vineri, aprilie 24, 2015

STOP-CADRU: DANA PETRIȘOR

SUMARUL BLOGULUI


De Florii, am isprăvit de citit cartea prietenei mele Dana Petrişor, De pe mal de Prut, pe malurile Senei, Editura Junimea, Iaşi, 2014. 
E o carte pe care nu o înţelegi deplin decît dacă o cunoşti pe Dana. De altfel, paginile acestea au fost scrise de Dana mai cu seamă pentru prietenii ei. Şi, dacă nu o cunoşti defel pe Dana, cartea e lipsită de mult din rostul ei.
Tirajul este deja epuizat – s-a epuizat înainte să ajungă în vreo librărie! – pentru că toţi cunoscuţii, pe care în generozitatea ei ne numeşte, indiscriminat, prieteni, ne-am dorit să avem cîte un exemplar. 
Ce scrie în carte? Totul şi nimic, după cum spune chiar Dana! Ar fi jurnal, dacă nu ar fi prea multă viaţă; ar fi viaţă, dacă nu ar fi prea puţin timp; ar fi literatură, dacă nu ar fi prea mult adevăr. Şi pentru că este aşa, nu văd nici un rost în a o analiza sau sintetiza.
Atîta doar mi se pare de zis, că această carte confirmă ceea ce ştiam dintotdeauna, anume că Dana Konya-Petrişor, descendentă din stirpea Negruzzeștilor, este unul dintre aristocraţii care, cu stil, a refuzat să abandoneze, refuzînd în acelaşi timp să practice compromisul, dar rămînind în acelaşi timp o persoană căreia îi lipsesc rigidităţile absurde şi formalismul. Dana are o substanţă de care lumea se pare că nu mai are nevoie: sarea pămîntului. 
După ce am isprăvit cartea Danei, m-am gîndit imediat cît de bine se potriveşte aristocratismul cu textul Apostolului din ziua de Florii: "Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă. [...] ... cîte sînt adevărate, cîte sînt de cinste, cîte sînt drepte, cîte sînt curate, cîte sînt vrednice de iubit, cîte sînt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gîndul!".
Şi potrivirea asta se întîmplă pentru că Hristos – "boier" El Însuși, zicea N. Steinhardt – ne învaţă, indirect, să fim aristocraţi.
Mulţumesc, Dana! 

Lucian D. POPESCU

La Locurile Sfinte (2014) 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire