HOMO ECONOMICUS CHRISTIANUS (VI)

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

  

Talantul unui om leneș 

Dacă ar fi să ne conformăm fișei postului, omul cu un singur talant nu e de acuzat. El își îndeplinește corect sarcina. Un talant a primit în grijă, un talant întoarce stăpînului. Omul nostru se duce și îl îngroapă în pămînt, nu riscă să-l înmulțească, el fuge din start de responsabilitate și de eventualele consecințe ale păstrării talantului în propria vistierie sau casă. În plus, pare să nu aibă nici o pasiune față de sarcina dată. Nu simte nimic pentru slujba sa ori pentru munca depusă, nu-și personalizează îndemînarea și talentul în gestionarea talantului. 

„Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai răspîndit și, temîndu-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pămînt; iată, ai ce este al tău. Și răspunzînd stăpînul său, i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am răspîndit?” (Matei 25, 24-26).

Lenea este simțită ca o stare inofensivă și inactivă. Credem că, sub pătura lenei, omul nu poate să-și facă și nici să facă rău. Omul leneș pare să aibă o cumințenie imună la păcate și virtuți. Cine nu muncește, nu greșește, ar spune o vorbă vrednică. 

Credem că doar stările de somn și oboseală sînt printre cauzele consacrate ale lenei. Se spune că omul leneș nu se poate scula de dimineață. El nu poate deranja decît prin intensitatea sforăitului.  

În pilda talanților, omul care primește un singur talant pare să nu aibă spirit antreprenorial, în rest pare un om serios. El este un om cuminte, prudent, în aparență nu riscă nimic de frica stăpînului. 

„Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant…” 

Dar, omul cuminte și prudent nu așteaptă să i se ceară explicații. Se apropie de stăpîn, inofensivul devine ofensiv, pune anestezie în vîrful săgeții. Vine cu tupeu, acuzîndu-l pe stăpîn, cu o oarecare uzanță de curtoazie. 

„Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai răspîndit și, temîndu-mă…” 

Omul cu un singur talant demonstrează, abuzînd de etică, faptul că îi era teamă nu doar de exigența, ci și de incorectitudinea sau legalitatea îndoielnică a faptelor stăpînului. Omul cu un singur talant se ferește de complicații, stă în banca lui. Deși îl cunoaște pe stăpîn la fel de mult ca și ceilalți, evidențiază doar partea cea rea a acestuia. 

Dar și stăpînul îl cunoaște destul de bine, din acest motiv îi încredințează un singur talant. Dacă ar fi să ne conformăm fișei postului, omul cu un singur talant nu e de acuzat. El își îndeplinește corect sarcina. Un talant a primit în grijă, un talant întoarce stăpînului. 

„… m-am dus de am ascuns talantul tău în pămînt…” 

Omul nostru se duce și îl îngroapă în pămînt, nu riscă să-l înmulțească, el fuge din start de responsabilitate și de eventuale consecințe ale păstrării talantului în propria vistierie sau casă. În plus, pare să nu aibă nici o pasiune față de sarcina dată. Nu simte nimic pentru slujba sa ori pentru munca depusă, nu-și personalizează îndemînarea și talentul în gestionarea talantului. 

„Îndată plecînd cel ce primise cinci talanți, a lucrat cu ei și a cîștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a cîștigat încă doi” (Matei 25, 16-17). 

Ceilalți doi oameni au muncit în această perioadă, ba, mai mult, s-au apucat „îndată” de înmulțirea lor. Omul harnic ia timpul de coarne și îl folosește, omul leneș „s-a dus” pierde vară pînă-n seară, să-și îngroape singurul talant. Cît timp pierdem căutînd așternutul somnului cel de moarte, cîte talente de înălțare irosim meditînd la monumentalul loc de îngropare?! 

„Iar cel care primise un talant s-a dus, a săpat în pămînt și a ascuns argintul stăpînului său” (Matei 25, 18). 

Deși i se încredințase și lui o parte din avere, fie și un singur talant, pe bază de încredere, omul viclean și leneș sapă în pămînt, mortificînd și bruma de valoare și șansă care i se mai tolera. Ascunzînd argintul, își ascunde de fapt competența în viclenie și specializarea în lene. Nefăcînd lucrurile transparent și la lumină, cu talantul îngropat și-a cîștigat moartea. 

Talantul tău arată o fugă de responsabilitate și colegialitate și o oarecare silă, o muncă forțată, aparent corectă, dar superficială. Talantul tău arată o nepăsare față de personalitatea stăpînului, față de încrederea pe care acesta o acordă celor trei, natura muncii depuse, climatul locului de muncă. Omul leneș nu are un spirit de proprietate de bun-simț asupra lucrului bine făcut, nu-i pasă de finalitatea muncii depuse.

Talantul nu este păstrat în condiții ambientale normale, ci doar de securitate aparentă. Omul cu un singur talant muncește doar pentru salariu, nu are inițiativă, pasiune, dăruire. Stăpînul pare să secere unde nu a semănat, dar față de slugi nu este exagerat, deoarece dă „fiecăruia după puterea lui”, este un șef de treabă.

Sarcina primită îi este ușoară, stăpînul se pare că știe să gestioneze bine încărcarea cu task-uri pe angajat. El are o oarecare pretenție, știe că omul cu un singur talent poate mai mult, are în stare latentă și anumite calități umane și profesionale, de aceea îi cere socoteală.

Paradoxul acestei pilde cu un om cuminte, un leneș conștiincios am putea zice, un simplu salariat care-și vede de treaba lui, respectă orele de program și sarcina corectă apare atunci cînd stăpînul îl cataloghează ca fiind viclean și leneș. Cu alte cuvinte, dacă mă știai cum sînt ca stăpîn, îmi cunoșteai exigențele și chiar anumite excese, de ce te eschivezi, de ce fugi de minima responsabilitate?! Ceilalți doi sînt numiți credincioși și vrednici.

Pilda aceasta, nefiind în registrul unui meeting, ci în minuta Împărăției Cerurilor, arată că omul leneș nu e așa de inofensiv pe cît pare, iar lenea este doar efectul unor patimi și conflicte. Lenea nu este o stare singulară, merge mînă în mînă cu viclenia.

În măreția și bunătatea lui Dumnezeu, omul cu un singur talant se poate bucura de Împărăția Cerurilor doar dacă renunță la viclenie și lene. Lenea nu este periculoasă și nu contagiază prin lene, ci prin păcatele generate sau generatoare: invidia, trădarea, bîrfa, frica de decizie, superficialitatea, lipsa de omenie și profesionalism.

„… iată, ai ce este al tău…” 

În această exprimare, vulgaritatea fină a repulsiei omului viclean și leneș nu arată doar eliberarea de grijă, ci invidia față de bogăția celuilalt. Aici apare o teamă împletită cu invidia. Teama de stăpîn este generată mai întîi de lipsa de profesionalism și de pierdere a confortului slujbei. Încredințîndu-i-se un singur talant, în mod cert a avut în trecut sarcini mult mai ușoare decît colegii care primiseră doi și cinci talanți. 

Frica și neputința de a întreprinde o activitate determină invidia față de om, de munca și lucrul său. El își asumă doar păstrarea talantului pentru stabilitatea (păstrarea) locului de muncă. Un talant îngropat în pămînt putea să se deterioreze, dar pe omul viclean nu îl interesează calitatea și rezultatul muncii depuse. Nu este talantul lui, nu-i pasă de rugină.

Omul viclean și leneș este totuși un tolerat și un norocos într-un astfel de mediu. Colegii săi pot mai mult, dar și fac mai mult. Fiind leneș, el încearcă să se descurce și nu poate altfel decît uzînd de protocolul lingușitor al vicleniei.

La venire, stăpînul nu stă mult pe gînduri în a-l cataloga, sigur îndeplinise cu succes atributele vicleniei și lenei și cu alte ocazii. Lipsa de profesionalism sau experiența modestă sînt înțelese de la început, primește după puterea lui. Ceea ce nu mai acceptă stăpînul este lipsa de omenie și pentru aceasta îi decide soarta.

O astfel de pildă necesită multă analiză economică și resurse umane. Avem multă economie în cuvintele Domnului Iisus Hristos, fapt care dovedește că economia ca artă a bogăției are principii frumoase, dacă se pun în practică prin mai mult suflet decît minte.

Pilda este de actualitate pentru noi toți, cu salarii mari sau mici, cu o carieră frumoasă sau cu slujba pentru pîinea copiilor. Indiferent de crize și crizați, viclenia și lenea nu justifică un context nefavorabil, condițiile de muncă și remunerație. Viclenia și lenea arată doar lipsa de omenie, pentru că stăpînul tolerant cu capacitatea modestă a omului viclean și leneș a avut multă omenie și încredere.

Stăpînul aspru este totuși om bun, plătește încrederea cu un talant de argint strălucitor. Omul viclean răsplătește încrederea stăpînului cu o monedă proprie: un talant dezgropat, poate intact fizic, dar irevocabil uzat moral. 

Cosmin STOICA

Mai puteți citi pe acest blog:

* Cosmin Stoica: Homo economicus christianus (I)

* Cosmin Stoica: Homo economicus christianus (II)

* Cosmin Stoica: Homo economicus christianus (III)

* Cosmin Stoica: Homo economicus christianus (IV)

* Cosmin Stoica: Homo economicus christianus (V)