O OPINIE PREOȚEASCĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Molitfele Sfîntului Vasile

sub restricţii seculare 

Începînd din secolul IV şi pînă astăzi, există în molitfelnicele bisericeşti rugăciuni de exorcizare şi timp de atîtea secole poporul lui Dumnezeu s-a servit de ele. Cine nu cunoaşte măreţia acestor molitfe ale Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, stîlpii Ortodoxiei, nu cunoaşte şi nu trăieşte prea mult din ortodoxia noastră şi nu crede în existenţa reală a demonilor.  

Rugăciunile de exorcizare sînt consemnate în mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sînt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gură de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Taumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugăciuni de alungare a dracilor s-au păstrat în Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul dintre cele mai importante manuscrise liturgice din lume, în care apare pentru prima dată textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur [1]. 

Personal cred că citirea Molitfelor Sfîntului Vasile, după Sf. Liturghie, în ziua de 1 ianuarie este bine să se facă, aşa cum este tradiţia în Bucovina şi în unele zone ale ţării, întrucît multe dintre obiceiurile ocazionate legate de sărbătorile de iarnă sînt de sorginte păgînă şi demonică. Cert este faptul că noi am împrumutat foarte multe obiceiuri păgîne, care contribuie la secularizarea societăţii. Secularizarea nu este rezultatul confruntării dintre credinţă şi necredinţă, ci al parazitării credinţei, pe care o transformă în pseudo-credinţă, pseudo-tradiţie sau pseudo-spiritualitate. Fără să nesocotim sau să subevaluăm patrimoniul de tradiţii şi obiceiuri foarte bogat al ţării noastre, care are caracteristicile unei moşteniri culturale şi spirituale ancestrale, trebuie pus accentul pe limita între sacrul creştin şi “sacrul” păgîn şi pe dimensiunea mîntuitoare a credinţei în Hristos.

Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor sînt  manifestări care reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociaţii rituale dintre animale şi cultul cvasiuniversal al soarelui. Este vorba deci de idolatrie, un păcat foarte grav, aspru condamnat de Sf. Scriptură. De aceea Sf. Părinţi au dat canoane în acest sens, pentru a-i feri pe creştini de capcanele celui viclean, şi pedepsesc canonic pe cei care nu se feresc de obiceiurile păgîne: canonul 24 Ancira. 83 Vasile cel Mare precizează: clericii care practică astfel de obiceiuri să se caterisească; mirenii să se afurisească. 70, 71 ap.; 24, 51, 61, 62, 65, 71, 94 VI. Clericul care practică obiceiuri superstiţioase să se caterisească; mireanul să se afurisească. 65, 79 (VI).  

În acest context ar fi de dorit ca Sf. Sinod să dea o reglementare în acest sens şi să aplice canoanele faţă de unii preoţi şi chiar ierarhi care încurajează manifestarea publică a obiceiurilor păgîne desfăşurate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sau sînt indiferenți față de ele. 

Oare mai trăim noi, creştinii acestui mileniu, “sărbătorile cu Dumnezeu” – Emanuel? Îl mai simţim pe Hristos ca fiind efectiv cu noi, sau mai percepem noi dimensiunea autenticã a sărbătorilor sfinte în mijlocul acestor dezmăţuri ritualice păgîne? Oare nu sîntem din toate părţile asurziţi şi orbiţi de hiturile radio, de emisiunile TV şi de alte surogate “crăciuniste”, iar în goana noastră din timpul isteriei cumpãrãturilor de Crãciunul devenit comercial, consumist şi chiar orgiastic, nu cumva nu-L mai simţim pe Hristos ca Mîntuitor? Nu cumva nu vedem din taina şi dragostea lui Hristos decît bradul, obiceiurile păgîne reînviate frenetic, porcul şi pe Moşul care face discount? Nu reprezintă oare toate acestea o tolerață nepermisă față de demonizarea colectivă a societăţii şi a  ţării?  Nu este oare “era Harry Potter” o îndrăcire subtilă a lumii, sub masca magiei “nevinovate”? 

Iată doar cîteva motive să se treacă în rînduiala Tedeum-ului de Anul Nou şi citirea Molitfelor Sfîntului Vasile, rostite de ziua lui, tocmai pentru a contracara acţiunea dezmăţului ritualic al obiceiurilor păgîne şi “magia regizată”, care se dezlănţuie fără oprelişti, la toate nivelurile vieţii laice, dar în special de la Crăciun şi pînă la revelionul mult aşteptat de unii [2].  

Molitfele cuprind exorcizarea demonului nu numai din om, ci şi din locuri şi ţinuturi. Cred ca Molitfele ar trebui completate şi nu limitate, cu noi formule actualizate la problemele noi, cum ar fi: să scoată demonii din politică, din masonerie, din mişcările oculte, de prin unele bănci jefuitoare, precum şi din alte ideologii drăceşti actuale, din secte sau din bisericile ecumeniste, din unii teologi  inchipuiţi şi apostaţi, din guverne şi administraţii centrale şi locale, care-l jefuiesc prin taxe şi impozite aberante pe om, pe care îl umilesc şi-l subjugă în numele unei simulări a binelui comun. 

De toţi aceşti prigonitori ne lepădăm, ne dezicem de ei, dar îl rugăm, în acelaşi timp, pe Sf. Vasile cel Mare să mijlocească de ziua lui, la Bunul Dumnezeu, la începutul anului civil, să scoată toţi dracii din cei menţionaţi mai sus. Deci iată rolul cultic, dar şi folosul social şi comunitar al Molitfelor, citite la cumpăna dintre ani. Dacă toată Biserica Ortodoxă Română ar citi Molitfele Sfîntului Vasile pe 1 ianuarie, sau ale Sfîntului Ioan Gură de Aur în cele trei sărbători rînduite cinstirii lui, am convingerea că mulţi draci ar pleca din ţara aceasta în pustiul şi abisul lor. 

M-aș bucura să fie introdusă citirea Molitfelor Sfîntului Vasile cel Mare şi ale Sfîntului Ioan Gură de Aur şi la începutul anului bisericesc, la 1 septembrie, şi să fie la fel de unitară slujba Tedeum-ului, privind rînduiala rugăciunii în completare, deci suplimentată, aşa cum am sugerat eu mai sus, şi nu în restricţii sau desfiinţarea unor practici de secole, care au ţinut demonii departe. Deci să fim la fel de harnici şi pentru a adăuga putere rugăciunii, în aceeaşi măsură în care unii se străduiesc să fie harnici în a o limita, restricţiona şi a o dilua. Prin rînduiala specială propusă pentru Tedeum-ul de la începutul anului civil, se recunoaşte din partea Bisericii şi se adaugă implicit mai mare valoare anului secular decît anului bisericesc propriu-zis. 

În acest context trebuie pusă problema Molitfelor şi nu în contextul incidentului de la Tanacu, sau a altor preoţi, care manipulează slujbele, speculînd credinţa unora, ceea ce face ca unii, voit sau nevoit, să desfiinţeze sau să limiteze liturgic Molitfele, făcînd jocul  unor zvonaci de serviciu ai vremii şi al altor formatori şi ideologi seculari ai “omului recent”.

Pr. Dr. Mihai VALICĂ

[1] Revista de gîndire și trăire românească Atitudini, nr. 4 /2009.
[2] Vezi pe larg, Pr. Dr. Mihai Valică, “Crăciunul între cinstire cultică, pervertire şi povară”, în Epifania, nr. 14, decembrie 2010 - ianuarie 2011, pp. 119-125.