RUSALIILE: NAŞTEREA BISERICII
SUMARUL BLOGULUI
Ca şi în cazul Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim), o altă mare sărbătoare creştină legată de ciclul pascal, cea a Pogorîrii Duhului Sfînt, se întîmplă să poarte în popor o denumire de origine păgînă: Rusaliile. Numele popular al acestei sărbători stă în legătură, desigur, cu vechea sărbătoare romană Rosalia (cu care s-a învecinat calendaristic), cînd morţii erau cinstiţi cu trandafiri puşi pe morminte. De altfel, în mediile tradiţionale se mai ţin pînă azi Moşii de Rusalii, crezîndu-se că sufletele morţilor/moşilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor fie în ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori (pe alocuri: sărbătoare a “despărţirii de morţi”, ţinută la 7 sau 9 zile după Rusalii).
Numele oficial bisericesc al sărbătorii este Pogorîrea Duhului Sfînt, dar adeseori e denumită şi Cincizecimea – căzînd la cincizeci de zile după Înviere. În această zi duminicală creştinătatea prăznuieşte însăşi naşterea Bisericii, marcată dumnezeieşte de pogorîrea Sfîntului Duh (“Mîngîietorul” şi “Luminătorul” mai dinainte făgăduit de Hristos), în chip de “limbi de foc”, peste adunarea apostolilor (ai căror urmaşi sînt, prin succesiune harică, toţi slujitorii Sfîntului Altar). “Veţi lua putere, venind Duhul Sfînt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea… şi pînă la marginile pămîntului” (Fapte 1, 8), le spusese Domnul ucenicilor Săi în pragul Înălţării. Şi iată că, la vremea cuvenită, “din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vînt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfînt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 2-4).
A doua zi de Rusalii este praznicul Sfintei Treimi. Odovania (încheierea) praznicului Sfîntului Duh este în sîmbăta următoare.
Biserica, în sensul ei cel mai înalt, este unitatea noastră mistică şi cuminecătoare în Hristos, prin Duhul Sfînt, Care o consfinţeşte şi o veghează. Sfinţenia propovăduitoare este potenţare dumnezeiască a umanului primenit prin taina Învierii.
Răzvan CODRESCU
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
9 comentarii
9 comentarii:
Stimate domnule Codrescu,
pe icoana: am uitat care-i sensul imparatului care este zugravit in partea de jos a icoanei pe fond negru (este el in iad ?)
multumesc mult,
Iulian
Este o personificare a Lumii ("Regele Cosmos"). Apostolii mijlocesc duhovnicește între Cer și Pămînt.
Stimate domnule Codrescu,
Ati postat cu ani in urma un material despre ortografia de dinainte de '89, si de ce o respectati. Imi aduc aminte ca argumentele erau zdravene, dar le-am uitat... puteti sa-mi da-ti adresa unde era (sper ca mai este inca postata)
Multumesc mult,
Iulian
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2011/08/zodia-strutocamilei.html
Ref. icoană: nu îl recunoașteți pe Regele David? De ce Regele David? Și de ce într-o catacombică nișă neagră, ca cea a sufleurilor de la teatru?
La Pogorârea Duhului Sfânt, cei 12 apostoli sunt vegheați din cer, în chip nevăzut, de celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, care participă la taina începătoare a Bisericii. Iar ”de dincolo”, din Împărăția de jos (care este și ”Sânul lui Avraam”, și Șeolul - acela al drepților), ei sunt vegheați de ”tatăl pământesc al lui Hristos”, David Psalmistul, cu sulul scrierilor sale doxologice, care participă și el, în chip vădit, la nașterea Bisericii.
Iată-l figurat, cu sulul în mână, într-o icoană clasică: http://colectieicoane.blogspot.ro/2011/01/sf-prooroci-daniel-david-si-solomon.html (încadrat de Sf. Prooroci Daniel şi Solomon)
@ Elena Dulgheru
Ca și în alte dăți, mă faceți să pierd timpul (în locul și de dragul dvs.). Aici nu este vorba de ce ni se pare sau de ce credem noi a recunoaște acolo, cu înclinațiile noastre speculative. În ”Erminia” lui, Dionisie din Furna nu face nici o nominalizare. Iar Constantine Cavarnos explică foarte clar (cf. ”Ghid de iconografie bizantină”, trad. Anca Popescu, Ed. Sophia, Buc., 2005, pp. 126-127): ”Sub Sfinții Apostoli, separat de ei printr-unul sau două arcuri, este înfățișat un bătrîn cu barbă și cu o coroană pe cap. Ține în mîini - întinse în lături - o pînză cu 12 filactere. Acest om simbolizează lumea locuită (oikoumene), iar filacterele, propovăduirea fiecăruia dintre cei 12 Apostoli, care avea să urmeze, în diferite părți ale lumii. În icoanele mai vechi, în locul acestei reprezentări simbolice a lumii și a propovăduirii apostolice, sînt înfățișați oameni din diferite neamuri, îmbrăcați în straie specifice și cu capetele întoarse în sus, ca și cum ar asculta răpiți învățătura Apostolilor. [...] Folosirea reprezentării simbolice a bătrînului care ține pînza cu cele 12 filactere a fost preferată mulțimii de oameni, pentru că este un mijloc mai simplu, mai economic, de redare a ideii răspîndirii Evangheliei de către Sfinții Apostoli pretutindeni. Totodată, ea nu distrage atenția privitorului de la Apostoli la mulțimea de oameni...”. În unele icoane mai vechi era zugrăvit în poziția respectivă Sf. Prooroc Ioil (avîndu-se în vedere cuvintele de la Ioil 3, 1: ”Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul”), iar Cuv. Nicodim Aghioritul, bunăoară, recomanda această soluție iconografică. De David - nici vorbă! Aceste lucruri au fost precizate nu demult, mai în treacăt, și în ”Ziarul Lumina” (unde scrieți și în care, sper, nu citiți numai propriile articole).
Aveți perfectă dreptate. Dar iată ce citim la ectenia mare, glasul al 4‑lea de la Slujba Vecerniei din Duminica Pogorarii Duhului Sfânt (Vecernia plecarii genunchilor):
”Lucruri preaminunate au văzut astăzi toate neamurile în cetatea lui David, când Sfântul Duh S‑a pogorât în limbi de foc...”.
Textul Vecerniei unei sărbători îi explică sensurile teologice profunde.
Oare cu titlu gratuit este pomenit cu această ocazie David? Nu o să mai spun nimic, ca să nu spuneți că fac fac speculații, și nici pe dvs nu o să vă întreb... ca să nu pierdem timpul (?!).
Mulțumesc că vă pierdeți din când în când timpul cu mine; mi l-am pierdut și eu din când în când cu dumneavoastră, și uneori mi-a fost de folos; alteori v-a fost de folos (poate) dumneavoastră.
Vă salut dintr-un timp regăsit!
În cetatea lui David - Duh Sfînt; în cetatea lui Bucur - bucurie (a unui timp regăsit).
Amin! Păi ar cam trebui să fie împreună cetățile astea, sau suprapuse în foietaj, ca straturile hermeneutice - din Scriptură, din iconografie, din alte asemenea hrane.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire