Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
2001
EUROPA LUI HRISTOS
În toamna acestui an [2001], pe
fondul vizitei în Statele Unite a unei delegaţii româneşti conduse de premierul
Adrian Năstase, în publicaţia The New
York Review of Books apărea, sub semnătura lui Tony Judt, un articol critic
la adresa României, intitulat “Romania: Bottom of the Heap” (tradus integral în
România literară, nr. 44/2001, pp.
12-15, sub titlul “România la fundul grămezii” şi, parţial, în revista 22, nr. 45/2001, pp. 6-7, sub titlul “România:
ultima pe listă”; în replica sa din acelaşi număr al revistei 22, d-l Andrei Brezianu traducea: “România:
ţara cea mai de jos a mormanului”.
Fără să fie la fel de absurd ca
scrisoarea deschisă a lui G. M. Tamás din iarnă [1], rechizitoriul lui Tony Judt este însă la fel de insidios. Dacă
mizeria actuală a României este o realitate pe care n-o putem contesta, ea are
desigur nişte cauze istorice. Aici începe delirul psihotic al noilor
inchizitori. Ca şi G. M. Tamás, Tony Judt culpabilizează retroactiv întreaga
istorie a românilor şi toate marile figuri fondatoare ale culturii naţionale.
Românii sînt vinovaţi de a fi avut “obsesia identităţii” [2], de a-şi fi legat destinul istoric de ortodoxie şi de a-şi fi
apărat interesele naţionale împotriva unor minorităţi problematice (mai ales
ungurii şi evreii).
Nu ne propunem aici să ne oprim
punctual asupra acuzelor şi insinuărilor formulate de Tony Judt, nici asupra
problemei stricte a României. Replici pertinente în acest sens au semnat d-nii
Mircea Iorgulescu şi Andrei Brezianu, punînd în evidenţă erorile de informaţie,
exagerările sau sofismele autorului respectiv. Ne vom referi aici la un singur
pasaj din articolul lui Tony Judt, care ridică o problemă de principiu,
depăşind cazul particular al României şi angajînd însuşi statutul istoric şi
spiritual al Europei: “În martie 2001 am vorbit despre «Europa» la Iaşi, în
faţa unui public educat, format din studenţi, profesori şi scriitori. Un domn
în vîrstă [...] se întreba dacă eu nu sînt de acord că singurul viitor rezervat
Europei avea să aparţină persoanelor care
cred în Iisus Hristos. Aceasta este o întrebare pe care în ziua de azi nu
cred c-am putea-o auzi în prea multe locuri din Europa”.
Referindu-se la acest pasaj, d-l
Andrei Brezianu observa în replica sa: “Unul dintre cele mai stranii locuri
polemice în eseul lui Tony Judt este cel în care autorul îşi aminteşte de
surpriza care l-a cuprins în faţa unei întrebări puse lui, în primăvara acestui
an, cu prilejul unei discuţii publice despre Europa ţinute la Iaşi. Chestiunea
ridicată din asistenţă [...] atingea direct relaţia istorică dintre gîndirea creştină
şi Europa. [...] Tony Judt îşi mărturiseşte uimirea faţă de o asemenea
întrebare, ceea ce, dincolo de evocarea momentului anecdotic, îi dă prilej
pentru observaţia că prezenţa, azi, în gîndirea românilor a ideii că religia
creştină ar avea ceva de-a face cu Europa ar constitui un simptom retrograd şi,
cumva, îngrijorător”. Şi ceva mai departe: “... aici, în America, după
evenimentele din septembrie [3],
revenirea la valorile tradiţionale – cele care constituie liantul propriu
oricărei naţiuni: o cultură comun împărtăşită, sentimentul naţional de
încredere în sine, o îndrăgire fără complexe a demnităţii şi identităţii
proprii, o reînsufleţire a rolului religiei în viaţa publică, un patriotism
care îşi spune numele deschis sub semnul atotprezent God bless America – a venit să întoarcă o pagină”.
Nu putem să nu observăm că în
spatele poziţiilor ideologice se redescoperă o problemă veche de 2000 de ani: “piatra
de poticnire” numită Iisus Hristos. În timp ce evreii îşi afirmă cu cerbicie –
şi altminteri în deplină legitimitate – propriile tradiţii şi valori,
creştinilor li se contestă sistematic acest drept firesc. Lumea creştină, al
cărei centru rămîne bătrînul continent, este somată în permanenţă să-şi uite
identitatea şi temeiurile istorice. În discursul ideologic contemporan,
controlat de un establishment
puternic iudaizat, Hristos este răstignit a doua oară.
E ca şi cînd Europa este pusă să
aleagă între Hristos şi Antihrist, între “semnul Crucii” şi “semnul Fiarei”!
Derutată şi timorată de “terorismul ideologic” postbelic şi de ceea ce un
Norman G. Finkelstein numeşte “industria Holocaustului” [4], Europa a învăţat să nu se mai definească în mod deschis drept “spaţiul
celor care cred în Iisus Hristos”. Anulează oare această stare de lucruri o
realitate istorică de 2000 de ani?
Cîtă vreme Europa aceasta se mai
bucură la Naşterea lui Hristos (Crăciunul) [5] şi mai mărturiseşte Învierea Lui
(Paştele), ea rămîne Europa lui Hristos.
Iar România se simte solidară cu
această Europă a lui Hristos, de care nu s-a despărţit esenţial niciodată.
Nu vă amăgiţi, d-le Judt! Dacă
Europa va tăcea (pînă şi la Iaşi), atunci pietrele vor striga!
Vasile A. MARIAN
[1] Rechizitoriu antiromânesc tradus şi publicat în revista Dilema (anul IX, nr. 416, 16-22
februarie 2001, pp. 7-8). După G. M. (Gaspar Miklos, alintat Gaszi) Tamás
(evreu maghiar născut în 1948 la Cluj şi emigrat în Ungaria, unde face pe
filosoful), noi am trăi nu în post-comunism, ci în post-fascism (“fascistul” C.
V. Tudor s-ar trage din “fasciştii” Cioran, Eliade şi Noica, dar şi din soluţia
“fascistă” a comunismului sovietic, întruchipată de regimul Ceauşescu!),
lipsiţi de o adevărată mişcare de stînga (singura care, vezi Doamne, ne-ar
putea scăpa de nenorociri – şi mai ales de... “antisemitism”!). I-au replicat
destul de ferm, între alţii, în numărul citat din Dilema, d-nii Andrei Pleşu (“Amicus Tamás...”) şi Teodor Baconsky
(care încă nu devenise Baconschi). Cazul a fost prezentat şi într-un editorial
al Punctelor cardinale (anul XI, nr.
3/123, martie 2001, p. 1): Adolf Vasilescu, “Sindromul Tamás” (nereţinut în
această antologie). [Nota Blog]
[2] Dacă-i vorba de “obsesia identităţii”, cît de vinovaţi sînt
atunci evreii?! [Nota Blog; nota aceasta
şi alte cîteva însoţiseră textul iniţial, dar în revistă, din motive de spaţiu,
editorialul s-a publicat fără note]
[3] Atacul terorist din 11 septembrie 2001, de la World Trade
Center, soldat cu prăbuşirea “Gemenilor” şi cu numeroase victime nevinovate. [Nota Blog]
[4] Cf. Norman G.
Finkelstein, The Industry of Holocaust,
Verso, London-New York, 2000 (în româneşte: Industria
Holocaustului. Reflecţii asupra exploatării suferinţei evreieşti, traducere
de Nicolae Năstase, Editura Antet XX Press, f. l., f. a. [2001]). [Nota Blog; şi această notă făcea parte din
notele originalului, la care s-a renunţat în revistă.]
[5] Textul a constituit editorialul numărului de Crăciun din acel an. [Nota Blog]
[5] Textul a constituit editorialul numărului de Crăciun din acel an. [Nota Blog]
* Vasile A. Marian, “Europa lui
Hristos”, în Puncte cardinale, anul
XI, nr. 12/132, decembrie 2001, p. 1.
Mai puteţi citi pe acest blog:
* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)
VASILE A. MARIAN este cumva pseudonimul Dvs., Domnule Codrescu?
RăspundețiȘtergereNu e un pseudonim (eu mă numesc oficial Vasile Adolf Marian), ci una dintre semnăturile mele publicistice (ca şi V.A.M. sau A. V. Marian).
RăspundețiȘtergereLa "Puncte cardinale" eu scriam foarte mult, şi atunci simţeam nevoia să variez semnăturile (iar uneori nici nu mai semnam, sau semnam "Redacţia").
N-am stat să fac un inventar al semnăturilor mele în cei 20 de ani de apariţie a revistei, dar îmi amintesc că, pe lîngă Răzvan Codrescu, am semnat destul de des şi: R. C., Adolf Vasilescu, Vasile A. Marian sau V.A.M. (e oarecum amuzant, desigur, că la un moment dat regretatul Gabriel Constantinescu, întemeietorul şi directorul publicaţiei, a primit o scrisoare de la un abonat din diaspora, de prin Australia parcă, în care era felicitat pentru... "trei din colaboratori": Răzvan Codrescu, Vasile A. Marian şi Adolf Vasilescu).
Domnule Razvan Codrescu, daca tot a venit vorba, am si eu o nelamurire: pe Wikipedia scrie ca numele Dvs. real este Adolf Crivat-Vasile (?!?).
RăspundețiȘtergere@ Daniela
RăspundețiȘtergereIată: am şters şi am repostat (sînteţi poate prea atentă la detalii).
Trebuie să fiţi o altă Daniela decît cea căreia îmi amintesc bine că i-am răspuns mai demult la aceeaşi întrebare.
Eu n-am habar cine mi-a postat pe Wikipedia cîteva date personale (corecte, în mare) şi fotografia (ce a şi fost înlocuită la un momemt dat, de aceeaşi persoană sau de altcineva). N-am făcut acolo, personal, decît cîteva adaosuri bibliografice la zi.
Adolf Crivăţ-Vasile, care a fost numele meu oficial o vreme, nu mai este de actualitate: acum numele din cartea de identitate este Vasile Adolf-Marian (ca şi în certificatul de naştere), Vasile fiind numele de familie, iar Adolf şi Marian - numele mici (ultimul e şi numele de botez). Conjuncturile sînt personale şi n-au importanţă aici.
Publicistic, eu prefer să folosesc pseudonimul Răzvan Codrescu (pe care îl am încă din 1985 şi cu care mi-am semnat toate cărţile apărute).
Rog să se pună capăt acestei discuţii, devenite deja oţioase. Aş prefera să apară şi ceva comentarii privitoare la conţinutul postării (mai ales că, deşi au trecut peste zece ani, problema rămîne cît se poate de actuală).
De acord, Europa lui Hristos exista, si va continua sa existe intr-un fel sau altul, dar este atat de desbinata in sine (intre partea ei orientala si partea ei occidentala, dar si intre cea nordica si cea sudica)incat e departe de ce si cum ar fi dorit Hristos sa fie lumea dupa El. In loc sa fie solidare in contra ateilor, anti-crestinilor si ne-crestinilor, Ortodoxia, Catolicismul si Protestantismul sunt mai ocupate sa se lupte si sa se denigreze intre ele. Dusmanii crucii profita si puncteaza.
RăspundețiȘtergereM. B.
@ M. B.
RăspundețiȘtergereAveţi dreptate, dar aceasta e o altă problemă.