MAJADAHONDA ÎN CUMPĂNĂ

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

Majadahonda: Monumentul Moța-Marin (28 septembrie 2015)

Comandanții legionari Ion I. Moța (n. 1902) și Vasile Marin (n. 1904), amîndoi avocați, plecați (spre sfîrșitul anului 1936, alături de alți 5 camarazi) să lupte ca voluntari în Spania de partea lui Franco, pentru apărarea Crucii și a civilizației creștine, au căzut împreună la Majadahonda, în imediata vecinătate a Madridului, pe 13 ianuarie 1937. Tranşeea în care și-au aflat sfîrșitul a fost delimitată, de o echi­pă legionară, încă din toamna lui 1940, iar la 13 ianuarie 1941 au avut loc primele depuneri de flori. Încă din 1949, la iniţitiva lui Traian Popescu (1910-2002), avocat și fost diplomat (stabilit la Madrid din 1947, ulterior cunoscut editor şi filatelist), lo­cul fusese marcat cu o cruce de piatră (distrusă în anii din urmă de vandalismul stîngist și înlocuită astăzi cu o modestă cruce metalică).  

Impunătorul monument comemorativ de la Majada­honda, inaugurat în ziua de 13 septembrie 1970, s-a con­stru­it, din iniţiativă legionară şi cu sprijinul statului spaniol, după planu­rile arhitectului Sergio Cifuentes. În fiecare an, la 13 ianuarie (sau la date proxime), au avut loc a­colo pelerinaje şi festivităţi comemorative româno-spaniole (ce-i drept, din ce în ce mai restrînse), în pofida ostilității forțelor stîngiste (care, după moartea lui Franco, timp de aproape patru decenii, au profanat constant monumentul, cum se poate vedea și în imaginile de aici). S-au găsit mereu români inimoși care să-l curețe (astăzi în frunte cu d-nii Mihail Pantazi și Ovidiu Mocan) măcar o dată pe an, dar, cu toate aceste eforturi, zona – rămasă practic de izbeliște, mai ales după moartea proprietarilor inițiali – arată astăzi ca o groapă de gunoi din vecinătatea cimitirului local. 

Din această toamnă, zilele monumentului par să fie numărate. Pe fondul indiferenței oficialităților românești și al disputelor sterile dintre grupurile neolegionare (atît din Spania, cît și din țară), ce au blocat singura soluție realistă de salvare a monumentului și a locului împrejmuitor (ridicarea acolo a unui mic schit ortodox, sub fireasca tutelă instituțională a Episcopiei Spaniei și Portugaliei, care ar fi rezolvat și problema patrimonială, și continuitatea în condiții decente a tradiției comemorative), plenul primăriei locale a aprobat, pe 29 septembrie, o moțiune – inițiată, pare-se, de PSOE (Partido Socialista Obrero Español – Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol), pe baza articolului 15.1 al Legii 52/2007 (așa-numita Ley de la Memoria Histórica, prin care s-a atentat pînă și la ansamblul memorial de la Valle de los Caídos!)  – para la retirada del monumento fascista („pentru îndepărtarea monumentului fascist”), după cum citim pe EuropaPress, cu 13 voturi pentru (Ciudadanos – 6, PSOE – 3, Somos Majadahonda – 3, Izquierda Unida – 1) și 12 abțineri (Partido Popular – 11, Centristas – 1). Abținerile nu de datorează, cum ar putea crede naivii, vreunei principialități sau bunăvoințe înțelegătoare a celor mai „de dreapta”, ci – au ținut să precizeze anumite surse locale – situației patrimoniale încurcate (proprietate privată, dar cu acces public). Oricum, s-a insistat pentru o soluționare în regim de urgență, pînă la finele lui 2015 (în așa fel încît să cadă de la sine scontata reuniune comemorativă din ianuarie 2016).

Dacă hotărîrea se va pune în practică, atunci nu partea spaniolă e în primul rînd de vină (ei au interesele lor, gîndesc cum gîndesc și nici nu prea știu despre ce și despre cine e vorba, crezînd că Moța și Marin ar fi fost... dos pilotas franquistas, „doi piloți franchiști”!!!), ci partea română, cu cecitățile și orgoliile ei păguboase, acumulate în timp și ajunse într-o clasică fundătură mioritică (așa s-a pierdut maian, mutatis mutandis, și Căminul Moța-Marin de la Aravaca, pe mîna noastră, nu a spaniolilor, care s-au crucit ei înșiși cît sîntem unii de șmecheri și alții de proști). Românul (fie el verde, roșu sau albastru), cînd nu e ticălos, se întrece să fie prost, iar prostia este încă și mai gravă cînd se crede pe sine... principială (mă abțin să dau nume sau exemple concrete, dar poate cuiva îi va bîzîi o muscă pe căciulă...).
Eu mă încăpățînez să mai sper, dincolo de portițele pe care le lasă legislația însăși (și pe care nici votanții moțiunii nu le ignoră), în „mintea cea de pe urmă” a românului, fie el de acasă sau de pe aiurea. Și în mila lui Dumnezeu, la rugăciunile sfinților și martirilor noștri, pe care a venit vremea să-i onorăm nu cu vorba, ci cu fapta, nu pe cont propriu, ci în duhul comuniunii creștine și naționale (cu care am rămas prea îndelung datori și lui Dumnezeu, și morților noștri, și urmașilor care ne vor judeca).

Răzvan CODRESCU

 Majadahonda: Monumentul Moța-Marin (28 septembrie 2015)

Update: 1 octombrie 2015, ora 01

Am primit și dau mai departe următorul comunicat al Asociației pentru Custodia Monumentului Legionarilor Români căzuți la Majadahonda:

La Asociación para la Custodia del Monumento a los Legionarios Rumanos caídos en Majadahonda, enterada de la moción aprobada por el pleno del Ayuntamiento de Majadahonda, a instancias del grupo municipal de Ciudadanos, con el apoyo de PSOE, IU y Somos Majadahonda, y con la abstención de PP (porque la parcela es privada) y Centristas, quiere aclarar:
A) Que esta asociación es la propietaria del terreno que se menciona, estando al corriente en todos los pagos y tributos.
B) Que dicho terreno y monumento son de propiedad privada, si, pero no de acceso público, sino que su vallado ha sido sistemáticamente destruido por los vandálos y talibanes, que no respetan a nada ni a nadie contrario a sus ideas. Que de hecho se está llevando a cabo una cuestación por parte de esta asociación para volver a cerrar el perímetro de dicho terreno. De lo que el Ayuntamiento de Majadahonda tiene constancia, al haberse estudiado conjuntamente con técnicos del mismo, algunas opciones de cerramiento.
C) Que el monumento ubicado en dicho terreno, fue construido en 1970, siendo pagado su coste por dicha asociación.
D) Que el referido monumento NO es de "exaltación, personal o colectiva, de la sublevación militar, de la Guerra Civil y de la represión de la Dictadura". Sino de homenaje a unos rumanos, que vinieron a combatir en España contra el comunismo estalinista, y que ahí murieron.
E) Que en el día de hoy ha puesto el tema en manos de sus servicios jurídicos, para defender su propiedad y la memoria de los legionarios rumanos allí caídos.

Salut reacția promptă și mă abțin de la alte comentarii, dorindu-le succes celor îndrituiți să facă ceva (fie și în ceasul al doisprezecelea). Răspunderea le este pe măsură. (R. C.)