INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (10)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

By Andrew Gonzalez

I

Nimic nu-ntrece vraja ta morenă,

nici mlădioasa-n umblet legănare

a paşilor ce poartă fiecare

alungul umbrei tale ca pe-o trenă.

Marie-n duh şi-n carne Magdalenă,

frumoasă coz îţi tai prin vis cărare

şi urma ta lăsată-n gînd îmi pare,

din cîte taine sînt, cea mai serenă.

Mai taci cu mine-o noapte, morenita,

şi preţ de-un danţ mai rabdă-mă să-ţi cînt,

din glezne pînă-n părul des, ispita,

cu-n ochi în cer şi altul pe pămînt,

cît îşi mai bate coasa ei, cumplita,

departe moartea şi întreg mai sînt!

II

De-i dalb sau oacheş trupul tău subţire,

de vegetali ţi-s ochii sau celeşti,

pe visul meu ca o mlădiţă creşti

şi miresmezi a reavănă iubire.

Te schimbi mereu, dar ai aceeaşi fire

şi ştiu, deşi n-ai nume, că tu eşti,

frumoasă ca o nadă din poveşti

şi pură ca o slovă din psaltire.

Nălucă treci spre zarişti de risipă

şi tot nălucă iarăşi te aduni,

şi prin iubire fiecare clipă

pe limba veşniciei o răzbuni,

iar moartea-n urma ta de ciudă ţipă

şi o tuleşte razna prin genuni.

III

Mă-nduplec iar netrupniciei tale

şi-ţi deapăn albul visului fuior:

din tălpi în creştet sîntem numai dor

şi lamură-a splendorilor astrale.

Aievea de ne-am da sub vremi tîrcoale,

n-am fi decît libov mistuitor

şi ne-ar pîndi păcatele ciopor

din smîrcul trist al cărnurilor goale.

Eu ştiu că are dragostea măsuri

ce lumii-i sînt pe plac şi pe-nţeles

şi nu spre-a fi ca îngerii de puri

un alt făgaş al nunţii ne-am ales,

ci-am vrut doar morţii să-i lăsăm în gură

un gust amar, la cît de mult ne fură.

IV

Tu niciodată n-ai să fii a mea,

nu pentru că ai fi demult a lui,

nici pentru că n-ai fi a nimănui,

ci pentru că iubirea nu ne vrea.

Eu vină port că n-am fost demn de ea,

iar tu c-ai vrut să-i scapi, fugind hai-hui,

aşa că rost de-a fi-mpreună nu-i

cît veghea ei putere va avea.

Ce-a fost sau e-n iubire nemăsură

cu timpul se plăteşte, dor cu dor,

căci firea ei trădarea n-o îndură

şi-i e prin sine tîlcul orbitor -

desigur, din dreptate, nu din ură -

ca strălumina slavei pe Tabor.

V

Că te-am crezut, şi preţ de-o clipă, sfîntă,

iar nurii tăi serafici mi-au părut,

cînd tu-ţi vindeai amanţii cu-n sărut,

e vina mea, ce-n struna morţii cîntă.

N-am drept să-mi tîngui inima că-i frîntă,

nici glasul cărnii că-mi rămîne mut,

cît timp pe mine singur m-am pierdut

şi nu m-am luat cu îngerul la trîntă.

Cînd să discernem nu am fost în stare

iubirea de minciună şi păcat,

cînd în deşert cerescul chip l-am luat

şi-ntregi ne-am pus himerei la picioare,

osînda-i drept să stea mai sus de milă

şi s-o răbdăm cu inimă umilă.

VI

În mine port sublima ta splendoare,

din jos de glezne pînă-n sus de plete,

dar cînd te-admir lăuntric pe-ndelete,

nu ştiu cît eşti aievea sau visare.

Nu ştiu ce-a pus din leagăn firea-n tine

şi ce-am strunjit cu dalta minţii eu,

dar mai frumoasă-mi năluceşti mereu

pe cît mai mult te adîncesc în mine.

Nu-i nimeni şi nimic asemeni ţie

în largul lumii, să mă fure-afară,

şi însăşi viaţa-n tine e mai vie

cînd sinea mea vrăjită te măsoară,

şi-aşa, din rug aprins de bucurie,

eu i-s iubirii foc, iar tu-i eşti pară!

VII

Pe ruginiul toamnei despletite

o luăm în sus, spre cel din urmă rai,

şi Dumnezeu în cale ne trimite

rătăcitorul frunzelor alai.

Din spate norii, uzi, ne dau tîrcoale,

dar nu mai au asupra-ne putere,

ci prind spre alte zări să se răscoale,

pe unde visul după rod se cere.

Noi ne-am cules din via vieţii anii

şi, îmbătaţi cu mustul lor tîrziu,

lăsăm coline triste de pustiu

şi stîrv de vis, să dea în el vultanii;

sfioşi suim spre tainica splendoare

şi lumea ca un braţ pierdut ne doare.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (3)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (4)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (5)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (6)
* Intermezzo liric: Erosstihuri (7)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (8)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (9)