O DEDICAȚIE LIRICĂ: AMICULUI I. P.
SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
Nici vorbă că prostia n-ar durea,
dar nu e prostul cel pe care-l doare,
ci-i lumea îndelung pătimitoare
de-atîția proști cîți trage după ea!
N-o fi prostia boala cea mai rea,
dar care alta o întrece oare,
sau ar putea cu ea să se măsoare,
la cît atîrnă-n cumpănă de grea?
Cu proști, dar mulți e lumea-mpestrițată,
statornici în serena lor prostie,
ce n-o să-i doară neam și niciodată,
încît că-s proști nici n-ar putea să știe,
dar vai de cei mintoși, căci or să-i poarte
doar ei prostiei crucea, pîn’ la moarte!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire