SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Giulgiul (La Sindone) din Torino
2005
GIULGIUL DIN TORINO:
O PROVOCARE PERPETUĂ
După cum informează site-ul “Catholica”, o serie de noi teste
ştiinţifice efectuate asupra Giulgiului din Torino confirmă că pînza datează
din vremea lui Iisus. Rezultatele recentelor cercetări neagă studiul efectuat
în 1988, care pretindea că pînza a fost fabricată în secolul 13 sau 14.
Asociaţia Americană de Studiu al Giulgiului din Torino (AMSTAR) a găsit că
testele din 1988, bazate pe datarea cu Carbon-14, au fost efectuate pe un petec
cusut mult mai tîrziu pe Giulgiul original. Tom D’Muhala, preşedintele AMSTAR,
afirmă că noile teste chimice arată că pînza principală a Giulgiului este “mult
mai veche decît a datat-o testul din 1988”. Giulgiul de la Torino constituie o
permanentă piatră de poticnire pentru ştiinţa modernă. Credincioşii creştini,
fie ei ortodocşi sau catolici, s-ar bucura, desigur, de validarea definitivă a
autenticităţii Giulgiului cu mijloace ştiinţifice, dar nu s-ar tulbura prea
mult dacă s-ar dovedi că Giulgiul nu este autentic, pentru că adevărata credinţă
nu este dependentă de astfel de probe materiale.
Contestarea testelor cu Carbon-14
Sfîntul Giulgiu este un material
textil conservat în prezent la Torino. Începînd din 1578, această pînză e
venerată de credincioşi ca fiind Giulgiul în care a fost pus în mormînt Iisus.
Ea are 436 cm lungime şi 110 cm lăţime. Diferitele urme de pe pînză conturează
două imagini – din faţă şi din spate – ale unui bărbat cu înălţimea de 1,85 m.
Problema autenticităţii Giulgiului e acerb dezbătută şi astăzi. Toate analizele
efectuate pînă acum, mai puţin testul cu Carbon-14, acreditează ideea că,
într-adevăr, această pînză este autentică. Ea a fost ultima oară expusă spre
venerare în perioada 13-22 octombrie 2000, iar următoarea expunere va avea loc
în 2025. În chiar perioada ultimei expuneri, s-au înteţit şi dezbaterile pe
marginea autenticităţii Giulgiului. Elveţianul Mechthild F. Lemberg, o
autoritate în materie de istorie a textilelor şi unul dintre savanţii ce-au
contribuit la restaurarea Giulgiului înainte de expunerea din anul 2000,
declara la vremea respectivă că a găsit dovezi noi, în baza cărora relicva,
considerată timp de un deceniu drept un produs medieval (aprox. 1260-1390), ar
putea avea o vechime de două milenii. El a constatat că există similarităţi
izbitoare între pînza Giulgiului şi alte fragmente de îmbrăcăminte, descoperite
în ruinele cetăţii Masada, din apropierea Mării Moarte, cu o vechime de 2000 de
ani. Singurul detaliu divergent e vîrsta stabilită prin datarea cu Carbon-14.
De aceea, savantul elveţian a emis ipoteza că e foarte probabil ca datarea să
fi fost eronată. (Precizăm că în 1988 Vaticanul a aprobat ca mostre din Giulgiu
să fie datate cu Carbon-14, în trei laboratoare independente, din Anglia,
Elveţia şi SUA).
Praful, polenul şi grupa sanguină
Raportul pe care cercetătorul
elveţian l-a prezentat în cadrul unei conferinţe organizate de Biserica
Catolică a sporit presiunile asupra Vaticanului, pentru a autoriza un nou set
de teste cu Carbon-14, cele din 1988 fiind suspecte de “alterare”, din cauza prafului
(care conţinea acid carbonic) depus între Giulgiu şi pînza de Olanda pe care
fusese cusut în 1534, spre a nu se deteriora. Alţi adepţi ai autenticităţii
Giulgiului sînt de părere că mostrele analizate în 1988 au fost prelevate din
zonele expuse acţiunii incendiilor prin care a trecut, ceea ce i-a alterat
conţinutul de carbon. Argumentele lui Lemberg nu sînt singurele invocate pentru
repetarea datării cu Carbon-14. Sunday Times informa nu demult că o
cerere similară a fost făcută şi de cîţiva cercetători israelieni. Aceştia au
analizat particulele de polen descoperite pe suprafaţa ţesăturii, constatînd că
cea mai parte a lor aparţine unei specii de plante care creşte numai în
Orientul Mijlociu şi care ar fi putut fi utilizate la... confecţionarea unei
coroane de spini! Ian Wilson şi Barrie Schwortz, primul un vechi cercetător al
relicvei, iar al doilea un reputat fotograf profesionist, cer, la rîndul lor,
refacerea testelor cu Carbon-14. Motivul? Grupa sanguină a petelor de sînge
prezent pe Giulgiu – AB – e foarte rară printre europeni, dar foarte comună
printre evreii din Orientul Mijlociu. Or, e puţin probabil ca presupusul “autor
medieval al falsului” să fi avut cunoştinţe despre grupele sanguine cu cîteva
secole înainte de descoperirea lor…
Conspiraţiile şi riscurile autentificării
Cu prilejul expunerii Giulgiului,
în octombrie 2000, Monseniorul Giuseppe Chiberti a dezvăluit că e autorizat să
recolteze alte fragmente de ţesătură din Giulgiu, în vederea efectuării unor
noi teste cu Carbon-14. Există însă importante şi influente curente de opinie
care nu doresc ca Giulgiul din Torino să fie declarat autentic. The Guardian
comenta că o atare situaţie ar declanşa un scandal de proporţii, de vreme ce,
în 1988, trei laboratoare au declarat Giulgiul ca fiind un fals, ceea ce
ar însemna că ele au minţit în mod deliberat. În opinia unora, responsabile de
această situaţie ar fi nişte donaţii discrete, de cîte un milion de lire
sterline pentru fiecare laborator, din partea
unor “vechi duşmani ai creştinătăţii, care au ştiut să influenţeze
rezultatele analizelor”. În sfera teoriilor “conspiraţioniste” e inclus şi
incendiul inexplicabil ce-a cuprins capela în care se afla depus Giulgiul în
1997. Mai trebuie spus că Raymond Rogers, un reputat chimist al Laboratorului
Naţional de la Los Alamos (New Mexico), care a studiat 32 de mostre recoltate
din toate părţile Giulgiului, susţine că rezultatul testelor cu Carbon-14
efectuate pe eşantionul prelevat de pe Giulgiu în 1988 e irelevant. El a
afirmat că bucata respectivă de pînză “are proprietăţi total diferite faţă de
restul Giulgiului”, probabil în urma restaurărilor pioase efectuate începînd
din epoca medievală.
Masoneria se implică şi ea…
Cercurile masonice au o cu totul
altă teorie. Acestea susţin că imaginea imprimată pe pînza de la Torino ar fi,
de fapt, imaginea unui om ucis… de către Inchiziţie! Doi cercetători britanici,
Robert Lomas şi Christopher Knight, ambii francmasoni, au cercetat aproape
toată viaţa originile Francmasoneriei. Ei susţin că au reuşit să reconstruiască
“povestea” lui Iisus Hristos şi, implicit, cea a Giulgiului. Concluziile lor cu
privire la Giulgiu sînt relatate în lucrarea Secretul lui Hiram. Se
afirmă că epopeea Giulgiului ar fi început la Paris. În 1307, Jacques de Molay,
Mare Maestru al Templierilor, conducea de 14 ani poate cea mai puternică forţă
a creştinătăţii. Pe tronul Franţei se afla Filip al IV-lea (cel Frumos), care,
în 1305, reuşea să impună o taxă de 10% pe veniturile clerului francez. Un an
mai tîrziu, a ordonat arestarea şi deportarea tuturor evreilor, confiscîndu-le
bunurile. În fine, în 1307 şi-ar fi manifestat interesul pentru bogăţiile
Ordinului Templierilor, împotriva căruia nu se putea însă ridica pe faţă,
deoarece cavalerii nu dădeau socoteală nimănui, cu excepţia Papei. Cu ajutorul
lui Guillaume de Nogaret, membru al Consiliului Regal şi păstrător al
sigiliului, Filip ar fi reuşit ceea ce părea imposibil: transformarea
templierilor în proscrişi, acuzaţi de erezie. Astfel, pe 13 octombrie 1307,
aproape 15.000 de templieri au fost arestaţi şi daţi pe mîna Inchiziţiei. J. de
Molay a fost biciuit şi crucificat. După mai multe ore de tortură, i s-ar fi
smuls mărturisirea. Atunci ar fi fost coborît de pe cruce şi înfăşurat într-un
giulgiu. Cum Inchiziţia avea ordine stricte să nu-l omoare pe Marele Maestru,
dar nici nu intenţiona să-l îngrijească, rudele unui alt templier interogat,
Geoffrey de Charney, au fost chemate să ridice corpurile celor doi. Familia de
Charney ar fi păstrat giulgiul în casă vreme de 50 de ani, iar în 1357 l-ar fi
donat, fără explicaţii, unei biserici din Lirey, Franţa. De altfel, prima
contestare că ar fi vorba de pînza ce-a înfăşurat trupul lui Iisus a apărut în 1389, din partea
Episcopului de Troyes, Clement al VII-lea; autoritatea pontificală de la
Avignon i-ar fi impus însă tăcerea, autorizînd expunerea Giulgiului.
Dumitru MANOLACHE
Din istoria Giulgiului de la
Torino
Giulgiul, care acum se păstrează
în Domul din Torino, a scăpat în chip minunat de două incendii, la interval de
465 de ani. Astfel, în 1532, un foc i-a lăsat cîteva pete, iar la cel de-al
doilea incendiu, un pompier a scos Giulgiul din cutia de metal care se
încinsese, spărgînd sticla incasabilă şi salvîndu-l de la o iminentă
distrugere.
Prima fotografie a Giulgiului
datează din 1898, cînd Secondo Pia, un avocat din Asti, a pus două plăci pentru
expunere, iar după developare au început să se contureze liniile corpului şi
feţei. Umbrele enigmatice imprimate pe pînză, în întunecimea sepulcrului, se
metamorfozează într-o imagine omenească. În memorialul său, Pia relatează în
detaliu cum s-au desfăşurat şedinţele foto şi tehnicile utilizate. Despre
momentul analizării clişeelor, el a scris: “Figura era reală, era Domnul
nostru, iar eu Îl vedeam primul după 19 secole!”.
* Dumitru Manolache, “Giulgiul
din Torino: o provocare perpetuă”, în Puncte cardinale, anul XV,
nr. 3/171, martie 2005, p. 8 (rubrica “Pietre de poticnire”).
Autorul articolului
Mai puteţi citi pe
acest blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire