IN HOC SIGNO VINCES

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

În întîmpinarea marelui praznic al Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), redau aici esenţialul unui articol apărut pe vremuri în revista Puncte cardinale (septembrie 2003, p. 16).

Monumentul stavrofor de la Rîpa Robilor din Aiud (1)

Crucea – principalul simbol 

al creştinismului

... Crucea, simbolul prin excelenţă al creştinismului (deşi se întîlneşte şi în afara acestuia, încă din timpurile cele mai vechi, cu un simbolism destul de bogat), ne poartă de la sine cu gîndul la Cel ce a fost răstignit pe ea, sfinţind-o cu trupul şi sîngele Său şi prefăcînd-o, dintr-un instrument de tortură aducătoare de moarte, într-un obiect sacru şi de viaţă dătător. Crucea este o prezenţă permanentă în viaţa credincioşilor, care se însem­nează cu semnul ei nu doar la biserică sau la rugăciunea zilnică de acasă, dar şi în orice împrejurare a existenţei (la lucru, la drum, la necazuri, la bucurii), ca expresie a credinţei şi a nădejdii, ca mulţumire şi cinstire adusă lui Dumnezeu. Lăcaşurile de cult sînt ele însele construite sub formă de cruce şi poartă crucea pe creştet, mormintele sînt străjuite de cruci, ca un zălog în aşteptarea învierii, răscrucile drumurilor sau locurile vrednice de pomenire sînt marcate de cruci sau troiţe, creştinii poartă crucea la gît, iar vulturul de pe stema ţării, simbolizînd însuşi poporul român, o poartă în ciocul său, ca pe o flacără vie. Canonul prevede ca orice fel de cruce să fie sfinţită mai înainte de a i se da o destinaţie sau alta, ceea ce este valabil şi în cazul troiţelor: actul sfinţirii dă materialului din care este făcută crucea un caracter sacru, căci, la fel ca şi în cazul icoanelor, materia este scoa­să de sub întrebuinţarea obişnuită, cinstirea trecînd de la chipul reprezentării la realitatea tainică a ceea ce este reprezentat.

Una dintre cele mai populare rugăciuni creştine este Rugăciunea Sfintei Cruci, ce are puterea de a alunga duhurile rele: Să se ridice Dumne­zeu, şi să se risipească vrăj­ma­şii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dînsul. Să piară cum piere fumul; cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dum­nezeu şi se însemnează cu semnul Crucii, zicînd: Bucu­ră-te, preacinstită şi de viaţă dătă­toare Crucea Domnului, care alungi demonii cu pute­rea Celui ce S-a răs­tignit pe ti­ne, a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogo­rît la iad, şi a căl­cat pute­rea diavolului, şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăj­ma­şul. O, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Dom­nului, fii-mi mie spre ajutor, dim­preună cu Sfînta Fecioară Născătoare de Dum­ne­zeu şi cu toţi Sfinţii, în veci. Amin.

Monumentul stavrofor de la Rîpa Robilor din Aiud (2)

Repere tradiţionale 

ale cinstirii Sfintei Cruci

Cinstirea Sfintei Cruci a căpătat o pondere deosebită mai ales după ce Împă­ră­teasa Elena, maica Împăratului Constantin cel Mare, a aflat la Ierusalim, prin descoperire dumnezeiască, la anul 326, lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mîntuitorul. Patriarhul Ierusalimului a ridicat Sfînta Cruce astfel încît să poată fi văzută de întreaga mulţime adunată acolo, care a început să se închine şi să strige: „Doamne miluieşte”. De atunci şi pînă azi Biserica prăznuieşte Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Împăratul Constantin cel Mare adoptase deja crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale. Se ştie că în toamna anului 312, în ajunul bătăliei cu Maxenţiu, rivalul său la tron, marelui Constantin i s-a arătat pe cer o cruce luminoasă, însoţită de cuvintele: In hoc signo vinces („Prin acest semn vei învinge”). Acest fapt minunat a contribuit şi la semnarea de către împărat, în anul 313, a Edictului de la Milan, prin care s-a pus capăt prigoanelor anticreştine. Sfîntul Constantin a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troiţelor de mai tîrziu) pe care s-a scris: „Prin acest semn mîntuitor, semnul adevăratei puteri, eu am eliberat cetatea voastră de jugul unei domnii tiranice [...], am dat poporului libertate, onoare şi strălucire”.

Răpită de perşii care au cucerit temporar Ieru­salimul, Sfînta Cruce a fost recîş­ti­gată prin luptă de către creştini şi mutată la Constan­tinopol, capitala Imperiului ortodox. Faptul acesta s-a petrecut în anul 633, la 14 septembrie, zi în care se pomeneşte triumful creştinătăţii prin şi pentru Cruce (care mai este prăznuită de către Biserică şi la alte trei date anual: în a treia duminică din Postul Mare, la 7 mai şi la 1 august). Sinodul VII ecumenic de la Niceea (787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentînd o dimensiune esenţială a cre­dinţei şi evlaviei creştine. Înălţîndu-se ca o binecuvîntare supremă, Crucea trage pămîntul spre cer şi clipa spre eternitate...

Prof. Ioan MAREŞ

Bucureşti

Tipuri de cruci:

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Sub semnul Sfintei Cruci

* În întîmpinarea Zilei Crucii (14 septembrie)

* Intermezzo liric: Rost de cruce