ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CLXV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2010 
INTERVIU CU D-L ZAHARIE URDEA,
secretar al Asociaţiei
Foştilor Deţinuţi Politici
din județul Sibiu

În debutul interviului, vă rog să vă prezentaţi cartea de vizită. Altfel spus, cine este Zaharie Urdea?

Răspunsul ar trebui să cuprindă o carte întreagă, căci viaţa fiecăruia dintre noi constituie un roman, şi mai cu seamă o viaţă ca a mea, care am trecut prin evenimente prin care nu a trecut oricine. N-am nici un merit că le-am trăit, ci acesta a fost destinul meu. Ţin să subliniez că cele ce urmează sînt amintiri ce-mi revin acum în memorie şi că niciodată n-am vrut să le aştern pe hîrtie şi nici nu ştiu dacă vor folosi cuiva şi cîndva. Un singur lucru doresc a sublinia, anume că ele cuprind numai adevărul, fără adaosuri şi înflorituri.

M-am născut la 23 martie 1923, în com. Şaeş jud. Mureş, la 7 km de Sighişoara, într-un cadru de poveste; întreaga localitate e înconjurată de păduri de fag şi de stejar. Acolo am copilărit, acolo am absolvit 4 clase elementare, iar primul care m-a învăţat buchiile, înainte de a merge la şcoală, a fost bunicul meu după mamă, învăţătorul Iosif Chistea. În bătaie de joc, îmi zicea „ocoşul”. Am învăţat să citesc în gazeta Libertatea din Orăştie, a lui Ion Moţa, ceea ce a avut repercusiuni în formarea mea de mic şcolar.

Studiile secundare le-am săvîrşit la Liceul „Principele Nicolae” din Sighişoara, unde era director Horia Teculescu, un erudit, fost coleg şi amic cu Lucian Blaga. Acesta –în calitate de preşedinte al ASTREI de pe districtul Tîrnava Mare – avea obiceiul să invite, cel puţin o dată pe lună, la şcoala noastră scriitori deosebiţi, care conferenţiau în „Silentium”, cum îi spunea pe atunci sălii de meditaţii. Astfel, am avut prilejul de a-i asculta pe Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, Al. Lascarov-Moldovanu, D. Ciurezu, Octavian Goga, Ioan Lupaş, Lucian Blaga ş. a.

Totodată am fost atras de literatura de aventuri, şi în special de Aventurile submarinului Dox. Faptul că aveam în familie un comandor de marină, la Constanţa, m-a determinat – împotriva voinţei părinţilor – să mă fac „marinar”. 

Să ne întoarcem cu 70 de ani în urmă. Ce îşi aminteşte Zaharie Urdea despre anii cît a fost matelot în flota armatei noastre din Marea Neagră? 

În 1940 m-am înscris la Şcoala Navală „Principele Mircea” din Constanţa. Din motive disciplinare, cu încă 4 colegi am fost trecuţi la trupă, cu grad de sergent T.R. (termen redus, cum era pe timpuri).

Ordinul Mareşalului Antonescu (dat la 22 iunie 1941) – „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” – m-a găsit îmbarcat pe nava lansatoare de mine marine „Amiral Murgescu”. Nava a avut misiunea de a forma baraje de mine, în vederea protejării porturilor româneşti din Marea Neagră, inclusiv Varna, care era sub administraţia militară germană. Era nava cu cea mai puternică apărare antiaeriană. Ţevile tunurilor erau brăzdate de cercuri albe, fiecare cerc însemnînd un avion inamic doborît. 

Ce amintiri mai păstraţi despre foştii comandanţi şi camarazi de pe nava cu care aţi înfruntat valurile mării şi riscurile luptelor la care aţi luat parte? 

Comandantul navei era Cpt. Comandor Anton Foca, licenţiat în Fizică-Matematică, un moldovean de o prestanţă şi bunătate rar întîlnite. În timpul misiunilor trata întregul echipaj ca pe proprii copii. Din ştirile pe care le deţinem, a murit în chinuri groaznice la Securitatea din Botoşani.

Îmi amintesc cu plăcere de ofiţerul secund Lt. Comandor Ovidiu Mărgineanu – ardelean de pe Tîrnave – provenit din fosta marină austriacă de la Pola, de ofiţerii de navigaţie Lt. Florin Lupoaie, Lt. Ilie Rădăşanu, Cpt. artilerist Nicolae Gafta şi Dr. Nicola Badralexe – un macedonean.

Sînt cîteva evenimente deosebite la care a participat şi nava noastră... Era într-un amurg din septembrie 1943, ne întorceam din misiune de la Sevastopol şi escortam un vas comercial de mare tonaj, „Lola”. Deodată, marinarul de serviciu din gabia catargului din prova dă semnal de alarmă aeriană: avioane inamice din „tribord”. Eram pe puntea de comandă şi am observat cu ochiul liber două avioane torpiloare îndreptîndu-se spre noi... Corespondenta de război, Alice Sturdza-Cantacuzino, soţia renumitului aviator Bîzu Cantacuzino, o femeie de un curaj ieşit din comun, în apropierea bordajului, cu aparatul de filmat, îşi făcea imperturbabilă datoria de fotoreporter de front... Mă mira că directorul de tir – Cpt. Gafta – nu dă ordin de deschiderea focului. Ştia el de ce timonierul de serviciu, la ordinul comandantului, îndreptă nava în direcţia din care veneau cele două avioane. În momentul în care acestea s-au apropiat la distanţă de 250-300 m, comandă deschiderea focului cu două tunuri Rheinmetal de 37 mm, semiautomate, ce lovesc în plin cele două avioane, care se prăbuşesc în mare. Aviatorii au fost recuperaţi de vedetele rapide care ne însoţeau vasul. Răsuflăm uşuraţi şi comandantul dă ordin ca fiecare marinar, sosit în portul Constanţa, să primească 50 de rom...

Sar acum la un alt eveniment, pe care nu-l aminteam dacă nu reciteam recent paginile lui Constantin Virgil Gheorghiu din Ard malurile Nistrului şi Cu submarinul „Delfinul” la asediul Sevastopolului, în care amintea de încercarea flotei inamice de a ataca portul Constanţa. Eram pe puntea de comandă a navei şi urmăream cu binoclul desfăşurarea atacului. Două distrugătoare inamice, de care mai tîrziu am aflat că se numeau „Moscova” (nava-amiral) şi „Harkov”, au deschis focul asupra Constanţei, dar neavînd un tir reglat, obuzele au explodat undeva pe cîmp, departe de oraş. Artileria noastră de coastă a deschis focul şi la un moment dat am observat că una din navele inamice a sărit în aer. Era distrugătorul „Moscova”. Victoria a fost disputată între bateriile de coastă şi barajul de mine, de care se presupune că s-a lovit inamicul. O parte din echipaj, datorită centurilor de salvare, a fost recuperată de vedetele noastre rapide – circa 50 de matrozi – şi cei salvaţi au fost internaţi într-un lagăr de prizonieri. Distrugătorul „Harkov”, a reuşit, deşi „rănit”, să ajungă în Odessa, unde, după ocuparea acesteia, l-am găsit în port, abandonat de echipaj, într-o rînă, cu bordajul găurit de obuzele artileriei noastre. Ziarele timpului au comentat evenimentul şi de acolo am aflat că pe comandantul vasului „Moscova” îl chema Zaharovici, ceea ce m-a făcut să nu-i uit numele, căci se asemăna cu al meu...

Un alt eveniment demn de amintit e cel ce evidenţiază comportamentul armatei noastre (şi mă refer aici doar la Marina Română). La ordinul dat tuturor navelor româneşti de către comandantul Flotei Române din Marea Neagră, Amiralul Horia Măcelariu (de obîrşie ardelean), la ancorarea acestora în portul Sevastopol, cazanele bucătăriilor trebuiau să pregătească mîncarea – fasole boabe – ce era distribuită populaţiei care mai rămăsese în urma frontului. Acest aspect trebuie subliniat, deoarece vasele germane aliate nu au subscris la aceasta. Populaţia rusă era compusă doar din femei, bătrîni şi copii. Medicii navelor noastre vizitau eventualii bolnavi şi le distribuiau medicamentele de care dispuneau pe nave. Accentuez că acest lucru îl făceau doar navele româneşti şi cînd populaţia locală zărea tricolorul nostru la catarg, deja se forma coadă în vederea primirii unui polonic de mîncare. La sosirea în port, echipajul liber al navei avea permisiunea de a vizita ceea ce a mai rămas din oraşul respectiv. Înainte de plecarea în oraş, comandantul nostru spunea (parcă acuma-l aud): „Măi copii, să nu vă împingă păcatul să aud că v-aţi atins de vreo femeie, căci «Puţul lanţului» vă aşteaptă!”... Comparăm cum s-a comportat Armata Română cu învinşii inamici şi cum s-a comportat Armata Sovietică la noi, chipurile ca aliată şi eliberatoare, după 23 august 1944...

Un alt eveniment important – pe care nu-l mai detaliez – a fost evacuarea din Crimeea a ceea ce a mai rămăsese din armata româno-germană, în zilele de 12-13 mai 1944. A fost iadul pe apă: din aer bombardamente, de pe mare diferite vase inamice căutînd să împiedice retragerea din Crimeea. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nava noastră şi altele pline de soldaţi – unii răniţi – au ajuns cu bine în portul Constanţa, salvînd peste 40.000 de români şi aliaţi. Mareşalul Antonescu ne aştepta, cu felicitări, în gara maritimă...

Un eveniment de cotitură a avut loc după 23 august 1944. În tot timpul războiului colaborarea cu unităţile germane a decurs normal, în toate acţiunile noastre. La bordul navei Murgescu, aveam 2-3 ofiţeri germani, care făceau legătura cu unităţile lor. Ca urmare a actului de la 23 august 1944, eram în stare de război cu foştii aliaţi. Ordinul Marelui Stat Major era ca toate unităţile germane să fie dezarmate şi ostaşii lor să fie consideraţi ca prizonieri şi trimişi în lagăre. Comandantul Marinei Militare din Marea Neagră, Amiralul Horia Măcelariu, nu a executat acest ordin. Dîndu-şi seama de puternicele unităţi de artilerie de coastă germane, la care se adăuga peste o divizie de infanterie germană, ordinul ar fi produs un măcel groaznic şi oraşul Constanţa ar fi fost distrus în proporţie de 50-60%. S-a permis plecarea unităţilor germane în bune condiţiuni. Asta l-a costat mai tîrziu o condamnare de 25 ani de muncă silnică, din care a executat 17... După plecarea nemţilor, vin ruşii... Am colaborat cu ei din 28 august pînă la 5 septembrie 1944. Le-am arătat barajele de mine, iar la întoarcerea din misiuni luam cîte un pahar de vin – haraşo în sus, haraşo în jos. Ceea ce i-a impresionat mai mult pe ruşi a fost aparatura modernă, dotarea navei „Amiral Murgescu” şi în special alimentaţia de care se bucurau atît trupa, cît şi ofiţerii. Încă nu cunoşteam cuvîntul davai. În dimineaţa de 5 septembrie 1944 – n-am s-o uit pentru că era onomastica mea – cineva trage pătura de pe mine, deschid ochii şi ce văd? Un celovec avînd în mîna stîngă o baionetă şi în dreapta un pistol: Davai, davai, bistra! – îmi ordonă el. În pijama, desculţ şi cu capul descoperit, sub ameninţarea rusului, ajung la dunetă (puntea de la pupa navei); acolo, pe 4 rînduri, era înşiruit tot echipajul, în frunte cu comandantul navei. În spatele rîndurilor, vreo 15-20 de soldaţi sovietici erau cu pistoalele îndreptate spre noi. Eram convins că ne vor împuşca. Era în jur de ora 6, tremuram de frig şi, de ce să nu recunosc, şi de frică. Un soldat rus îmi aruncă în spate o pătură. Atunci mi-am revenit şi speranţa de viaţă a renăscut. Nici una, nici două, un litinant sovietic ce vorbea moldoveneşte ne ordonă să părăsim nava, aşa cum eram, îmbrăcaţi sau dezbrăcaţi, fără a ne da voie să luăm lucrurile personale. Luaţi pe nepregătite şi cu escortă, am fost alungaţi din port. Am aflat că în acea dimineaţă comandantul portului, Cpt. Comandor Dombrava, se împuşcase în inimă. Ieşind din port, fiecare s-a îndreptat spre casa lui: cei din oraş, cei mai mulţi, la Baza Maritimă, iar eu la ruda mea, Lt. Gh. Bărdaş, originar din Porumbacul de Sus. Haraşo tovărăşie! Ruşii au considerat furtul navei noastre militare drept captură de război. De jure aveau acoperire: noi am încetat starea de război cu ei la 23 august 1944, dar armistiţiul a fost semnat la Moscova abia pe... 12 septembrie. În acest interval au luat prizonieri la Moldova circa 130.000 soldaţi români. Pe o parte i-au împuşcat, iar o parte au cunoscut iernile de la Cercul Polar, unii eliberîndu-se abia în 1948. În intervalul 1945-1947, în urma stagiului meu de soldat T.R. şi a unor cursuri, m-am ales cu un brevet de ofiţer navigant în Marina Comercială, dar nemaiavînd flotă comercială, am revenit la Sighişoara, părinţii bucurîndu-se să mă vadă întors sănătos acasă.

*** 

Ce a însemnat pentru dvs. participarea la cel de-al doilea război mondial? 

Răspund simplu: nu numai că am executat ordinul Mareşalului Ion Antonescu, „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!”, dar am şi dorit din toată fiinţa mea eliberarea Basarabiei – pămînt românesc; dar tot atît de mult, lupta împotriva comunismului – această plagă pe care Apusul nu a cunoscut-o… Numai un an de stăpînire bolşevică şi francezii nu ar mai fi purtat berete roşii, nici atunci şi nici acum! La întrebarea pe care mi-au pus-o unii: „Ce am căutat dincolo de Prut?”, le-am răspuns: „Dar ce am căutat  dincolo de Tisa, pînă la Budapesta şi în munţii Tatra?!”. Ca ostaşi credincioşi ai ţării, am executat ordinele – atît ale mareşalului Antonescu, cît şi ale M.S. Regele Mihai I. 

Care a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa dvs., dar şi cea mai neagră? 

Cea mai frumoasă a fost cea pe care am petrecut-o cu soţia mea, iar cea mai neagră a fost în timpul detenţiei mele – 1948-1954, 1959-1964. Evenimentul care m-a marcat pentru tot restul vieţii a fost decesul soţiei mele în 25 ianuarie 1970, în urma căruia am rămas să cresc doi copii minori, orfani de mamă. 

Pentru care delicte aţi fost acuzat şi condamnat la ani grei de detenţie în perioada regimului comunist?  

Motivele pentru care am fost arestat şi condamnat, atît în perioada 1948-1954, cît şi cea din 1959-1964, aveau încadrarea juridică de „crimă de uneltire împotriva ordinei sociale în stat, art. 209 Cod Penal”. 

Povestiţi-ne mai în detaliu aspecte din viaţa dvs. de deţinut politic. 

Am fost închis o vreme la subsolul actualului Decanat al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, într-o celulă friguroasă, fără grup sanitar, cu paie, noroi si fecale pe jos, deasupra căreia era o scîndură de 1,5 m lungime şi 0,5 m lăţime. Eram legat în cătuşe cu mîinile la spate, îmbrăcat cu haine subţiri, iar hrana o constituia o bucată de mămăligă şi două polonice de zamă de cartof, rară, rară de tot… Prima arestare a avut loc în ziua de 28 august 1948, sub acuzarea că am făcut parte din organizaţia „Centrul Studenţesc Legionar Cluj”. Da, am făcut parte, dar efectiv nu am participat la nici o acţiune contra orînduirii sociale în stat. A fost o organizaţie naţional-creştină – şi în mod cu totul împotriva iredentismului maghiar din Cluj, din 1946 şi din anii următorii. Am fost de faţă la adunarea de la Colegiul Universitar în 1946, cînd Lucreţiu Pătrăşcanu a declarat la manifestaţiile noastre antirevizioniste: „Întîi sînt român şi apoi comunist”. Aceasta l-a costat viaţa, fiind condamnat şi împuşcat la ordinul expres al lui Gheorghiu-Dej. Am fost judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare corecţională, în Vinerea Mare a anului 1948. Ţin minte aproape mot-à-mot cele spuse de Dr. Ioan Bohotici – şeful declarat al organizaţiei: „Domnule Preşedinte, onorată instanţă, acum aproape 2000 de ani, Ponţiu Pilat – la presiunea iudeilor – a condamnat la moarte prin crucificare pe Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, pentru că a despicat istoria omenirii cunoscute în vremea aceea. A propovăduit o nouă morală pentru mîntuirea neamului omenesc. Astăzi, 28 aprilie 1948, Tribunalul Militar Cluj condamnă un grup de 153 de studenţi şi profesori, pentru vina de a crede în Dumnezeu şi a-şi iubi ţara, pentru păstrarea datinilor străbune, pentru schimbarea omului din homo hominis lupus în homo hominis Deus. Să dea Dumnezeu ca jertfa noastră de azi, 28 aprilie 1948, să fie primită ca o temelie a României de mîine, aşa cum am visat-o noi în elanul nostru tineresc. Lăsăm Providenţei ca viitorul să ne judece atît pe noi, cît şi pe dv.”. Ne-am întors în celulele noastre, iar în ziua Învierii, 153 de glasuri, ca la o comandă, am cîntat: „Hristos a înviat”. Toţi eram plini de speranţă că nu vom executa condamnările date, nici pe departe nu ne puteam imagina la ce regim diabolic vom fi supuşi în timpul detenţiei… 

În zilele următoare, intelectualii au fost duşi la Aiud, iar noi, studenţii, la închisoarea de la Piteşti, cea care a făcut istorie în lumea civilizată pentru tratamentul inuman, diabolic la care au fost supuşi cei aproape 1500 de studenţi. De la Cluj, cu vagon-dubă, sîntem în drum spre Piteşti, cu o haltă de 3 zile la închisoarea din Văcăreşti. Ajunşi în gara din Piteşti, în coloană, cei 130 de studenţi, escortaţi de gardieni, pe jos, ajungem în cealaltă extremitate a oraşului, unde se afla închisoarea. Cazarea, spre deosebire de alte închisori, era acceptabilă, dar tratamentul a întrecut orice imaginaţie, prin torturile fizice şi psihice – a început aşa-zisa „reeducare”: bătăi zilnice, noaptea stat în picioare, crime de omor şi alte măsuri de demascare, scrise de altfel în multe cărţi şi în presă. Am avut norocul să nu îndur din plin aceste schingiuiri, deoarece cu un grup de 30 de deţinuţi am fost trimişi la Canal. În drum am trecut prin Jilava, unde chiar de la intrare am fost primiţi de 10-12 gardieni, majoritatea ţigani din comuna Jilava, cu urlete: „Aici e Jilava, bă!”; şi cu bîte groase au început să ne lovească unde nimereau. Ne-au vîrît într-un tunel lung de 20-25 m şi lat de vreo 5 m, cu trei rînduri de priciuri de lemn, fără saltea, pe scîndura goală, pe o căldură înăbuşitoare. Eram în jur de 300 de deţinuţi, fără o fereastră de aerisire, cu un hîrdău cu apă şi unul pentru necesităţile fiziologice. Iadul pe pămînt – de fapt sub pămînt, cum era închisoarea Jilava. După trei luni am fost duşi 10 deţinuţi la Tîrgşor, de unde după un scurt timp am fost trimişi la Canal. La penitenciarul Jilava am întîlnit mulţi ofiţeri consideraţi criminali de război: generalii Mociulschi, Tobescu, Pantazi, profesori universitari, foşti miniştri antonescieni şi alte categorii de deţinuţi. În octombrie 1950 am fost duşi la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Debarcaţi în gara Dorobanţi, am trecut pe la penitenciarul Poarta Albă, unde am fost triaţi. Cei cu pedepse peste 5 ani, printre care eram şi eu, am fost duşi cu camioane la colonia de muncă „Peninsula” din localitatea Valea Neagră. Acolo am muncit la săparea canalului, cu lopata, cazmaua şi roaba. Parafrazîndu-l pe deţinutul poet Ciurunga, am despicat Dobrogea cu lopata, am creat o nouă gură de vărsare a Dunării,.. „Pe trei curge apa şi pe-a patra sînge”… Munci istovitoare, flămînzi şi dezbrăcaţi, iarna şi vara, zi-lumină: canalul trebuie terminat! Cel mai mare număr de decese s-a înregistrat pe canal, la cele 7 colonii de muncă. I-am întîlnit acolo pe filosoful Ernest Bernea, pe profesorii universitari Alexandru Herlea, Victor Jinga, Vladimir Dumitrescu, Dan Brătianu şi pe mulţi alţii din cei aproape 10.000 cîţi eram în colonie. Acolo învăţat meseriile de zidar, sobar teracotist şi sudor electric. În iulie 1953 au fost închise lucrările de pe canal şi de acolo, cu încă aproximativ 800 de deţinuţi, am fost dus la Aiud. Acolo am lucrat în fabrică, învăţînd o nouă meserie: lăcătuş mecanic. Deşi eram cu pedeapsa expirată în august 1953, am mai fost condamnat la încă 12 luni de închisoare, ca urmare a comportamentului în cei 5 ani. De mai multe ori am fost pedepsit cu carceră, pierderea dreptului de a primi pachete cu alimente şi îmbrăcăminte. Restul de pedeapsă administrativă s-a ridicat, astfel că în 16 iunie 1954 am fost pus în libertate. Sosit acasă, m-am căsătorit cu o consăteancă, pe care o lăsasem elevă, iar acum era absolventă a Academiei Comerciale şi inspector de bancă la Petroşani. Acolo m-am căsătorit, m-am angajat la întreprinderea de industrializare a laptelui: a fost o perioadă relativ liniştită şi s-au născut cei doi copii: Radu şi Ligia. Calvarul meu nu s-a sfîrşit însă. În urma evenimentelor din Ungaria (octombrie 1956), regimul comunist a intrat în panică, temîndu-se ca nu cumva şi în România să se petreacă ceva asemănător. În 1958-1959 au urmat o serie de arestări masive, primii au fost arestaţi sub diferite pretexte foştii deţinuţi politici. Iată-mă arestat în 28 aprilie 1959, sub pretextul că am întreţinut corespondenţă cu un amic al meu – Nicolae  Grozav – în scopul de a ne organiza şi revolta contra regimului. La acea dată situaţia familială era aproape disperată: tatăl meu era arestat pe motiv că ar fi chiabur; soacra mea dată afară din învăţămînt pe motivul că socrul meu – preot greco-catolic – a refuzat trecerea la Biserica Ortodoxă; soţia cu cei doi copii în vîrstă de 2 şi 3 ani. La arestarea mea au contribuit două persoane, după cum mi-am dat seama mai tîrziu; erau informatori puşi special pentru a mă urmări. Imprudenţa mea a fost că i-am considerat prieteni… Sînt judecat la Deva de Tribunalul Militar şi condamnat la 9 ani de închisoare corecţională – pentru atitudine duşmănoasă împotriva clasei muncitoare. Sînt dus la închisoarea din Galaţi, de unde în 4 decembrie 1959 sîntem escortaţi şi duşi în port, unde am fost îmbarcaţi pe un şlep. Eram în jur de 400 de deţinuţi. În dimineaţa zilei de 6 decembrie – Sf. Nicolae – acostăm la un chei de pe braţul Chilia, vis-à-vis de oraşul – acum rusesc – Vîlcov. O zi pe care n-am s-o uit toată viaţa! Crivăţul bătea cu putere, însoţit de o gheaţă măruntă, care ne înţepa faţa. Flămînzi, slăbiţi, echipaţi cu uniforme vărgate, care purtau înscris pe spate cu majuscule C.R., adică contra-revoluţionar. Am fost puşi să descărcăm un remorcher cu butoaie de varză murată şi gogoşari, care au constituit hrana noastră în tot timpul cînd am fost la tăiat de stuf. La amiază ne-au adus o ciorbă, pe care n-m putut s-o mănînc din două cauze: una că vîntul îmi zbura ciorba din lingură şi a doua că nu mai puteam deschide gura din cauza frigului! De aici sîntem îmbarcaţi pe un alt şlep-bac, închiriat de M.A.I. de la o societate fluvială franceză (purta pavilion francez şi numele de „Gironde”). Mai lipsea doar inscripţia cu liberté-egalité-fraternité… Cazarea era în cala şlepului, în care erau 4 rînduri de paturi metalice, un vas pentru apă şi unul pentru necesităţile fiziologice. Dimineaţa se dădea deşteptarea la orele 4, ne echipam şi ni se servea prima masă: ciorbă de murături şi arpacaş. Mîncam numai de două ori pe zi: dimineaţa, înainte de plecare la muncă, şi seara, cînd veneam de la muncă. Zăream încă stelele pe bolta cerească la numărătoarea care se făcea pe mal şi unde eram daţi în primire soldaţilor M.A.I. şi unui gardian, înarmaţi şi însoţiţi de cîini-lup. După un marş de 4-5-6 km, depinde unde era locul de muncă, recoltam stuf. Norma era mare şi în primele zile nu am putut-o îndeplini toţi deţinuţii. Seara, sosiţi la bac, cei sub normă erau pedepsiţi cu 25 lovituri la spate, de însuşi comandantul bacului. În echipa în care lucram eu aveam două persoane mai în vîrstă şi care erau ajutate de noi, cei mai tineri, să-şi îndeplinească norma: erau profesorul Haiduc, de la Politehnica din Timişoara, şi Gherman, de la opera din Iaşi. Acolo am cunoscut şi am avut prieteni pe scriitorii I. D. Sîrbu (conferenţiar universitar la Cluj), Al. Paleologu, Al. Ivasiuc, Mihadaş, dar şi pe renumitul profesor ORL Dr. Mihai Jubu. Stuful se recolta numai iarna, cînd apa era îngheţată. Venind primăvara, am fost duşi la o colonie de muncă aproape de Letea – numită Grindu, apoi am plecat în Insula Mare a Brăilei, unde am lucrat la îndiguirea Dunării şi la munci agricole. Am trecut prin coloniile: Stogneşti, Strîmba, Salcia, Gradina şi Băndoiu. Toate muncile erau normate. Primăvara ne mai completam hrana cu boabe de porumb (cei ce mergeam la semănatul acestuia), cu lujeri fragezi de trestie, iar cînd lucram la sfecla-de-zahăr, prăşit, recoltat, ne săturam din sucul acesteia… Dar pe ascuns, căci cine era prins, la sosirea la colonie era pedepsit tot cu 25 lovituri la spate. Prin 1962,  a fost o epidemie de leptospiroză şi febră tifoidă în colonii. Au fost separaţi cei ce au fost atinşi de această boală, printre care şi un grup de 6 amici – care ne-am săturat de munci agricole, ne-am declarat purtători de germeni, am fost izolaţi şi duşi la Gherla. Aici am lucrat ca zidar la întreţinerea închisorii, în special la tencuit. În 6 august 1964, în urma Decretului 411/1964, am fost graţiat de restul pedepsei şi după aproape 6 ani am revenit la Petroşani. Copiii erau la şcoală, nu m-au recunoscut; soţia divorţase între timp, pentru a-şi păstra locul de muncă. Ne-am recăsătorit, m-am angajat la întreprinderea de morărit-panificaţie, unde aveam şi timp liber pentru a-mi relua studiile la Facultatea de Drept din Cluj. În 1968, pentru a ne apropia de casele noastre (Sighişoara şi  respectiv Făgăraş), prin relaţii de oameni buni (mai erau şi din aceştia), am venit la Sibiu: soţia la Banca Agricolă nou-înfiinţată, iar eu la Panificaţie.

***

Despre foştii deţinuţi politici cu care aţi împărţit umilinţele regimului de detenţie ce mai ştiţi? 

Dintre foştii deţinuţi politici cunoscuţi, marea majoritate au decedat. Mai întreţin legături cu prietenul Cornel Cornea din Arad, cu doctorul Traian Neamţu, Dionisie Macarci şi Mircea Dobre din Cluj, cu Octavian Balaban şi Dr. Nicolae Neamţu din alte localităţi din ţară... 

Ce aţi aşteptat şi ce s-a realizat după evenimentele din decembrie 98, respectiv au prins contur în noua lume românească idealurile pentru care aţi luptat, suferit şi pătimit? Cum vedeţi România fără comunism? 

Cea mai fericită zi din viaţa mea a fost aşa-zisa revoluţie din decembrie 1989. Chiar dacă scopul pentru care am suferit 11 ani nu a fost atins, măcar am scăpat de comunismul instituţionalizat. Cu tot vălmăşagul la care sîntem unii numai spectatori, am convingerea şi speranţa că lucrurile se vor decanta şi că vom ajunge treptat, în cadrul U.E. şi al N.A.T.O., o ţară respectată şi cu o viaţă normală. Eu spun, în pofida părerilor unor prieteni, că sîntem pe un drum bun…

În afară de întrebările puse de dvs., doresc să adaug şi cîteva cuvinte despre activitatea mea de după 1989.

După evenimentele din acel decembrie însîngerat, orice interpretare li s-ar da, sau oricine ar fi fost la originea lor, s-a produs totuşi în societatea românească o cotitură cu rezultate remarcabile. Dacă ar fi numai unul, ar fi suficient: căderea comunismului, constituirea unui stat mai mult sau mai puţin democratic, cu urmări ce nu fac obiectul interviului de faţă…

În 12 ianuarie 1990, la iniţiativa unor foşti deţinuţi politici de înaltă ţinută moarală şi intelectuală (Aurel Maxim, Gabriel Constantinescu, Gh. Brahonschi, Ilie Berghezan ş. a.) s-a constituit Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Sibiu. În prezenţa a pester trei sute de foşti deţinuţi politici, am fost ales în unanimitate Secretar-trezorerie.

De la acea dată şi pînă astăzi, m-am străduit a-mi aduce contribuţia la bunul mers al acestei asociaţii, sub preşedinţia lui Aurel Maxim, apoi a lui Grigore Lechinţan, apoi a părintelui Gh. Bogdan, iar în prezent a lui Ilie Berghezan [la rîndul său intervievat recent de în paginile Punctelor cardinale, de care foştii deţinuţi politici sibieni au fost şi rămîn cu toţii atît de legaţi – n. Red.] [1].

Despre realizările personale las faptele să vorbească…

Referitor la întrebarea: „Ce aţi aşteptat şi ce s-a realizat după evenimentele din decembrie 1989”, adică dacă au prins contur idealurile pentru care am suferit şi cum văd starea României după 20 de ani fără comunism, vă răspund: decembrie 1989 a despicat în două istoria României. Evenimentele şi mai ales împrejurările, atît interne, cît şi externe, nu au permis, din păcate, realizarea unui adevărat regim de centru-dreapta, după cum normal şi benefic ar fi fost pentru ţară. Despre idealuri nu putem vorbi; gînditorul francez La Rochefoucauld spunea: idealul este un fruct care niciodată nu se coace…

Cu picioarele pe pămînt fiind, după aproape o jumătate de secol de regim comunist, cu foşti deţinuţi politici ajunşi la vîrsta senectuţii, cu o societate politic nepregătită, la mare lucru în privinţa schimbărilor în bine nu ne puteam aştepta. Am însă convingerea că din această învălmăşeală lucrurile se vor decanta pînă la urmă, că ne vom alinia ţărilor europene mai dezvoltate. În caz contrar – Doamne fereşte! – viitorul nostru nu poate fi decît sumbru.

După o perioadă de 11 ani de detenţie, nu plîng şi nu mă plîng. Într-o viaţă normală, destinul meu ar fi fost probabil altul. Nu urăsc pe nimeni dintre cei care au contribuit la această perioadă a detenţiei mele – mă refer la persoane. Urăsc din toată fiinţa mea Partidul Comunist din România, impus cu baioneta de către bolşevicii de la Moscova, de către cei fără neam şi fără Dumnezeu. Nu doresc un Nürnberg pentru condamnarea ucigaşilor neamului meu, dar o lege a lustraţiei ar fi mai oportună ca oricînd, pentru limpezirea lucrurilor. Nu uit nici că declararea Partidului Comunist ca ilegal şi criminal s-a făcut oficial chiar în Parlamentul României, cu speranţa unui viitor mai bun, care, ce-i drept, se lasă cam îndelung aşteptat.

Dumnezeu să ocrotească ţara şi neamul meu, să lumineze minţile celor care ne conduc în prezent şi ne vor conduce în viitor. 

Sînteţi unul dintre puţinii oameni care cu 20 de ani în urmă aţi pus semnătura pe actul de botez şi tot de atunci îndepliniţi fără întrerupere misiunea de onoare ce vi s-a încredinţat, de a fi secretar de onoare al acestei asociaţii. După cîte se poate constata, nu este deloc o sarcină uşoară, ea vă solicită mult timp şi un mare consum de energie, de gîndire, la care trebuie să ţineţi seama şi de vîrsta dumneavoastră, care se apropie de cea nonagenară. Îmi pun întrebarea – şi v-o pun şi dumneavoastră: mai puteţi face faţă, nu vă simţiţi obosit, stors de puteri? 

Da, aşa este, marge din ce în ce mai greu, însă nu pot să renunţ, merg înainte. Experienţa celor 20 de ani de secretariat mă ajută şi ea să merg mai departe. A devenit chiar o pasiune pentru mine şi – de ce nu? – o necesitate care mă ajuta să rezist la provocările vremii cu care ne confruntăm. Apoi atmosfera prietenoasă, colegială, camaraderească, profund umană care domneşte în viaţa asociaţiei noastre, la care se adaugă liniştea pe care ţi-o oferă lectura unei cărţi bune, momentele de bucurie trăite în ambianţa copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor, întîlnirile şi plimbările în aer liber cu foştii colegi de suferinţă şi cu camarazii de război, atîţia cîţi mai sîntem, derularea amintirilor din acei ani de suferinţă şi de jertfă, toate îmi dau puterea să rezist, să merg mai departe, pentru că viaţa, cu toate dificultăţile ei, e infinit mai uşoară cînd o împarţi cu ceilalţi, este mai frumoasă cînd te bucuri de ea alături de cei dragi şi de cei cu care ai suferit şi ai împărţit amarurile regimului totalitar comunist impus samavolnic României de către Rusia sovietică, după 23 august 1944, pentru aproape o jumătate de secol.  

Închei acest interviu azi, 23 martie 2010, zi în care împlinesc 87 ani de viaţă, cu suişurile şi coborîşurile ei, ca pe un scurt rezumat al rezumatelor vremurilor prin care am trecut, iar micile necazuri şi conflicte inerente se uită, rămînînd numai esenţa. Garantez pentru exactitatea celor relatate şi nu vreau să măresc numărul mincinoşilor cu încă unul. Geme pămîntul de ei… 

Domnule Zaharie Urdea, vă mulţumesc din inimă. Amintirile dumneavoastră sînt de nepreţuit şi vă doresc din tot sufletul să trăiţi ani mulţi cu sănătate, bucurîndu-i şi pe cei din jurul dumneavoastră. Discuţia cu dumneavoastră – pe cît de zguduitoare, pe atît de frumoasă lecţie de istorie vie pe care aţi trăit-o – a constituit o reală plăcere pentru mine ca interlocutor, dar şi un exemplu de slujire a patriei cu devotament, capabil de cele mai mari sacrificii, pentru dreptate, adevăr, libertate, pentru prosperitatea poporului român, al cărui fiu devotat aţi fost şi aţi rămas, dincolo de toate vitregiile istoriei contemporane. Pentru toate acestea vă mulţumim încă o dată şi sper ca la următoarea întîlnire să ne împărtăşiţi şi alte aspecte din vasta dumneavoastră experienţă de viaţă trăită atît de ardent, care, aşa cum afirmaţi la începutul interviului, ar putea să umple paginile unui roman… fără nici o picătură de ficţiune! [2] 

A consemnat 

Col (r) Victor Neghină

[1] Interviul respectiv e postat și pe acest blog (vezi aici). [Nota Blog] 

[2] Zaharie Urdea s-a stins din viață la 30 iunie 2014. [Nota Blog]

* Col (r) Victor Neghină, „Interviu cu d-l Zaharie Urdea, secretat al Asociației Foștilor Deținuți Politici din județul Sibiu”, în Puncte cardinale, anul XX, nr. 8/236, august 2010, p. 6; nr. 9/237, septembrie 2010, p. 6 (cu urm. în p. 7); nr. 10/238, octombrie 2010, p. 6.

Secretarul asociaţiei, d-l Zaharie Urdea, 

îl declară pe Maiestatea Sa Regele Mihai I 

membru de onoare al AFDPR – Sibiu, 

acordîndu-i insigna de fost deţinut politic în exil (1995)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVI) – "Biserica şi Securitatea" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVII) – "Poezia carcerală (3): Nichifor Crainic" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVIII) – "De la ecumenism la apostazie" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIX) – "Taina decadenței" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CL) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Cazul Nicolae Corneanu" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLI) – "Cele două Românii (XV)" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLII) – "De ce Bram Stoker aici?!" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLIII) – "Despre dreptul de proprietate într-o perspectivă ortodoxă" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLIV) – "Interviu cu regizorul Nicolae Mărgineanu..." (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLV) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Pașapoartele biometrice..." (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLVI) – "Sufletul românesc între Răsărit și Apus: V. O viziune românească a existenței" (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLVII) – "Gabriel Constantinescu: 3 răspunsuri pe lună [august]" (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLVIII) – "De vorbă cu Claudiu Târziu" (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLIX) – "O potaie gureșă" (2009)

* Antologia Punctelor cardinale (CLX) – "Chestiunea țigănească..." (2010)

* Antologia Punctelor cardinale (CLXI) – "Interviu cu d-l Ilie Berghezan..." (2010)

* Antologia Punctelor cardinale (CLXII) – "Gabriel Constantinescu (1921-2010)" (2010)

* Antologia Punctelor cardinale (CLXIII) – "Nicu Naum: Prezent!" (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXIV) – "Memoriile istoricului Vasile Netea" (2010)