Pagini

luni, aprilie 20, 2015

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CLVII)

SUMARUL BLOGULUI


Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Gabriel Constantinescu spre sfîrșitul vieții

2009 
GABRIEL CONSTANTINESCU: 
3 RĂSPUNSURI PE LUNĂ 
[LUNA AUGUST] [1]

1. Cum apreciaţi situaţia politică postelectorală din Republica Moldova şi mai ales grava declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu (care pe de o parte a condamnat comunismul dincoace de Prut, iar pe de altă parte a sprijinit comunismul dincolo de Prut!): „... probabil preşedintele Voronin şi-a adus aminte că la un moment dat i-am dat o mînă de ajutor să formeze majoritatea de după alegerile trecute. [...] De data aceasta preşedintele Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie ca să desemneze preşedintele”?
Pentru un răspuns corect şi credibil privind raporturile dintre România şi „Republica Moldova” după alegerile parlamentare de acolo, din aprilie 2009, sînt necesare cîteva precizări prealabile.
În martie 2006, un grup de intelectuali ai societăţii civile româneşti au semnat, în nume propriu, un apel adresat preşedintelui Traian Băsescu, solicitînd condamnarea regimului comunist, care a guvernat ţara timp de o jumătate de veac, ca „regim nelegitim şi criminal”. Celor patru sute de intelectuali semnatari ai apelului li s-au alăturat o serie de organizaţii cu caracter anticomunist, precum şi un număr de preşedinţi de sindicate reprezentînd peste un milion de membri. Preşedintele Băsescu a dat curs solicitării şi, pentru a avea un fundament al actului de condamnare, a instituit o comisie, prezidată de politologul Vladimir Tismăneanu, care să-i prezinte un raport amplu al actelor de teroare şi al crimelor săvîrşite de-a lungul anilor în care Partidul Comunist din România s-a aflat la guvernare.
În baza concluziilor „Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, în ziua de 18 decembrie 2006, într-o şedinţă solemnă a Parlamentului României, preşedintele Băsescu a rostit Proclamaţia de condamnare a regimului comunist. Dacă rostirea menţionatei Proclamaţii a constituit, fără îndoială, un act istoric, tot un act cu semnificaţie istorică l-a constituit şi reacţia auditoriului, „aleşii naţiunii”, atît pentru starea actuală, cît şi pentru viitorul ţării.
Un prim fapt semnificativ l-a constituit totala absenţă (cu excepţia a trei personalităţi de cultură: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici) atît a semnatarilor în nume propriu ai apelului, cît şi a milionului de anonimi care i s-au asociat. În schimb, toate lojele sălii în care avea loc acest eveniment erau pline de adepţi înverşunaţi ai comunismului rezidual existent încă în România. Este de presupus că acest dezechilibru în participarea la această şedinţă solemnă  nu a fost întîmplător: pe de o parte apatia şi indiferenţa celor care au cerut actul de condamnare, iar pe de altă parte impresionanta organizare a adversarilor acestei condamnări, de care în mod cert nu au fost străini conducătorii de la acea dată ai Camerei Deputaţilor şi ai Senatului. Preşedintele Senatului, comunistul „reciclat” Nicolae Văcăroiu, a lăsat mînă liberă dezlănţuirii agresivei şi groteştii manifestaţii antiprezidenţiale, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Oltean, nepotul evreicei comuniste Ghizela Vass (membră a CC al PCR), a părăsit sala ostentativ, refuzînd astfel ca prezenţa sa să fie interpretată ca aprobare a demersului prezidenţial. Cît priveşte atitudinea copleşitor majoritară a parlamentarilor, indivizi cu rădăcini adînc înfipte în structurile regimului comunist, aceasta s-a concretizat în tăcere complice la spectacolul suburban şi dezonorat pus la cale de „tribunul” C. V. Tudor. Or, consecinţele politice ale refuzului de acceptare a ideii că trecutul comunist  ar putea fi condamnat nu au întîrziat să se manifeste. Preşedintele Băsescu va deveni inamicul public numărul unu al întregii clase politice şi, prin votul coaliţiei celor 322 de „aleşi ai naţiunii”, va fi suspendat din funcţia de preşedinte al României. Tentativa de a-l elimina definitiv din viaţa politică a eşuat însă. Cu prilejul referendumului care ar fi trebuit să ratifice demiterea Şefului Statului, corpul electoral a făcut dovada că încă mai există o Românie adevărată şi capabilă să ia atitudine împotriva comunismului rezidual.
În aceste condiţii, este absurd să i se reproşeze preşedinteui Băsescu că, în faţa evenimentelor din aprilie anul acesta, din Basarabia, nu s-a pus în fruntea batalioanelor oştirii române, proaspăt întoarse din Irak, adresîndu-le celebra comandă a generalului Antonescu din iunie 1941: „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”. Bunul simţ şi respectul faţă de adevăr ne obligă să recunoaştem că, în prezent, tentativele societăţii româneşti de a ieşi din „consecinţele comunismului” nu au fost nici pe departe atît de viguroase încît să putem pretinde că această ieşire s-a realizat. Avem o clasă politică de cea mai pură extracţie comunistă (excepţiile sînt nesemnificative). Instituţiile fundamentale ale Statului – Parlamentul, Justiţia (în frunte cu Înalta Curte de Casaţie şi cu Consiliul Superior al Magistraturii), Şcoala (la toate nivelurile) şi Aparatul administrativ (în cvasitotalitatea lui) – sînt continuatoarele directe ale instituţiilor similare din anii comunismului, atît în ceea ce priveşte personalul, cît şi ca mentalitate. În privinţa „societăţii civile”, cea care „a instigat” la condamnarea comunismului, ea este altminteri din ce în ce mai apatică şi mai indiferentă. Dar cea mai dezolantă realitate din actuala Românie este comportamentul generaţiei tinere, total lipsite de capacitatea de dăruire, de generozitate, de spirit comunitar.
În faţa acestei stări actuale, a unei naţiunii căreia i se pretinde o intervenţie consistentă şi energică în ajutorul românilor din Basarabia, cel mai potrivit răspuns este dictonul latin Medice, cura te ipsum („Doctore, tămăduieşte-te pe tine însuţi!”). Este greu de conceput că o lume bolnavă, aşa cum este România zilelor noastre, să poată intreprinde acţiuni hotărîtoare în sprijinul altui bolnav, aflat într-o stare de sănătate morală, socială, politică şi economică asemănătoare. Dacă facem abstracţie de faptul că România de dincoace de Prut face parte din structurile euro-atlantice (NATO şi UE), asemănările cu Basarabia sînt atît de profunde încît pot merge pînă la a se confunda, cu precizarea că sînt şi aspecte în care realităţile basarabene înregistrează plusuri faţă de cele româneşti. În timp ce comuniştii din Basarabia nu şi-au repudiat trecutul şi nu s-au travestit, declarîndu-se oficial ca aparţinînd partidului comuniştilor, comuniştii din România s-au ascuns sub diferite denumiri (FSN, FDSN, PDSR, PSD, PDNR, PDAR, PSM, PRM, PC etc.). Dar domeniul în care basarabenii ne sînt net superiori mi se pare că este starea de spirit a generaţiei tinere. În timp ce tineretul din România este aşa cum l-am caracterizat mai sus, tinerii basarabeni dau dovadă de conştiinţa faptului că fac parte din naţiunea română şi că sînt capabili să se opună deschis puterii comuniste din Basarabia.
Şi pentru ca să nu rămînem datori celor care-l acuză maliţios pe preşedintele Băsescu că ar fi indiferent faţă de Basarabia românească, le reamintim faptul că, riscînd critici severe atît din partea Federaţiei Ruse, cît şi a democraţiilor occidentale, a hotărît acordarea cetăţeniei române tuturor celor care, ei şi urmaşii lor, au deţinut acestă cetăţenie în anii în care Basarabia a făcut parte din Regatul României Mari. De asemenea, le reamintim faptul că unificarea Germaniei nu s-a înfăptuit printr-o acţiune de dărîmare a „Zidului Berlinului” de către tancurile regimului de la Bonn. „Zidul Berlinului” a fost dărîmat de loviturile de tîrnăcop ale partidelor germane din teritoriile aflate sub dominaţie sovieto-comunistă. Şi încă: să nu se uite că înfăptuirea României Mari, în 1918, nu s-a făcut prin acţiuni de cucerire militară, ci prin voinţa fermă şi conjugată a românilor din Basarabia, Bucovina şi Ardeal.
În perspectiva idealului de unitate naţională, dătătoare de speranţă sînt conştiinţa naţională şi aspiraţiile tinerilor basarabeni. Să nu uităm un fapt cu semnificaţie profundă: la alegerile din aprilie 2009, partidului comuniştilor i-a lipsit un singur vot spre a-şi putea impune preşedintele şi guvernarea, dar nu au găsit pe nici unul din tabăra deputaţilor din partidele de colaboratură românească în stare să se vîndă. Este greu de imaginat că parlamentarii dîmboviţeni, pentru care traseismul este mod de existenţă, ar fi fost capabili să facă faţă unui asemenea test de conduită morală.

2. Cum vedeţi dvs. propunerea înfiinţării la Aiud, pe lîngă viitoarea mănăstire, şi a unui centru de studii martirologice? Pomenirea religioasă şi pomenirea istorică se exclud sau se completează?
Şi aici sînt necesare cîteva precizări prealabile. La sfîrşitul Primului Război Mondial, după înfăptuirea României Mari, „Cultul Eroilor” a fost o preocupare fundamentală, atît a instituţiilor religioase, cît şi a celor laice. S-a constituit Societatea „Cultul Eroilor”, care, folosind atît arhivele Ministerului de Război, cît şi rezultatele cercetărilor la faţa locului, a identificat pentru fiecare aşezare din ţară numele celor care, îmbrăcaţi în haina ostăşească, şi-au vărsat sîngele pentru împlinirea idealului Întregirii. Pentru cinstirea lor veşnică, în fiecare localitate au fost înălţate momente comemorative, pe ale căror frontispicii au fost încrustate numele şi rangurile celor care n-au pregetat să-şi jertfească viaţa pentru ţară şi neam. De asemenea, au fost înfiinţate asociaţii ale invalizilor şi marilor mutilaţi de război, realizîndu-se totodată şi o evidenţă completă a văduvelor şi orfanilor de război.
După decembrie 1989, era normal şi necesar ca, dacă evenimentele de atunci ar fi fost o autentică revoluţie anticomunistă, să fie adoptate măsuri similare celor de după Primul Război Mondial, pentru cinstirea celor care şi-au sacrificat vieţile şi ale celor care au suferit teroarea regimului comunist în anchete, temniţe şi lagăre de muncă forţată. Dar, spre deosebire de Cehoslovacia, Ungaria şi Polonia, unde au avut loc revoluţii anticomuniste autentice şi încununate de succes, în România, pe fondul unei revolte populare anticomuniste, s-a produs o lovitură de stat în care facţiunea din PCR condusă de Nicolae Ceauşescu a fost înlocuită cu altă grupare din acelaşi partid condusă de Ion Iliescu. Nimic nu caracterizează mai bine această situaţie ca directiva imperativă dată de tovarăşul Ion Iliescu tuturor rebelilor organizaţiilor PCR din teritoriu: „Păstraţi structurile!”. Şi pentru ca această directivă să fie urmată, într-o lume în care era evident că orologiul comunismului încetase să mai bată, aşa cum caracterizează situaţia din România politologul englez Tom Gallagher în remarcabilul său studiu Furtul unei naţiuni. România de la comunism încoace, tovarăşii s-au lepădat de ideologie, dar au păstrat puterea întreagă! O tristă şi dureroasă realitate care dăinuie de douăzeci de ani, de-a lungul cărora comuniştii travestiţi în democraţi conduc aproape discreţionar ţara.
În ciuda faptului că în România postdecembristă locul Partidului Comunist a fost luat de „partidul comuniştilor”, noua conducere a fost nevoită să facă două concesii, acceptînd două libertăţi democratice esenţiale: pluralismul politic şi libertatea de expresie, ambele, în multe privinţe, iluzorii. De ochii Occidentului, din trunchiul Partidului Comunist au fost desprinse cîteva aşchii sub denumire de partide nou înfiinţate, cărora li s-au adăugat vestigiile democraţiei autentice antebelice: Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal. Totodată, ca un fapt cu semnificaţie majoră, s-a înfiinţat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România. Din păcate, însă, cei care au preluat conducerea acestei asociaţii nu au înţeles faptul că pentru foştii deţinuţi politici libertatea dobîndită a venit prea devreme pentru a putea intra în legendă şi prea tîrziu spre a mai avea putinţa de a se realiza. În loc ca gruparea celor care trăiseră mai intens decît oricare segment al populaţiei ororile regimului comunist să devină o instanţă morală, deasupra meschinăriilor vieţii şi frămîntărilor politice, ei nu au ezitat, mînaţi de orgolii şi ambiţii personale, să se arunce în mocirla disputelor politice. O primă consecinţă nefastă a acestei realităţi, a înţelegerii greşite a menirii supravieţuitorilor infernului temniţelor comuniste, a fost scindarea a ceea ce ar fi trebuit să fie o unitate desăvîrşită, expresie a luptei naţiunii împotriva ateismului comunist. Prin acest act nesăbuit, o parte a Asociaţiei s-a alăturat nou reînfiinţatelor partide istorice, nădăjduind ca, la bătrîneţe, să se „realizeze” ca factori activi pe scena politică. Este trist că această categorie de foşti deţinuţi politici nu a înţeles capcana întinsă de comuniştii aflaţi la guvernare. Acceptînd să intre, ca o minoritate nesemnificativă, în Parlamentul dominat de foştii comunişti travestiţi, le-a conferit acestora onorabilitate. După ce au îndeplinit acest rol de aparenţi factori politici activi, nu au realizat altceva, în fond, decît să-şi trădeze trecutul, iar de-a lungul anilor s-au stins biologic în izolare.
Cea mai mare parte a foştilor deţinuţi politici şi-a înţeles însă rostul într-o lume pentru viitorul căreia aveau menirea de mărturisitori. Această sarcină asumată s-a materializat în apariţia unei lungi serii de scrieri memorialistice despre ororile anilor în care iadul comunist a pîrjolit lumea românească, contribuind în acest mod la dezvăluirea chipului hidos al acelui infern.
Dar, pentru cunoaşterea în întregime a adevărului, ar fi fost absolut necesar sprijinul autorităţilor, care deţineau controlul arhivelor din cuprinsul cărora se puteau afla date concrete despre toate crimele şi fărădelegile săvîrşite în anii comunismului. În pofida faptului că arhivele Securităţii au fost ţinute sub obroc pînă destul de recent, meritorii iniţiative personale au fost întreprinse. Prin primele nouă volume apărute pînă în prezent ale amplei lucrări coordonate de fostul deţinut politic Cicerone Ioniţoiu şi intitulată Victimele terorii comuniste: arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi, ca şi prin Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste al Doinei Jela, adevărat inventar al torţionarilor, s-a ridicat un colţ al cortinei în spatele căreia se ascund dimensiunile nebănuite ale monstruozităţilor unui trecut deloc îndepărtat. Cu aceleaşi nobile intenţii şi în acelaşi spirit al datoriei mărturisitoare, Vasile Manea, pe urmele lui Paul Caravia, publică în anul 2001 lucrarea intitulată Preoţi ortodocşi în temniţele comuniste, în cuprinsul căreia sînt descrise sumar biografiile celor peste 1400 de arhierei şi preoţi ortodocşi care au trecut prin închisori, dintre care cel puţin 120 au fost ucişi. În acest context, nu putem trece cu vederea faptul că autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe Române nu a întreprins la vreme cele de cuviinţă întru cinstirea memoriei fiilor ei slujitori care au suferit şi au murit în numele lui Hristos în temniţele comuniste, lăsînd această sarcină puţinelor posibilităţi de evocare ale unor persoane particulare.
Starea faptelor în acest domeniu s-ar fi putut schimba radical o dată cu înlăturarea peceţilor de pe arhivele Securităţii, în urma unei măsuri iniţiate de preşedintele Traian Băsescu, cel căruia nu i se va ierta acest act de profundă semnificaţie naţională, similar celui al condamnării oficiale a regimului comunist ca „regim nelegitim şi criminal”.
Din păcate, însă, aşteptările noastre au fost neîmplinite. Principala instituţie care ar fi trebuit să profite de desecretizarea arhivelor Securităţii, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, deşi dispunea de toate condiţiile pentru a duce la îndeplinire sarcina asumată prin însăşi titulatura sa, s-a limitat la investigarea cadrului exterior al procesului de lichidare a rezistenţei anticomuniste (penitenciare şi torţionari), evitînd abordarea aspectului martirologic, componentă esenţială a fenomenului. Atît prin ctitorii acestui institut, cît şi prin apartenenţa politică a conducătorilor lui, se poate constata cu uşurinţă dependenţa de actualul Partid Naţional Liberal, care în afară de denumire nu mai are nimic comun cu tradiţia liberalismului românesc brătienist. Liberalii zilelor noastre sînt urmaşii liberalismului tătărăscian, care a colaborat substanţial cu Partidul Comunist în perioada de consolidare a regimului totalitar subordonat intereselor Moscovei. Singura componentă meritorie din structurile acestui institut este echipa de cercetători tineri care, de fapt, efectuează munca de cercetare directă şi de analiză a temelor încredinţate.
Cît priveşte pomenirea istorică a martirilor prigoanei comuniste, ea a fost realizată parţial de către gruparea de foşti deţinuţi politici care a iniţiat şi înfăptuit ridicarea mausoleului de la Aiud. Numele lor şi temniţele în care au fost ucişi este încrustat pe plăcile de marmură din interiorul Monumentului Calvarului din Aiud, care la 14 septembrie 2000 – de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci – a fost sfinţit ca biserică, pentru ca în interiorul lui să se poată oficia atît slujbele de pomenire a celor martirizaţi, ştiuţi ori neştiuţi, cît şi Sfînta Liturghie. La iniţiativa părintelui Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, alături de monumentul-mausoleu s-a înființat un schit de maici al cărui duhovnic oficiază zilnic slujbele de pomenire şi care, pe măsură ce, prin extinderea cimitirului, sînt scoase la iveală rămăşiţele pămînteşti ale altor victime ale terorii comuniste, se îngrijeşte ca osemintele să fie depuse în osuarul mausoleului.
Pentru ca să se poată desăvîrşi ceea ce în prezent se realizează la o scară redusă, crearea unui Centru de studii martirologice este binevenită. Ideal ar fi ca scontatul Centru de cercetări martirologice să poată fi pus sub oblăduirea mănăstirii nu numai printr-o dependenţă spirituală, ci şi prin edificarea lui ca o anexă a complexului mănăstiresc. Avînd însă în vedere dificultăţile logistice ale cercetării istorice, este problematică posibilitatea înfăptuirii unui asemenea complex. Pentru a evalua dificultăţile unei asemenea sarcini, să amintim două fapte semnificative. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat s-a aflat la guvernare timp de patru ani. În acest răstimp nu a întreprins nimic pentru a descoperi rămăşiţele pămînteşti ale întemeietorului său, Iuliu Maniu. Aceeaşi indiferenţă trebuie imputată şi Partidului Naţional Liberal, care, de asemenea, a guvernat ţara timp de patru ani şi nu a făcut cele de cuviinţă pentru odihna veşnică a rămăşiţelor pămînteşti ale ultimului preşedinte liberal, Constantin (Dinu) Brătianu.
Avînd în vedere dificultăţile cercetărilor (în arhivele Securităţii, cît şi în cele ale complexului de penitenciare, sau investigaţiile arheologice pentru descoperirea gropilor comune în care au fost azvîrlite rămăşiţele pămînteşti ale celor ucişi bestial), factorii de decizie urmează să cumpănească posibilităţile de realizare a acestui proiect generos în cadrul complexului mănăstiresc ori în altă parte, într-o locaţie care să uşureze îndeplinirea menirii sale. Aşadar, problema rămîne deschisă [2].

3. Revista Puncte cardinale se apropie cu paşi mari de al 20-lea an de apariţie neîntreruptă. Care este secretul acestei longevităţi unice în presa românească de dreapta?
Pentru ca răspunsul să fie complet, trebuie să amintesc că revista Puncte cardinale are un precursor. La repatrierea din captivitatea sovietică, o perioadă în care foştilor prizonieri li s-a oferit posibilitatea de a cunoaşte adevăratul chip al comunismului bolşevic, un grup din rîndul acestor foşti prizonieri în Uniunea Sovietică a socotit că are datoria de a înfăptui cu cuvîntul ceea ce nu a putut realiza cu armele în lupta contra criminalei ideologii marxist-leninist-staliniste, care ameninţa să pună stăpînire pe întreaga lume. Cu mijloace artizanale, am încropit o tiparniţă clandestină, tipărind manifeste prin care îndemnam populaţia să se opună activ procesului de comunizare aflat în plină desfăşurare. Era anul 1948. După doi ani de intensă activitate de răspîndire de manifeste, îndeosebi în mediile universitare, inevitabilul, ca şi pentru alte grupări similare de rezistenţă anticomunistă, s-a produs. Vigilenţa Securităţii s-a dovedit mai abilă decît prudenţa celor urmăriţi şi în anul 1950 întregul grup a fost arestat. Au urmat anchetele în subsolurile Ministerului de Interne şi simulacrul de proces care a durat mai puţin de două ore, la Tribunalul Militar Bucureşti. Sentinţa a fost dată de celebrul – de tristă amintire – general de Justiţie militară Alexandru Petrescu, provenit din vechiul aparat de Justiţie militară şi deţinător al unui titlu de doctor în Drept dobîndit la Paris în perioada interbelică. Unul dintre nenumăratele acte de trădare morală şi politică, dintre cele care nu fac cinste intelectualităţii româneşti interbelice. Pedeapsa hotărîtă de instanţă ce mi-a fost aplicată a fost de 10 ani de temniţă, completată, după uzanţele acelei perioade nefaste, cu o condamnare de încă 7 ani pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale” şi alţi 4 ani de închisoare corecţională pentru „deţinere ilegală de arme şi muniţiuni”. Mulţumită aplicării prevederilor preluate de la „justiţia burgheză”, cele trei pedepse au fost cumulate, urmînd să execut pedeapsa cea mai aspră, 10 ani de temniţă, iar după executarea integrală a acesteia, pentru ca nu cumva să recidivez, am mai fost „dăruit” cu încă doi ani de domiciliu forţat în Bărăgan. A urmat apoi transferul în marea închisoare care era România comunistă, perioada anilor 1962-1989 petrecînd-o sub atenta supraveghere a aparatului de represiune comunist.
După evenimentele din decembrie 1989, recunosc că am avut naivitatea să cred într-o reală abolire a regimului comunist. Trezirea la realitate s-a produs în cursul anului 1990, cînd o parte a suflării româneşti a devenit conştientă că singura prefacere reală a fost trecerea de la comunismul făţiş la cripto-comunism. Profitînd de libertatea limitată de expresie îngăduită de noii guvernanţi şi dîndu-mi seama că urgenţa era lupta – folosind ca armă principală cuvîntul – pentru dezvăluirea esenţei comuniste a aparent noului regim „democratic”, am luat hotărîrea, cu un număr de apropiaţi colaboratori, de a pune bazele unei publicaţii în care să poată fi rostit fără înconjur adevărul despre ceea ce se petrece de fapt în România postdecembristă. Aşa s-a născut, la 1 ianuarie 1991, revista Puncte cardinale, avînd ca deviză valorile creştine fundamentale – CREDINŢĂ, IUBIRE, SPERANŢĂ – şi ca marcă distinctivă faţă de alte publicaţii nou apărute precizarea că sîntem un „periodic independent de orientare naţional-creştină”.
Echipa redacţională, alcătuită iniţial din combatanţi anticomunişti vîrstnici, a fost întărită la scurt timp după apariţia revistei printr-o infuzie de sînge tînăr. Poetul şi eseistul Răzvan Codrescu şi-a asumat sarcina complexă de redactor-şef, secondat de Ligia-Mihaela Banea [3], care a preluat migăloasa îndeleticire de secretar de redacţie, precum şi tehnoredactarea computerizată a revistei.
Timp de aproape 19 ani, ne-am străduit să rostim ADEVĂRUL şi numai ADEVĂRUL despre realitatea din România condusă de partidul comuniştilor travestiţi, care a luat locul fostului PCR, păstrînd însă nealterate mai toate structurile vechiului regim. Ne-am străduit să fim o tribună de la care să se exprime îndemnul spre o renaştere naţional-creştină şi autentic morală, ca singurul mijloc posibil pentru a pune capăt moştenirii regimului cripto-comunist.
Eforturile în vederea atingerii acestui obiectiv nu s-au desfăşurat fără piedici şi obstacole, care păreau uneori insurmontabile. În primul rînd, au trebuit depăşite dificultăţile financiare inerente faptului că, pe de o parte, nu am acceptat nici cea mai neînsemnată concesie în privinţa vreunui „patronat”, iar, pe de altă parte, am refuzat să compromitem puritatea ideilor transmise cititorilor prin acceptarea publicităţii, procedeu uzitat pe scară largă în mass-media de azi şi aducător de avantaje financiare.
Aşadar, timp de aproape două decenii am fost nevoiţi să reducem drastic cheltuielile aferente redactării, tipăririi şi difuzării revistei. Sediul Redacţiei a fost stabilit într-o încăpere din propria locuinţă, scutindu-ne de plata apăsătoare a unei chirii. Ne-am dispensat de aparatul funcţionăresc (secretar, dactilografe, personal administrativ), operaţiile fiind făcute de voluntari recrutaţi din rîndurile fostelor deţinute şi foştilor deţinuţi politici. Atît echipa de redactori, cît şi nenumăraţii colaboratori nu au pretins niciodată în mod expres vreo remuneraţie. Am renunţat la scurt timp de la apariţia revistei ca publicaţia să fie difuzată prin oficiile specializate, care de multe ori s-au dovedit a fi ostile publicaţiilor care nu se încadrau în limita şi termenii standardelor pe care patronii lor le impuneau. În locul acestui procedeu de difuzare „oficială”, am ales calea contactului direct, prin poştă, cu cititorii şi cu difuzorii voluntari, majoritatea fiind reprezentată de filialele din ţară ale AFDPR.
Dar adevăratul resort care ne-a susţinut în momentele de cumpănă, cînd se părea că va trebui să ne încetăm apariţia, a fost credinţa că ceea ce facem este util şi necesar pentru a sprijini lupta dusă de România adevărată împotriva României comuniste. Totodată trebuie să recunoaştem că nu puţini din rîndurile abonaţilor şi cititorilor din ţară şi străinătate au înţeles dificultăţile prin care am trecut şi, cu o generozitate pentru care le sîntem recunoscători, au contribuit efectiv ca să ne menţinem pe linia de plutire. Toate aceste consideraţii sînt valabile pentru trecut, ca şi pentru prezent. În ceea ce priveşte viitorul, nu ne îngăduim să facem pronosticuri. Dar cum speranţa este una dintre virtuţile creştine pe care ne sprijinim de 20 de ani eforturile, privim cu încredere la posibilitatea de a ne împlini şi în continuare rostul [4]. 

[1] Din primăvara (mai) și pînă în toamna  (octombrie) anului 2009, nemaiputînd fizic să scrie, directorul revistei a fost prezent în paginile ei prin răspunsurile la trei întrebări lunare pe teme de actualitate, venite din partea cititorilor. Răspunsurile au fost consemnate mai ales de profesorul Nicolae Pop, care i-a fost poate colaboratorul cel mai apropiat din ultimul an de viață. Am selectat pentru această antologie întrebările și răspunsurile din luna august 2009, în care este vorba și despre soarta revistei. [Nota Blog] 
[2] Astăzi sînt ridicate la Aiud și noua mănăstire, și centrul de studii martirologice din incinta ei, chiar dacă lucrările nu sînt încă finalizate. Biserica (încă nepictată) a fost sfințită în 2014, iar activitatea centrului martirologic a debutat în 2015, cu un mic simpozion. Acest adevărat Martyropolis românesc este un ansamblu alcătuit din monumentul-biserică (ridicat de A.F.D.P.R. - între 1992 și 1999 - și sfințit în anul 2000 de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania), din schitul inițial (ridicat prin grija părintelui Iustin Pârvu, care i-a dăruit și un clopot impresionant) și din noua mănăstire (cu centru de studii martirologice și muzeu subteran) ctitorită sub egida Fundației Aiud (prezidate de maestrul Dan Puric și dr. Pavel Chirilă). Dumnezeu a rînduit să fie o linie de continuitate, confirmată și de faptul că starețul noii mănăstiri de călugări este duhovnicul micii obști anterioare de călugărițe, părintele ieromonah Augustin Vărvăruc. [Nota Blog] 
[3] Născută Constantinescu, nimeni alta decît fiica autorului. [Nota Blog] 
[4] Revista avea să apară pînă la sfîrșitul anului 2010 (supraviețuind cu 9 luni morții directorului ei și împlinind 20 de ani de apariție neîntreruptă). În ce privește antologia de față, sper ca ea să poată apărea și în volum, în anii următori. [Nota Blog]

* Gabriel Constantinescu, „3 răspunsuri pe lună”, în Puncte cardinale, anul XIX, nr. 8/224, august 2009, pp. 3-4 (rubrica „Pulsul vremii”).

Doamna Maria Blaj-Constantinescu în camera de lucru a soțului răposat

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVI) – "Biserica şi Securitatea" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVII) – "Poezia carcerală (3): Nichifor Crainic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVIII) – "De la ecumenism la apostazie" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIX) – "Taina decadenței" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CL) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Cazul Nicolae Corneanu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLI) – "Cele două Românii (XV)" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLII) – "De ce Bram Stoker aici?!" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLIII) – "Despre dreptul de proprietate într-o perspectivă ortodoxă" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLIV) – "Interviu cu regizorul Nicolae Mărgineanu..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLV) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Pașapoartele biometrice..." (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLVI) – "Sufletul românesc între Răsărit și Apus: V. O viziune românească a existenței" (2009)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu