INTERMEZZO LIRIC: RONDELURILE TAINICEI IUBIRI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

I

Iubire nu e fără cer în ea

şi nu e cer să-ncapă într-o poală:

ardoarea cărnii, singură şi goală,

iubire nu-i, oricît de mult ar vrea.

Rîvneşti iubirea? Caut-o de stea

şi fugi de focul poftei ca de-o boală!

Iubire nu e fără cer în ea

şi nu e cer să-ncapă într-o poală.

E hărăzit măsura să i-o dea

nu sîngele, în iutea lui răscoală,

ce-i este tainei sfinte piază rea,

ci duhul ştie,-n veghea lui domoală,

că nu-i iubire fără cer în ea.

II

Iubirea noastră-i, Doamne, prea puţin

şi stă-ntre duh şi carne risipită,

cînd dor, cînd vis, cînd rîvnă, cînd ispită,

mereu datoare rostului divin.

Cînd ne pîndeşte moartea să ne-nghită,

mirare-i oare că, din chin în chin,

iubirea noastră-i, Doamne, prea puţin

şi stă-ntre duh şi carne risipită?

Iubirii tale singure mă-nchin,

şi-ntreagă-n cer, şi-n lume răstignită,

prin care toate la lumină vin,

c-aici, de-am fi chiar lamură sfinţită,

iubirea noastră-i, Doamne, prea puţin!

III

Să nu le uiţi, ţi-oi spune iar şi iar

poveştile iubirii de-altădată,

dar nu-i nimic iubirea fără har,

nici basmul fără noima lui uitată...

De ce-i smintită lumea n-am habar,

dar eu, pe limba mea înfiorată,

să nu le uiţi, ţi-oi spune iar şi iar

poveştile iubirii de-altădată.

Iubirea ne-a lăsat cuvîntu-n dar

şi taina ei e-n el întruchipată:

oricât s-ar face veacul de amar,

eu cîte-au fost, socoată cu socoată,

să nu le uiţi, le-oi spune iar şi iar.

Răzvan CODRESCU