Scotocind deunăzi printre
hîrtiile rămase de pe urma unui prieten care nu mai este, am dat, cu inutilă
duioşie, de acest juvenil şi amar poem ironic (în care numai despre poeţi nu
era vorba!), pe care i-l dedicasem cîndva, în bunătatea vremurilor rele… Îl
postez aici cu un gînd de pomenire, dar şi cu sentimentul aproape vinovat al
unei îndărătnice actualităţi… (R. C.)
CIVITAS POETARUM
Fratelui M. B.,
prozator printre poeţi
De-atîţi poeţi (toţi geniali, vezi bine!)
cetatea stă-n paragină şi geme,
căci proza vieţii nu mai are cine
la rostul ei de zi cu zi s-o cheme.
Poeţii-s azi uniţi în sindicate
şi-atît de mulţi că nu mai poţi să speri
să-i dai pe toţi afară din cetate,
sau să-i însori cu aprige muieri.
Doar de-ar durea sau lenea, sau prostia,
bir ai putea să pui pe plînsul lor
şi-ai umple într-o noapte vistieria…
Dar lenea şi prostia, vai, nu dor!
De-aceea paşnic n-ai ce face-n ţara
în care toţi s-au cam născut poeţi,
decît, din cînd în cînd, răbdînd ocara,
să ştergi din caii verzi de pe pereţi.
Şi să aştepţi, prozaic, ziua-n care
ne va scăpa Cuvîntul de cuvinte
şi muţi i-or sta Iubirii la picioare
poeţii-ajunşi la cea din urmă minte.
Doar cînd pămînt şi cer s-or face noi
şi n-o mai fi pe-aici de rai vreo gură,
ci numai proza veacului de-apoi,
vom răsufla de-atîta artă pură.
Dar pînă-atunci (căci cine ceasu-l ştie?)
mai va, aşa că mai cu cale-ar fi,
ca să scăpăm de-atîta poezie,
cetatea s-o surpăm din temelii!
Să-i punem foc şi s-o hrănim cu pară,
şi lumii-ntregi să-i dăm exemplu viu
cum poate da din vers pe dinafară
un neam trezit din visul lui sălciu!
De la fratele V. A. M.,
poet cu ură de sine
Deci pana la urma e vorba de poeti sau nu?
RăspundețiȘtergereE ca-n Budai-Deleanu: ”unde prin poeti s-ntaleg (s-)altii”… Aici ”poetul” e specia visatorului hilar (caragialesc?) care a pierdut simtul si raspunderea realitatii, palavragiu si plin de sine, dar steril si lenes, oblomovian in sensul cel mai prost, incapabil de reactie efectiva la ”teroarea istoriei” si mereu depasit de ”viul vietii”. Acea specie umană vociferanta si inconsistenta careia i se potriveste proverbul (albanez, parcă): ”Zgomot mult si par putin! - a zis dracul cind a tuns pisica”. ”Mioritismul” prost (eu cred, spre deosebire de altii, ca exista si un mioritism bun, dar care nu mai este functional intr-o lume dezdumnezeita) inchide in el primejdia acestei perversiuni existentiale si a extensiunii ei la nivel comunitar.
RăspundețiȘtergerePoemul suna ca o premonitie a lui decembrie 89. Numai ca ”poetii” tot ”poeti” au cam ramas si ”cetatea” are in continuare nevoie sa fie daramata si recladita din temelii. Ma intreb insa daca si in ”prozatori” se poate chiar avea incredere...
RăspundețiȘtergere