ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CL)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2008 
DEZBATERE A.Z.E.C.:
CAZUL NICOLAE CORNEANU

Pe 4 iunie, la Sala Radio din Bucureşti, a avut loc dezbaterea A.Z.E.C. pe tema "evenimentului" de la Timişoara: împărtăşirea cu greco-catolicii a unui ierarh ortodox. Dezbaterea a fost moderată de d-l Răzvan Bucuroiu, preşedintele A.Z.E.C., iar printre invitaţi s-au numărat Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, ca reprezentant oficial al Patriarhiei Române, Conf. Univ. Dr. Radu Preda, de la Cluj, Pr. Dr. Bogdan Teleanu, de la Biroul de Presă al Patriarhiei Române, şi Răzvan Codrescu, vice-preşedintele A.Z.E.C. 

În preludiul dezbaterii, Î.P.S. Nicolae Corneanu a răspuns telefonic, timp de aprox. o jumătate de oră, întrebărilor deloc comode formulate de ziariştii creştini şi preoţii adunaţi la Sala Radio. De data aceasta, Mitropolitul Nicolae Corneanu a recunoscut deschis că s-a împărtăşit, pradă unei stări emoţionale de moment, dar că nu-şi regretă fapta şi că e pregătit să suporte consecinţele.

Înregistrarea audio integrală a dezbaterii intitulate "Mitropolitul Nicolae şi consecinţele gestului său: forţarea unităţii sau abandonarea identităţii?", cuprinzînd şi răspunsurile ierarhului, poate fi audiată şi descărcată de pe numeroase site-uri şi bloguri [...]. Reproducem aici cîteva fragmente – atît din declaraţiile ierarhului de la Timişoara, cît şi din concluziile exprimate de doi dintre invitaţi.

DIN CONVORBIREA TELEFONICĂ

"Da, este perfect adevărat... Sincer să spun, nu-mi pare rău..."

Răzvan Bucuroiu: Înalt Prea Sfinţia Voastră, este adevărat că v-aţi împărtăşit la Biserica Greco-Catolică din Timişoara, acum două duminici? 

Nicolae Corneanu: Da, este perfect adevărat. Am fost invitat de către confraţii greco-catolici la sfinţirea unei noi biserici de aici, din oraşul Timişoara. În momentul cînd s-a făcut împărtăşirea credincioşilor, m-a impresionat mulţimea de credincioşi care, toţi, alături evident de preoţii care erau de faţă, au cerut să fie şi ei împărtăşiţi. Printre acei credincioşi erau nu numai greco-catolici, ci şi ortodocşi, pentru că în zona respectivă trăiesc mai mulţi ortodocşi decît greco-catolici. Dar, sigur, solemnitatea şi serviciul religios a fost al greco-catolicilor. În momentul cînd s-a împărtăşit toată lumea, repet din nou, am fost impresionat, emoţionat de modul cum toată asistenţa, toţi participanţii la serviciul religios s-au apropiat de preoţii care cuminecau, ca să primească şi ei Împărtăşania. Am simţit un sentiment de… dacă pot spune aşa... frăţietate faţă de obştea de credincioşi, care erau nu numai greco-catolici, repet, ci şi ortodocşi, şi printr-un gest spontan, m-am apropiat şi eu de cei care se împărtăşeau şi m-am împărtăşit şi eu alături de ceilalţi. Sigur că trebuia să reflectez la consecinţele sau comentariile care erau previzibile pe această temă, dar a fost un gest spontan de frăţietate pe care în acel moment l-am simţit, să zic aşa, necesar să îl fac şi eu, alături de toată obştea care se afla atunci la acel serviciu religios. Îmi pare rău că am dat în felul acesta posibilitatea unor comentarii, din cele mai... să zic aşa... negative, dar pentru mine, ca şi om al lui Hristos şi al lui Dumnezeu, a fost un gest de frăţietate. Pe lîngă toate, în acel moment mi-am adus aminte de foarte multele întruniri ecumenice la care luam şi eu parte în trecut şi la care se dezbătea, pe vremea aceea, un document care se chema "Botez, Euharistie şi comuniune". Sigur că pe plan ecumenic am fost toţi de acord că e necesar să ne apropiem unii de alţii şi să recurgem la tot ceea ce se poate pentru a manifesta frăţietatea dintre marile confesiuni creştine. 

Răzvan Bucuroiu: Înalt Prea Sfinţia Voastră, după ce emoţia a trecut, vă pare rău pentru acest gest? 

Nicolae Corneanu: Sincer să spun, nu-mi pare rău, doar că regret că am dat prilej la comentarii din cele mai felurite şi, majoritatea, destul de negative. Ar fi trebuit să calculez foarte bine gestul care l-am făcut atunci, dar a fost un gest spontan şi, să zic aşa, o comuniune în Hristos pe care am simţit-o, alături de ceilalţi creştini, pentru că sînt cu adevărat creştini şi ei. Nu ne desparte în fond nimic decît pe plan jurisdicţional – acceptarea primatului papal, pe care, sigur, noi o privim cu alţi ochi şi din alt punct de vedere [1] –, dar încolo nu este nici un fel de deosebire între noi, ne asemănăm şi ne indentificăm din toate punctele de vedere. 

Radu Preda: Am vorbit şi eu cu cîţiva prieteni timişoreni, artişti, oameni ai Bisericii, chiar şi teologi, unul dintre ei chiar preot, care au înţeles – şi înţeleg mărturia pe care aţi depus-o aici, în faţa noastră – că a fost un gest personal, a fost, dacă vreţi, o "comoţie" a unei persoane care, în mijlocul unei comunităţi rugătoare, practic nu a putut refuza invitaţia de a duce pînă la ultima consecinţă această stare de comuniune. Vă înţeleg foarte bine, din punct de vedere psihologic, dacă vreţi. Însă întrebarea este următoarea: dvs. eraţi acolo ca Mitropolit al Banatului. Practic reprezentaţi Biserica locală. Cum le veţi răspunde timişorenilor sau bănăţenilor, şi prin extrapolare, nu fantezistă, ci foarte reală, ortodocşilor, nu numai români (ştirea aceasta a făcut deja înconjurul lumii panortodoxe), cum veţi răspunde astfel încît să ia partea bună, dacă există una, din acest gest, astfel încît să evităm, pe cît posibil, ca acest capitol al dvs. să rămînă de fapt o sminteală. În ce măsură aveţi la îndemînă criteriile teologice încît să faceţi distincţia între un gest personal, constructiv, profetic, îl numim cum vreţi, şi, pe de altă parte, o sminteală care, pînă la urma urmei, ştiţi ce ne costă, Înalt Prea Sfinţite? Ne costă o polarizare inutilă în interiorul Bisericii între ecumenişti şi tradiţionalişti. Dacă presa pînă acuma miza pe o polarizare, de obicei miza prosteşte, din lipsă de cunoştinţe, din grabă, din superficialitate, iată că acum eu, ca teolog şi om al Cetăţii, văd că practic nu mai am răspunsuri. Într-adevăr, avem de-a face cu o polarizare în Biserică. Deci cum răspundeţi la acest tip nu de lectură negativă, ci realmente de receptare? 

Nicolae Corneanu: Ca răspuns la această întrebare, aş vrea să vă relatez că, fără a fi fost provocat, Duminica următoare, în Catedrala noastră Mitropolitană, la sfîrşitul Sfintei Liturghii, m-am adresat credincioşilor, relatîndu-le cele ce s-au întîmplat. Nimeni nu mi-a cerut o explicaţie, dar pentru că am aflat eu de comentariile care se făceau, să zic aşa, în afară, m-am adresat credincioşilor, relatîndu-le ceea ce s-a întîmplat. Şi vă mărturisesc că reacţia credinicioşilor – catedrala a fost plină – a fost o reacţie pozitivă, în sensul că numai că nu m-au aplaudat. Eu i-am rugat să nu facă nici un astfel de gest, dar începuseră să aplaude. Şi le-am spus că îi rog ca în Biserică să nu facă aşa ceva! Dar reacţia lor a fost pozitivă. Şi dacă îmi permiteţi, există un sentiment de frăţietate – acuma, la ora actuală, i se zice ecumenism, eu îi zic de frăţietate – care l-au simţit mereu, tot timpul, credincioşii din zona în care îmi desfăşor eu activitatea, ca să nu zic din Banat, şi au fost, permiteţi-mi să spun, încîntaţi de gestul meu. Am primit şi reacţii în scris, am fost vizitat de credincioşi care toţi mi-au adresat cuvinte de apreciere. Asta a fost reacţia credincioşilor, pentru că m-aţi întrebat de poziţia lor. 

Radu Preda: Şi credincioşii care vor continua să vă întrebe cum vedeţi pastoral situaţia? Pentru acei credincioşi care văd în asta o sminteală, cum le răspundeţi acelora? Nu celor care, să zicem aşa, sînt fani ai intercomuniunii, ci celor care au nelămuriri teologice? Pentru că înţeleg că dvs. aveţi o viziune foarte coerentă – o înţeleg, fără să o pot accepta, bineînţeles, în integralitatea ei –, dar ce le răspundeţi acestora, pastoral? Îi puteţi sfătui pe credincioşii dvs. să meargă la orice biserică, nu contează la care, pentru că oricum Euharistia este peste tot aceeaşi? Pastoral, ca păstor, ca Mitropolit al locului… 

Nicolae Corneanu: … nici nu le voi interzice, dar există acest sentiment de comuniune între credincioşii pe care eu îi păstoresc, sentiment care l-am împrumutat şi eu de la ei, care ni l-am comunicat unii altora de ani de zile, şi acest sentiment îl au şi ei. N-am avut, să zic aşa, nici un cuvînt de reproş din partea nimănui, ci dimpotrivă, cînd unii dintre cei care au urmărit presa, sau care au mai aflat cîte ceva din comentariile care s-au făcut, au venit la mine să îmi spună: "Vă lăudăm, vă apreciem pentru tot ceea ce aţi făcut, vă admirăm!", am rămas, vă mărturisesc, foarte emoţionat de reacţia aceasta a credincioşilor. [...] 

Răzvan Bucuroiu: Mulţumim foarte mult, ÎPS Voastră. Acestea au fost cele cîteva întrebări pe care ziariştii şi cei prezenţi voiau să vi le adreseze… Eu aş vrea să vă mai întreb un lucru, dacă îngăduiţi... 

Nicolae Corneanu: Vă rog… 

Răzvan Bucuroiu: Vă asumaţi pînă la capăt toate consecinţele acestui gest? Şi în plan personal, şi… 

Nicolae Corneanu: Evident că da! N-am încotro, l-am făcut şi nu pot să-l reneg. E o realitate pe care o recunosc şi... dacă va fi să trag nişte consecinţe negative, cu voia lui Dumnezeu, le voi trage acele consecinţe...

DIN INTERVENŢIA LUI RĂZVAN CODRESCU

"Aşa păstor, aşa turmă!"

Din punctul meu de vedere, dincolo de perplexitatea pe care am mărturisit-o aici cu toţii, se profilează o evidenţă, mai ales după ce am ascultat şi ceea ce a avut de spus Înaltul de la Timişoara: anume faptul că este înţelept aici să nu judecăm un om, o persoană, ci să judecăm o situaţie care s-a ivit, un precedent care s-a creat şi care trebuie împiedicat să recidiveze. Prin urmare, presa trebuie să înţeleagă miza teologică a acestei situaţii, pentru că lumea la noi (şi am constatat lucrul acesta mai ales în mulţimea dezbaterilor de pe internet, în care problema se disipează şi se bagatelizează într-un mod aproape insuportabil) este din în ce în ce mai puţin catehizată, din ce în ce mai dezbisericită, şi nu mai pricepe care este greutatea mistică a Sfintei Euharistii, centralitatea ei în viaţa credinciosului, tratînd-o ca pe o afacere pe care fiecare o poate aborda în mod particular şi căreia îi dă conotaţii… simbolice. Auzi, cică "a făcut şi el un gest simbolic"! Păi ce, faci gesturi simbolice cu Sfînta Euharistie?! Deci oamenii nu mai au dimensiunea mistică a faptelor şi din cauza aceasta discuţia nici nu se mai poate duce… 

Pe de altă parte, sînt destul de întristat să constat "naivitatea" unui anumit tip de argumentaţie, care se regăseşte şi de o parte, şi de cealaltă. De pildă, în acest comunicat al greco-catolicilor, care în mod evident s-au eschivat pentru că nu au ce să spună. Neputînd să-i ţină partea, dar totuşi convenindu-le gestul pe care l-a săvîrşit Înaltul Nicolae, caută cel puţin să tacă, spre a nu fi siliţi să-l dezaprobe. După părerea mea, aici este vorba nu de prudenţă, ci de laşitate – pe care, din păcate, greco-catolicii au mai dovedit-o şi altădată, căutînd să o ascundă sub anumite declaraţii de "principialitate". Iar lucrul care m-a indignat cel mai mult în acest comunicat este finalul lui, în care se spune, îmi daţi voie să citez, că "Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, pentru cazuri particulare motivate de întemeiate dispoziţii sufleteşti – cine decide dacă o dispoziţie sufletească e întemeiată sau e neîntemeiată? Straniu! – respectă libertatea şi dorinţa personală a fraţilor ortodocşi de a se împărtăşi la Sfintele Liturghii greco-catolice". Nici o problemă din punctul lor de vedere dacă se duce ortodoxul şi se împărtăşeşte la ei! Cinstit era să spună dacă au aceeaşi poziţie şi atunci cînd un greco-catolic sau romano-catolic ar veni să se împărtăşească la ortodocşi. Dacă nu există această reciprocitate, înseamnă că, de fapt, argumentul este parşiv. 

Aşa cum parşiv mi se pare, pe de altă parte, acest mod în care încearcă să se apere după ce a comis gafa respectivă – şi rămîne ca Sinodul să cerceteze din ce motive, din ce raţiuni – Înaltul Nicolae. Şi asta îmi aduce aminte de o placă pe care am mai auzit-o după ‘90: "Ştiţi, vremurile au fost grele şi n-am putut să nu cedez [referinţă la cei 40 de ani de colaborare cu Securitatea], dar mă căiesc în inima mea...". Domnule, adopţi felul ăsta plîngăcios, îţi recunoşti copilăreşte chestia asta şi cauţi să ne duci de nas ca pe nişte copii proşti! Ba mai mult, invoci – şi ăsta este lucrul cel mai grav! – asentimentul unei turme pe care tu o păstoreşti şi care te aplaudă pentru ceea ce ai făcut! Păi e grav, oameni buni, nu mai e un gest personal! Aşa păstor, aşa turmă!!!  

Aici trebuie să conştientizăm foarte bine că sîntem în faţa unei situaţii extrem de grave şi să evităm să o bagatelizăm, în orice formă de discurs.

DIN CONCLUZIILE LUI RADU PREDA

"Curentul emo a intrat şi în Biserică!"

De unde provine sau în ce constă exact caracterul provocator pentru unii şi profetic pentru alţii al gestului comis de Mitropolitul Nicolae? De ce un astfel de gest a avut ecouri atît de diferite? Altfel spus, cum este posibil ca Mitropolitul Nicolae să fie deopotrivă un trădător al Ortodoxiei şi un (potenţial) martir al unităţii în Hristos? Ei bine, caracterul paradoxal provine tocmai din suprapunerea nefericită a două logici: a celei teologice propriu-zise şi a celei mediatice. Nedeclarat, argumentul canonic a intrat în conflict cu argumentul emoţional, sobrietatea responsabilităţii eclesiale fiind înlocuită cu populismul entuziast. De aici şi reacţiile. În timp ce unii (cu precădere ortodocşi) văd consecinţele canonice, alţii (cu precădere greco-catolici, dar şi ortodocşi mai puţin catehizaţi) percep adierea unui suflu nou. În timp ce unii văd periclitată identitatea confesională, alţii o pun între paranteze. În timp ce unii invocă rînduiala liturgică şi disciplina eclesiologică, alţii aplaudă rebeliunea sacramentală şi o citesc în cheie ecumenică. Pe această confuzie fundamentală îşi bazează şi Mitropolitul Nicolae apologia gestului său: a făcut pasul (emoţional) către fraţii despărţiţi, fără ca prin aceasta să îşi părăsească (teologic) propria Biserică. Or, tocmai acest tip de gîndire este cel mai discutabil şi, la rigoare, condamnabil pentru o înaltă faţă bisericească, indiferent de confesiune. În plus, o astfel de amestecare de planuri este cea mai periculoasă şi mai contraproductivă pentru dialogul inter-confesional. 

Din punct de vedere teologic, raportul actual dintre Ortodoxie şi Catolicism este dominat de dialogul început în 1979 şi continuat în ciuda blocajelor provocate fie de chestiunea uniatismului post-comunist, fie de războiul din Balcanii de Vest, fie de disensiunile inter-ortodoxe. Este vorba de un drum parcurs cu tenacitate de ambele Biserici şi prin asumarea tuturor riscurilor. Acest dialog a fost făcut posibil prin nuanţarea la Conciliul Vatican II (1959-1965) a exclusivismului eclesiologic romano-catolic (Lumen gentium 8), adică prin renunţarea la pretenţia de a fi unica Biserică a lui Hristos şi recunoaşterea Ortodoxiei ca fiind cea mai veche şi mai apropiată de tradiţia apostolică Biserică a lumii creştine (Unitatis reintegratio 14-18). În plus, legat de existenţa Bisericilor greco-catolice sau catolice orientale, acelaşi Conciliu preciza statutul provizoriu al acestora (Orientalium Ecclesiarum 30), fapt reconfirmat de către Documentul de la Balamand (1993) prin respingerea comună a uniatismului ca metodă de refacere a unităţii. Pentru a nu exista nici o confuzie, stabilirea caracterului tranzitoriu al Bisericilor catolice orientale nu este sinonimă cu desfiinţarea lor. Vatican II operează doar o primă şi importantă ajustare a sensului dat acestor comunităţi rupte din trupul Ortodoxiei prin metode nu mereu adecvate, adică le pune într-un context eclesiologic marcat de data aceasta nu de concurenţă, ci de dorinţa comuniunii. Este motivul pentru care, mai ales după 1990, Roma tot insistă pe necesitatea ca Bisericile greco-catolice renăscute după perioada persecuţiei comuniste, în România sau Ucraina de pildă, să îşi asume datele Conciliului, să îşi revizuiască atitudinea teologică şi pastorală faţă de ortodocşi.  

Faza actuală a dialogului ortodoxo-catolic este una deosebit de sensibilă. Documentul comun de la Ravenna (2007), cel mai recent produs al Comisiei mixte, tratează consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii, punînd accentul pe importanţa înţelegerii corecte a comuniunii ecleziale, pe practica sinodalităţii şi a autorităţii ca slujire. Adică abordează tocmai acele teme absente în poziţia Mitropolitului Nicolae şi în cea a ignoranţilor săi admiratori.  

În ceea ce priveşte communicatio in sacris, adică recunoaşterea reciprocă a Sfintelor Taine şi împărtăşirea între Biserici, atît partea catolică, cît şi cea ortodoxă sînt rezervate. Vatican II recomandă atenţie sporită, astfel încît datele Tradiţiei să nu fie ignorate şi nici dorinţa de unitate să se manifeste în detrimentul respectului faţă de tezaurul de credinţă şi viaţă al celorlalte Biserici (Unitatis redintegratio 15-16). Administrarea sacramentelor altor creştini decît catolici se face doar în cazuri extreme, de boală sau iminentă moarte, sau doar dacă aceştia o cer în mod spontan şi au o dispoziţie bună, definiţia acestei "dispoziţii" fiind încă ambiguă (Codex Iuris Canonici 844, 3; Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium 671, 3). Ortodoxia este şi mai limpede la acest capitol. Cum dimensiunea liturgică este expresia nemijlocită a credinţei, participarea la comuniunea sacramentală nu poate fi reală şi cu adevărat ziditoare de unitate decît ca rezultat al comuniunii dogmatice. Cu alte cuvinte, comuniunea liturgică este încununarea comuniunii de credinţă, elementul vizibil al unităţii profunde. Altminteri, avem de-a face nu cu un gest de unitate, ci cu unul de sincretism. Acesta este sensul canoanelor Sinoadelor Ecumenice şi Locale care interzic inter-comuniunea cu schismaticii şi/sau ereticii şi care reglementează atitudinea faţă de cei căzuţi din credinţă şi reveniţi ulterior în sînul Bisericii (can. 45 apostolic; can. 62 apostolic; can. 8, 10 şi 11 Niceea I; can. 4 şi 5 Constantinopol I; can. 1-5 Efes; can. 1 Cartagina; can. 4 şi 5 Antiohia etc.).  

Aceste prevederi arată un singur lucru: nici Ortodoxia şi nici Catolicismul nu sînt dornice de o unitate doar la suprafaţă, de ochii lumii. Tocmai pentru că unitatea Bisericii nu este sinonimă cu fuziunea corporaţiilor economice, dar nici cu alianţele de state, ci reprezintă aducerea diversităţilor culturale naturale la cel mai înalt numitor spiritual comun posibil, Iisus Hristos, orice altă formă de concordie minoră este în fapt o caricatură a unităţii. Este motivul pentru care un gest precum cel al Mitropolitului Nicolae este la rigoare anti-ecumenic, adică în dezacord fundamental cu ceea ce cele două emisfere ale Creştinismului apostolic înţeleg prin unitate. Mai mult, prin astfel de acţiuni unilaterale, rupte de voinţa sinodală, se alimentează imaginea şi ideea vedetismului eclesial în detrimentul conştiinţei soborniceşti, cea care, în ultimă instanţă, este temelia şi garanţia unităţii de credinţă, atît în Răsărit, cît şi în Apus. Plasîndu-se între Ortodoxie şi Catolicism, Mitropolitul Banatului nu este acum în comuniune deplină nici cu una şi nici cu cealaltă Biserică, credinţa lui fiind, din punct de vedere canonic şi dogmatic, incertă pentru ambele părţi. [...]  

Ce va urma în B.O.R.? Judecata şi decizia Sinodului. Fără a anticipa, cert este însă un lucru: orice poate fi explicat, nuanţat şi contextualizat, dar numai ortodoxia Mitropolitului Nicolae nu. Pe aceasta trebuie să i-o repereze cineva.

 

Pe 6 iunie, la Mănăstirea Neamţ, s-a reunit Sinodul Permanent al B.O.R., în care Mitropolitul Nicolae Corneanu a relatat "cu regret" cele petrecute (conform laconicului comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei), urmînd ca Sf. Sinod să discute în plen această chestiune şi să adopte măsuri corespunzătoare la şedinţa sa regulară din luna iulie [2]. De felul în care Sf. Sinod va şti să gestioneze acest caz depind, pe termen lung, atît încrederea credincioşilor ortodocşi români în proprii lor ierarhi, cît şi imaginea Bisericii Ortodoxe Române în ansamblul lumii ortodoxe. Deocamdată, singurul înalt ierarh al B.O.R. care a exprimat public o poziţie fermă a fost Î.P.S. Bartolomeu Anania ("Unirea cu catolicii nu poate fi anticipată emblematic prin exhibiţionismul unui mitropolit ortodox, care, la adînci bătrîneţi, a ajuns să creadă că Euharistia este egală, primăvara, cu borşul de urzici" – cf. Adevărul din 16 iunie 2008), ce a şi propus de altfel, în Sinodul Permanent, caterisirea arhiereului de la Timişoara (ca şi a celui de la Oradea – P.S. Sofronie Drincec –, care a săvîrşit de Boboteaza acestui an o faptă la fel de incompatibilă cu toate canoanelele Ortodoxiei, co-liturghisind cu greco-catolicii).

[1] Într-un interviu acordat ziaristului Ion Longin Popescu (cf. Formula AS, nr. 611, din 2004), Mitropolitul Nicolae Corneanu "profetiza" mult mai tranşant şi în această problemă: "Va veni o vreme în care şi românii îl vor recunoaşte pe Papa drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unităţii creştinismului"! E o probă de naivă cecitate să se judece gestul ierarhului de la Timişoara ca unul izolat şi spontan: el este doar ultima consecinţă a unui lung traseu de gesturi şi declaraţii favorabile heterodoxiei, începînd cu cedarea necondiţionată a lăcaşurilor revendicate de greco-catolicii din eparhia sa, la începutul anilor ’90, şi mergînd, mai recent, pînă la profanarea spaţiului sacru ortodox prin punerea Catedralei Mitropolitane din Timişoara la dispoziţia unor obscure ritualuri de tip masonic. Şi toate acestea fără a mai aduce aminte şi de constanta sa colaborare – remunerată! – cu Securitatea de dinainte de 1989, începută chiar în 1948 (anul în care "fraţii" lui greco-catolici primeau lovitura de graţie din partea noului regim), concretizată şi în numeroase caterisiri de preoţi ortodocşi la porunca Partidului Comunist (mai ales după "scandalul" Calciu, de la sfîrşitul anilor ’70)... Propriul lui trecut îi deconspiră teatrul "frăţietăţii" şi al "blîndeţii" bătrîneşti pe care-l joacă acum, cu încercarea indignă de a-şi face copărtaşă turma credincioşilor şi de a da unei sminteli personale aparenţă de curent public local! (Nota Redacţiei)

[2] Iată Decizia Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind comportamentul sacramental şi liturgic al clerului şi credincioşilor ortodocşi care a urmat (atitudine "scăldată", mult sub aşteptări, care le-a permis ierarhilor Nicolae Corneanu şi Sofronie Drincec să spurce mai departe scaunele arhiereşti): "În şedinţa de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie împărtăşirea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Prea Sfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari. Sfîntul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfîntul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare. În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, Sfîntul Sinod a hotărît că nu este îngăduit nici unui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit nici unui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte. Cei ce nu se supun acestei hotărîri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni" (Biroul de Presă al Patriarhiei Române). Deci, cum s-ar spune, pe ăştia îi iertăm, pe următorii îi caterisim! Stranie logică sinodală! [Nota Blog]

* "Dezbatere A.Z.E.C.: Cazul Corneanu", în Puncte cardinale, anul XVIII, nr. 7/211, iulie 2008, pp. 8-9.

Un ierarh care a supravieţuit în scaun, timp de peste 6 ani, 

propriei lui sinucideri canonice şi duhovniceşti!  

Dumnezeu să-l ierte. 

Mai puteţi citi pe acest blog: 

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVI) – "Biserica şi Securitatea" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVII) – "Poezia carcerală (3): Nichifor Crainic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVIII) – "De la ecumenism la apostazie" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIX) – "Julius Evola: Taina decadenţei" (2008)