ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CXIII)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2005

BIBLIA LUI ROBESPIERRE

Una dintre împlinirile postdecembriste e aceea că, în camerele anumitor hoteluri, găseşti într-un sertar al noptierei, sau aşezată lîngă piciorul lămpii de veghe, la căpătîiul patului, o Biblie. Sau doar un Nou Testament. Tradusă într-o limbă română sforţată puritan, tipărită pe hîrtie fină, deşi nu tip “foiţă de ţigară”, şi învelită în coperţi de vinilin, cartea emană un aer stîngaci şi steril. Mă face să-mi amintesc de cetele de ţărani-cooperatori care, sîmbăta dimineaţa, se suiau în tren ca să meargă la nuntă două halte mai încolo. Îmbrăcaţi în ceea ce lor li se păreau a fi straie de sărbătoare: costume, cămăşi, cravate şi năframe cu totul şi cu totul din supraelastic, de o veselie decăzută, care le dezvelea dinţii de aur, nuntaşii erau astfel separaţi, prin pitorescul sintetic al hainelor, de lanurile de grîu pe care, după ce coborau din tren, le mai aveau de străbătut pînă în zare, în satul mirilor. De aceea Bibliile cu pricina, împrăştiate prin hoteluri de tot felul de asociaţii misionare, nu m-au atras niciodată la lectură. Nu se lipesc de nimic. Nu-mi amintesc de nimic şi nici nu-mi vestesc ceva. Aerul, lumina, liniştea sau memoria alunecă peste file fără a le iriza. E ca şi cum aş citi ingredientele de pe o cutie de conserve. “Jesus” la conservă, în suc neoprotestant. Citind instrucţiunile de folosire, îţi poţi prepara o pioasă budincă creştină, însiropînd chitaristic, după pofta inimii, versetele tipărite de societăţi anonime, venite de nicăieri şi aşteptînd necitite în camere de hotel glazurate în calcio-vecchio îmbîcsit de fum de ţigară. La fel ca şi predicile pe stadioane, crucifixurile de fosfor, icoanele cu beculeţe şi ceasurile cu cuarţ, mari, galbene şi din Hong-Kong, lipite în naosul unor biserici, tipăriturile respective mă stingheresc. Pentru că îmi pot închipui un Dumnezeu umil, sărac, sau glorios izbăvitor. Un Dumnezeu folcloric sau un aristocrat. Dar nu un Dumnezeu ţoapă. Numai că omul de azi are nevoie de un zeu pe măsura-i. Şi dacă grecilor, ca lui Pitagora, încă li se mai dădea drept sclav vreun zeu precum Zalmoxis, lumea postmodernă pune la dispoziţia celor desprinşi de tradiţie doar un zeu în coajă de vinilin, trăind prin moteluri şi tămăduind hîţînat pe stadioane.

*

Şi Robespierre [1] avea o Biblie. A fost găsită şi confiscată, laolaltă cu alte hîrtii, după ce a fost ghilotinat. Era subliniată şi adnotată. Avea o Biblie. Dar de crezut credea în Rousseau [2]. Care şi el avea o Biblie, dar îl căuta pe Dumnezeu la zvîrlitura de băţ a unei emoţii. Şi-l închipuia picurînd în marginea unui sentiment. Deşi educat la şcoli catolice şi cu burse abaţiale, Robespierre nu credea în Dumnezeul Tradiţiei creştine, ci în nou-venitul introdus în saloane de Rousseau. (În paranteză fie spus, ataşamentul lui faţă de Rousseau era lipsit de nuanţe. În decembrie 1792, a distrus bustul lui Helvetius din Clubul Jacobin pe motiv că acesta fusese un intrigant ce complotase împotriva lui Rousseau. Cîteva luni mai tîrziu, i-a refuzat lui Palissot certificatul de civism pe motiv că, în urmă cu 35 de ani, îl ridiculizase pe Rousseau în comediile sale!) Robespierre nu citea Biblia cu discernămînt ascuţit de Sfinţii Părinţi, ci cu simţurelul vicarului savoyard. Robespierre nu era ateu. Era, ca şi Rousseau, un înverşunat adversar al ateilor, dar şi al Tainelor, Crezului, Ierarhiilor. Preoţii, spunea el, sînt “pentru moralitate ceea ce şarlatanii sînt pentru medicină”. Şi se extazia: “Ce diferit e Dumnezeul Naturii de cel al preoţilor!”. Religia e Morală. Şi moral e ceea ce asigură propăşirea socială. Deci nimic din religie nu are voie să ciobească armonia socială. Religia în limitele raţiunii a lui Kant, un alt mare rousseauist, e de fapt religia în limitele sociale. Religia ca rezultat şi garanţie a unui aumit mod de viaţă mai degrabă decît ca sursă a lui. Nu legile pogoară de la Dumnezeu, ci Dumnezeu purcede din legislaţie. Societatea îşi arvuneşte zeul care îi trebuie. Un Dumnezeu cu simbrie. Care să o slujească şi să fie bun la toate în curtea din dos. Dar dacă societatea e matriţa lui Dumnezeu, cine e matriţa societăţii? Robespierre, desigur. Pe care-l încape Rousseau. Societatea revoluţionată nu urma să fie decît confirmarea justeţii relaţiilor dintre Robespierre-Rousseau şi Dumnezeu. Chipul văzut al acestei intimităţi e consumat cu lacrimi, suspine şi flagelări, care însă nu erau menite a smeri importanţa profeţilor, ci a le-o exacerba: “Fiinţă Eternă, strînge-mi în jur nenumărate mulţimi de semeni de-ai mei, astfel încît să-mi asculte mărturisirile, să-mi deplîngă ocările şi să roşească pentru păcatele mele! Lasă-i să-şi deschidă sufletul la picioarele tronului tău cu aceeaşi sinceritate; lasă-i apoi să-ţi spună, dacă îndrăzneşte vreunul, «Am fost mai bun decît acest om»!”. Astfel se roagă Rousseau la începutul Confesiunilor sale, cu îndolorată trufie.

Dacă societatea e un construct care abia trebuie articulat, atunci trecutul nu-şi mai are rostul. Deci poate fi şi trebuie eliminat. De aici, Anul I Revoluţionar şi calendarul decadar. Singurul lucru conservat din trecut, singura tradiţie, o constituie autobiografia. Oamenii rupţi de tradiţie au tendinţa de a se justifica, de a-şi face istoria sentimentelor, de a-şi trasa genealogia moralei. Singura garanţie a adevărului propriilor teorii e propria bunătate. Şi aici apare simplificarea mincinoasă şi solipsismul. Omul excepţional. Reacţionarul poate fi un om normal. El nu trebuie să stea garanţie pentru lucruri pentru care au stat alţii, mai vrednici decît el, înaintea lui. Revoluţionarul nu. E o linie dreaptă de la propria bunătate la propriul adevăr. Invers, conservatorii pornesc de la adevăr, care nu e unul abstract, ci istoric în esenţă şi manifestări, pentru a găsi calea spre bunătate. Autobiografia – Confesiunile lui Rousseau, dar şi celelalte scrieri mărturisitoare ale lui – e apologie a revelaţiei rousseauiste şi sămînţă a sociogoniei în acelaşi timp. Acolo vedem cum “bobul de spumă” devine Tatăl. Şi asta pentru că Rousseau şi Robespierre nu erau atei. Ei erau doar împotriva Tradiţiei. Adică a Întrupării. De fapt, cu unele triste şi epuizate excepţii, creştinătatea se împarte în cei care cred că Dumnezeu s-a făcut om şi că utopia nu se va face realitate, şi cei care nu cred că Dumnezeu s-a făcut om şi luptă pentru ca utopia să devină realitate.

Pentru aceştia din urmă, ghilotina e instrumentul grăbirii istoriei, care nu mai rabdă nici o eroare şi nici o întîrziere în execuţie. Care nu mai are nevoie de om decît ca victimă. Restul se petrece ştiinţific, conform legilor gravitaţiei şi Naturii. Fără arbitrariul forţei şi neprevăzutul iscusinţei unui gîde. Fără posibilitatea de a scăpa cu viaţă, ca la spînzurătoare. Fără şansa unor vînturi potrivnice sau a unei furtuni de vară, ca la rug. Fără implicarea elementului timp. Adică istorie. Capul e despărţit de trup precum raţiunea de simţire şi religia naturală de adaosurile superstiţiei. Interesant e că, deşi omul moare la această separaţie, filosofii se aşteptau ca religia să trăiască aşa, numai din cap. Sau numai din inimă. Cultul Fiinţei Supreme (susţinut de Robespierre) şi cel al Raţiunii/Naturii (oficiat de Herault de Sechelles) erau o mistică fără asceză. Garantau accesul imediat, plebeu, la Dumnezeu. Acolo unde creştinismul tradiţional îl are pe Dumnezeu sus pe vitraliu sau boltă, iar Lucrarea sa, Pronia, aproape, noua credinţă îl ţinea pe Dumnezeu la îndemînă, dar implicarea sa în istorie devenea nulă. Noi puteam da oricînd buzna în cămăruţa lui de sub scări, dar el nu avea voie să se amestece în treburile noastre. Decît ca sentiment. Nu ca Taină, dogmă, asceză sau minune. Creştinismul tradiţional are trepte şi ocolişuri, ierurgii şi realităţi simbolico-liturgice. Şi instituţiile politice ale Europei creştine erau complicate, întîrziate şi sublimate de proceduri, sfaturi, divanuri, privilegii, ordine cavalereşti, bresle şi confesori. Numai dictaturile moderne sînt simple, cu o religie a iluminării cotidiene şi un cult al subitului. Deschizi Biblia, sau Mein Kampf, sau Das Kapital, şi te izbăveşti.

*

Dacă e să credem în mintea omenească, apoi nu putem trece cu vederea peste certitudinile a mii de ani. Dacă raţiunea umană valorează ceva, atunci a valorat dintotdeauna. Dacă nu valorează nimic, atunci nu avem dreptul să operăm schimbări în virtutea unor concluzii obţinute cu un instrumentar aproximativ. Nimic din ce e citit în afară de contextul Tradiţiei nu are valoare. Nici măcar Biblia, care, şi ea, nu e decît o poveste a reiterării memoriei, a fiinţării paradisiace, a sentinţelor profetice, a înţelesului încercărilor şi izbînzilor trecute. O carte a restaurării. Utopia încearcă să abolească istoria, fiindcă istoria are amintiri din sînul lui Dumnezeu. Lucrurile noi care ne bucură sînt, precum pruncii, acelea care poartă în sine chipul celor vechi. Restul e parvenitism. De aceea UE, încercînd să-şi usuce rădăcinile creştine, nu va fi decît o Europă ţopească. Unul dintre copiii abandonaţi ai lui Rousseau.

Mircea PLATON 

(din volumul provizoriu intitulat Obişnuinţa memoriei,

aflat în pregătire la Editura Christiana din Bucureşti [3])

[1] Maximilien François Marie Isidore de Robespierre (n. 6 mai 1758, Arras – m. 28 iulie 1794, Paris): discipol al lui J.-J. Rousseau şi figură ilustră a Revoluţiei franceze, supranumit “Incoruptibilul”, a fost executat prin ghilotinare în Place de la Révolution (astăzi Place de la Concorde) de propriii tovarăşi de drum.

[2] Jean-Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712, Geneva – m. 2 iulie 1778, Ermenonville): filosof, pedagog şi scriitor francez, reprezentant tipic al iluminismului (a se vedea mai ales Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii între oameni, Contractul social, romanul pedagogic Emile şi Confesiunile), cu o mare influenţă asupra artizanilor de mai tîrziu ai Revoluţiei franceze.

[3] Pînă la urmă cartea a apărut cu titlul Ortodoxia pe litere. Îndreptar de fundamentalism literar (Ed. Christiana, Bucureşti, 2006). Textul de mai sus (publicat iniţial în Convorbiri literare, aprilie 2004) se regăseşte în volum la pp. 27-31.

* Mircea Platon, “Biblia lui Robespierre”, în Puncte cardinale, anul XV, nr. 8/176, august 2005, p. 11 (rubrica “Sic cogito”).

 Autorul articolului, la vremea rerspectivă

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – “August roşu: circ fără pîine” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – “«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – “Erosul care mişcă lumile” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – “Sfinţita rugăciune” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – “Păcatul lui Onan” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – “Dante, Infernul, Cîntul XXXIV” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – “Acatistul Sfinţilor Români din închisori” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – “Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – “Tentative de purificare” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – “La despărţirea de Papa Ioan Paul II...” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – “Cine a fost Teodor M. Popescu?” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – “Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – “Cultul eroilor la români” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – “Miza unui linşaj mediatic” (2005)