SUMARUL BLOGULUI
MARIAN
MUNTEANU, CANDIDAT PNL
Postul Mare se
apropie pe nesimţite de sfîrşit şi parcă dinadins în jurul nostru se întîmplă
lucruri care să ne distragă atenţia de la calea lui şi de la ţinta finală,
Învierea Domnului. Unul dintre evenimentele care au pus pe jar societatea românească
are calitatea unei furtuni într-un pahar cu apă. Marian Munteanu este noul
candidat al PNL la primăria capitalei. Lovitură de imagine sau greşeală de
strategie? Evoluţie a doctrinei sau pur oportunism? Renaşterea în politică a
ideii naţionale sau metisaj nefast? Acestea sînt întrebările care ar trebui să
se pună în contextul dat. În loc de ele, pestriţa noastră lume românească a dat
în clocot şi se întrece în entuziasme facile sau revolte comandate de codul
corect politic. Vom încerca să analizăm toate aceste poziţii pe rînd, pentru a
putea trage o concluzie, fie ea şi provizorie, a evoluţiei politice pe care
mişcarea făcută de PNL şi de Marian Munteanu ar putea-o aduce.
Am avut dintotdeauna o mare nedumerire legată de noţiunea de societate civilă.
Am citit de-a lungul anilor tot felul de publicaţii care pasămite reprezentau
punctul de vedere al societăţii civile, am fost la gale ale societăţii civile,
am văzut candidaţi ce-şi asumau apartenenţa şi reprezentarea aceleiaşi
societăţi. Dar ce este şi cu ce se ocupă societatea civilă, nu am reuşit să
pricep. Spun toate acestea pentru că susţinătorii lui Marian Munteanu sînt de
părere că au în el un prim candidat din partea societăţii civile, în timp ce
detractorii lor strigă scandalizaţi că nu poate fi vorba de aşa ceva şi că de
fapt ei sînt societatea civilă. Mă voi opri un pic la aceştia din urmă.
Tot omul cu convingeri de stînga – sau de pseudo-dreapta – se declară
astăzi revoltat. Nu se pune nici o clipă în discuţie substanţa programului lui
Marian Munteanu, nici oportunitatea opţiunii PNL de a-l sprijini, ci se insistă
repetitiv pe tema „legionarismului” fostului lider al Ligii Studenţilor şi a
ameninţării pe care ar reprezenta-o pentru democraţie. Avangarda este
reprezentată de Alina Mungiu-Pippidi, probabil cel mai toxic personaj public
din România ultimilor douăzeci de ani, preoteasă fanatică a tuturor formulelor
stîngiste anticreştine şi antinaţionale, iar în urma ei vine tot alaiul compus
din GDS, ziariştii de la Hotnews, balansînd elegant între neoliberalism şi
poliţie a gîndirii, anticomunistul de extracţie comunistă Vladimir Tismăneanu,
bufonul politic Călin Popescu-Tăriceanu şi, în cele din urmă, cu voia
dumneavoastră, micile trompete ale neomarxismului, din categoria Costi Rogozanu
şi Remus Cernea. Atenţie: nu contest soliditatea argumentelor unora dintre cei
care se opun candidaturii lui Marian Munteanu din partea PNL. Ceea ce intră
aici în discuţie este argumentaţia celor sus-menţionaţi şi a altora ca ei.
Pentru cei care nu-şi amintesc, Marian Munteanu a fost preşedintele Ligii
Studenţilor şi unul dintre liderii Pieţei Universităţii din 1990. Indiferent de
parcursul lui ulterior, imaginea lui de
la balconul Universităţii va rămîne un simbol permanent al luptei pentru
libertate, într-un moment în care Ion Iliescu şi FSN încă mai puteau guverna
discreţionar, folosind inclusiv represiunea violentă, surzi la orice voci din
opoziţia internă sau externă. Astăzi toată lumea îşi revendică apartenenţa la
fenomenul Piaţa Universităţii. Pînă şi Victor Ponta a avut neasemuita
obrăznicie de a susţine că a fost unul dintre participanţii la proteste. Mulţi
dintre ziariştii care astăzi ţipă împotriva lui Marian Munteanu au scris în
favoarea protestatarilor. Doar că au făcut-o din redacţiile lor călduţe sau de
peste mări şi ţări, unde trăiau eventual la adăpostul unor burse generoase.
Munteanu, în schimb, şi-a asumat opţiunea pînă la capăt. A fost la un pas de
moarte, linşat practic de minerii („minerii”?) lui Iliescu, a stat în comă şi
şi-a revenit cu greu. Chiar nevrednic să fi fost, sacrificiul său a fost unul
dintre cele care au conferit legitimitatea supremă – stropită cu sînge – uneia
dintre marile mişcări anticomuniste din fostul lagăr comunist. Cei care-i
lipesc astăzi lui Marian Munteanu eticheta de extremist nu suflă un cuvinţel
despre această parte a biografiei lui.
Imediat după ce şi-a revenit cît de cît, Marian Munteanu a lansat proiectul
– eşuat – al Mişcării pentru România, o construcţie politică de dreapta, cu
accentul pus pe creştinism şi iubirea de neam. Aici începe istoria atacurilor
în baza acuzaţiei de legionarism. Şi minciunile curg rîu. Scrisoarea adresată
pe atunci de Munteanu membrilor şi simpatizanţilor mişcării legionare ar fi o
probă concludentă. Detractorii citează trunchiat. „Sîntem unde ale aceluiaşi rîu”
este una dintre frazele incriminate, care ar dovedi continuitatea între
legionarism şi Mişcarea pentru România. În general, omul nici nu citeşte mai
departe. Însă o analiză onestă a conţinutului scrisorii scoate la iveală faptul
că Marian Munteanu face distincţia clară între mişcarea legionară ca fenomen
spiritual şi forma ei politică, fără a se revendica din nici una dintre acestea
două. Afinităţile ţin doar de ataşamentul faţă de neam mărturisit iniţial de
iniţiatorii Legiunii şi pe care Marian Munteanu îl priveşte în continuarea unor
manifestări similare, pe linia lui Horea, Cloşca şi Crişan, a lui Tudor
Vladimirescu, Bălcescu sau Avram Iancu. Este lesne de înţeles că vorbim aici
despre personalităţi de diverse orientări politice – uneori opuse – a căror
unică trăsătură comună este, în viziunea autorului scrisorii incriminate, ideea
naţională. Se poate discuta mult şi bine despre coerenţa teoretică a
argumentării, însă pînă atunci din text reiese că Mişcarea pentru România nu
este nicidecum o copie sau o urmaşă a mişcării legionare. Poate singurul lucru
de care se pot plînge contestatarii este că Marian Munteanu nu exclude o
colaborare cu foştii membri sau cu simpatizanţii Legiunii, însă doar pe liniile
trasate de el, în forma politică pe care o socoteşte ca rodul frămîntărilor
propriei generaţii.
În ceea ce priveşte poziţia actuală a lui Marian Munteanu, aşa cum o
reflectă proclamaţia Platformei Civice „Alianţa Noastră”, nici aici nu găsim
urme de xenofobie, neofascism, antieuropenism şi toate celelalte marote agitate
de scriitorii de casă ai corectitudinii politice. Finalul documentului este cît
se poate de limpede: „Se impune, așadar,
să acționăm – prin toate mijloacele legale, democratice și non-violente –
pentru a determina adoptarea acelor măsuri politice și administrative apte să
asigure României locul ce i se cuvine în familia euroatlantică și în
comunitatea internațională. Toți cetățenii români, indiferent de originea lor
etnică sau confesiunea religioasă, au dreptul să trăiască în siguranță în țara
lor, o țară în care munca cinstită, creativitatea și spiritul întreprinzător să
fie încurajate, respectate și corect răsplătite, în care legea să fie lege
pentru toți, iar libertatea și demnitatea tuturor să fie garantate”.
Evident, orice vorbă se face despre neam/naţiune şi identitate creştină îi
scoate din pepeni pe euro-stîngiştii noştri, dar la fel de evident este că
acuzaţiile de extremism sînt o făcătură propagandistică. Orice discuţie
coerentă despre candidatura lui Marian Munteanu din partea PNL trebuie să
pornească de la aspectele concrete, refuzînd toată înşiruirea de epitete care
ar fi în stare să-l facă simpatic pe cel vizat chiar şi în ochii unor
adversari.
S-a vorbit mult şi despre asocierea surprinzătoare dintre Marian Munteanu
şi Virgil Măgureanu. Aici lucrurile se complică. În timp ce adversarii „proiectului”
PNL în general şi ai candidatului Munteanu în special insistă pe această
colaborare îndoielnică – totuşi, nu cu aceeaşi energie ca atunci cînd combat
aşa-zisul extremism – susţinătorii minimalizează subiectul. Faptele brute sînt
aşa: Marian Munteanu a acceptat iniţial posibilitatea de a candida la
preşedinţie avînd sprijinul PUNR, care avea să fuzioneze la scurt timp după
aceea cu Partidul Naţional Român al lui Virgil Măgureanu; a apărut de cîteva
ori în dezbateri televizate din postura de candidat (sau viitor candidat); în
cele din urmă, nemulţumit de evoluţia forţei politice numite de acum Alianţa
Naţională, a refuzat să se mai înscrie în PUNR şi a renunţat la candidatură.
Lăsînd la o parte ideea nefericită de a numi noua sa platformă de acţiune tot
Alianţă (Alianța Noastră), trebuie să urmărim anumite puncte nevralgice ale
întregii succesiuni de evenimente. În primul rînd, pînă la fuziunea cu Partidul
Naţional Român, să ne amintim că PUNR, formaţiunea politică ce l-a avut mult
timp în centru pe Gheorghe Funar, practica un naţionalism rudimentar, cu
evidente reziduuri comuniste. Afinităţile de acest tip au devenit mai clare
atunci cînd Funar s-a alăturat fostului poet de curte al lui Ceauşescu
într-unul dintre partidele care au subminat cel mai mult naţionalismul creştin
autentic. Indiferent de prieteniile politice rupte sau refăcute, PUNR – fost
membru, să nu uităm, al infamului „patrulater roşu” (PDSR – PSM – PRM – PUNR)
din timpul guvernării Văcăroiu – a rămas întotdeauna un partid care s-a scăldat
în ape politice tulburi. Dacă la toate acestea adăugăm apariţia în context a
fostului şef al SRI, Virgil Măgureanu, unul dintre reprezentanţii de vîrf ai
sistemului împotriva căruia se ridicase Piaţa Universităţii şi care o înecase
în sîngele mineriadelor, însăşi aşezarea la masa tratativelor apare ca un
compromis inacceptabil sau, în cel mai bun caz, ca o naivitate grea de
consecinţe. Vorbim despre politică, definită de multe ori ca artă a
compromisului. Însă anumite alianţe sînt contra naturii chiar în mai mare
măsură decît coabitarea sub acoperişul Antenei 3 a PSD şi PNL. Astfel că, în
ciuda retragerii, apropierea, fie ea şi de o clipă, între Marian Munteanu şi
reprezentanţii unor idei străine de duhul celor propovăduite de el rămîne un
semn de întrebare. Există compromis şi compromitere, cum spunea cineva. Iar
pilda gîndită în Jurnalul fericirii
de N. Steinhardt ar trebui să ne slujească nu doar de îndreptar duhovnicesc, ci
şi politic. Pentru că nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. „Diavolul: Să încheiem un pact. – Nu. – Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu
şi eu că doi plus doi fac patru. – Nu.
– De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr
incontestabil? – Nu-mi pun semnătura
alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu”.
Se cuvine deschisă aici o paranteză. Există un nivel al discuţiilor despre
perioada comunistă la care se insistă pe deosebirea sau chiar conflictul dintre
comuniştii/securiştii internaţionalişti – cel mai adesea supuşi puterii
sovietice – şi cei aşa-zis naţionalişti. „Naţional-comunismul” şi chiar „naţional-securiştii”
au devenit axe în jurul cărora se nasc dezbateri animate şi poziţionări radical
opuse. Cei apropiaţi, prin naştere sau afinităţi, de partida internaţionalistă
îi acuză pe „patrioţi” punînd semnul egalităţii între comunism şi naţionalism.
Ceilalţi laudă poziţiile zis patriotice şi scuză, datorită lor, apartenenţa la
sistem. Este poate cea mai mare înşelare a istoriei recente. Indiferent că au
stat sub comanda directă a sovieticilor – care i-au adus la putere – sau că au
încercat la un moment dat să vireze spre o direcţie zisă naţională, comuniştii români,
de la Gheorghe Cristescu pînă la Ion Iliescu, au reprezentat forţa opresivă
anticreştină care a călcat în picioare sistematic acest neam, i-a distrus
elitele şi i-a spălat creierul. O privire de ansamblu asupra istoriei ultimilor
cincizeci de ani, atîta cîtă este scrisă, arată, de altfel, că trecerea dintr-o
parte într-alta a spectrului comunist se făcea frecvent, determinată adesea de
oportunismul cel mai pur. Indiferent că ascultau de Moscova sau de Bucureştiul
cu pretenţii de independenţă, membrii sistemului măcinau în spiritul vremii şi
al învăţăturilor lor tot ce mai rămăsese viu în România. Teroarea cruntă de la
Piteşti a încetat după cîţiva ani, însă reeducarea mai subtilă a continuat la
Aiud pînă în 1964, ultimul an din domnia lui Gheorghiu-Dej. Părintele Gheorghe
Calciu, victimă a Piteştiului şi supravieţuitor al încercării de suprimare
fizică de la Jilava, a fost din nou arestat, cu ordinul de a fi lichidat în
închisoare, în 1978, sub regimul „patriotului” Ceauşescu. Cel care refuzase să
participe la invazia Cehoslovaciei şi se tot ciondănea cu tovarăşii de la
Moscova este acelaşi care, în cîrdăşie cu acoliţii lui securişti „naţionalişti”,
a orchestrat tentativele de asasinat împotriva Monicăi Lovinescu (1977) sau
Paul Goma (1981, 1982). Şi lista poate continua la nesfîrşit. Că vor fi existat
conflicte între membrii aceluiaşi sistem comunist, ba chiar fidelităţi
diferite, este posibil. Dar a disculpa o parte a reprezentanţilor săi doar
pentru că nu au făcut jocurile Moscovei, uitînd de teroarea internă, este cea
mai mare farsă, căreia îi cad victime şi mulţi naţionalişti din zilele noastre.
Încheiem paranteza cu menţiunea că mulţi dintre foştii comunişti/securişti „patrioţi”
îşi găsesc pînă astăzi refugiul în diferite grupuri sau organizaţii
naţionaliste şi creştine. Este una dintre marile neputinţe ale şi aşa fragilei
şi dezbinatei mişcări pentru renaşterea valorilor neamului creştin din
societatea românească. Ce s-a întîmplat la nivelul general se vede replicat şi
la nivel micro: parcă nu putem să aplicăm o lege a lustraţiei morale înainte de
a porni către un nou drum politic. Cumva, cred că nici Alianţa lui Marian
Munteanu nu este complet lipsită de contactul cu asemenea personaje. Este
întristător că renaşterea unui ideal pare să nu poată să pornească de la baze cu
totul noi, să se lepede pentru totdeauna de zgura vechilor sforari transformaţi
în sfătuitori şi maculînd tot ce ating cu pecetea unui compromis toxic. Fără o
delimitare clară de trecut, orice mişcare creştină şi patriotică se va scălda
în ape tulburi şi va fi victima celor care, din fotoliile puterii politice sau
mediatice, o atacă pentru că îşi simt ameninţate privilegiile.
Iar confuzia dintre compromis şi compromitere continuă. În fond, în ciuda
rezervelor, publicul aştepta să vadă mai departe direcţia în care avea să o ia
Alianţa Noastră, consecvenţa faţă de generoasele idealuri exprimate în
platforma-manifest. În toiul acestei aşteptări mai mult sau mai puţin
încordate, anunţarea candidaturii lui Marian Munteanu la primăria capitalei pe
listele PNL nu poate decît să surprindă. Perplexitate. Ce competenţe are Marian
Munteanu – care declara acum cîţiva ani într-un interviu că trăieşte retras, la
munte – pentru a descîlci iţele atît de încîlcite ale unui oraş ca Bucureştiul?
De unde pînă unde iniţiatorul unei platforme civice a dobîndit deodată
capacităţi administrative? Primăria capitalei a reprezentat de-a lungul anilor
o importantă miză politică, dar problemele concrete, de gospodărie, s-au înecat
în discursuri şi şpăgi. Singurul program care, fără a fi ireproşabil, a venit
cu idei coerente pentru gospodărirea oraşului este cel al lui Nicuşor Dan. Are
Marian Munteanu soluţii urbanistice mai bune? Cînd le va expune?
Putem accepta, măcar de dragul discuţiei, varianta conform căreia Marian
Munteanu nu promovează soluţii concrete, ci valori. (Mă îngrozesc doar gîndindu-mă
cine a mai spus asta de curînd...) De partea de urbanism se vor ocupa
specialiştii şi consilierii. Dar care sînt valorile despre care vorbim? Ale
Alianţei Noastre sau ale PNL? Pentru că atunci cînd socoteşti că „între cetățenii României și principalele
grupări politice decizionale care conduc sau influențează instituțiile statului
român s-a format și se adîncește neîncetat un climat de neîncredere care
afectează unitatea și stabilitatea societății românești”, sau că „majoritatea cetățenilor nu este
reprezentată civic sau politic, în vederea apărării eficiente a drepturilor și
intereselor sale legitime, iar nemulțumirile populației cu privire la felul în
care funcționează statul român și instituțiile sale sînt pe deplin justificate”,
nu se poate să ignori că PNL este o parte a problemei, şi nu una tocmai
neînsemnată. Crede Marian Munteanu că PNL îşi va schimba optica şi valorile în
funcţie de programul său? Îi ignoră pe consilierii care slujesc de ani de zile
aceleaşi interese financiare şi de grup şi care probabil îi vor fi serviţi pe
tavă ca „ajutoare” în conducerea Bucureştiului? PNL are în rîndul său oameni
care au acţionat sub tutela lui Voiculescu şi oameni care au aplicat cu rîvnă
indicaţiile lui Băsescu; o bună parte dintre măsurile care au generat criza
politică, financiară şi identitară permanentă în care se află România vin de la
aceşti oameni şi de la acest partid; însăşi distrugerea sistematică a
Bucureştiului li se „datorează” într-o anumită măsură. Aşa stînd lucrurile, e
greu de înţeles justificarea acestei asocieri. Şi aşa ia sfîrşit încă înainte
de a începe o nouă tentativă de cristalizare a unei drepte româneşti autentice,
creştine şi iubitoare de neam. Nu trebuie, cu toate acestea să ne temem, ci
doar să ne ruşinăm şi să ne smerim (că tot e foarte la modă să vorbeşti despre
smerenie zilele acestea). Porţile iadului nu vor birui nicicînd Biserica, iar
neamul va supravieţui în condiţiile în care va şti să-şi asume apartenenţa la această
Biserică. Orice altă atitudine l-ar face inutil. Pe noi, ceilalţi, trebuie să
ne preocupe doar locul pe care îl ocupăm în această vîltoare. Deosebirea
duhurilor se face prin alipirea de Hristos şi doar ea ne fereşte de confuzii
generate de formele exterioare. Nu oricine Îi spune Mîntuitorului „Doamne,
Doamne” va intra în Împărăţie şi adesea cuvintele mari şi frumoase nu ascund
decît compromisuri mărunte şi farse sinistre.
Paul S. GRIGORIU
(text preluat de pe blogul autorului)
Autorul articolului
62 comentarii:
Vă agitați degeaba. La noi mai degrabă are sorți de izbândă mișcarea „România fără mătreață”.
Păcat că o analiză atât de justă apare într-un context atât de vitriolat, riscând să fie superficial sau greșit înțeleasă!
Găsesc foarte potrivit exemplul din Steinhardt în raport cu spinoasa problemă Măgureanu. Dacă e vorba de onoare și principialitate, atunci nu încap jumătățile de măsură. Iar fotografia, bat-o vina...
@ I. P.
Scuzati-ma, dar la ce fotografie va referiti?
Eu nu ii contest domnului M. Munteanu legitimitatea candidaturii la primaria Bucurestiului, dar imi pare rau ca a sacrificat atat de usor si de repede unui interes de moment o constructie politica credibila pe termen lung. Caci o dreapta nationala si crestina adevarata e clar ca nu are cum sa incapa sub palaria politicianismului liberal. Cred ca domnul M. Munteanu are o anume vocatie de a dezamagi pe cei care investesc sperante in el. Dumneavoastra cum vedeti lucrurile, domnule Claudiu Tarziu?
@ Daniela
Desigur că la cea cu Măgureanu, în care Marian Munteanu arată ca Mircea Geoană când se crezuse câștigător.
Conjunctura ar fi de înțeles, dar jubilația nu.
Raspunsul dat lui M. M. Katz mi se pare impecabil. Cred ca pozitia exprimata in el e valabila pana astazi si ar trebui adoptata de tot ce inseamna dreapta.
Pozitia e valabila, dar e si sincera?
@ Contra-Anonim
Pînă la proba contrarie, da.
@ Contra-Anonim
Noi avem mereu ca prima reactie banuiala de nesinceritate. Oare de ce?
@ Anonim 7:16
Chiar, de ce oare? Sa incerce fiecare sa-si raspunda singur!
@ Astragal (nepostat)
Nu știu dacă d-l Marian Munteanu are nevoie de un „superavocat”, dar dvs. aveți sigur nevoie de un superpsihiatru.
Frumos cuvantul domnului Grigoriu. Chapeau!
@ Barbu Catargiu
Estetica adevărului...
Stimate domnule Codrescu,
Nu v-am mai scris demult si... sar la alta... S-a spus recent ca Patriarhia a infiintat o comisie pt studiul vietii parintelui Arsenie Boca. Ma bucur mult. Mai sint si alti parinti care asteapta, printre care unii cu sfinte moaste la Sihastria Putnei, vazute de mine. Intrebarea mea, stiind ca ati studiat de aproape problema: sint si unii care critica anumite atitudini ale Parintelui Arsenie. Nu ma refer ca psihopati/rau voitori, dar unele - ca sa zic asa - nedumeriri nu mi se par exagerate. Cu siguranta ca le stiti: unele ambiguitati la Draganescu (personalitati romano-catolice, de ex), si mai sint si altele. Ceea ce ma intereseaza este lamurirea, nu polemica. Ati putea da niste lamuriri, ca fiind unul care cunoaste bine subiectul ?
Dumnezeu sa va ajute in toate,
Iulian
Doar ca n-am inteles de ce contesta prezenta lui Ponta in Piata Universitatii. Doar nu era ca si cum acolo au venit doar sfinti sau doar persoane care au avut vederi, neaparat, de dreapta.
@ Iulian
Nu-i contextul aici pentru o astfel de discuție și nu cred că sînt eu cel mai îndrituit s-o port. În orice caz, afirmațiile unora despre Părintele Arsenie trebuie luate cu multă prudență. Minunile atestate și evlavia populară vor atîrna pînă la urmă cel mai greu și nu mă îndoiesc că „sfîntul Ardealului” se va regăsi în sinaxar, mai devreme sau mai tîrziu.
@ Barbu Catargiu
Poate vă răspunde autorul.
@Barbu Catargiu: Cred ca, chiar daca a fost vreodata acolo, era doar in "cautari" adolescentine, nicidecum pentru ca ar fi rezonat cu idealurile Pietei. Vedeti, eu aveam pe atunci 12 ani, dar si mintea mea de copil a fost ingrozita de ce am vazut la mineriade si in media. Nu cred ca un om onest si cat de cat inteligent poate sa fi trait pe de o parte "fenomenul" Piata Universitatii si pe de alta sa se asocieze cu Iliescu si Nastase. Asa ca mi se pare cel mai mare tupeu ca Victor Ponta sa afirme ca a fost "pe baricade"... E ca si cum m-as apuca eu sa spun ca sunt la acelasi nivel cu parintii athoniti fiindca m-am plimbat de 2-3 ori pe Sfantul Munte.
@ Anonim 17/4/16 6:28 p.m.
Cred ca dvs. confundați între ele două scrisori: cea către batrânii legionari (scrisă mai demult, dar valabilă și astăzi) și cea către M. M. Katz (scrisă chiar astăzi, adică zilele acestea).
@ Alexandru
Eu le-am avut in vedere pe amandoua, una implicand-o pe cealalta.
Important este că la poziția respectivă - aceeași peste ani - cred că putem subscrie cu toții.
Mi se pare ca Marian Munteanu s-a dezis de legionari, dar nu si de banii lor, care au fost reorientati dinspre MPR spre afacerile proprii. Omul de afaceri Marian Munteanu nu s-a facut tocmai "din nimic", domn Codrescu. Cu timpul se va afla cat "verde" si cat "rosu" a intrat in reteta succesului sau.
@ Anonim 7:13 p. m.
Acuzațiile acestea nu sînt noi, dar cît sînt ele de verificabile? Oricum, de data aceasta tema discuției este alta: poziția ideologică față de extremele mai vechi sau mai noi. Aș aprecia dacă ați avea ceva de comentat în această privință (care-i și de actualitate, și de viitor).
Gata, s-a lepădat ...
"Ma delimitez de tot ce inseamna legionarism"
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_locale_2016_bucuresti-20944719-marian-munteanu-b1-delimitez-tot-inseamna-legionarism-fost-intotdeauna-promotor-promovat-democratia-spiritul-civil.htm
Despre Miscarea Legionara se abereaza in asemenea hal zilele acestea, mergandu-se pana la confuzia aiuritoare dintre crestinism si legionarism, incat nu se poate trage vreo concluzie din asemenea nivel al discutiilor. Cand ticalosia se uneste cu analfabetismul si cu prostia, orice dialog este compromis.
Ce pare aveti, domnule Codrescu, despre declaratiile lui Nicolae Manolescu la adresa lui Marian Munteanu?
@ Anonim 12:35 a.m.
Alăturea de drum. Nici nu mă așteptam la altceva, dar speram să păstreze decența tăcerii. Iată că nu s-a putut abține...
Cine se mai sinchiseste de Nicolae Manolescu? A murit deja si habar n-are!
Nicolae Manolescu a fost intotdeauna un om de stanga si un oportunist. Nu e decat inca o voce in corul latrailor, atata tot. Interesant este pe ce pozitii radical opuse se afla el fata de Alex Stefanescu, desi au colaborat atata timp la "Romania literara".
Cred ca as vota cu oricine numai sa nu iasa madam Firea, aceasta dezgustatoare Hillary Clinton autohtona!(doua infractoare) Cu toate acestea, mi se pare ca asistam la o scindare a electoratului anti-PSD, divizat intre Nicusor Dan si Marian Munteanu. Stia Dragnea ce stia cand a impus un singur tur de scrutin! Fortele anti-PSD nu se vor putea coaliza. Astfel vom avea si mai multi primari PSD, probabil si mai multi parlamentari. Ce mi-e de DNA, de UE, de orice altceva, Romania este PSDizata iremediabil si nu ne ramane decat sa ne indreptam literalmente spre "un viitor din urma, pe care l-am trait deja"!
Cum mai vedeti evolutia lucrurilor in cazul Marian Munteanu, domnule Codrescu? Credeti ca vom avea surprize mari de la CNSAS?
@ Cornel
Pe mine m-a interesat într-o oarecare măsură d-l Marian Munteanu, în contextul recent, din perspectiva Alianței Noastre, nicidecum din cea a angajării sale liberale. Am sugerat din capul locului prudență (v. postarea intitulată EX NIHILO: „MIRACOLUL” MARIAN MUNTEANU), iar această prudență i-o sugeram inclusiv dumnealui, care însă s-a grăbit să se supere pe „insinuările” mele, în loc să încerce să înțeleagă. Cazul Marian Munteanu nu s-a încheiat în sine, dar, din umilul meu punct de vedere, el s-a încheiat deja, din clipa în care a admis să intre în Partidul Liberal (pentru o candidatură ce pare sinucigașă de ambele părți). Nu sînt deziluzionat, pentru că nu mi-am făcut iluzii. Nu mă voi hazarda să anticipez ce se va întîmpla mai departe (și mărturisesc că nici nu mă interesează în mod deosebit, cum nu mă mai interesează în genere turpitudinile politicianismului românesc). Probabil că „morala” va fi aceea că, mai ales atunci cînd faci mare caz de puritate, impuritățile - mai vechi sau mai noi - se plătesc (într-un fel sau altul, mai devreme sau mai tîrziu). Altminteri, îi doresc d-lui Marian Munteanu să iasă cît mai puțin șifonat din această aventură, iar celor care au mizat pe ea le doresc să nu rămînă neînvățați minte. Atît și nimic mai mult.
Tudor Marincu este de o cu totul alta parere:
http://www.rostonline.ro/2016/04/scandalul-marian-munteanu/
@ Blogg-trotter
E loc pe lume de toate părerile.
D-l Marincu și-a asumat rolul de apologet al d-lui Munteanu - și și-l îndeplinește în mod cuviincios. N-am altceva de spus.
O sa va coste scump pe toti ca ii luati partea unui extremist! Nici eu nu mai am altceva de spus.
@ Anonim 4:11 p.m.
„De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris și pentru noi...”
Iata ca jocul de-a primaria s-a terminat pentru M. M., dar ma intreb cum ramane cu aderarea sa la PNL. Si ma mai intreb daca dupa acest esec penibil Alianta Noastra mai poate avea vreun credit in randurile electoratului. Nu cred ca se putea juca mai prost o carte politica. Ma simt mai trist decat vremea de afara.
@ Alexandru
Nu se termină lumea, dar e clar că nici nu se primenește. Dreapta românească a dat, din păcate, o nouă probă de inconsistență și imaturitate. România se îndreaptă vertiginos spre o formulă de stat mafiot, la discreția serviciilor secrete și a afaceriștilor veroși dinăuntru și din afară. Iar PSD profită și dă impresia că ar fi pe cai mari. Dar asta e, comentariile devin de prisos!
Ziceati de "invataturile de minte". Poate ca prima clar formulata este aceasta:
Oricine se declară naționalist și creștin este automat etichetat drept legionar. Este un risc pe care ți-l asumi sau nu. Căci orice concesie vei face în discurs pentru a demonstra că ai o viziune diferită de cea pe care ți-o presupun adversarii nu va fi pînă la urmă decît o îndepărtare de adevăr (și cu ”A” mare și cu ”a” mic) și o dovadă de slăbiciune. Apoi, fiecare concesie cheamă o alta, sub presiunea unor adversari fără nici un Dumnezeu, care nu se vor opri pînă cînd nu te vei declara ”reeducat”.
Ce uită adversarii și s-ar cuveni să țină minte naționaliștii care se vor prizați și de gardienii ”corectitudinii politice” este că naționalismul este ontologic. Prin urmare, el există vrînd-nevrînd, că-l recunoști sau nu. Iar dacă îl reprimi cu brutalitate sau îl provoci, poate reacționa în forme exagerate și maligne, scăpate de sub orice control moral. De aceea, naționalismul temperat de credința creștină ar trebui încurajat, nu blamat sau expediat sub o etichetă care se vrea infamantă.
("Un gand despre nationalism", pe Blogul lui Claudiu Tarziu)
Si am retinut si aceasta urare facuta de Tudor Marincu (pe saitul Rost):
Din păcate, Marian Munteanu și-a retras candidatura. „Pericolul” a fost evitat. Să dea Dumnezeu ca bucureștenii să-și aleagă în funcția de primar general un candidat mai bun decât ar fi fost Marian Munteanu.
Pacat ca Marian MUnteanu insusi nu pare dispus sa traga nici o "invatatura de minte"! Urmarim cu interes cazul Alina Gorghiu.
Pe Alinuța poate o răsplătește Gabriela Firea pentru serviciul electoral pe care i l-a făcut și o ia pe lângă ea, conțopistă pe la Primărie, după ce îi dau liberalii papuceii.
Judicios si ultimul articol al dlui. Grigoriu, cu singura observatie ca si venerabilul Radu Campeanu a fost la fel de versatil ca si toti pseudo-liberalii care l-au urmat (nu el l-a propus ca presedinte... pe rege si a fost gata sa bata palma cu Iliescu?). Liberalii ar fi meritat sa dispara de pe scena politica mai mult decat taranistii. Si, la cum se comporta si cu oamenii pe care (nu) ii au, nu sunt prea departe. Iar un Marian Munteanu cred ca si-a ars iremediabil imaginea in ochii putinilor oameni de dreapta prin cardasia cu aceasta clica politicianista, asa cum si-a ars-o, mai demult, si Varujan Vosganian.
@Anonimul de la 2:44: Va dau perfecta dreptate in privinta lui Radu Campeanu. De aceea nu m-am referit la el, ci la sustinatorii din vremea lui, aceia care inca mai credeau intr-un liberalism "pur" si carora daca le-ai fi spus ca partidul "lor" se va alia cu aripa cea mai toxica a FSN-ului le-ai fi provocat in cel mai bun caz o grimasa de dezgust si in cel mai rau un hohot zeflemitor. Nu fac pe desteptul, si mie daca mi-ar fi spus pe atunci cineva asa ceva l-as fi privit ca pe un extraterestru.
Scrieți: „Nu sînt deziluzionat, pentru că nu mi-am făcut iluzii. Nu mă voi hazarda să anticipez ce se va întîmpla mai departe (și mărturisesc că nici nu mă interesează în mod deosebit, cum nu mă mai interesează în genere turpitudinile politicianismului românesc)”. Și țara, domnule Codrescu?
@ Anonim 12:37 a.m.
Care țară? Cea care A FOST nu ne-o poate lua nimeni: e icoana cu care vom muri în suflet. Ce avem acum nu mai e o țară, ci o efracție rușinoasă a istoriei. Eu unul mă simt deja doar ecoul unei note dintr-un „cîntec de lebădă”. (Rămîne poate loc de o înviere, mă rog pentru ea, dar sînt tot mai sigur că eu n-am s-o mai apuc.)
Prin prestatia domnului M. Munteanu dreapta nationalista s-a facut de ras si a reusit sa ii convinga pe multi nestiutori sau nehotarati ca nu ar fi o optiune nici serioasa si nici credibila. Stanga nu va avea problema sa castige lejer alegerile din acest an, si cele locale, dar si cele generale, pentru ca opozitia este in intregime de rahat, iar cel de la care se astepta sa aduca ceva nou a sfarsit inainte de a incepe. Ce "forte" sa se mai stranga in jurul lui cu imaginea sifonata cu care a iesit din aceasta alianta contra naturii? Nici nu mai conteaza daca va ramane sau nu membru al unui partid care a dat Legea 217 si si-a batut joc timp de 27 de ani de tara si de propria mostenire istorica? E jenant pentru toata lumea si dezastruos pentru ce a mai ramas din Romania.
@ Peregrinul transilvan
Sînt de acord că d-l Marian Munteanu a jucat greșit, dar cred că a fost mai mult victima unui context abject decît a lipsei de calități personale. Pe de altă parte, mi se pare cel puțin la fel de exagerată identificarea sa cu „dreapta” în ansamblu ca și cea cu „societatea civilă”. E un moment greu, dar cred că trebuie să ne ferim de generalizări și concluzii prea radicale despre imediatul scenei politice (care s-ar putea să ne rezerve încă multe suprize în lunile următoare, deși mai degrabă nu dintre cele pe care ni le-am dori...).
I se reproșează dlui. Marian Munteanu că nu are „profil liberal” de parcă pretinsul liberalism actual ar mai avea ceva de-a face cu propriul lui profil istoric! Demagogie de la un cap la altul! Păcat că dl. Marian Munteanu a ținut să caute cu lumânarea troaca în care să se bage ca să-l mănânce porcii!
Domnule Codrescu, sa fie oare adevarat, cum se spune, ca Marian Munteanu a fost in contextul recent unealta unor oculte?
@ Cornel
Nimic nu este exclus în lumea în care trăim, dar, pînă la vreo probă efectivă, toate rămîn simple speculații, mai mult sau mai puțin indigne. Principial vorbind, prezumția se cade să fie de nevinovăție, nu de vinovăție. „Scenarita” și „conspirativita” ne ispitesc la tot pasul, drept care se cuvine multă precauție. E clar că sînt și niște „dedesubturi” care ne scapă, dar aceasta e altă discuție.
O interventie interesanta a lui Ion Cristoiu (de ce oportunistul Marian Munteanu nu este nici la degetul mic al lui Corneliu Codreanu):
http://www.stiripesurse.ro/ion-cristoiu-dezvaluie-documente-din-arhiva-sri-mesaj-direct-pentru-marian-munteanu1_991964.html
@ Blogg-trotter
Sigur că M. M. - oricît și-a dorit-o sau și-ar mai dori-o încă - nu se poate compara cu C. Z. C., dar nu trebuie uitat nici că acesta din urmă avea în spate Legiunea, cu care Alianța Noastră nu se poate compara (nici numeric, nici calitativ), iar contextul politic (românesc și european) era pe atunci cu totul altul.
Pentru harisma lui C. Z. C. s-a jertfit floarea unei generații. Cine și-ar da viața pentru harisma lui M. M.? Mă tem că noi nu sîntem doar epigoni, ci de-a dreptul caricaturi ale trecutului.
Poate-o da Dumnezeu și-o să fim, totuși, caricaturi ale viitorului. Ținînd cont de prezent, n-ar fi deloc puțin lucru.
Dacă nu, rămîne să rîdem singuri și de noi, care-am fost, și de noi, care-am vrut să fim (altceva decît caricaturi).
Unii nu cedeaza nici in fata evidentei. Ce-i mai romanesc decat ”orbul gainilor”?
@ Anonim 2:53 a.m.
Frăția cu dracul ca să treci puntea...
Iata ce scrie madam Andreea Pora:
http://revista22.ro/70253475/ciudeniile-munteanu-i-turcescu.html
Si iata ce spune ea in prezentarea articolului de la linkul de mai sus facuta pe Facebook:
Felicitări PNL-ului care l-a scos pe Munteanu la lumina zilei și i-a dat tribună, să afle lumea că există un lider naționalist, ortodoxist și xenofob în jurul căruia se poate aduna. Era tot ce ne mai lipsea în actualul haloimăs politic autohton și european. O astfel de construcție, bine instrumentată mediatic - să nu ne facem griji în privinţa asta! -, poate obține la alegerile parlamentare binișor peste 10%.
Dar nu asta ar fi problema cea mai mare - până la urmă era inevitabil ca locul lui Vadim Tudor să fie luat de cineva, iar electoratul rămas frunză în vânt, tot mai numeros de la criza refugiaților încoace, să fie acaparat -, dacă în ecuația lui Munteanu nu ar intra și pe mai departe PNL. „Împreună cu ei (PNL, n.r.) aceste obiective pot fi atinse chiar în noiembrie“, spune Munteanu. Deși individul e grandoman și cam zărghit, socoteala lui pare să fie corectă. Liberalii sunt într-o accelerată pierdere de viteză, nu vor scoate de unii singuri peste PSD, mai ales după ciufuleala care se prefigurează la locale, deci nu vor putea face după alegerile parlamentare o majoritate care să dea guvernul decât într-o alianță. Cu partidul lui Munteanu și, eventual, cu PMP-ul lui Băsescu. Pare a fi singura șansă a liberalilor. Va fi însă prima oară după „patrulaterul roșu“ (PDSR, PRM, PUNR și PSM) din anii 1992 când un partid cu accente extremiste va fi adus la guvernare. Contextul european este însă total diferit de cel de atunci, de unde și riscul major al derapajelor cu efecte greu de anticipat.
Pana la urma M. M. nu va candida nici ca independent la primaria Capitalei, ci se va dedica constructiei Aliantei si unui nou partid politic. Nu stiu insa cum poti face un nou partid politic fiind in acelasi timp membru al Partidului Liberal!
M. B.
@ Anonim 12:26 p.m.
Cred că a găsit opțiunea corectă. E ceea ce ar fi fost înțelept să facă mai demult (nu în precipitarea anului electoral) și fără aventura candidaturii și adeziunii liberale, de pe urma căreia s-a ales - oricît ar părea altfel - cu o imagine șifonată și îndoielnică (un fel de popularitate cu semn negativ, care nu-i va folosi nici lui, nici viitoarei construcții). Și mai rămîne de sperat ca lucrurile să nu se complice dinspre CNSAS...
Cît despre relația cu liberalismul, clar conjuncturală, în țara lui Caragiale totul se poate (iar, la o adică, așa cum a intrat, așa poate să și iasă, căci a dovedit - și în 2000, și în 2016 - că versatilismul nu-i este străin).
În rest, depinde foarte mult de ce oameni se va înconjura, de cum își va gestiona discursul public (pînă acum mai degrabă neinspirat) și de eventualii „ași din mînecă” ai nu puținilor lui adversari (pe care și i-a înmulțit și radicalizat deja în împrejurările recente). Dinspre dreapta, oricîte rezerve am avea, elegant este să-i urăm succes.
Pardon, domnule Codrescu, dar mi se pare (vai, neelegant!) ca intregul caz ar putea fi subtitrat asa: ”Cum se construieste o caricatura”.
@ Corneliu
Putem perora la nesfîrșit între „eleganță” și „neeleganță”. Să lăsăm de-acum realitatea să-și urmeze cursul ei!
Andrei Plesu pe http://adevarul.ro/news/politica/romania-Incercare-diagnostic-1_571cfbbc5ab6550cb84ed672/index.html:
Într-o ţară normală, ne-am gîndi de două ori înainte de a ne recolta „liberalii” din intervalul cuprins între Zelea Codreanu şi Virgil Măgureanu şi ne-am mira puţin cînd un mare patriot creştin ar predica „consensul” naţional (ca altădată „duşmanul” său de moarte Ion Iliescu), după ce însă, mai întîi, a proferat ameninţări groase la adresa „detractorilor” săi. („să nu creadă c-au terminat cu mine”, „voi da cu ei de pămînt” etc.)...
Hristos a inviat! Va citesc constant postarile de pe blog si este pentru prima data cand simt nevoia sa comentez, daca poate insemna ceva modesta opinie a unui anonim care va pretuieste.
Inteleg pozitia detasat sceptica pe care multi o adopta in aceste zile cu privire la Marian Munteanu, insa parerea mea este ca, dincolo de orice intransigenta pe care marile idealuri o impun, judecatile pe care le exprimam trebuie sa fie relativizate la nefericitul context al lumii in care traim:
1. Politica romaneasca este populata de averi a caror ilegitimitate este indecent de vizibila. Prin comparatie, statutul de "ex nihilo" pe care il atribuiti eventualei prosperitati a omului de afaceri Marian Munteanu suna mai degraba a prezumptie de nevinovatie.
2. S-a sugerat in unele comentarii ca Marian Munteanu ar fi un fel de aventurier manat in lupta de constiinta propriei charisme. Probabil ca anumite comparatii s-au facut doar de dragul efectelor stilistice. Nu cred ca are cineva naivitatea (in afara poate de Institutul Elie Wiesel) de a-si imagina ca in Romania anului 2016 s-ar mai putea naste entuziasme politice de tip interbelic.
3. Nu cred ca isi imagineaza cineva ca, daca printr-o minune divina ar mai fi posibila o minima indreptare, ar trebui sa asteptam schimbarea de la un mesia imaculat. In politica romaneasca exista insa o scara a macularii care de prea multe ori duce spre grotesc. Nu este cinstit sa fim puritani cu nimeni, cu atat mai putin cu un om care, la un anumit moment al biografiei sale, a udat cu sange un ideal pe care il proclama.
4. Angoasa pt. unii, ideal pierdut pt. altii, schimbarea este o tema constanta in Romania de 26 de ani. Marian Munteanu este de parere ca schimbarea poate fi infaptuita. Propune si o solutie, care s-ar putea rezuma la multa munca impreuna a oamenilor cinstiti, cu dragoste de tara si credinta in Dumnezeu. Poate suna romantic, utopic sau patetic, dar… are cineva alta idee? Si este dispus sa o puna in practica?
5. Nu-mi amintesc sa fi auzit des in ultimii ani idei ale dreptei crestine nationaliste exprimate articulat si credibil in spatiul politic. Poate altii ar fi mai curati, mai destepti, mai frumosi. Nu contest. Dar in acest moment, cu plusuri sau minusuri, M. M. pare a fi singurul exponent al acestei zone care are notorietatea, disponibilitatea si posibilitatea de a lua cuvantul.
6. Minciuna, impostura si oportunismul sunt in politica romaneasca instrumente care contopesc cinic si stanga si dreapta in aceeasi mlastina a intereselor mafiote. "Versatilitatea" lui Marian Munteanu pare mai degraba incercarea (sincera si disperata) a unui om de a ajunge la acele parghii care i-ar fi oferit posibilitatea unei schimbari.
7. Romanii sunt jefuiti de 26 de ani. Un om isi incepe discursul electoral cu un "program" de 3 cuvinte: "Eu nu fur". Este putin?
Deznodamantul povestii electorale de la care a inceput acest articol ne este acum binecunoscut. Cred ca dupa tonele de dejectii care au curs suvoaie asupra lui Marian Munteanu, elegant este ca, stiind cine ii sunt detractorii, sa punem in practica citata conceptie a lui Steinhardt: "Nu-mi pun semnatura langa a ta nici pentru a recunoaste ca Dumnezeu exista". Ar putea fi un inceput de (chinuita) unitate.
Observ ca uneori, in aspiratia noastra catre bine, suntem ispititi sa strecuram tantarul si sa inghitim camila. Cred ca dezastrul din jur nu ne permite acest lux, lumea noastra se umple pe zi ce trece de camile, elefanti, dinozauri si alte spurcaciuni. In timp ce noi suntem preocupati cu gasirea albului celui mai pur, este posibil ca intunericul sa ne inghita cu totul.
Nedetinand vreo informatie de culise si considerand ca increderea este acea insusire umana pe care ne-o datoram unul altuia pana la proba contrarie, operez numai cu declaratii la scena deschisa. Declaratii din care alternativa propusa de Marian Munteanu imi pare, chiar si in acest moment, o posibila solutie. Pana acum singura.
Cu deosebita consideratie,
Raluca Butnariu
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire