la lunga istorie românească a... „aflărilor în treabă”. Ceea ce a fost pînă acum nu poate fi împlinit decît prin ceea ce mai trebuie să vină. Dacă nu mai vine nimic, atunci ne merităm soarta. Iar capacitatea reactivă a „societății civile” se va inhiba în mare măsură. Să ne ajute Dumnezeu să nu se întîmple așa.
Cativa ani de veghe constructivă...unitate si patos comunitar... Singurele momente care îmi vin in minte de unitate si patos sunt 1918 si 1989. Iar anii de veghe...pe vremea lui Stefan Voda ? Țara ca soarele sfant de pe cer pare mai departe ca oricand si noi ne aprindem smartphone-urile ca sa luminam dezastrul. Stiu ca sună defetist, dar tare mi-e teamă ca e doar realitatea seacă cu gustul ei amar.
@ Cristina (nepostată, la cerere)
E o realitate că trăim vremuri în care oamenii sînt tot mai puțin dispuși să se lase sfătuiți (fiecare... știe el mai bine decît oricine altcineva). Sau uneori se prefac că se lasă sfătuiți, dar numai de cei de la care știu (sau presupun) că vor auzi numai ce vor sau le place să audă. Sfătuitorul agreat este mai degrabă „yesman-ul” propriei lor deșteptăciuni („Ți-am spus eu?”, „Așa mă gîndeam și eu” etc.). Ce-i drept, nici autoritatea potențialului sfătuitor nu mai e, de regulă, cea de altădată (moral, intelectual, profesional etc.). De aceea, nu-i indicat să fii prea „sfătos”, oricît ai fii de bine intenționat. Riști să devii mai antipatic decît ești sau ai merita să fii. În general, nu mai avem loc unii de alții de deștepți ce sîntem. Iar că lumea se duce de rîpă e vina oricui altcuiva... în afară de fiecare dintre noi!
Vremea nu prea ține cu protestanții.
@ Anonim 5:59 a. m.
Bănuiesc că ați vrut să spuneți: cu protestatarii. Ăsta da un comentariu! Să nu încercați niciodată să ieșiți din anonimat!
@ N. C. (nepostat)
Pentru că îmi cereți să fiu sincer, sincer vă răspund: în afară de titlul „Unii cu vuvuzeaua, altii cu cucuveaua”, micul dvs. articol e prost scris și plin de afirmații fără acoperire. Nu văd cine vi l-ar publica.
Să i-l trimită domnului Șușară, poate i-l pune la ezpoziția creativității stradale. Cât despre episodul cu cucuveaua din poarta Cotrocenilor (psihanalizabil, cred), ar putea fi tratat sub titlul: „Oligofrenia salvează România!”.
Domnule Codrescu, altadata criticati aspru democratia, iar acum vad ca sunteti foarte preocupat de respectarea cadrelor ei...
@ Corneliu
Aici nu mai este vorba de ce cred eu în principiu, ci de evaluarea unei situații concrete, care nu poate fi făcută în mod realist decît în funcție de datele imediate.
Pe de altă parte, eu nu sînt împotriva oricărei idei de democrație, ci împotriva democrației radicalizate ideologic în lumea contemporană și prefăcute în sistem demagogic de manipulare cetățenească. Democrația are, fără îndoială, și laturile ei dezirabile, iar ideea nu ar fi neapărat de a aboli democrația, ci de a o ameliora calitativ, salvînd-o de propriile ei excese (generatoare de haos axiologic și de impostură la toate nivelurile), și mai ales de triumful cantității asupra calității (în logica perversă a „sufragiului universal”). Cînd unul ca Florin Iordache poate ajunge ministru într-un cadru democratic - ca să iau un exemplu la ordinea zilei -, atunci e clar că democrația are o problemă...
Bănuiesc că sunteți foarte încântat de discursul Președintelui în Parlament...
@ Anonim 10:01 a.m.
Încîntat nu, dar satisfăcut. Cred că în tot contextul postelectoral (de la cazul Sevil Shhaideh la Ordonanța 13) a reacționat rezonabil și și-a făcut nemțește datoria. N-am fost să-l votez, dar, dacă l-aș fi votat, nu mi-ar fi fost rușine (cum mi-a fost după ce m-am dus și l-am votat pe Emil Constantinescu).
Ce parere aveti de punctul de vedere al lui Marian Munteanu de la B1 tv?
@ Anonim 6:46 a. m.
În general, pertinent și bine cumpănit (poate cu excepția unor afirmații privitoare la președintele Iohannis, care are fără îndoială minusurile lui, dar și plusuri pe care e nedrept să le trecem cu vederea, dînd apă la moara mîrlei pesediste). E corectă și diagnosticarea neomarxismului liberal, însă cu nedumerirea că severul critic de azi al acestuia nu se dăduse înapoi, în urmă cu doar cîteva luni, să se înhăiteze cu el și să-i cînte în strună... Sper că M. M. va răspunde el însuși semnificativ, cu Alianța sa încă neînțărcată, imperativului construcțiilor instituționale, ca temei sine qua non al ieșirii din politicianismul stîngist și al unui nou pariu pe democrație (fatalitatea în care ne împotmolim mereu). În orice caz, lui M. M. i-ar fi stat mult mai bine în Parlamentul României decît întregii opoziții actuale la un loc.
Oare nu ar fi trebuit insistat mai mult pe implicarea serviciilor secrete?
@ Anonim 8:02 a.m.
În privința aceasta terenul e foarte alunecos și e bine că problema a fost măcar semnalată. Fenomenul stradal a avut - are - însă o latură însemnată de puritate civică și morală, iar ea trebuie pusă prioritar în evidență (și numai din ea va ieși - dacă va ieși vreodată - primenirea sănătoasă de care avem nevoie). Altminteri, imixtiuni impure au fost, sînt și vor fi întotdeauna, căci asta este istoria și lumea în care trăim („civitas terrena sive diaboli”).
@ M. G. (nepostat, la cerere)
Nu-i poți înfrunta pe toți adversarii deodată, nici nu poți, de regulă, cîștiga războiul dintr-o singură bătălie, mai ales cînd forțele tale nu sînt tocmai zdrobitoare. Trebuie să ai înțelepciunea și răbdarea de a-ți înfrunta adversarii pe rînd, existînd și o anumită abilitate strategică de a te folosi conjunctural, pe cît posibil, de adversarul mai mic împotriva adversarului mai mare. Concretizînd, strada e oarecum firesc ca deocamdată, deliberat sau doar instinctiv, să se folosească de cei dispuși s-o sprijine în revendicările ei, chiar dacă nu se simte întru totul solidară cu pozițiile sau interesele lor. Sigur că există și riscuri în toate acestea, dar... „a la guerre comme a la guerre”.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire