Revista Puncte cardinale a fost
întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut
politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Ilustraţia care a însoţit textul în revistă
2002
ISTERIA ANTIFASCISTĂ
Isteria
antifascistă, declanşată şi întreţinută în ultima vreme chiar de către guvernul
României, este absolut gratuită. Presa – insuficient de deşteaptă şi suficient
de abjectă – nu pare totuşi să observe asta, lăsîndu-se folosită pentru
amplificarea unei temeri fără obiect.
Scopul
Cabinetului Năstase în această “afacere” este evident: el vrea să se facă
plăcut cu orice preţ comunităţii
evreieşti internaţionale. Guvernanţii noştri şi-au făcut socoteala că dacă vor
elimina statuile mareşalului Antonescu, dacă se vor zburli niţeluş la
organizaţiile naţionaliste cu presupuse tendinţe radicale şi dacă vor satisface
alte cîteva mici “mofturi” evreieşti, vor obţine sprijinul influent al evreimii
în demersurile lor de politică externă. Dacă spui că evreii manipulează
politica internaţională, eşti imediat calificat drept antisemit, dar în
realitate toată lumea ştie, iată, că marile cancelarii ale lumii sînt deosebit
de “receptive” la sugestiile lobby-ului
evreiesc.
Un stat sub “asediul” fasciştilor?
În
acest context se înscriu, printre altele: emiterea unei ordonanţe de urgenţă
aberante; instrumentarea unui dosar penal primarului Clujului, Gheorghe Funar
(nu pentru cunoscuta lui fixaţie antimaghiară, ci pentru că a păstrat în sediu
un bust al lui Antonescu!); interzicerea unor conferinţe comemorative în
Capitală; primirea cu temenele de către preşedintele Ion Iliescu a lui Elie
Wiesel – laureat Nobel pentru pace, ca supravieţuitor al lagărelor de
exterminare.
Dacă
planul Puterii, oricît de penibil, este de înţeles conjunctural, ei lipsindu-i
capacitatea de a face politică altfel decît “în genunchi”, în schimb reacţia mass-media şi a aşa-zisei “societăţi
civile” este şi inadmisibilă, şi de neînţeles.
Felul
în care Puterea a propus pe agenda de discuţii tema “luptei antifasciste” este
inacceptabil din mai multe motive. Înainte de toate, pentru că măsurile
respective mai degrabă alimentează gratuit suspiciunea Occidentului decît să
înlesnească o apropiere reală a acestuia de România. Cum poate fi privită o
ţară unde guvernul este obligat să dea o ordonanţă
de urgenţă pentru interzicerea organizaţiilor fasciste? Înseamnă că acel
stat este sub presiunea cohortelor de fascişti care militează violent, ameninţă
ordinea constituţională, pun în pericol minorităţile naţionale ş.a.m.d.! (Nu
mai are nici o importanţă că, în fapt, la noi nu există nici o organizaţie
fascistă! Cel mult – dacă îi dădea mîna – guvernul putea să interzică PRM şi
UDMR, considerate, în toate sondajele de opinie, drept formaţiuni cu apucături
“extremiste”.)
Drepturi constituţionale încălcate
Mai
pe departe, Puterea insinuează că, în cadrul mai larg al fascismului, o
primejdie paşte România şi dinspre “grupările legionare”. Nu vreau să insist
asupra diferenţelor considerabile dintre fascism şi legionarism. Au făcut-o
alţii înaintea mea, inclusiv profesionişti ai istoriei, cu destulă persuasiune.
Mă simt însă dator să atrag încă o dată atenţia asupra unei evidenţe banale,
anume aceea că Legiunea este istorie şi punctum.
Mileniul trei a fost apucat numai de un mic număr de supravieţuitori ai
Mişcării, cu un trecut viforos, de rectitudine răstignită, dar epuizaţi de
suferinţele îndurate în puşcăriile comuniste şi de fatalitatea uzurii
biologice. Ei şi-au jertfit viaţa pentru o cauză şi nu-şi reneagă statutul de
legionari. În anii scurşi de la evenimentele din decembrie 1989, aceşti
supravieţuitori – an de an mai puţini – nu şi-au propus să refacă Legiunea ca
atare. Au reluat numai lupta pentru afirmarea paşnică a unor principii
suprainstituţionale, pentru cinstirea memoriei camarazilor martirizaţi şi
pentru demistificarea istoriei legionare prin mărturii şi documente. O mînă de
tineri au încercat să aducă în actualitate “cuiburile” de viaţă legionară, fără
să aibă un impact semnificativ în societate şi fără să ia parte efectiv la
“jocul” politic. Mai degrabă se poate spune că astăzi, în România, Legiunea e
sublimă, dar lipseşte cu desăvîrşire… Prin urmare, cei din fruntea bucatelor nu
ar avea a se teme nici dacă ar confunda, din ignoranţă sau rea-credinţă, fascismul
cu legionarismul.
Revenind,
o altă dovadă că Puterea a acţionat pripit şi fără noimă este că a neglijat efectul invers pe care-l vor avea
deciziile sale. Fascinaţia “fructului oprit” este incontestabilă, iar pe fondul
lipsei de cultură politică şi al nemulţumirii generale, ea ar putea deveni
realmente periculoasă.
În
fine, planul PSD de cîştigare a bunăvoinţei evreieşti este inadmisibil şi
pentru că încearcă să ducă istoria la tribunal, încălcînd cel puţin două
drepturi constituţionale ale fiecărui român: cel la asociere şi cel la libera
exprimare. Ordonanţa cu pricina nu este doar ridicolă şi inabilă: ea este de-a
dreptul anticonstituţională.
O ligă de inspiraţie bolşevică
În
toată această tevatură, care ameninţă să continue, un episod m-a întristat şi
m-a revoltat în mod deosebit.
Ca
să dea o umbră de consistenţă luptei pentru stîrpirea “fasciştilor”, Puterea a
născut cu forcepsul o organizaţie fantomatică rău-prevestitoare: o ligă
antifascistă. Revendicată de la “mişcarea antifascistă” din anii '40,
organizaţia adună o faună de inşi dubioşi, de la securişti notorii la foşti
activişti PCR şi ofiţeri-politruci din divizia roşie “Tudor Vladimirescu”.
Printr-o lege specială, organizaţia este finanţată de la bugetul statului, iar
Prefecturile şi Primăriile sînt obligate să-i pună la dispoziţie sedii în toate
oraşele.
Guvernul
nu ne mai întreabă demult dacă sîntem de acord cu ce face pe banii noştri.
Consider că este sfidător modul în care a creat o organizaţie cu caracter
politic – altminteri, prin statut, neguvernamentală – pe care o întreţine din
buzunarul contribuabililor. Şi asta în timp ce Asociaţia Foştilor Deţinuţi
Politici din Bacău, de pildă, a fost evacuată dintr-un spaţiu al Prefecturii pe
motiv că administraţia de stat descentralizată nu are suficient spaţiu pentru
“a sluji cetăţeanul” [1]. Şi mai
sînt şi alte organizaţii, unele cu scopuri mult mai concrete şi mai actuale,
care se zbat în nevoi materiale şi îşi au sediile în spaţii improprii.
Troiţa care le stă în gît comuniştilor
Pentru
că a venit vorba, tot în Bacăul lui Sachelariu [2] a fost atinsă şi culmea tupeului
“antifascist”. Un oarecare lider conjunctural al filialei judeţene a Ligii i-a
chemat la ordin pe venerabilii foşti deţinuţi politici. Fără multă diplomaţie,
el le-a cerut să şteargă numele a doi eroi de pe o troiţă închinată memoriei
luptătorilor anticomunişti ucişi în închisori, sub cuvînt că aceia n-ar fi fost
victime ale terorii comuniste, ci ei înşişi “terorişti fascişti”, care au omorît
miliţieni şi securişti ai ţării. Bineînţeles, “uitase” că miliţienii şi
securiştii respectivi îi vînau la propriu pe cei doi luptători anticomunişti,
aceştia din urmă aflându-se în legitimă apărare – personală şi naţională.
Mai
mult decît atît, activistul antifascist s-a arătat oripilat de sintagma “ucişi
în închisorile comuniste”, drept care a cerut ca şi aceasta să fie radiată de
pe cruce. El a precizat că deţinuţii politici “decedaţi” în temniţă au murit
aşa... fără un motiv special, doar din plictiseală şi trai la răcoare… Nu mai
avea mult şi le recomanda foştilor deţinuţi politici să-şi dizolve asociaţia,
să arunce în aer troiţa şi să intre înapoi în puşcării, pentru reeducare
antifascistă!
Acestui
avorton obraznic al tîrfei roşii, deghizat cu sprijin guvernamental în paznic
al umanismului democratic, reprezentanţii AFDP Bacău i-au răspuns prea blînd,
încercînd să-l lămurească, omeneşte şi creştineşte, de justeţea înscrisului de
pe troiţă. Eu unul sînt de părere, cu indignarea unei alte generaţii, că
liderii AFDP Bacău nici n-ar fi trebuit să dea curs chemării lor la discuţii
despre acest subiect. În primul rînd, Liga respectivă nu este un organ de
control al statului, ci tot o asociaţie, prin nimic îndreptăţită să impună (şi
nici măcar să solicite în mod expres ceva) altei organizaţii neguvernamentale.
În al doilea rînd, nimeni nu poate impune AFDPR – şi cu atît mai puţin foştii
comunişti – pe care dintre eroii anticomunişti să-i cinstească şi pe care nu.
În
cele din urmă, evident, AFDP Bacău nu a satisfăcut nici una dintre pretenţiile
absurde şi tupeiste ale tovarăşilor de la Liga Antifascistă, care s-au găsit să
lupte cu morţii dacă nu au găsit fascişti printre cei vii…
Nicolae
TESCANU
[1]
Sînt semne că Puterea actuală începe să se sufoce. Mai nou, nici Guvernul nu
mai are “spaţiu vital”, trebuind să strămute bibliotecile de la Bucureşti la
Popeşti-Leordeni, ca să poată respira în voie! Este simptomatic că
neocomuniştii nu au loc tocmai de cărţi
şi de foştii deţinuţi politici…
[2] Omul de afaceri Dumitru Sachelariu, fostul primar al Bacăului, a decedat între timp (februarie 2013). [Nota Blog]
*
Nicolae Tescanu, “Isteria antifascistă”, în Puncte
cardinale, anul XII, nr. 8/140, august 2002, p. 3 (rubrica “Pulsul
vremii”).
Claudiu Târziu alias Nicolae Tescanu
Mai puteţi
citi pe acest blog:
* Antologia
Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia
Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia
Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără
Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia
Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)
* Antologia
Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între
bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia
Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia
Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului:
Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia
Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...”
(1994)
* Antologia
Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui
licean către «oastea naţionalistă»” (1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare”
(1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”
(1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances”
(1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui
Mircea Eliade” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de
1,65»” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit
admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo
religiosus” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la
Paris” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini
Mondiale»” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile
internaţionale” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat
moral” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii
zilei!” (1998)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului
religie-cultură…”
(1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La
aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru
antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?”
(2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit
ortodox” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea
eroismului” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?”
(2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea
Eliade” (2000)
* Antologia
Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale”
(2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”,
“Menirea generaţiei noastre” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a
naţiunilor” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXIII) –
“Kitsch-ul în literatura
politică naţionalistă” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism
european” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al
Ortodoxiei” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXVII) –
“Un evreu
renegat avertizează America” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul
Neagu Djuvara” (2002)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXXII) –
“Elitele şi
partidele politice” (2002)
* Antologia
Punctelor cardinale (LXXIII) –
“Revolta
«omului recent»” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu